ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 180/R/2010
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării – cererea de revizuire formulată de revizuienta REGIA AUTONOMA DE TERMOFICARE CNî mpotriva deciziei civile nr. 2448 din 11 noiembrie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că la data de 26 ianuarie 2010, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat copia deciziei de reintegrare nr. 2 din 18.01.2010, copia solicitării pentru examenul medical de reintegrare, copia anexei la nr. 251 C-N, alimentare conturi card și împuternicire avocațială.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 25 ianuarie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2448/R/11.11.2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1518 din 25 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care a modificat-o în totalitate în sensul admiterii în parte a contestației formulate de contestatorul și în consecință, s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 89 din data de 27 august 2008 în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a contestatorului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția și postul avute înainte de desfacerea contractului individual de muncă nr. 4130/25.10.1999.
Intimata a fost obligată la plata tuturor drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective în muncă a acestuia.
Se compensează cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, instanță de recurs a reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul a săvârșit o abatere disciplinară, în sensul disp.art.263 alin.2 din Codul muncii, încercând să obțină foloase necuvenite prin prezentarea spre decontare a unor documente care nu au reflectat situația reală.
Astfel, recurentul a solicitat intimatei decontarea costului unui bilet de odihnă și tratament, conform art. 11 pct. 6 actului adițional nr. 4/08.02.2008 la contractul individual de muncă, care prevede că salariații din cadrul intimatei au dreptul odată pe an, la un bilet de tratament sau odihnă în țară sau bilete de odihnă în străinătate conform pachetului de servicii achiziționat, suportate parțial de angajator, respectiv 55% din biletul/pachetul de servicii de tratament sau odihnă individual acordat salariatului.
Curtea reține că acesta a anexat cererii formulate, biletul de odihnă și tratament nr.13767/19.05.2008, ce cuprinde costuri de cazare, masă și tratament, în sumă de 2952,14 lei, pentru perioada 11.07-17.07.2008, la Hotel din Stațiunea, ori din oferta depusă de către intimată la fila nr.22 dosar recurs, costurile de cazare și masă pentru o persoană cazată în cameră dublă, la același hotel, în aceeași perioadă, este de 1119, 58 lei.
Se reține că, potrivit disp.art.40 alin.1 lit.e) din Codul muncii, angajatorul are dreptul să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.
Conform dispozițiilor art.263 din Codul muncii, angajatorul dispune într-adevăr de prerogativă disciplinară, având dreptul de aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia ar fi săvârșit o abatere disciplinară.
Potrivit disp.art.61 alin.1 lit.a ) din Codul muncii, angajatorul poate dispune însă concedierea disciplinară numai în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Gravitatea abaterii se stabilește potrivit criteriilor prevăzute de dispozițiile art.266 din Codul muncii.
Având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, faptul că această abatere nu a avut consecințe deosebite în ceea ce privește activitatea și patrimoniul societății, că nu s-a dovedit în cauză că recurentul, prin comportamentul său general în serviciu, nu respectă prevederile contractului individual de muncă, Curtea a reținut că măsura concedierii acestuia este disproporționată în raport cu abaterea săvârșită.
Întrucât concedierea reprezintă unul din actele juridice cele mai violente, care are drept consecință pierderea locului de muncă de către salariat și, astfel, poate constitui un mijloc de influențare sau chiar de amenințare a salariatului, abaterea gravă trebuie să fie doar acea faptă care face imposibilă menținerea salariatului în întreprindere.
În speță, nu se poate reține că abaterea săvârșită de către recurent face imposibilă continuarea prestării muncii de către acesta.
Curtea a reținut că prerogativa disciplinară a angajatorului nu poate fi una absolută, discreționară, oricare dintre sancțiunile disciplinare putând fi aplicată doar cu respectarea dispozițiilor legale în materie, care le includ și pe cele privind criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii și în orice caz aceasta nu poate înlătura prerogativa instanței de judecată, legal investită cu un conflict de muncă privind legalitatea și temeinicia unei măsuri disciplinare, de a verifica și modalitatea în care unitatea a aplicat aceste criterii, în raport de gravitatea abaterii săvârșite de către salariat.
S-a mai reținut că, din moment ce, conform disp.art.268 alin.5 din Codul muncii, decizia de sancționare poate fi contestată de către salariat la instanțele judecătorești, jurisdicția muncii nu se poate rezuma în acest caz doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului și la respectarea procedurii disciplinare, ci de esența controlului de legalitate este tocmai analizarea modului de individualizare măsurii disciplinare.
De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.78 din Codul muncii, atunci când instanța constată nelegalitatea sau netemeinicia concedierii, dispune anularea acestei măsuri, aceasta poate dispune desigur și mai puțin, respectiv înlocuirea măsurii încetării disciplinare a contractului de muncă cu o altă sancțiune disciplinară, atunci când constată că salariatul a săvârșit o fapta ce reprezintă abatere disciplinară, dar sancțiunea aplicată a fost în mod greșit individualizată.
În consecință, Curtea a reținut că, pentru abaterea disciplinară săvârșită de către recurent, se impune înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator cu cea a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantul-recurent, s-a modificat în totalitate sentința primei instanțe, în sensul admiterii în parte a contestației formulate de contestatorul, a anulării parțiale a deciziei nr. 89 din data de 27 august 2008, în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a contestatorului, cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, a reintegrării contestatorului pe funcția și postul avute înainte de desfacerea contractului individual de muncă și a obligării intimatei la plata tuturor drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective în muncă a acestuia.
În temeiul disp.art.276 din Codul d e procedură civilă, au fost compensate între părți cheltuielile de judecată.
În termen legal, Regia Autonomă de Termoficare C – N, a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 și 3 Cod procedură civilă, prin care a solicitat să se revină asupra deciziei 2448/2009 pronunțate în recurs.
Învederează faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut de către recurent, în sensul că a dispus anularea în parte a deciziei de sancționare nr. 89/2008, lucru ce nu a fost cerut de contestator. De asemenea arată că, întrucât – obiectul pricinii referitor la “reintegrarea contestatorului pe postul si funcția avute anterior” – nu mai este în ființă, respectiv prin efectul legii (OUG nr. 34/2009) unitatea a fost obligată la restructurare instituțională – reducerea posturilor vacante și a altor posturi, implicit postul ce a fost deținut de contestator fiind desființat.
Consideră că principiul disponibilității lasă la libera alegere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, iar instanța de judecată este ținută la respectarea limitelor investirii (art. 129 alin. 6 proc civ – “în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.” Depășirea limitelor sesizării, constituie potrivit legii temei de revizuire a hotărârii instanței.
În acest context, consideră că rec1amantul recurent a fixat cadrul procesual – solicitând instanței să constate inexistența unei abateri disciplinare (și abaterilor repetate) în ceea ce-l privește și pe cale de consecință să anuleze decizia de sancționare nr. 89/2008 emisă de Regia Autonomă de Termoficare C-N, cu repunere a părților în situația anterioară emiterii deciziei atacate.
Reclamantul recurent, nu a avut un petit alternativ și nu a solicitat instanței să reanalizeze fapta prin prisma art. 266 Codul muncii și să dea o eventuală nouă încadrare faptei săvârșite, context în care instanța de judecată trebuia să se raporteze doar la petitul cu care a fost investită.
De asemenea, subliniază că locul de muncă ce a fost deținut de recurent nu mai există – a fost suprimat prin efectul legii (nu a fost angajat nimeni pe acel loc de muncă, nu a fost angajat nimeni pe un loc de muncă similar în unitate, nu a fost voința angajatorului a desființa locul de muncă) iar unitatea nu mai are nici un loc de muncă disponibil în momentul de față și în condițiile economice actuale (dimpotrivă este ținută la raționalizarea cheltuielilor, mai ales pe cele cu personalul).
Așadar obiectul – reintegrarea – nu mai este în ființă. Același act normativ (OUG 34/2009) interzice unității revizuiente a reînființa un post (nu este posibilă nici măcar ocuparea eventualelor locuri vacante decât Într-o proporție foarte limitată) prin urmare dispoziția de reintegrare încalcă prevederile legii, or instanța în hotărârile pe care le pronunță trebuie să se raporteze dispozițiilor legale în vigoare și să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Intimatulconsideră că revizuirea este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 78 din codul muncii, în situația în care instanța constată nelegalitatea sau netemeinicia concedierii dispune anularea acestei măsuri, putând însă să dispună și mai puțin, respectiv înlocuirea măsurii încetării disciplinare a contractului de muncă, dacă aceasta constată că sancțiunea aplicată a fost greșit individualizată de către angajator.
Referitor la existența obiectului pricinii, subliniază că revizuienta a indicat doar că a procedat la o restructurare prin desființarea unor posturi din cadrul acesteia, nefăcând în nici un fel dovada că intimatul nu mai poate fi reintegrat pe postul și funcția avută anterior, afirmații care însă sunt contrazise chiar de către demersurile în vederea reintegrării efectuate de către aceasta după pronunțarea deciziei atacate.
Trecând la soluționarea cererii de revizuire, Curtea reține următoarele considerente:
Revizuirea a fost instituită de către legiuitor ca o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot reforma hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, exercitarea acestei căi de atac fiind justificată exclusiv în limitele motivelor prevăzute de art. 322 pct. 1-8 Cod de procedură civilă.
Demersul juridic al revizuientei se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, conform cărora instanța “s-a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, respectiv art. 322 pct.3 Cod de procedură civilă, potrivit cărora “dacă obiectul pricinii nu se afla in ființa”.
Pornind de la dispozițiile art. 322 pct. 2.proc.civ. Curtea notează că legiuitorul, prin instituirea motivului menționat, a urmărit protejarea principiului disponibilității, principiu fundamental a cărui încălcare atrage sancțiunea desființării hotărârii. Reține, de asemenea, că revizuienta a avut în vedere prima teză a normei legale menționate.
Potrivit revizuientei, reindividualizarea de către instanța de recurs a sancțiunii aplicate de către angajator, în lipsa unei cereri formulate în acest sens de către recurent, reprezintă o încălcare a principiului disponibilității întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat.
Curtea nu poate primi punctul de vedere menționat, considerându-l nefondat.
Este real faptul că reclamantul este cel care fixează limitele cadrului procesual, instanța fiind ținută să judece și să se pronunțe în aceste limite, însă revizuienta omite să aibă în vedere un aspect esențial, respectiv faptul că instanța, o dată învestită cu soluționarea unei cereri, se poate pronunța asupra acesteia, fie admițând-o, în totul sau în parte, fie respingând-
Or, în acest context, se apreciază că nu se subsumează motivului de revizuire menționat situația în care instanța a admis doar în parte pretențiile formulate.
A admite ca pertinent raționamentul revizuientei ar echivala cu a recunoaște ca fiind susceptibile de a fi revizuite toate hotărârile judecătorești prin care instanțele au admis doar în parte pretențiile cu care au fost învestite, ceea ce practic ar fi de neconceput.
De asemenea, Curtea consideră că a subordona admiterea în parte a unei cereri sau a unor petite ale unei cereri voinței părții care le-a formulat, manifestate în mod expres în acest sens, ar plasa atribuția decizională în alte sfere, ceea ce este însă inadmisibil.
În cauza dedusă judecății instanța a admis recursul, a modificat integral sentința atacată, respectiv a admis în parte contestația formulată.
Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 89 din data de 27 august 2008, reintegrarea contestatorului pe funcția și postul deținute anterior desfacerii contractului individual de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cerere care, în urma judecării și admiterii recursului, a fost admisă în parte, în sensul anulării deciziei sub aspectul sancțiunii disciplinare, sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă fiind înlocuită cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10%, pe o durată de 3 luni; prin aceeași hotărâre s-a dispus și reintegrarea contestatorului pe funcția și postul avute înainte de desfacerea contractului individual de muncă nr. 4130/25.10.1999, respectiv intimata a fost obligată la plata tuturor drepturilor salariale restante până la data reintegrării efective în muncă a acestuia.
Curtea notează faptul că jurisdicția muncii nu se poate limita în acest caz doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului și la respectarea procedurii disciplinare, de esența controlului de legalitate fiind tocmai analizarea modului de individualizare a măsurii disciplinare. Aceasta, în contextul în care, prerogativa disciplinară a angajatorului nu poate fi una absolută, discreționară, iar prerogativa instanței învestită cu soluționarea unui conflict de muncă, constă în verificarea atât a legalității, cât și al temeiniciei unei măsuri disciplinare, implicând și evaluarea criteriilor de individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate.
Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 3.proc.civ. se constată că nici acestea nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, revizuienta invocându-și propria culpă, ceea ce conferă un fine de neprimire și din această perspectivă.
Faptul că revizuienta a procedat la o restructurare prin desființarea unor posturi din cadrul acesteia, respectiv prin desființarea postului deținut anterior de către intimat, este imputabil exclusiv acesteia, în condițiile în care măsura de restructurare viza în primul rând posturile vacante, iar aceasta a declarat vacant postul deținut anterior de către intimat, post cu privire la care avea cunoștință că există un litigiu pe rolul instanțelor.
Pentru considerentele expuse, Curtea găsește cererea de revizuire nefondată, astfel că potrivit art. 326.proc.civ. o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta REGIA AUTONOMA DE TERMOFICARE C-N împotriva deciziei civile nr. 2448 din 11.11.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.DG/dact.MM
4ex./19.02.2010
