Contestație decizie de sancționare. Încheierea /2010. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan

JUDECĂTOR 3: Cristina

GREFIER:

S-au luat în examinare cererea formulată de petenta, de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 2084/R/20.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, privind și pe intimatul – GAZ DISTRIBUȚIE TG. M, având ca obiect contestație la decizia de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul petentei, av. și reprezentantul intimatei, cons. jur., lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 ianuarie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, intimata a depus întâmpinare însoțită de un set de acte, respectiv, note de plecare în concediu, certificate de concediu medical, într-un singur exemplar.

Reprezentantul intimatei comunică reprezentantului petentei întâmpina-rea formulată.

Reprezentantul petentei apreciază ca fiind necesară efectuarea unei adrese pentru a solicita intimatei să comunice instanței de ce sporuri a beneficiat o persoană angajată pe un post similar cu al petentei în perioada în care aceasta a fost concediată.

Reprezentantul intimatei nu se opune acestei probațiuni, însă precizează faptul că reclamantei nu i-au fost acordate sporurile întrucât aceasta nu a lucrat efectiv, neputând fi comparată situația acesteia cu altei persoane angajată pe un post similar care a lucrat efectiv în acea perioadă.

Instanța, după deliberare, apreciază neconcludentă cererea formulată, motiv pentru care o respinge.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii de lămurire, în sensul ca în dispozitivul deciziei să se menționeze că sporul de 15% pentru condiții de periculozitate, contravaloarea celor 3 zile anuale pentru la calculator și tichetele de masă trebuie cuprinse în plata tuturor drepturilor salariale la care a fost obligată intimata.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii în baza motivelor invocate în scris prin întâmpinarea formulată.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 2084/R/20.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1636 din 03.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în parte în sensul că s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata – GAZ DISTRIBUȚIE

S-a dispus anularea deciziei nr. 519/29.10.2008 emisă de intimată.

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîncadrării contestatoarei în postul deținut anterior, acela de fix, ia C, CO C, Regiunea Nord

A fost obligat intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

A fost obligată intimata – GAZ DISTRIBUȚIE să plătească recurentei suma de 5500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

La data de 10 decembrie 2009 reclamanta-recurentă a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2084/R/20.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr- cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispoziției nr.3 teza II ” și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective”, în raport de împrejurarea că în plan practic societatea intimată refuză acordarea “tuturor drepturilor salariale”, cu referire concretă la neplata sporului de 15% pentru condiții de periculozitate (lucra ca și casier cu bani), neplata contravalorii celor 3 zile anuale (pentru că lucra pe calculator) și neacordarea tichetelor de masă.

Decizia amintită a devenit irevocabilă prin efectul legii, fiind de drept, astfel că se impune să fie aplicată în întregime.

În acord cu prevederile art.295 Codul muncii, dispozițiile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislative civile.

Raportat la acest text legal, se impune a se lămuri sintagma sus evocată în funcție deefectele nulității unui act juridic.

Mai exact, în cauză s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.519/2008 emisă în sarcina reclamantei, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia aceasta niciodată nu a fost dată afară, situația ei fiind identică cu cea a unui salariat care a lucrat efectiv.

Din alt punct de vedere, legiuitorul – prin norma art.78 din – nu a limitat sfera “celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat salariatul”, aceasta fiind concluzia care se desprinde din interpretarea gramaticală și teleologică a textului legal sus indicat, în caz contrar textul ar fi vidat de conținut și ar reprezenta doar un deziderat teoretic.

În fine, sunt și alte reglementări care evocă noțiunea de “toate drepturile salariale”, cum sunt prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, art.38 alin.4, art.42 alin.2 lit.b, art.101 din CCM 2007-2010.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 ianuarie 2010, intimata-pârâtă – GAZ DISTRIBUȚIE a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată.

În motivare, arată că sporul de periculozitate se acordă salariatului care a muncit efectiv, fiind expus unui eventual pericol, dar reclamanta nelucrând într-un asemenea mediu, această solicitare este neîntemeiată.

Nici în perioada concediului de odihnă sau medical, salariatul nu beneficiază de astfel de spor.

Cu privire la plata celor 3 zile anuale invocate de reclamantă pe motiv că lucra pe calculator, pârâta face precizarea că aceste drepturi se acordă sub forma unui concediu de odihnă suplimentar pentru un program normal de lucru, pe an calendaristic. Pentru anul 2008, reclamanta a desfășurat activitate doar până la data de 04.08.2009. De la această dată, reclamanta a fost în concediu de odihnă și în concediu medical, iar de la data de 01.11.2008, aceasta a fost concediată. În toată această perioadă, până la data reîncadrării în funcție, salariata nu a efectuat nici o activitate care să justifice plata concediului suplimentar. La data reîncadrării în funcție, 29.10.2009, după pronunțarea deciziei nr.2084/R/2009 reclamanta a beneficiat de plata a două zile de concediu suplimentar aferent anului 2008.

De altfel, nici acordarea tichetelor de masă nu este justificată, având în vedere prevederile Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Astfel, art.5 alin.2 din acest act normativ stabilește ca angajatorul poate acorda salariatului un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna în care se face distribuirea, iar art.6 stabilește că salariatul poate utiliza lunar un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate, dar nu mai mult de două tichete de masă într-o zi. Având în vedere prevederile sus-menționate, reclamanta nefiind la lucru în unitate, nu se justifică acordarea tichetelor de masă.

În subsidiar, pârâta solicită a se avea în vedere faptul că reclamanta, în perioada cuprinsă între 07.08.2008 – 31.10.2008 nu a desfășurat nici o activitate, fiind în concediu medical.

Analizând cererea formulată, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 2811.proc.civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Apare deci ca evident, din modul de redactare a textului, că instituția juridică menționată anterior devine aplicabilă doar în cazul în care lămuririle solicitate suntnecesare, iar nu în toate cazurile în care părțile nu pot ajunge la o înțelegere cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii. Deci, trebuie să se verifice o necesitate de ordin general, una care să se impună cu puterea evidenței unei gândiri raționale, iar nu una particulară, dată de neputința părților de a ajunge la o descifrare comună a mesajului hotărârii în cauză.

În speță, Curtea apreciază că nu se poate constata o atare necesitate de ordin general de a se da lămuriri suplimentare dispozitivului deciziei în discuție, în condițiile în care cu claritate s-a stipulat obligația ca intimatul să-i plătească recurentei-contestatoare despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.

În mod cert, nu se poate admite că ar fi în sarcina instanței de recurs să detalieze, în fiecare litigiu având ca obiect desfacerea contractului individual de muncă și care se finalizează prin admiterea contestației, fiecare spor sau drept salarial pe care angajatorul trebuie să îl plătească angajatului reîncadrat. Textul legii, la care se face trimitere în astfel de cazuri, este îndeajuns de clar, fiind evident că angajatului reîncadrat va trebui să i se achite toate drepturile de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi avut loc ilegala concediere, fără a i se putea opune împrejurarea că nu a prestat muncă pentru a merita aceste drepturi.

acestei instituții este tocmai acela că, sancționându-se o concediere ilegală, se constată implicit că neprestarea muncii de către angajat pe durata ce a curs de la data concedierii și până la data pronunțării hotărârii nu s-a datorat culpei angajatului, ci tocmai culpei angajatorului, care prin concedierea nelegală dispusă l-a împiedicat pe angajat de a presta muncă, astfel încât devine aplicabil principiul nemo propriam turpitudinem allegans, altfel spus, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru obținerea unui rezultat favorabil. În concret, dată fiind culpa angajatorului, acesta va trebui să plătească angajatului ilegal concediat salariile și sporurile de care ar fi beneficiat acesta dacă nu ar fi survenit concedierea, fără a-i putea opune neprestarea muncii, deci ca și cum acesta ar fi muncit.

Evident, nu se pune problema în ce privește perioada dinainte de concediere, când angajatul a beneficiat de concediu medical sau de concediu de odihnă, întrucât drepturile aferente acestei perioade nu fac obiectul judecății. În măsura în care anumite sporuri sau drepturi se acordă anual (cum este cazul celor trei zile acordate de angajatorul în speță pentru munca pe calculator), iar concedierea a vizat doar o parte dintr-un an, se va calcula proporțional ce fracție din dreptul respectiv corespunde perioadei corespunzătoare concedierii.

În măsura în care modul de stabilire în concret a drepturilor angajatului reîncadrat nu este conformă aprecierii acestuia, îi rămâne deschisă calea execuției silite.

Față de considerentele ce preced, Curtea urmează a respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. nr. 2084/R din 20.10.2008 a Curții de APEL CLUJ, considerându-l suficient de lămurit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 2084/R din 20.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, cerere formulată de petenta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

– – – –

GREFIER,

Red.T/.

4 ex./27.01.2010