Contestație decizie de sancționare. Decizia 353/2010. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 353/R/2010

Ședința publică din data de 16 februarie 2010

PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 436/F din 11 decembrie 2009 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta intimată POȘTA ROMÂNĂ SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, cons. jur. -, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Se prezintă soțul reclamantei recurente care arată că nu are studii juridice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și soțului reclamantei recurente.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, susținând motivele invocate în întâmpinare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.463/F din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a espins ca nefondată contestația formulată de reclamanta, împotriva deciziei nr. 230/3864/2.03.2008 emisă de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ C, reclamanta fiind obligată să plătească intimatei suma de 367 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 230/3864/2.03.2009 reclamanta a fost sancționată disciplinar reținându-se în sarcina sa refuzul de a executa dispozițiile șefului locului de muncă de efectuare a activității poștale și pe J din distanța factorului poștal aflat în concediu de odihnă.

Cercetarea disciplinară prealabilă s-a efectuat la data de 23.02.2009, de comisia de disciplină numită prin decizia nr. 101/11.02.2009, apărările reclamantei cuprinse în nota explicativă fiind înlăturate ca neîntemeiate.

În vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile reclamanta a fost convocată prin adresa nr. 235/665/13.02.2009, convocare despre care reclamanta a luat cunoștință sub semnătură la data de 17.02.2009, indicându-se data, ora și locul întrevederii (23.02.2009, orele 10,00 la sediul Oficiului județean de Poștă B-N), precum și obiectul cercetării: refuzul executării dispozițiilor șefului locului de muncă, această convocare a fost primită de reclamantă la 17.02.2009, iar cercetarea propriu-zisă a avut loc la data de 23.02.2009, dată la care reclamanta a fost prezentă.

La aceeași dată, 23.02.2009, după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, comisia de disciplină a întocmit procesul verbal nr. 235/768/23.02.2009, care a stat la baza emiterii deciziei atacate, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia.

Prin urmare, reclamanta nu poate susține cu deplin temei că nu a cunoscut motivul cercetării sale disciplinare și imposibilitatea sa de apărare.

Din cuprinsul notei explicative rezultă fără putință de tăgadă faptul că în realitate reclamanta a cunoscut că este cercetată pentru refuzul său expres de a executa activitatea poștală în sectorul deservit de factorul poștal, pe perioada în care acest factor poștal este în concediu de odihnă.

Sancțiunea disciplinară s-a aplicat la data de 2 martie 2009, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, calculat de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii – 23.02.2009.

Decizia de sancționare s-a comunicat reclamantei la data de 6 martie 2009, care a semnat de primire, fiind respectate și dispozițiile art. 268 alin. 3 și 4 din Codul muncii.

Analizând decizia atacată s-a constatat că aceasta îndeplinește toate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, astfel că ea este legală.

Sub aspectul temeiniciei acesteia, s-a reținut faptul că potrivit fișei postului reclamanta avea obligația de a executa sarcinile dispuse de șeful ierarhic sau de conducere în legătură cu activitatea poștală.

Totodată, potrivit art. 12 pct. 2 din regulamentul intern, art. 20.2 pct. 2 din contractul colectiv de muncă 2008-2018 reclamanta avea obligația de a respecta fișa postului și dispozițiile șefilor ierarhici.

Una din dispozițiile date factorilor poștali de șefii ierarhici era aceea de preluare a activității factorului poștal aflat în concediu de ceilalți factorii poștali, activitate ce urma să fie partajată în mod egal.

Întrucât unul dintre cei 3 factori poștali care funcționează la exterior rural, doamna, trebuia să efectueze concediul de odihnă, activitatea poștală pe Ja distanței deservită de aceasta trebuia îndeplinită de reclamanta, din dispoziția șefului locului de muncă.

Măsura luată, deși era cunoscută de reclamanta încă din anul 2005, anul angajării sale, nu a fost contestată în scris de aceasta. Totodată, până la momentul ultimei sale sancționări disciplinare, 2.03.2009, reclamanta nu s-a adresat printr-un memoriu scris, șefilor săi ierarhici pentru a învedera eventualele sale probleme medicale (nedovedite de altfel cu acte medicale emise până în martie 2009) ori faptul că îndeplinirea a Jd in activitatea factorului poștal în concediu nu se poate realiza în programul normal de lucru, ci necesită desfășurarea activității peste programul de lucru.

Faptul că în perioada concediului de odihnă a unui factor poștal reclamanta trebuie să depună un efort mai mare, întrucât preia și J din activitatea celui aflat în concediu de odihnă nu constituie muncă suplimentară în sensul art. 117 din Codul muncii.

În condițiile în care reclamanta ar fi apreciat că activitatea de înlocuire a factorului poștal aflat în concediu constituie muncă suplimentară trebuia să solicite compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite ori să solicite plata unui spor la salariu în ipoteza imposibilității intimatei de a compensa suplimentară prin ore libere, însă o asemenea cerere nu s-a formulat.

Având în vedere faptul că dispoziția de înlocuire a factorului poștal aflat în concediu de odihnă de către ceilalți doi factori poștali constituie o măsură impusă de necesitatea bunei funcționări a activității poștale, că aceasta nu constituie muncă suplimentară în sensul art. 117 din Codul muncii, întrucât nu s-a dispus a fi prestată în afara programului de muncă, reținând că până la momentul sancționării sale reclamanta nu s-a plâns conducerii de faptul că exercitarea unei asemenea activități depășește programul său normal de lucru, acest aspect nefiind relevat nici măcar cu ocazia cercetării sale disciplinare, tribunalul a apreciat că administrarea probei cu expertiza contabilă și interogatoriul intimatei nu este utilă cauzei.

În ceea ce privește sancțiunea concretă aplicată, tribunalul a constatat că ea a fost corect individualizată, ținându-se seama de criteriile prevăzute de art. 266 din Codul muncii.

Astfel, s-a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din adresa nr. 235/919/1.03.2005 a intimatei încă din momentul angajării sale reclamanta manifestă aroganță, generează scandal, uneori în fața clienților, creând astfel stări tensionate în cadrul colectivului și punând într-o lumină nefavorabilă prestigiul unității, fiind necesară atenționarea reclamantei în privința activității și comportamentului său. De asemenea, la data de 13 aprilie 2006 s-a reclamat producerea unei agresiuni fizice între reclamanta și șeful locului de muncă.

Pentru refuzul exercitării unor sarcini încredințate și pentru atitudinea sfidătoare a reclamantei la adresa dirigintei oficiului și a colegilor, prin decizia nr. 230/12291/06.07.2006 s-a dispus sancționarea reclamantei cu reducerea salariului cu 10% pe o lună de zile.

Ținând seama de aceste aspecte, de faptul că refuzul executării activității poștale pe Ja distanței deservită de factorul poștal aflat în concediu de odihnă prejudiciază beneficiarii serviciilor poștale, poate aduce deservicii intimatei nu numai sub aspectul imaginii, ci și material, tribunalul a apreciat că sancțiunea a fost corect individualizată neimpunându-se înlocuirea acesteia cu avertisment, astfel că a respins contestația reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând anularea Deciziei nr.230/3864/02.03.2008 cu înlocuirea sancțiunii aplicate cu “Avertisment” și obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea orelor suplimentare efectuate începând cu luna mai 2006.

În motivarea recursului arată că nu au fost respectate prevederile art. 267 (2) muncii în ceea ce privește convocarea în scris a reclamantei cu precizarea obiectului, datei orei și locul întrevederii, aceasta neavând cunoștință de ce este cercetată disciplinar, a fost în imposibilitate de a-și formula apărările.

Având în vedere că cercetarea disciplinară s-a efectuat în data de 23.02.2008, procesul verbal al comisiei s-a întocmit în data de 23.02.2009, decizia de sancționare a fost emisă în data de 02.03.2008 și comunicată reclamantei în data de 06.03.2009, consideră că au fost depășite toate termenele prevăzute de art.268 (1) din Codul muncii, intervenind atât prescripția sancțiunii cât și decăderea din dreptul de a i se aplica sancțiunea.

Arată că nu au fost respectate dispozițiile art.268 (2) lit.a și b în sensul că nu s-a descris fapta în concret și nu s-a precizat când și în ce condiții angajata a refuzat să îndeplinească dispozițiile șefului de la locul de muncă și nu sunt precizate care prevederi au fost încălcate.

Mai arată că pârâta a solicitat să presteze muncă suplimentar pentru a înlocui câte un coleg aflat în concediu fără a fi remunerată conform prevederilor din CCM 2008-2018 unde se prevede că orele suplimentare pot fi solicitate de către pârâtă și efectuate de către angajat numai cu acordul expres al acestuia, iar în conformitate cu art.77.2 din CCM munca suplimentară trebuie plătită prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei conform art.67 lit.c din CCM 2008-2018.

Prin întâmpinarea de la 11-14, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA – Direcția Regională de Poștă Cas olicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței tribunalului ca temeinică și legală.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea deliberând reține că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă în primul rând descrierea faptei.

Aceste element, deosebit de important, reprezintă o cerință de sine stătătoare diferită de încadrarea în fapt și în drept, necesară pentru a se asigura premisa unei apărări reale a salariatului.

Legiuitorul folosește termenul de “descrierea”, ceea ce presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a obligațiilor ce îi reveneau în temeiul raporturilor de muncă, de o gravitatea suficient de mare pentru a constitui o abatere disciplinară.

Ca atare, o simplă enunțare nu este suficientă pentru acoperirea intenție legiuitorului, ci din modul de descriere faptei trebuie să rezulte în mod concret acțiunea săvârșită de salariat, circumstanțele producerii sale și, în fine, toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient de detaliata a faptei pentru ca atât salariatul, cât și instanța de judecată să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.

Analizând decizia contestată Curtea constată că descrierea faptei constă într-un enunț lapidar și anume “refuzul factorului de a executa dispozițiile șefului locului de muncă, în speță de a efectua activitatea poștală.”

Această relatare este insuficientă, în lipsa unor alte elemente fiind imposibil a se stabili care este semnificației faptei, în ce au constat aceste dispoziții și ce presupunea în concret activitatea ce a fost refuzată de contestatoare. Aceste elemente sunt esențiale pentru ca – în raport de contractul individual de muncă al contestatoarei, de fișa postului – să se poată stabili dacă fapta are sau nu natura unei abateri disciplinare. Mai mult, din cuprinsul descrierii faptei este omisă data săvârșirii acesteia, element în lipsa căreia nu poate fi analizată legalitatea deciziei sub aspectul prescrierii sancțiunii.

Trimiterea făcută în cuprinsul deciziei la procesul verbal nr. 235/768 din 23.02.2009 încheiat de B este lipsită de relevantă juridică, întrucât decizia de sancționare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica mențiunile generale din cuprinsul deciziei.

Pe de altă parte, decizia atacată nu respectă nici exigențele art. 268alin. 2 lit. C, ce prevede ca decizia de desfacere a contractului de muncă să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.

O astfel de exigență, ce poate părea excesivă, este însă justificată prin prisma asigurării unui drept efectiv la apărare salariatului,drept a cărui respectare să poată fi supus verificării instanței. Or, dacă nu se arată în cuprinsul deciziei de ce apărările salariatului au fost înlăturate – simpla mențiune că acestea sunt neîntemeiate, fără a se arăta de ce, nefiind suficiente -, nu există certitudinea că aceste apărări au fost verificate efectiv de către angajator, putându-se chiar presupune că cercetarea prealabilă nu și-a atins scopul prevăzut de art. 267 alin. 4 din Codul muncii.

Având în vedere cele de mai sus, raportat la faptul că ambele mențiuni analizate sub prevăzute ca obligatorii sub sancțiunea nulității absolute, Curtea constată că motivele de recurs sunt întemeiate sub acest aspect.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata orelor suplimentare, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acestuia, neexistând în cauză elemente suficiente pentru a stabili cu certitudine dacă și câte ore suplimentare a efectuat, elemente în lipsa cărora nu se putea dispune nici efectuarea unei expertize.

Solicitarea de către recurentă a sumei de 50% din salariu, motivată pe faptul că începând din luna mai 2006 fost nevoie să lucreze J de normă nu poate fi primită, nefiind susținută de ansamblul probator administrat în cauză.

În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 304 ind. 1.pr. civilă și art. 312.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 463/F din 11.12.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr- pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.

În temeiul art. 274.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimatei, o va obliga pe aceasta la la plata sumei de 183 lei către reclamanta recurentă, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 463/F din 11.12.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în parte în sensul că admite contestația formulată în contradictoriu cu CN POȘTA ROMÂNĂ SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ C și în consecință:

Anulează decizia nr. 230/3864 din 2 martie 2008 emisă de intimată.

Menține soluția primei instanțe privind respingerea petitului raportat la plata contravalorii orelor suplimentare.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 183 lei în favoarea intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

– – – – – –

GREFIER

Red./Dact.

5ex./16.03.2010

Jud.primă instanță: /