Prin sentinţa civilă nr. 88/AF/20.10.2005 a Tribunalului Braşov , secţia comercială şi de administrativ şi fiscal , a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC „E.” SRl cu sediul în Braşov , str. N: Titulescu , nr. 2 în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. cu sediul în Braşov , Bd. M.Kogălniceanu , nr.7 şi D. R.V. Braşov, cu sediul în Braşov, str. Hărmanului , nr.50 şi în consecinţă s-a anulat decizia nr. 114/3.09.2004 emisă de pârâta D.G.F.P. Braşov şi procesul verbal de control nr. 49/29.04.2004 emisă de pârâta D. R.V. Braşov, iar pârâţii au fost obligaţi în solidar să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 71.926.000 lei ROL din care 36.000.000 lei reprezintă onorariul avocatului , 26.026.000 lei onorariul expertului tehnic TCM şi 9.900.000 lei onorariul expertului contabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă , prima instanţă a reţinut că potrivit concluziilor expertizei contabile prima plată aferentă importurilor de maşini s-a efectuat în data de 5.10.2005 şi a fost în valoare de 85.731 Euro suma deţinută de reclamantă în contul curent deschis la Banca Italo – Română Bucureşti la data efectuării primei plăţi fiind de 243.679,91 Euro.
Din procesul verbal de control ( fila 14 dosar fond) rezultă că firma externă cu privire la care pârâtele afirmă că a acordat reclamantei un împrumut extern şi anume M. C. Italia , este membru fondator al societăţii reclamante „E.” SRL , investitor străin, deţinând portofoliul majoritar de acţiuni.
În realitate împrumutul la care se referă pârâtele DGFP Braşov şi DRV Braşov constituie o subscriere de capital social efectuată de acţionarul ( asociatul) majoritar al reclamantei în 2.10.2001 aşa cum rezultă din extrasele de cont bancar şi dispoziţiile de plată externă în care se consemnează menţiunea „ subscriere capital social E. 2000 SRL”.
În ceea ce priveşte importurile realizate de reclamantă conform DVI nr. 44907/21.12.2001 şi DVI nr. 1963/21.01.2001, expertiza a precizat că bunurile importate de reclamantă constituie mijloacelor fixe şi respectiv au fost integrate mijloacele fixe şi nu pot constitui materiale tehnologice , cum în mod eronat au stabilit organele de control ale pârâtelor.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Regională Vamală Braşov.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov arată că în legătură cu prima rată de 85.731 Euro , data la care îşi produce efecte majorarea capitalului social este data înregistrării la ORC a actului adiţional nr. 2472/2001 , iar la momentul plăţii primei rate aferentă importurilor de maşini , reclamanta a avut surse proprii , suma de 11.409,51 Euro , sumă ce provine din achitarea de către clientul extern B. Ungaria a unei facturi reprezentând contravaloarea unei prestări de servicii, aşa încât , diferenţa până la 85.731 euro a fost plătită dintr-un împrumut extern.
Referitor la DVI nr. 44907/21.12.2001 şi DVI nr. 1963/21.01.2002, în mod eronat instanţa a reţinut că bunurile importate sunt integrale mijloace fixe ale intimatei , drepturile vamale fiind corect calculate.
Pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov , în dezvoltarea motivelor de recurs arată că bunurile nu îndeplinesc condiţiile imperative stipulate de prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1990 , coroborată cu art. 391 din H.G. nr.1114/2001 , astfel că reclamanta datorează taxele vamale astfel cum au fost calculate.
La dosar, a depus întâmpinare intimata reclamantă care solicită respingerea recursului .
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond , raportat la sentinţa atacată şi la motivele de recurs invocate de pârâte , se constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.
Susţinerile recurentei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov referitoare la faptul că reclamanta intimată nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de art. 21 1 din Legea nr.133/1999 în condiţiile în care actul adiţional de majorare a capitalului social a fost înregistrat la în data de 30.04.2002, sunt nefondate şi nu pot fi reţinute de curte.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 133/1999 modificată , întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru maşinile , instalaţiile , echipamentele industriale , Know-how , care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine.
În speţă , din probele dosarului rezultă că plata primei rate la data de 5. 10.2001 în sumă de 85.731 lei reprezentând contravaloarea bunurilor importate s-a efectuat din fondurile proprii ale societăţii reclamante.
Din extrasele de cont din data de 2.10.2001 şi 3.10.2001 , emise de Banca Italo – Română rezultă că în contul reclamantei au intrat sumele de 180.748,91 Euro şi 347.150,02 Euro , virate de C. SRL P. di S., asociata reclamantei , cu titlu de subscriere capital social.
Faptul că actul adiţional de majorare a capitalului social a fost înregistrat la Registrul Comerţului la data de 30.04.2002 , nu schimbă destinaţia sumei virată ca aport la capitalul social , astfel că plata bunurilor importate din această sumă se consideră făcută din surse proprii.
Majorarea capitalului social şi-a produs efectele între asociaţii de la data virării sumelor ca aport la capitalul social , înregistrarea ulterioară a actului adiţional la registrul comerţului având doar efect de opozabilitate pentru terţi.
În aceste condiţii , aşa cum s-a arătat mai sus plata bunurilor importate de reclamantă s-a făcut din sursă proprie, respectiv din suma cu titlu de capital social astfel că, reclamanta poate beneficia de facilităţile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus arătate.
De asemenea sunt nefondate şi susţinerile recurentelor referitoare la faptul că bunurile importate de reclamantă cu DVI nr. 44907/21.12.2001 şi nr. 1963/21.01.2002 ar fi materiale tehnologice , pentru care nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de art. 211 din Legea nr. 133/1999 modificată şi coroborate cu prevederile art. 391 din H.G. nr. 1114/2001.
Pentru a lămuri această situaţie , prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate , din care rezultă , fără echivoc , că , componentele cuprinse în declaraţiile vamale , importate individual şi asamblate pe amplasament , formează un mijloc fix. În urma fixării acestora pe amplasament şi punerea în funcţiune , au rezultat ansamble de natura mijloacelor fixe, conform art. 6 pct. b.b din Legea nr. 15/1994 , care au fost înregistrate în documentele societăţii comerciale , mijloacele fixe fiind puse în funcţiune după data efectuării importurilor.
Ca atare , nu pot fi reţinute susţinerile recurentei referitoare la faptul că bunurile importate ar fi materiale tehnologice deoarece , aşa cum precizează expertul în raportul de expertiză , acestea constituie materiale auxiliare utilizate în procesul de producţie : ulei, vaselină , lubrifianţi , perii , material textil pentru curăţat utilajul etc.
În condiţiile în care componentele şi subansamblele importate de reclamantă formează mijloace fixe care au fost puse în funcţiune şi care au fost trecute în documentele contabile ale acesteia , se poate reţine că reclamanta este beneficiara facilităţilor vamale prevăzute de art. 21 1 din Legea nr. 133/1999 modificată şi de art. 391 din H.G. nr. 1114/2001.
Astfel , datoria vamală calculată de recurenta Direcţia Regională Vamală Braşov este nejustificată şi nu are suport legal.
Faţă de aceste considerente curtea a respins recursurile pârâtelor , nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
( Decizia nr. 90/R din 18 aprilie 2006)