Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii
Potrivit articolului 63/1 Cod penal, amenda penală aplicată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă se poate înlocui cu pedeapsa închisorii atunci când se constată reaua credinţă a condamnatului în plata amenzii. Reaua credinţă nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare. Câtă vreme condamnatul a plecat din România înainte de declanşarea procesului penal împotriva sa, iar în cursul judecăţii a lipsit la toate termenele de judecată, procedura de citare şi a comunicării hotărârii cu inculpatul fiind realizată prin afişare la Consiliul local nu se poate susţine că acesta a avut cunoştinţă că împotriva sa se derulează o procedură judiciară şi că s-a pronunţat o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii de 20.000 lei pe care este obligat să o plătească şi cu rea-credinţă a refuzat.
DECIZIA PENALĂ NR. 1017/R/18 decembrie 2012
Dosar nr. 5239/111/P/2008
Prin sentinţa penală nr. 45/P din 17 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art 63/1 Cod penal s-a înlocuit pedeapsa amenzii de 20.000 lei aplicată condamnatului V.E.S., aplicată prin sentinţa penală nr.176/06.06.2007 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare, cu pedeapsa închisorii de :
– 1 an închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit.a teza a II a , lit.b şi lit.c Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.191 alineatul 1 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor avansate de stat în sumă de 150 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Bihor a constatat că prin sesizarea Biroului Executări penale din cadrul Tribunalul Bihor înregistrată la instanţă la data de 27.10.2008, s-a solicitat instanţei a se pronunţa asupra înlocuirii amenzii penale de 20.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 176/2007 a Tribunalului Bihor condamnatului V.E.S., cu pedeapsa închisorii.
În motivarea sesizării, s-a arătat că, condamnatul nu a făcut dovada achitării amenzii penale aplicată prin sentinţa penală mai sus menţionată, deşi s-au efectuat mai multe notificări în acest sens.
În vederea soluţionării cauzei, s-a ataşat dosarul nr.59/111/2007 al Tribunalului Bihor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr.176/2007 a Tribunalului Bihor definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului V.E.S. la o pedeapsă de 20.000 lei la dosarul cauzei existând notificarea făcută de Biroul Executări penale al Tribunalului Bihor, către condamnat în vederea executării acesteia, precum şi mai multe reveniri succesive, fără ca până în prezent să se facă dovada achitării acestei amenzi penale.
Instanţa de fond a apreciat că neplata amenzii penale aplicate dovedeşte reaua credinţă a acestuia, rea credinţă care deşi nu a fost manifestată expres de către condamnat rezultă implicit din atitudinea manifestată de acesta pe parcursul tuturor procedurilor judiciare, respectiv atât cele ce vizează judecata propriu-zisă cât şi cele privind executarea pedepsei. Inculpatul a fost citat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei dar nu s-a prezentat. În cauză s-a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere. Din cuprinsul acestuia cât şi din cuprinsul înscrisului aflat la fila 36 dosar urmărire penală rezultă că este plecat din ţară, ieşirea sa fiind înregistrată la data de 24.03.2006. Chiar dacă începerea urmăririi penale a survenit ulterior acestei date, inculpatul ştia că împotriva sa se derulează proceduri judiciare, fiind somat să pună la dispoziţie actele firmei al cărei administrator era, prin somaţie scrisă, iar conform înscrisului aflat la fila 5 dosar urmărire penală, în 26.05.2005 acesta s-a prezentat la SC C.V.A. SRL desemnat lichidator în cauză, ulterior prin încheierea 64/F/01.02.2006 al Tribunalului Bihor,când i s-a pus în vedere opisul de documente pe care trebuia să-l prezinte.
Faptul că condamnatul este plecat în străinătate nu poate duce la concluzia că nu ştia despre hotărârea dată în cauză şi despre obligaţia sa de a se prezenta în faţa autorităţilor judiciare, câtă vreme cunoştea că fapta sa este sancţionabilă din punct de vedere penal, în opinia instanţei plecarea sa în străinătate, echivalând cu o sustragere de la tragerea sa orice tip de răspundere.
Plecarea sa în străinătate, chiar reală fiind, dacă acesta ar fi o persoană de bună credinţă, nu îl împiedica să se intereseze de mersul procedurilor generate de refuzul său de a depune documentele solicitate în condiţiile în care a cunoscut existenţa acestei solicitări .
Prin urmare, pasivitatea sa a fost calificată de instanţa de fond ca fiind rea-credinţă, iar neachitarea amenzii aplicate ca fiind sustragere de la executarea pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs peste termen condamnatul V.E.S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale recurate şi în urma rejudecării cauzei respingerea cererii privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoare.
În motivare, condamnatul, prin apărătorul ales, a arătat că a fost trimis în judecată în lipsă, acestuia neputându-i-se prezenta materialul de urmărire penală, iar pe parcursul întregii judecăţi în primă instanţă a lipsit, asistenţa juridică fiindu-i asigurată de un apărător din oficiu, fiind citat prin afişare la uşa Consiliului Local Oradea. A mai arătat că deşi s-a constatat că nu mai locuieşte în Oradea, str.F. nr…, sc…, et…., ap… şi s-a dispus citarea sa prin afişare la uşa Consiliului Local Oradea, minuta sentinţei penale nr.176 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Bihor a fost comunicată doar la adresa de domiciliu din Oradea. Faţă de aceste împrejurări s-a arătat că nu se poate constata o rea credinţă din partea condamnatului care să justifice înlocuirea pedepsei amenzii penale.
Curtea, verificând hotărârea atacată, conform articolului 385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului în raport de criticile invocate, în limita cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală a constatat :
Potrivit articolului 63/1 Cod penal, amenda penală se poate înlocui cu pedeapsa închisorii atunci când se constată reaua credinţă a condamnatului în plata amenzii.
Reaua credinţă nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare.
Aşadar, pentru a analiza în ce măsură este incident articolul 63/1 din Codul penal, trebuie să se stabilească dacă a existat o sustragere cu rea credinţă de la executarea amenzii din partea condamnatului.
Din actele dosarului rezultă că în cursul urmăririi penale, inculpatul V.E.S., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 147 din Legea nr.85/2006, a fost citat la adresa de domiciliu, respectiv în Oradea, str. F….nr…., bl. …. sc…., et…., ap…, însă potrivit procesului verbal încheiat la data de 23 februarie 2006 cu ocazia deplasării la domiciliu în vederea înmânării citaţiei de către organul de poliţie se constată că la această adresă condamnatul nu mai locuieşte din toamna anului 2005.
Totodată, prin adresa nr.2426/261124 din 4 iulie 2006, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din municipiul Oradea comunică organelor de urmărire penală că în registrul naţional de evidenţă a persoanelor condamnatul V.E.S. figurează cu domiciliul în Oradea, str. F… nr…. sc…, et…..,ap…, judeţul Bihor.
Din adresa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea nr. A2 10009 din 16 mai 2006 rezultă că numitul V.E.S. nu era încarcerat în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Din procesul verbal încheiat la data de 2 mai 2006 de către lucrătorul de poliţie rezultă că în urma verificărilor în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră numitul V.E.S. figurează în evidenţa intrări/ieşiri pe anul 2006, cu o ieşire în data de 24 martie 2006 .
Din procesul verbal de realizare a procedurii de citare a inculpatului la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea prezentării materialului de urmărire penală rezultă că acesta este mutat de la adresă.
În cursul judecăţii în fond, inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată, procedura de citare cu acesta realizându-se prin afişare la adresa de domiciliu din Oradea, adresă la care figura ca fiind mutat potrivit procesului verbal de realizare a procedurii de citare, precum şi la sediul Consiliului Local Oradea, la aceste adrese comunicându-se sentinţa penală nr.176 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Bihor.
Cele arătate mai sus nu fac dovada că recurentul condamnat a avut cunoştinţă că împotriva sa se derulează o procedură judiciară şi că s-a pronunţat o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii de 20.000 lei pe care este obligat să o plătească. Or, în lipsa unor dovezi care să ateste că inculpatul a cunoscut obligaţia sa de plată nu se poate susţine că s-a sustras cu rea credinţă de la plata acesteia. Simplul fapt al neplăţii amenzii penale nu atrage concluzia relei credinţe, câtă vreme aşa cum s-a arătat mai sus, există obiectiv împrejurări care nu îi sunt imputabile condamnatului şi care au condus la neexecutarea pedepsei aplicate.
Pentru toate aceste considerente, curtea în baza articolului 385/15 punctul 2 litera d Cod procedură penală a admis recursul peste termen declarat de condamnatul recurent V.E.S., împotriva sentinţei penale nr. 45 din 17.02.2009 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o în întregime în sensul că în rejudecare, s-a respins sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Bihor privind înlocuirea amenzii penale aplicate condamnatului V.E.S. prin sentinţa penală nr. 176 din 06 iunie 2007 a Tribunalului Bihor definitivă prin neapelare cu pedeapsa închisorii.
S-a înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile privind înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa de 1 an închisoare şi aplicarea articolului 64 litera a teza II litera b şi litera c din Codul penal precum şi obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat.
Cheltuielile judiciare în fond şi recurs acordate de stat au rămas în sarcina acestuia.
