Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ÎNCUVIINŢARE SECHESTRU JUDICIAR ÎN TEMEIUL ART.599 ALIN.1 PCT.1 ŞI 2 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ACESTE TEXTE DE LEGE.
-art.598 Cod procedură civilă;
-art.599 alin.1 pct.1 şi 2 Cod procedură civilă.
Decizia nr.2/C/15.01.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin ÎNCHEIEREA nr. 379/2012 Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâte.
A respins cererea de înfiinţare a sechestrului judiciar formulată de reclamanta S.C. J. J. L. (denumita anterior O. I. L. ), societate engleza, cu sediul procesual ales la SCA R. & R. in B., str. R. nr., sector 1 in contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA Oradea şi SC T. S. A prin lichidator SC P. G. IPURL B. M.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
La data de 14.12.2011, prin registratura instanţei reclamanta a depus la dosar corespondenta purtata cu societatea C. N. Gmbh. Precizează ca a încheiat aceasta societate mai multe contractele de vânzare cu plata in rate având ca obiect achiziţionarea unor maşini de tricotaj ce au fost date apoi in exploatare pârâtelor.
Legal citate pârâtele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA au formulat întâmpinare ( filele 143-148 dosar ataşat) prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora, excepţia necompetentei teritoriale conform art. 598 Cod procedură civila, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca nefondata. In motivare arată ca bunurile în discuţie sunt proprietatea pârâtelor.
Faţă de excepţiile invocate, în condiţiile art.137 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive invocate de pârâte pe considerentul că între părţi nu există raport juridic, instanţa a respins excepţiile ca neîntemeiate, întrucât calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii. Ori, reclamanta urmăreşte indisponibilizarea bunurilor proprietatea sa, şi care se află în posesia pârâtelor, conform Contractelor de vânzare-cumpărare şi a facturilor emise, neavând relevanţă în cauză faptul că între părţi nu a avut loc raporturi juridice, simplul fapt al posesiei asupra bunurilor justifică cererea reclamantei pentru indisponibilizarea bunurilor reclamate ca fiind proprietatea sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva excepţiei invocate, instanţa a constatat următoarele:
Reclamanta a înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Oradea o acţiune prin care solicita in contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC H. SA, SC C.N. T. G. SA si SC T. S.A aplicarea sechestrului judiciar asupra bunurilor identificate prin Anexa 1(fila 25-30 dosar), în natura un număr de 30 echipamente de tricotat, predate pârâtelor in baza contractului de vânzare nr. 9/GE/98 (fila 31-33 dosar) pentru poziţiile 1-17 din lista cuprinsa in Anexa 1, contract de vânzare nr. 30/GE/98 (fila 37 dosar), contract de vânzare nr. 83/GER/02/S-B (fila 56-57) dosar, pentru poziţiile 25-28 din lista cuprinsa in Anexa 1 .
Valoarea echipamentelor descrise in Anexa 1( poziţiile 1-17) astfel cum rezulta acesta din contractul de vânzare contractului de vânzare nr. 9/GE/98 (fila 31-33 dosar) este de 2.262.000 DEM, iar valoarea echipamentelor cuprinse la poziţiile 25-28 din Anexa 1 este de 470.181 Euro după cum rezulta din contractul de vânzare nr. 83/GER/02/S-B (fila 56-57 dosar). Valoarea utilajelor având ca utilizator final pârâta SC T. SA ( poziţiile 31-37 din Anexa 1) este de 668.000 EUR, după cum rezulta din cuprinsul Anexei 1 (filele 27-28 dosar ).
Ulterior, Judecătoria Oradea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor competent sa soluţioneze cauza.
Prin încheierea de şedinţă nr. 7/i/2012, Tribunalul Bihor a respins cererea de sechestru judiciar, încheiere care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecare la această instanţă prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea .
În rejudecare instanţa a reţinut că cererea formulată este neîntemeiată şi în consecinţă a respins-o, având în vedere următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 599 alin (1) pct. 2 Cod procedură civilă, ,,Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:
2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual”.
În speţă, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâtele au încercat să sustragă bunurile, să le distrugă sau să le altereze în vreun fel.
Simplul fapt că reclamanta a solicitat pârâtelor predarea bunurilor şi că acestea au refuzat predarea lor, nu poate constitui motive temeinice de admitere a cererii. Mai mult, în ce privesc bunurile predate societăţii pârâte SC T. S.A aflate în , Legea 85/2006 la art. 90 prevede o procedură specială de predare a bunurilor ce nu aparţin debitorului, procedură care nu a fost urmată în cauză.
Faţă de cele reţinute instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de înfiinţare a sechestrului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrat, a formulat recurs reclamanta J.E.T. J. L. (fostă O. I. L. ), solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii sale, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că Tribunalul Bihor a efectuat o analiză contradictorie, reţinând că pârâtele au refuzat predarea bunurilor şi cu toate acestea a considerat că nu există o temere/bănuială legitimă ca bunurile să dispară sau să fie distruse.
Apreciază că reţinându-se calitatea sa de proprietar al echipamentelor aflate în posesia pârâtelor cât şi refuzul nejustificat al acestora din urmă să efectueze demersurile necesare de predare a acestora, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 598 coroborat cu art. 599 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
În lumina acestor texte ea a demonstrat că măsura instituirii sechestrului judiciar este necesară pentru conservarea dreptului asupra acestora, existând motive temeinice de temere că bunurile ar putea fi sustrase, distruse sau alterate de posesorul actual.
Recurenta a mai arătat că bunurile ce fac obiectul sechestrului sunt bunuri mobile, proprietatea sa, conform anexelor 2 , 5-8 şi 9 enumerate în motivarea recursului, existând un pericol evident de dispariţie a acestora, pârâtele susţinând că sunt proprietarele echipamentelor în discuţie, fără nici un temei legal sau contractual.
Refuzul de restituire a bunurilor mobile – echipamente de tricotaj – proprietatea sa vatămă în mod iremediabil dreptul de proprietate al societăţii sale fiind îndreptăţiţi să considere că bunurile vor fi distruse, fie inexistente, fie degradate.
Faptul că nu s-ar putea identifica bunurile după seriile menţionate, reprezintă la rândul său o bănuială întemeiată în sensul că echipamentele ar putea dispărea din posesia pârâtelor, aspect neluat în seamă de către instanţa de fond.
Recurenta mai învederează faptul că, urgenţa admiterii cererii de de dovezi rezultă indubitabil prin prisma următoarelor considerente :
– există o primejdie reală ca bunurile să nu mai existe sau să fie degradate tehnic/distruse/dezmembrate, fapt ce impune instituirea de urgenţă a unui sechestru asupra bunurilor proprietatea ei, orice întârziere periclitând iremediabil dreptul ei de proprietate;
– există un pericol indubitabil ca pârâtele să dispună în viitorul apropiat de bunurile mobile proprietatea sa, în lipsa unei măsuri asigurătorii, situaţie în care orice demers/acţiune întreprinsă de ea ulterior ar fi inutilă, procedura de recuperare a acestor bunuri fiind greu sau imposibil de realizat;
– pentru preîntâmpinarea eventualelor pagube ce i s-ar cauza prin înstrăinarea bunurilor mobile aflate în proprietatea sa de către terţe persoane fizice sau juridice, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru instituirea sechestrului judiciar;
– faţă de situaţia actuală, vădit în detrimentul intereselor şi drepturilor sale, menită să suprime orice acces al său la bunurile proprietate personală, rezultă că ea se află în imposibilitatea obiectivă de a reintra în posesia efectivă a bunurilor.
Recurenta precizează că dispoziţiile art. 599 pct. 2 Cod Procedură Civilă nu o obligă pe ea să dovedească încercarea de sustragere sau distrugere a bunurilor ci să prezinte motive temeinice de temere că bunurile vor fi sustrase sau distruse, raţionamentul instanţei de fond fiind total greşit sub acest aspect.
În drept au ost invocate prevederile art. 600 alin.1 , art. 304 pct.7 şi 9 , art. 599 alin. 1 pct.1 şi următoarele Cod Procedură Civilă.
Intimatele SC M. SA Oradea, SC H. SA Oradea şi SC CN T. G. SA Oradea, prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că între ele şi reclamanta recurentă nu există un raport juridic, ele achiziţionând utilajele de la altă persoană juridică decât reclamanta, vânzătoarea utilajelor către societăţile româneşti fiind firma C. N. GMBH, iar transferul proprietăţii conform art. 1674 are loc în momentul încheierii contractului.
Pe fondul cererii, pârâtele au arătat că procedura sechestrului judiciar este o măsură ce constă în indisponibilizarea bunului, în situaţia în care există un proces asupra proprietăţii bunului sau pentru conservarea dreptului, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
Pe de altă parte, au arătat că bunurile în discuţie sunt maşini de tricotat având o greutate de 1-2 tone, care nu pot fi sustrase sau ascunse, pentru manevrarea lor fiind nevoie de utilaje speciale (macara), posesorul actual fiind şi proprietarul acestora, iar reclamanta n-a făcut dovada că ar fi solicitat restituirea lor, întrucât nu s-a formulat niciodată o astfel de cerere.
Intimata SC T. SRL prin lichidator nu a formulat întâmpinare.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 304 ind. 1 şi art. 306 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor, instanţa de fond, în mod corect a respins excepţia lipsei acestei calităţi, având în vedere obiectul cererii şi faptul că bunurile se află în posesia lor.
În ce priveşte proprietatea asupra bunurilor, aceasta este o problemă de fond ce urmează a fi clarificată în cadrul unei eventuale acţiuni în revendicare şi nu în cadrul prezentei cereri, care are ca obiect luarea unei măsuri asiguratorii.
Referitor la fondul cererii sunt de reţinut următoarele :
Cererea de înfiinţare a sechestrului judiciar este întemeiată pe prevederile art. 599 alin.1 pct.1 şi următoarele Cod Procedură Civilă (fila 8 din dosarul nr. 21341/271/2011 al Judecătoriei Oradea).
Potrivit art. 599 alin.1 pct.1 şi 2 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 598 Cod Procedură Civilă , se va putea încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului :
1. asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru eliberarea sa ;
2. asupra unui bun cu privire la care, cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.
Deşi a invocat şi pct.1 al art. 599, reclamanta recurentă şi-a motivat cererea pe situaţia prevăzută de pct. 2 al aceluiaşi articol, iar recursul pe acelaşi pct.2 al art. 599 coroborat cu art. 598.
Din conţinutul pct.2 al art. 599 alin.1 rezultă că se poate înfiinţa sechestru judiciar asupra unor bunuri cu privire la care cel interesat, în speţă reclamanta recurentă, are motive temeinice să se teamă că ar fi sustrase, distruse ori alterate de posesorul actual, respectiv de intimatele pârâte, condiţii neîndeplinite.
Faptul că în 16 decembrie 2009 a avut loc un incendiu, în O. str. B. nr., la SC CN T. G. SA Oradea, în care au fost distruse un număr de 4 maşini de tricotat şi au fost deteriorate 11 maşini de tricotat, nu a constituit motiv de teamă a reclamantei că pârâtele în posesia cărora se află bunurile intenţionează să le sustragă, distrugă sau să le altereze, părţile contractante, respectiv reclamanta în calitate de vânzător şi C. N. P. U. H. GmbH – Germania, în calitate de cumpărător, încercând să încheie o tranzacţie în cursul anului 2011 pentru stingerea creanţei pe care o avea de recuperat reclamanta de la firma germană, prin plata sumei de 200.000 euro până la data de 30.06.2012 şi restituirea a 15 maşini de tricotat menţionate în anexa B la Contractul de Tranzacţie (filele 89-90 din dosarul 21341/271/24.11.2011 al Judecătoriei Oradea ), urmând ca în aceste condiţii să renunţe la demersurile judiciare iniţiate în Germania.
Recurenta a depus în recurs Sentinţa din 09.11.2012 a Tribunalului Regional Duisburg prin care firma germană o fost obligată faţă de reclamantă la plata sumei de 1.105.656,76 euro cu dobânzi în valoare de 8 puncte procentuale peste rata dobânzii de bază începând cu data de 01.03.2008, dovadă că tranzacţia n-a fost finalizată, astfel că nici condiţia prevăzută de art. 599 alin.1 pct. 1 Cod Procedură Civilă n-a fost îndeplinită.
Or, din toată corespondenţa purtată între părţile contractante rezultă că divergenţele în încheierea tranzacţiei au constat în modalitatea de ridicare a celor 15 maşini de tricotat cuprinse în anexa B la Tranzacţie şi modalitatea de achitare a taxelor vamale şi a cheltuielilor de transport respectiv care parte să suporte cheltuielile respective ( filele 108,109 din dosar nr. 21341/271/20011), neexistând nici o opoziţie în ce priveşte predarea bunurilor de către firma germană şi cu atât mai mult de către pârâte, care nu au participat la încercarea încheierii tranzacţiei.
Nici o probă administrată în cauză nu atestă faptul că recurenta ar avea vreun motiv temeinic să se teamă că bunurile ar putea fi distruse, alterate sau sustrase, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a făcut dovada că ar fi fost solicitată restituirea lor de la pârâte şi că acestea ar fi refuzat predarea, nefiind îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 599 alin.1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul, toate motivele invocate fiind neîntemeiate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate în recurs.
