Înlocuirea lichidatorului numit în conformitate cu dispoziţiile art. 237 din legea 31/1991 Lichidare


COD 115 LICHIDARE

Înlocuirea lichidatorului numit în conformitate cu dispozitiile art. 237 din legea 31/1991.

Sentinta nr. 117/01.02.2013

Constata ca la data de 07 noiembrie 2012 s-a inregistrat pe rolul instantei sub nr. 20237/63/2012 plangerea formulata de P M C impotriva rezolutiei nr. 514869/29.10.2012 a directorului Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj, solicitand intr-o teza principala radierea SC C I SRL iar in subsidiar admiterea plangerii si anularea rezolutiei nr. 514869/29.10.2012 a Directorului Oficiului Registrului Dolj.

In fapt, prin sentinta nr. 1117/08.03.2011 a Tribunalului Dolj, s-a dispus dizolvarea pentru motivele prev.de art 237 alin.1 lit c din R a SC C ISRL.

Ulterior, la data de 14.02.2012, DGFP Dolj prin adresa nr. 504272 a solicitat numirea si inregistrarea in registrul comertului a lichidatorului, stabilirea onorariului acestuia pentru SC C I SRL, cerere ce a fost admisa,fiind numit lichidator CII M M,inscris in Tabloul practicienilor in insolventa.

Prin cererea inregistrata sub nr. 547419 din 25.10.2012, asociatul A Oi M a solicitat inregistrarea in registrul comertului a unor modificari cu privire la persoanele imputernicite pentru SC C I SRL. Astfel, la data de 29.10.2012, PORC a admis cererea de inregistrare asa cum a fost formulata si a dispus inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor cu privire la “inlocuirea lichidatorului CII M M si numirea CII P V S,

Prin cererea formulata de AO M, s-a solicitat numirea unui lichidator si nu inlocuirea celui deja desemnat,astfel ca rezolutia nr. 514869/29.10.2012 este nelegala.

Rezolutia de inlocuire a lichidatorului, pe langa faptul ca nu are temei de drept si nici un temei de fapt exceptional reprezinta un act nelegal, cu consecinte negative in detrimentul autoritatii publice locale.

In mod netemeinic si nelegal, domnul AO M, in calitatea sa de asociat, anexeaza in sustinerea cererii o decizie a Asociatilor din 19.10.2012,care,printre altele este semnata doar de domnia sa, in baza unor procuri a caror realitate este indoielnica si date cu ocazia infiintarii societatii si nu pentru numirea de lichidator. Aceste procuri dateaza din 1997 conform incheierii de autentificare nr. 2320/17.10.1997.

De asemenea, a fost mentionata in aceeasi cerere, renuntarea CII M M

SC CRONOS trebuia radiata din luna august 2011 iar numirea lichidatorului CII M Mn , dispusa la cererea DGFP Dolj s-a facut peste termenul prevazute de lege.

La data de 14 decembrie 23012 ORC a depus la dosar note explicative ,.

In fapt la data de 24.05.2011 ORC Dolj a procedat la inregistrarea sentintei de dizolvare nr. 1117/08.03.2011 a SC C I SRL pronuntata de Tribunalul Dolj in dosar nr. 6926/63/2011,ce a fost publicata in Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 2677/20.07.2011,astfel ca aceasta hotarare a devenit irevocabila in data de 20.08.2011, respectiv de la trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea sentintei in Monitorul Oficial.

Astfel ca, fata de cele invocate de petenta cu privire la tardivitatea numirii lichidatorului de catre ORC Dolj, acestea sunt nefondate, avand in vedere ca numirea lichidatorului s-a inregistrat prin mentiune nr. 504272 din 14.02.2012,deci in termenul legal prevazut de art. 237 alin. 7 si 8 din Legea 31/1990 R.

De asemenea petenta invoca faptul ca societatea “trebuia radiata din oficiu, inca din luna august 2011”, or acest lucru nu ar fi fost posibil de vreme ce in data de 20.08.2011, hotararea de dizolvare a ramas irevocabila,respectiv dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial,de la aceasta data incepand ca curga termenul de 6 luni inlauntrul caruia se procedeaza la numirea lichidatorului.

In ceea ce priveste solicitarea petentei de anulare a rezolutiei 514869/29.10.2012 a Directorului ORC Dolj, prin care s-a dispus inlocuirea lichidatorului CII M M cu CII PV S, aceasta este neintemeiata , inlocuirea s-a facut la cererea asociatului A O M ca persoana interesata, cu acordul CII M M.

La data de 16 noiembrie 2012 s-a inregistrat pe rolul instantei sub nr. 21117/63/2012 adresa cu nr. 550691/13.11.2012 inaintata de ORC privind plangerea formulata de Primaria Municipiului Craiova impotriva rezolutiei nr. 514869/29.10.2012 a SC C I SRL data de Directorul ORC , spre competenta solutionare.

Prin incheierea din data de 14 decembrie 2012 pronuntata in dosar nr. 2117/63/2012 Tribunalul Dolj , in conformitate cu art. 164 al.2 Cod procedura civila a admis exceptia de conexitate si a dispus intrunirea celor doua pricini, sens in care a dispus conexarea dosarului nr. 21117/63/2012 la dosarul nr. 20237/63/2012.

Examinand cauza, in raport cu probele administrate, instanta retine ca prin sentinta civila nr. 1117/08.03.2011 a Tribunalului Dolj, in temeiul art. 237 alin 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, s-a dispus dizolvarea SC C I SRL.

Conform inscrisurilor anexate, sentinta civila nr. sentinta civila nr. 1117/08.03.2011 a Tribunalului Dolj a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 2677/20.07.2011, partea a IV-a, impotriva hotararii nefiind declarat recurs in termen de 30 de zile de la efectuarea formelor de publicitate.

Pentru o atare situatie, art. 237 alin 7 din Legea nr. 31/1990, republicata, stipuleaza ca, daca in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare, nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006.

Avand in vedere ca in cauza nu s-au intreprins demersuri pentru desemnarea de lichidator de catre asociatii SC C I SRL, la data de 14.02.2011, prin cererea nr. 504272 creditoarea DGFP Dolj a solicitat numirea unui lichidator, in urma admiterii cererii fiind numit lichidator CII M

In ceea ce priveste cererea de radiere formulata de Primarul municipiului Craiova, instanta constata ca aceasta este neintemeiata, urmand a fi respinsa, pentru urmatoarele considerente :

Potrivit art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a incheierii de dizolvare reprezentantul legal al persoanei juridice are obligatia numirii si inregistrarii in registrul comertului a lichidatorului, acelasi articol stabilind in teza urmatoare ca daca nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedeaza la numirea lichidatorului in termenul prevazut, la cererea oricarei persoane interesate, judecatorul delegat numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in insolventa, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit art. 237 alin.8 din legea nr. 31/1990, daca judecatorul delegat nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a lichidatorului in termen la 3 luni de la data expirarii termenului prevazut in alin. 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, persoana juridica dizolvata se radiaza din oficiu.

Textele indicate prevad deci un termen total de 6 luni in care se poate cere numirea unui lichidator, care curge de la ramanerea irevocabila a hotararii de dizolvare a societatii.

Astfel, reprezentantii societatii dizolvate pot cere numirea lichidatorului in termen de 3 luni de la ramanerea irevocabila a hotararii de dizolvare, iar daca acestia nu au uzat de acest drept, la expirarea termenului se naste dreptul oricarei persoane interesate de a cere numirea lichidatorului in vederea realizarii creantelor pe care le au impotriva societatii dizolvate, incepand sa curga in favoarea acestora un nou termen de 3 luni.

Or, in speta, creditoarea DGFP Dolj a formulat cererea de numire a unui lichidator in interiorul termenului de 6 luni prevazut de art. 237 din Legea 31/1990 rep., astfel ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990 rep referitoare la radierea din oficiu a societatii.

Referitor la motivele de nulitate vizand rezolutia nr. 514869 din 29.10.2012 a directorului O.R.C. de pe langa Tribunalul Dolj, instanta constata ca acestea sunt intemeiate, pentru urmatoarele considerente :

In acest sens, instanta retine ca prin cererea nr. 547419/25.10.2012, asociatul A RM a solicitat inregistrarea in registrul comertului a unor modificari cu privire la persoanele imputernicite pentru SC C IX SRL, prin rezolutia atacata fiind dispusa inlocuirea lichidatorului CII M M cu CII PV S.

Asa cum s-a aratat mai sus, in conformitate cu dispozitiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a incheierii de dizolvare reprezentantul legal al persoanei juridice are obligatia numirii si inregistrarii in registrul comertului a lichidatorului, acelasi articol stabilind in teza urmatoare ca daca nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedeaza la numirea lichidatorului in termenul prevazut, la cererea oricarei persoane interesate, judecatorul delegat numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in insolventa, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Instanta retine ca neexercitarea acestui drept in termenul prevazut de lege conduce la stingerea lui, termenul de 3 luni prevazut de lege fiind un termen imperativ, de prescriptie, special.

In raport de cele expuse mai sus, avand in vedere si faptul ca in ceea ce ii priveste pe asociatii SC C I SRL s-a implinit termenul de 3 luni in care puteau sa isi exercite dreptul de a solicita numirea unui lichidator, nu se poate sustine ca acestia, desi au pierdut dreptul de a cere numirea unui lichidator, au dreptul de a cere inlocuirea lichidatorului numit la cererea unui creditor.

Totodata, instanta retine ca in ceea ce priveste procedura de inlocuire a lichidatorului, in situatia in care societatea a fost dizolvata in temeiul Legii nr. 31/1990, inlocuirea se face potrivit OUG nr. 86/2006 astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 254/2007.

Cum insa OUG 85/2006 nu reglementeaza expres modul de inlocuire a lichidatorilor, avand in vedere ca acest act normativ prevede ca procedurile de lichidare vor fi conduse numai de practicieni in insolventa legal recunoscuti si compatibili, se desprinde concluzia ca lichidatorul poate fi inlocuit doar in situatia in care nu isi mai poate desfasura activitatea in conditiile legii.

Or, in cauza nu s-a facut dovada ca lichidatorul initial desemnat ar fi intr-o asemenea situatia care sa justifice inlocuirea sa.

Pentru toate aceste considerente, instanta va admite plangerea petentului Primarul Municipiului Craiova formulata impotriva rezolutiei nr. 514869 din 29.10.2012 a Directorului Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj si, in consecinta, va anula rezolutia atacata si va dispune radierea din registrul comertului a mentiunilor facute in baza acesteia.