Plan de reorganizare judiciară. Creanţă defavorizată. Condiţii Faliment


– Legea nr. 85/2006: art. 21 şi 101

Textul art. 3 pct. 21 din nu exclude şi alte situaţii similare care ar putea să atragă incidenţa normei. Or, o astfel de situaţie este cea care rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 101 lit. D din Legea nr. 85/2006, care statuează că vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă.

Pe cale de consecinţă, trebuie considerate ca fiind defavorizate creanţele care se achită după mai mult de 30 de zile de la confirmarea planului, indiferent dacă plata lor se face printr-o singură prestaţie sau în mai multe tranşe, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 1368 din 30 august 2012, dr. C.B.N.

Prin sentinţa civilă nr. 1044 din 25 aprilie 2012 pronunţată în dosarul nr. 7377/108/2010* Tribunalul Arad a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea S.C. D S.R.L. Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere faptul că planul a fost acceptat de categoria creanţelor bugetare şi de categoria creanţelor salariale, fiind respins doar de categoria creanţelor garantate, astfel că în speţă este îndeplinită condiţia acceptării lui de către jumătate plus unu din categoriile de creanţe, din care categoria creanţelor salariale este una defavorizată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditoarea S.C. B S.A. Bucureşti, solicitând modificarea ei în tot, în sensul infirmării planului de reorganizare.

Creditoarea a susţinut că judecătorul-sindic a apreciat în mod greşit ca fiind îndeplinită condiţia aprobării planului de cel puţin una din categoriile de creanţe defavorizate, reţinând în mod nejustificat că planul a fost aprobat de creditorul salarial, care deţinea o creanţă defavorizată infimă. În sensul celor de mai sus, a învederat că în stabilirea caracterului de creanţă defavorizată a creanţei salariale, tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 85/2006. Or, recurenta consideră că prevederile normative menţionate nu sunt aplicabile în speţă, întrucât textul legii se referă la „reeşalonarea plăţilor”, aspect care presupune existenţa unei creanţe eşalonate, adică de creanţe care se plătesc în mai multe tranşe în baza unei înţelegeri între debitor şi creditor anterioare declanşării procedurii insolvenţei şi care se reeşalonează ca urmare a aplicării planului de reorganizare. Este considerat ca fiind eronat şi argumentul utilizat de instanţa de fond, în sensul că amânarea plăţii creanţei ar determina caracterul ei defavorizat, deoarece dacă s-ar accepta un atare punct de vedere, ar însemna că toate creanţele înscrise în tabel şi care au drept de vot sunt defavorizate, întrucât nu au drept de vot în adunarea creditorilor decât titularii creanţelor scadente, iar orice creanţă scadentă ar apărea ca defavorizată faţă de amânarea datei plăţii sale până cel puţin la debutul perioadei de reorganizare.

Prin decizia civilă nr. 1368 din 30 august 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de creditoarea S.C. B S.A. Bucureşti în contradictoriu cu debitoarea S.C. D S.R.L. Arad, reprezentată prin administrator special R.D. şi administrator judiciar Casa de R S.P.R.L. Arad, împotriva sentinţei civile nr. 1044/25.04.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7377/108/2010*.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că problema litigioasă pe care o ridică recursul de faţă este aceea de a stabili dacă poate fi considerată „creanţă defavorizată” o creanţă salarială programată a fi plătită în anul al treilea al planului de reorganizare.

În esenţă, recurenta susţine că o atare creanţă nu poate fi considerată ca fiind „reeşalonată”, în sensul prevederilor art. 3 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 85/2006, întrucât „reeşalonarea” presupune o creanţă care se plăteşte în mai multe tranşe, în baza unei înţelegeri între debitor şi creditor – anterioară declanşării procedurii insolvenţei – şi care se reeşalonează ca urmare a aplicării planului de reorganizare.

Dimpotrivă, debitoarea şi administratorul judiciar, apreciază că noţiunea de „reeşalonare” semnifică şi stabilirea unei alte scadenţe pentru plata datoriei, fără a implica în mod necesar, achitarea acesteia în mai multe tranşe. În susţinerea opiniei lor, aceştia se prevalează şi de dispoziţiile art. 101 litera D din Legea nr. 85/2006 – care ar considera ca fiind creanţe defavorizate creanţele care se achită după un termen de 30 de zile.

Analizând dispoziţiile legale invocate în susţinerea celor două poziţii, Curtea a constatat că, potrivit art. 3 pct. 21 din Legea nr. 85/2006, „categoria de creanţe defavorizate este prezumată a fi categoria de creanţe pentru care planul de reorganizare prevede cel puţin una dintre modificările următoare pentru oricare dintre creanţele categoriei respective: […] b) o reducere a garanţiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reeşalonarea plăţilor în defavoarea creditorului”.

După cum se poate observa, textul este destul de ambiguu, neexistând o corelaţie logică între ipoteza normei – care se referă la „reducerea garanţiilor sau a altor accesorii” – şi partea exemplificativă a acesteia – care se referă la reeşalonarea plăţilor.

Dincolo, însă, de aceste deficienţe de reglementare şi fără a intra în dispute semantice cu privire la înţelesul noţiunii de „reeşalonare”, trebuie observat că exemplul oferit de legiuitor nu exclude şi alte situaţii similare care ar putea să atragă incidenţa normei. Or, o astfel de situaţie este cea care rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 101 lit. D din Legea nr. 85/2006 – care statuează că „vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă”.

Pe cale de consecinţă, trebuie considerate ca fiind defavorizate creanţele care se achită după mai mult de 30 de zile de la confirmarea planului, indiferent dacă plata lor se face printr-o singură prestaţie sau în mai multe tranşe, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).

Faţă de cele de mai sus, şi întrucât creanţele salariale au fost prevăzute a fi achitate în anul al treilea al planului, Curtea a apreciat că acestea trebuie considerate ca fiind defavorizate – fiind, prin urmare, îndeplinită condiţia pretinsă de art. 101 lit. A din Legea nr. 85/2006.