CONTESTAŢIE ÎN ANULARE SPECIALĂ, GREŞEALĂ MATERIALĂ, INTERES

Menţiunea greşită din dispozitivul hotărârii, că partea a renunţat la judecată şi nu la dreptul pretins, aşa cum este necontestat că s-a întâmplat în realitate, constituie o eroare materială în înţelesul art. 318 C. pr. civ.
(Secţia comercială, decizia nr. 5727 din 21 noiembrie 2000)
– Extras –
Potrivit prevederilor art. 318 C. pr. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când delegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. pr. civ.).
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. pr. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
în speţă, reclamanta recurentă a împuternicit pe reprezentantul său, prin actul de la fila 40 din dosarul nr. 6152/1999 să susţină în numele său cererea de renunţare la dreptul de a solicita
pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu.
Această menţiune, privind faptul că reprezentantul reclamantei declară că renunţă la dreptul de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu, potrivit împuternicirii indicate mai sus, este cuprinsă şi în practicaua hotărârii Curţii Supreme de Justiţie.
Se constată că, din eroare, în dispozitivul hotărârii atacate s-a reţinut că reclamanta ar fi renunţat la judecata acestui capăt de cerere, potrivit art. 246 C. pr. civ.
De altfel, cu ocazia dezbaterii acestei contestaţii, reprezentantul reclamantei a confirmat că aceasta a renunţat la dreptul de a mai „solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, aşa cum s-a manifestat şi prin actul său scris, semnat de preşedinte, director general.
In consecinţă, fiind vorba de o eroare materială evidentă, necontestată de reclamantă, urmează a fi admisă contestaţia în anulare formulată de pârâtă, a se modifica în parte decizia atacată, nr. 125 din 7 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia comercială, în sensul că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind darea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare – recurenta reclamantă a renunţat la drept, potrivit art. 247 C. pr. civ. şi nu la judecată, potrivit art. 246 C. pr. civ., menţinându-se celelalte dispoziţii.