ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 375/R/2010
Ședința publică din 17 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
– –
GREFIER:
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării – recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2692 din 23 noiembrie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta – GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că la data de 15 februarie 2010, prin registratura instanței, pârâta intimată – GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, a depus la dosar concluzii scrise, la care a anexat în copie decizia nr. 267/01.06.2009 emisă de pârâta intimată.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 15 februarie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2692 din 23 noiembrie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul împotriva pârâtei – GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 267/01.06.2009 emisă de intimată, repunerea contestatorului în situația anterioară emiterii deciziei și plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reîncadrarea sa, reactualizată și indexată.
S-a respins ca nefondată cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al unității intimate având funcția de manager proiect CO Z Regiunea Nord
În data de 01.06.2009 societatea intimată a emis decizia nr. 267 prin care se arată faptul că începând cu data de 04.06.2009 în calitate de manager CO Z Regiunea Nord își încetează activitatea conform art. 61 lit. a din Codul Muncii (filele 6-11), pentru motive care țin de persoana salariatului. Contestatorul a fost acuzat de contribuire și participare directă la punerea în funcțiune a unor instalații la abonații din cuprinși între numerele 330C și 330P, prin permiterea scoaterii fără drept a unor materiale pentru această lucrare din magazia centrului operațional, falsificarea datelor din Cartea Tehnică a lucrărilor mai sus menționate, precum și a actelor de la acești abonați, completarea proceselor verbale de recepție tehnică a lucrării fără deplasarea la fața locului.
Conform raportului de activitate al echipei de Investigații gaze, s-au constatat aceste nereguli comise de angajați ai societății intimate, printre care și contestatorul, ca măsuri propuse fiind și începerea cercetării disciplinare a acestora.
Ca urmare a acestor măsuri propuse, societatea intimată a emis contestatorului un convocator de cercetare disciplinară prealabilă (filele 32,33). Prin nota explicativă de la filele 35,36 contestatorul recunoaște faptul că a semnat recepția tehnică a conductei și punerea în funcțiune fără a se deplasa la fața locului și că a semnat aceste acte deși știa că nu firma – a realizat conducta.
Chiar și prin înscrisul de la filele 37 și 38, contestatorul arată faptul că activitatea depusă la acel moment nu îi permitea deplasarea la locul efectuării branșamentelor din localitatea.
Contestatorul avea obligația de serviciu de a urmări în teren calitatea lucrărilor și corespunderea acestora din punct de vedere tehnic, fapt care poate fi observat și din procesul verbal de la filele 39-43, prin care s-a propus sancționarea sa cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art. 264 alin. 1 lit. f din Codul Muncii (filele 44,45).
Din cuprinsul deciziei de concediere reiese faptul că măsura concedierii disciplinare a contestatorului a fost luată datorită faptului că acesta nu a respectat regulamentul de ordine interioara și nici obligațiile de serviciu.
Abaterile disciplinare săvârșite de către contestator sunt grave, întrucât faptele sale săvârșite cu vinovăție au produs o tulburare importantă în activitatea angajatorului, făcând imposibilă continuarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajat.
Față de cele ce preced, și având în vedere că decizia a fost emisă în mod corect, respectând toate condițiile legale, instanța respins ca nefondată contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantulsolicitând instanței admiterea acestuia, repunerea în situația anterioară încetării contractului de muncă și reîncadrarea pe fostul loc de muncă; obligarea intimatei la plata veniturilor ce le-ar fi realizat la fostul loc de muncă de la data încetării contractului și până la reangajarea sa, reactualizate și indexate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că prin sentința civilă recurată nu s-au luat în considerare probele aduse, datele cronologice care puteau duce la realizarea faptelor de care este acuzat.
După ce a descris procesul de realizare a unei lucrări care are ca scop alimentarea unor abonați cu gaz metan, reclamantul a mai menționat faptul că de la angajarea sa în cadrul companiei nu a avut nici o sancțiune disciplinară și nu a fost cercetat în cei 14 ani de activitate, dimpotrivă în luna mai 2009 în urma concursului la care a participat pentru ocuparea postului de manager proiect senior a obținut nota maximă și a ocupat unul din cele 5 posturi vacante la Regiunea Nord, C-
În decursul desfășurării pseudoanchetei probele aduse de către membrii comisiei au fost prezentate în modul cel mai convingător în așa fel încât nu a considerat necesar să demareze o anchetă proprie și să declare în mod eronat anumite fapte dejucate de către probele aduse ulterior. În consecință, startul pentru execuția lucrării este dat de către eliberarea din magazia centrului operațional a materialelor necesare, iar Bonul de eliberare anexat ca probă la dosar nu a fost eliberat sub semnătura lui, fapt necunoscut în momentul declarației acestuia. Consideră că din moment ce nu a avut știință de eliberarea materialelor nu avea cum să aibă știință de data reală a începerii lucrărilor. Pe baza încrederii în colegii implicați în mod direct a procedat la semnarea recepției tehnice, însă cu toate că în momentul desfacerii contractului de muncă conducta era percepută ca necorespunzătoare din punct de vedere tehnic. Arată că în momentul de față conducta funcționează fără a fi adusă vreo modificare de orice natură.
Consideră că nu i-a fost respectat dreptul legiferat prin art. 266 din Codul Muncii și a primit sancțiunea ce mai aspră, conform art. 264 lit. f din Codul Muncii.
În ședința publică din 17.02.2010 recurentul, prin avocat, a invocat ca motiv de ordine publică, în temeiul art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii nulitatea deciziei de concediere, întrucât aceasta nu conține data săvârșirii faptelor pentru care a fost sancționat.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 15 februarie 2010, pârâta – GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGUa solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
În motivare, pârâta a solicitat respingerea excepției privind prescrierea unor fapte pentru care recurentul în mod eronat arată că ar fi fost sancționat, deoarece, așa cum reiese și din cuprinsul deciziei de sancționare, recurentul nu a fost sancționat pentru că a permis d-lui să scoată materialele din magazie, fapta fiind petrecută în luna octombrie 2008.
Recurentul a fost sancționat doar pentru faptele deosebit de grave care au constat în falsificarea Cărții Tehnice, precum și în determinarea domnului să efectueze recepția lucrării din birou, fără a se deplasa la fața locului și să completeze procesele verbale de recepție tehnică și punere în funcțiune din birou, recurentul menționând în mod fals în Cartea Tehnică a lucrării faptul că firma – SRL a fost cea care a efectuat lucrarea, când de fapt lucrarea a fost efectuată de dl., acesta nefiind autorizat în acest sens, ci doar firma – SRL.
În cuprinsul deciziei de sancționare este menționată perioada săvârșirii faptei, respectiv luna februarie 2009, atunci reclamantul a întocmit în mod fals cartea tehnică și l-a determinat pe dl. să efectueze recepția lucrării din birou, convingându-l să nu se mai deplaseze la fața locului ci, din birou să semneze recepția tehnică a lucrării.
Chiar dacă recurentul arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că nu recurentul a eliberat materialele, această situație nu are nicio legătură cu sancțiunea aplicată, deoarece recurentul nu a fost sancționat pentru această faptă.
Față de reclamantul-recurent, au fost îndeplinite prevederile art.267 alin.2 din Codul Muncii, salariatul fiind convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Pârâta mai subliniază faptul că reclamantul și-a recunoscut toate învinuirile, acestea fiind cuprinse în răspunsurile date de acesta la nota explicativă cu ocazia cercetării disciplinare, în procesul verbal nr.19 din 20.05.2009, acest proces verbal fiind semnat și de către contestator. De asemenea, și din declarația domnului din data de 25.05.2009 rezultă că acesta își recunoaște toate faptele pentru care este învinovățit. Prin declarația menționată, contestatorul face o mărturisire “post factum”, asumându-și toate acuzele. De asemenea, contestatorul recunoaște că putea să raporteze la timp acele fapte ale colegilor săi, însă s-a gândit să nu le facă rău.
Având în vedere cele de mai sus, solicită respingerea excepției invocate cât și respingerea recursului ca nefondat, și menținerea în totalitate a sentinței civile nr.2692 din 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Așa cum a învederat recurentul, Decizia de concediere nr. 267/01.06.2009 nu prevede data săvârșirii faptelor pentru care a fost sancționat recurentul.
Contrar celor invocate de intimată prin concluziile scrise, Curtea reține că în decizia de concediere nu se indică ca dată a săvârșirii faptelor luna februarie 2009. Astfel, cu privire la a doua faptă pentru care a fost sancționat recurentul se reține că acesta a “falsificat datele din Cartea tehnică a lucrărilor de la adresele de mai sus (respectiv localitatea nr. 330 și 330 P), în sensul că deși lucrarea a fost efectuată în octombrie-noiembrie 2008 și se consuma gaz tot din acea perioadă, recepția tehnică și punerea în funcțiune s-au făcut la trei luni după cuplarea la sistemul de distribuție, respectiv în luna februarie 2009, fapt executat de către, respectiv cu știința d-lui “. Așa cum rezultă chiar din concluziile scrise depuse de intimată, recurentul ar fi falsificat cartea tehnică a lucrării menționând că aceasta ar fi fost realizată de firma – SRL, deși lucrarea a fost efectuată de, respectiv l-a determinat pe să semneze procesele verbale de recepție a lucrării și de punere în funcțiune fără să se deplaseze la fața locului. În mod evident, cele trei fapte sunt distincte, prima dintre ele nefiind nici suficient de detaliat descrisă în decizia de concediere.
Drept urmare, nu rezultă că recurentul ar fi falsificat cartea tehnică în luna februarie 2009, din decizia de concediere reieșind că recepția tehnică și punerea în funcțiune s-au realizat la data menționată anterior.
De asemenea, se mai constată că niciuna dintre celelalte fapte pentru care a fost sancționat recurentul nu a fost determinată sub aspect temporal în decizia de concediere, luna februarie 2009 fiind menționată (așa cum s-a arătat anterior) numai în descrierea celei de-a doua faptă.
Conform art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii “sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară”.
Necesitatea descrierii faptei care a determinat luarea măsurii de sancționare presupune descrierea amănunțită și detaliată a faptei pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare.
Lipsa mențiunilor privind data săvârșirii faptelor pretins a fi comise de către recurent echivalează cu nedescrierea faptelor, în lipsa acestui element instanța neputând verifica dacă decizia de sancționare a fost emisă în termenele prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul Muncii.
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută, Curtea apreciază că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de sancționare trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens.
În același sens a statuat și Curtea Constituțională care a reținut în Decizia nr. 319/29.03.2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 292/03.05.2007) că “plicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului”.
Având în vedere aceste considerente Curtea apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a) din Codul Muncii, decizia de concediere emisă fiind nulă conform art. 76 din Codul Muncii.
Deoarece incidența unui singur motiv de nulitate atrage nulitatea deciziei, iar analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului legate de emiterea tardivă a deciziei de concediere cu privire la prima faptă, respectiv la temeinicia deciziei de sancționare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2692 din 23.11.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, care va fi modificată în parte, în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, și în consecință, se va anula decizia nr. 267/01.06.2009 emisă de pârâtă și se va dispune în temeiul art. 78 alin. (2) din Codul Muncii reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, respectiv acela de manager proiect CO
Conform art. 78 alin. (1) din Codul Muncii se va obliga pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data integrării efective.
Întrucât la dosarul de fond nu s-a depus dovada achitării onorariului de avocat (mențiunea de pe împuternicirea avocațială referitoare la cuantumul onorariului nedovedind plata acestuia), în temeiului dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
În temeiul art. 274 alin.(1) Cod procedură civilă se va obliga intimata GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, ca parte căzută în pretenții, să plătească recurent suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 34).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2692 din 23.11.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M, și în consecință anulează decizia nr. 267/01.06.2009 emisă de pârâtă și dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, respectiv acela de manager proiect CO
Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data integrării efective.
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Obligă pe intimata GAZ DISTRIBUȚIE TÎRGU M să plătească recurent suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Cătălin
– – – – – –
GREFIER
Red./Dact.
4 ex./12.03.2010
Jud.fond: și
