ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 229/R/2010
Ședința publică din 1 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
– –
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 3530 din 30 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimata -, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC Automotive SRL, avocat, care depune delegație de substituire din partea cabinetului de avocați, și Asociații, reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 ianuarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că societatea civilă a avocaților, are doar doi asociați, iar d-nul avocat este avocat în Baroul Mureș, solicitând a se face dovada calității de reprezentant.
Curtea, lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei recurente de a studia întâmpinarea comunicată la acest termen și pentru a face dovada calității de reprezentant.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC Automotive SRL, avocat, care depune delegație de substituire din partea cabinetului de avocați, și Asociații, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentatul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială pentru a face dovada calității de reprezentant și hotărârea nr. 17 din data de 26.03.2009 emisă de către SC Automotive.
Pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei intimate de a se prezenta la dezbateri, se lasă cauza la a treia strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a treia strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC Automotive SRL, avocat, care depune delegație de substituire din partea cabinetului de avocați, și Asociații, reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar o adeverință eliberată de către Baroul Cluj, prin care se arată că d-nul avocat, nu este membru al Baroului C, însă, în raport de delegație de substituire depusă de reprezentantul pârâtei recurente nu mai susține excepția dovezii lipsei calității de reprezentant.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3530/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 3530/2009, ca legală și temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3530 din 30.11.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost dmisă contestația formulată de contestatoarea – în contradictoriu cu intimata D și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 18/24.04.2009 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să reintegreze contestatoarea în postul și funcția deținute anterior concedierii și să plătească contestatoarei drepturile salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective
Totodată a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
ontestatoarea a fost angajata intimatei pe postul de agent contractări și achiziții de la data de 01.10.2007, având încheiat inițial un contract individual de muncă pe durată determinată care a fost modificat în contract de muncă pe durată nedeterminată prin actul adițional nr. 1/31.12.2007, raportul de muncă încetând prin decizia nr. 18 din 23.04.2009. esfacerea contractului individual al contestatoarei s-a făcut în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, determinată de desființarea locului de muncă ocupat e salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
La termenul din data de 26.10.2009, instanța a acvirat dosarul nr- al Tribunalului Cluj, iar la termenul din data de 23.11.2009 instanța a respins excepția de tardivitate a introducerii contestației invocată de intimată.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor ale art. 65 din Codul muncii, în cazul concedierii determinate de desființarea locului de muncă ocupat e salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, nu se pune problema unei selecții a salariaților, după desființarea posturilor, ci se desființează tocmai funcția sau postul deținut de salariatul pe care consideră că se impune a-l concedia. Art. 65 alin. 2 din Codul muncii enumeră explicit cerințele pretinse cumulativ în prezența cărora se poate desprinde caracterul legal al măsurii luate de angajator.
Astfel, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă a cauză reală și serioasă. Prin caracterul efectiv al desființării locului de muncă se înțelege respectarea cerinței ca respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statutul de funcții sau din organigramă.
Instanța a reținut că potrivit art. 39, lit. h din Codul muncii, salariatul are, în principal, dreptul la informare și consultare, iar potrivit art. 40 alin. 2 lit. a și d angajatorul are obligația să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă și să comunice periodic salariaților situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unității. Periodicitatea comunicărilor se stabilește prin negociere în contractul colectiv de aplicabil;
Din actele depuse nu rezultă existența respectivelor informări anterior luării măsurii.
Referitor la reorganizarea efectuată de intimată, instanța reține că Procesul Verbal al Adunării Generale a Asociaților SC SRL a avut loc la data de 01.06.2009, la această dată fiind aprobate situațiile financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2008 și pierderea contabilă aferentă acestui exercițiu financiar. Chiar și raportul Administratorilor încheiat pe baza exercițiilor financiare la data de 31.12.2008 a fost aprobat la data de 29.04.2009.
Din aceste acte și din bilanțul la data de 31.12.2008, înregistrat la 29.05.2009, rezultă că situația economică reală a fost cunoscută de organele de conducere ulterior luării măsurii de concediere. În cauză nu s-au depus actele care să dovedească dacă a existat o concediere individuală sau colectivă.
Din analiza deciziei de concediere nr. 18/23.04.2009 instanța reține că aceasta menționează că temeiul concedierii este situația economică actuală. Sintagma ” situația economică actuală ” nu motivează în fapt situația economică dificilă cu care se confruntă concret societatea și nici modul în care măsura concedierii contestatoarei poate redresa situația.
Instanța nu poate reține susținerea intimatei referitoare la spațiul de pe formularul ITM, atâta timp cât decizia trebuie să conțină elementele expres prevăzute de art. 62 alin. 2 din Codul muncii și nu se poate limita la spațiul de pe un formular tipizat, care se poate redimensiona după necesități. Mai mult chiar, decizia de concediere nu conține nici specificarea instanței la care se poate contesta. Potrivit prevederilor art. 62 alin. 2 din Codul muncii sancțiunea nerespectării acestora este nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Având în vedere aspectele reținute și prevederile art. 62 alin. 2 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea formulată de contestatoarea – în contradictoriu cu intimata D, jud. C, dispus anularea deciziei nr. 18/24.04.2009 emisă de intimată, a obligat intimata să reintegreze contestatoarea în postul și funcția deținute anterior și a obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale restante indexate, majorate și reactualizate, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
În temeiul art. 274. proc. civ. fiind în culpă procesuală, instanța a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei – onorariu avocațial, în favoarea contestatoarei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Automotive SRL a declarat recurs prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.3530/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- și trimiterea dosarului spre rejudecare, pentru soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de cu cheltuieli de judecată.
În sprijinul soluției de casare, recurenta a susținut necesitatea administrării probei testimoniale cu martora pentru dovedirea excepției tardivității acțiunii, arătându-se că martora, angajată a unei firme de curierat, i-a predat la data de 06.05.2009 reclamantei decizia de concediere.
În sprijinul soluției de modificare, s-a arătat că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de legislația în vigoare, susținându-se în esență că formularul deciziei de concediere, utilizat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă, nu permite dezvoltarea motivelor de fapt ale concedierii, care de altfel, nu pot fi prezentate deoarece au caracter confidențial.
De asemenea s-a apreciat că decizia de concediere are o cauză reală și serioasă, constând în dificultățile economice întâmpinate și de nevoia de organizare, iar măsurile dispuse în acest sens reprezintă o prerogativă a angajatorului.
Recurenta arată că nu se poate asimila data aprobării unor documente fiscale cu momentul cunoașterii situației economice nefavorabile, iar atribuțiile aferente postului desființat se suprapun cu atribuțiile postului de administrator cumpărări, ceea ce nu justifică păstrarea postului reclamantei.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Motivul de casare întemeiat pe pretinsa necesitate administrării probei testimoniale nu este întemeiat deoarece obiectul cererii probatorii – comunicarea deciziei de concediere la data de 06.05.2009 – este reglementat în mod imperativ de art.268 alin.4 Codul muncii, conform căruia “comunicarea se predă personal salariatului cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta”.
Cum în materia conflictelor de muncă sarcina probei revine angajatului, conform art. 287 Codul muncii, Curtea constată că acesta suportă consecințele nerespectării dispozițiilor art.268 alin.4 Codul muncii, omisiunea indicată neputând fi complinită prin administrarea probatoriului testimonial.
Trecând la analiza motivelor de modificare invocate, Curtea va da prioritate examinării conformității deciziei de concediere cu dispozițiile art.74 alin.1 lit. a Codul muncii referitoare la indicarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor care determină concedierea, deoarece controlul instanței judecătorești se exercită cu precădere asupra legalității deciziei.
În acest sens, Curtea constată că unicul motiv faptic al concedierii este “situația economică actuală”, după cum rezultă din decizia nr.18/23.04.2009 emisă de pârâtă (6 fond), ceea ce, de altfel, nu reflectă nici sub aspect semantic dificultăți economice.
Or, în mod evident, această formulare abstractă nu corespunde exigențelor art.74 alin.1 lit. a Codul muncii și face imposibilă cenzurarea sa de către instanța de judecată, având în vedere și că art.77 Codul muncii enunță interdicția invocării de către angajator în fața instanței a altor motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce are ca premisă prezentarea unor motive concrete ale concedierii în cuprinsul deciziei de concediere.
Nu poate fi reținută ca un temei exonerator de la regimul sancționator al nulității absolute împrejurarea că formularul tipizat al deciziei de concediere nu permite dezvoltarea motivelor de concediere deoarece angajatorul nu avea obligația folosirii acestui formular, ci putea întocmi o decizie fără a fi limitat la spațiul formularului tipizat.
Nu subzistă nici apărările recurentei referitoare la caracterul confidențial al datelor ce ar fi reprezentat motivarea faptică a deciziei de concediere, deoarece “situația economică actuală” este reflectată, printre altele de situațiile financiare care trebuie depuse la organele fiscale și înlătură, prin urmare, pretinsul caracter confidențial.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs referitor la aprecierea eronată a nulității absolute a deciziei de concediere pentru încălcarea art.74 alin.1 lit. a Codul muncii, nu este întemeiat, cu consecința menținerii soluției primei instanțe care a anulat decizia și din această perspectivă. Astfel, Curtea nu mai consideră necesar să procedeze la examinarea criticilor de netemeinicie a hotărârii, care au caracter subsidiar celor de nelegalitate, deoarece nu pot remedia caracterul nelegal al concedierii, stabilit în considerentele expuse anterior.
Pentru aceste motive, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei, care în temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat – fila 21).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL împotriva sentinței civile nr. 3530 din 30.11.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
– – – – – –
GREFIER
Red./
4 ex./04.02.2010.
