ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 219/R/2010
Ședința publică din 1 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Laura Dima
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2715 din 15 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat, reprezentanta pârâtei intimate Autoritatea Rutieră Română, , care depune delegație de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termenul legal și a fost comunicat intimatului.
Se constată că la data de 20 ianuarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar comunicându-se cu partea prezentă.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar decizia civilă nr. 1773/R/2009 pronunțată în dosarul nr- a Curții de Apel Cluj, ca și practică judiciară și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, solicitând cheltuieli de judecată doar pentru fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2715 din 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1505,66 lei în favoarea pârâtei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.2377/13.11.2008 reclamanta a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de l lună cu 5% în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. d din Legea 53/2003.
Pentru a dispune astfel, intimata a reținut că, reclamanta se face vinovată de faptul că a efectuat controlul activității întreprinderilor si operatorilor de transport la sediul Agenției ARR C si nu la sediul acestora, așa cum prevede IS-21 din Calității. De asemenea, aceasta nu a întocmit în mod corect procesele-verbale de contravenții cu seriile AIR nr. -/05.08.2008, nr. -/30.06.2008 și nr. -/12.08.2008.
Pentru aplicarea acestei măsuri, intimata a avut în vedere faptul că au fost încălcate în mod grav dispozițiile art. 26 lit. f din Regulamentul de ordine interioară, art. 88 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă si art. 39 alin.2 lit. a si c din Codul Muncii.
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 2 lit. b și c din Codul Muncii, salariatul este obligat să respecte disciplina muncii, obligațiile ce-i revine din contractul individual de muncă, regulamentul de organizare și funcționare sau regulamentul intern.
Asigurarea disciplinei muncii presupune aplicarea, în condițiile legii, a unor sancțiuni disciplinare prevăzute de Codul Muncii, față de salariații care, cu vinovăție, încalcă obligațiile ce le revin.
Angajatorul stabilește răspunderea disciplinară în funcție de gravitatea faptei, gradul de vinovăție, consecințe și conduita salariatului anterior comiterii faptei, așa cum prevăd dispozițiile art. 264 – 268 Codul Muncii. În conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, deoarece în lipsa acesteia decizia este lovită de nulitate absolută.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Conform Deciziei nr. 71/1999 a Curții Constituționale, termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, în care se poate aplica sancțiunea disciplinară de către conducătorul unității, reprezintă o garanție indispensabilă derulării clauzelor contractului individual de muncă încheiat de către părți și o materializare a dreptului de acces liber la justiție deoarece, în caz contrar, angajatul s-ar aflat în incertitudine, fiind împiedecat să obțină în justiție clarificarea situației sale.
În situația în care nu ar exista un termen de aplicare a sancțiunii disciplinare, aplicarea unei sancțiuni ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, fapt care contravine principiilor generale ale răspunderii juridice civile contractuale.
Termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, curge de la data când reprezentantul unității angajatoare, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc.), având dată certă, curgerea acestui termen ducând la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară.
Din materialul existent la dosarul cauzei rezultă că reclamanta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor mai sus arătate, întrucât nu a respectat procedura pentru întocmirea, circuitul documentelor si finalizarea proceselor-verbale de contravenție si nici instrucțiunile IS-21 privind procedura de control care trebuia efectuată la sediile operatorului de transport sau întreprinderilor.
Reclamanta a fost convocată la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare la data de 28.10.2008,ora 10,00(198)
Potrivit Procedurii de cercetare disciplinară prealabilă s-a constituit Comisia de cercetare disciplinară prin Decizia nr.1676/21.10.2008 care a audiat-o pe contestatoare și după analizarea probelor a întocmit un referat.
Referatul a evidențiat faptul că reclamanta a încheiat procesele-verbale de constatare a contravențiilor fără a reține toate abaterile constatate și a efectuat controlul ocazional fără a respecta condițiile de formă cerute pentru documentele întocmite deși, avea cunoștință de Procedura documentelor de control ocazional internațional și servicii ocazionate sub forma cabotajului.
Aceste aspecte rezultă fără dubiu din analizarea conținutului proceselor verbale seriile AIR -/05.08.2008, nr.-/30.06.2008 și nr.-/12.08.2008 și din documentele de control nr.-/05.09.2008, -/25.07.2008 și -/02.06.2008 (175-184).
Față de cele ce preced, având în vedere că, cel în drept să emită Decizia de sancționare disciplinară, respectiv pârâta, a emis-o în termenul de 30 de zile de la data când a luat la cunoștință de abaterea disciplinară prin raportul Comisiei disciplinare și că au fost respectate disp.art.267 alin.l-4 și art. 268 alin. 1 și 5 din Codul Muncii, instanța, în temeiul art. 283 si urm. din Codul Muncii, a respins contestația formulată de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, invocând ca motiv de nulitate al deciziei de sancționare contestată, tardivitatea emiterii acesteia conform art.268 alin.1 Codul muncii.
În acest sens, s-a arătat că deși pârâta intimată a luat cunoștință de fapta imputată reclamantei prin nota de constatare nr.4404/12.09.2008,m aplicat sancțiunea disciplinară la data de 13.11.2008, cu depășirea termenului de 30 de zile, reglementat de art.268 alin.1 Codul muncii.
Intimata Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că potrivit definiției din “procedura de cercetare disciplinară prealabilă” a Autorității Rutiere Române – ARR, “Raportul” este “actul prin care se aduce la cunoștință angajatorului – Directorul General al ARR săvârșirea presupusei abateri”.
Potrivit acestei Proceduri de cercetare disciplinara a ARR ” data înregistrării raportului este data la care curge termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut de art.268 alin. 1 Codul Munci i”.
Neregulile constatate de către echipa de control a ARR cu ocazia controlului efectuat in perioada 08-12.09.2008, înregistrata la Agenția ARR C, au făcut obiectul Raportului de control nr.62363/15.10.2008, raport prin care se propune directorului General al ARR aplicarea prevederilor procedurii cercetării disciplinare prealabile, pentru anumiți angajați din cadrul Agenției ARR
În mod eronat recurentul susține că, angajatorul ar fi luat la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare la data de 12.09.2008, data întocmirii Notei de constatare nr.4404/12.09.2008/ARR C, deoarece aceasta este încheiată în urma efectuării controlului pentru verificarea activității agenției ARR C și este semnată, pe de o parte, de către echipa de control din cadrul Serviciului Monitorizare și Control ARR, iar pe de altă parte, de către Agenția ARR C (prin șeful de agenție).
După analizarea faptelor descrise in Nota de constatare, Comisia de control apreciază dacă aceste fapte constituie abateri disciplinare, motiv pentru care se întocmește un Raport de control înaintat spre aprobare conducerii Autorității Rutiere Româna – ARR cu privire la propunerea de a se efectua o cercetare disciplinara prealabila a salariaților considerați vinovați pentru abaterile constatate.
Prin urmare, data la care conducerea Autorității Rutiere Române ia la cunoștință despre abaterile disciplinare constatate este data Raportului de control nr.62363/15.10.2008, si nu data notei de constatare așa cum susține recurenta, deoarece prin aceasta nu se face o analiza a faptelor constatate ci doar o descriere a verificării activității angajaților agenției.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.2377 din 13.11.2008 emisă de pârâtă (fila 6 fond), reclamantei i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 5% pentru tratarea și sancționarea necorespunzătoare a unor abateri contravenționale, nerespectarea procedurii de eliberare a documentelor de control ocazional internațional și servicii ocazionale sub forma cabotajului nr. 40846/27.12.2006.
Aceste fapte au fost constatate în urma controlului efectuat în cadrul unității pârâte, finalizat prin nota de constatare nr.4404/12.09.2008 (fila 24-27 fond), care se referă expres la conduita reclamantei.
În speță însă, pârâta a aplicat sancțiunea la data de 13.11.2008, cu depășirea termenului legal prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii, ceea ce atrage nulitatea deciziei de sancționare.
Având în vedere că angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare la data de 12.09.2008, pârâta avea obligația aplicării sancțiunii disciplinare în termen de 30 zile de la acest moment, neavând relevanță, sub aspectul datei luării la cunoștință, întocmirea ulterioară a altor rapoarte.
În acest sens, Curtea observă că reclamanta a fost convocată la cercetarea disciplinară prealabilă din data de 28.10.2008 prin convocatorul de la fila 28 dosar fond, ca urmare a neregulilor constatate de către echipa de control a pârâtei și menționate în nota de constatare înregistrată la Agenția ARR C sub nr. 4404/ARR CJ/12.09.
Prin urmare, din moment ce însuși convocatorul emis la data de 21.10.2008, așadar ulterior întocmirii raportului de care se prevalează pârâta și care datează din 15.10.2008 (fila 24 fond), menționează că temeiul cercetării disciplinare îl reprezintă nota de constatare din 12.09.2008, în condițiile în care convocatorul reprezintă actul de inițiere a cercetării disciplinare, nu se confirmă apărările intimatei privind curgerea termenului de 30 de zile de la data întocmirii raportului de control.
Pârâta este lipsită de posibilitatea legală de a opune prevederilor imperative ale art. 268 alin. 1 Codul muncii, normele de organizare internă stabilite prin actul intitulat ” Procedura de cercetare disciplinară prealabilă” (fila 112-119 fond), deoarece dispoziția legală menționată, cu caracter imperativ nu poate fi eludată prin instituirea de către angajator a unor proceduri de sesizare și cercetare succesivă pe scară ierarhică de către personalul cu funcții de conducere, câtă vreme durata acestor demersuri depășește termenul de 30 de zile.
Or, intenția legiuitorului este de a nu prelungi durata cercetării disciplinare mai mult de 30 de zile, pentru evitarea expunerii salariatului consecințelor nefavorabile ce decurg din starea de incertitudine ce planează asupra conduitei sale profesionale.
Prin urmare, efectuarea cercetării disciplinare prealabile trebuie să se realizeze în așa fel încât angajatorul să respecte termenul de 30 de zile în care este obligat să emită decizia de concediere, ceea ce îi impune obligația adoptării unor proceduri eficiente de sesizare și cercetare a faptei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul, va modifica hotărârea în sensul admiterii acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română și în consecință va anula decizia nr. 2377/13.11.2008 emisă de pârâtă și în temeiul art. 274.pr.civ. va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare la fond (onorariu avocat -190 fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2715 din 15.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română și dispune anularea deciziei nr. 2377/13.11.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
– –
Red./
4 ex./04.02.2010.
