– Legea nr. 85/2006, art. 143 alin. 1 lit. c
Infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. 2 lit. c din impune existenţa unei situaţii premisă -„insolvenţa debitorului”, sintagmă pe care o preia din vechea reglementare a bancrutei frauduloase (art. 141 alin. 2 lit. c din Legea nr. 64/1995). Literatura şi jurisprudenţa au fost unanime asupra dublei semnificaţii a insolvenţei: atât ca stare juridică (ens juris) în care se găseşte un profesionist împotriva căruia s-a pronunţat o hotărâre declarativă de , cât şi ca stare de fapt (ens facti) în care se află profesionistul care a încetat plăţile. Cu toate acestea şi în ciuda divergenţelor doctrinare, jurisprudenţa instanţelor, inclusiv a instanţei supreme, s-a consolidat în sensul îndeplinirii situaţiei premisă a infracţiunii de bancrută frauduloasă doar în ipoteza în care insolvenţa debitorului era constatată printr-o hotărâre a judecătorului sindic, excluzând teza după care şi o isolvenţă de fapt este suficientă să realizeze situaţia premisă.
În situaţia în care, pe de o parte, prezumţia relativă consacrată de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 nu schimbă cu nimic înţelesul dat noţiunii de insolvenţă, ci doar uşurează creditorului sarcina probei, iar, pe de altă parte, noua incriminare a bancrutei frauduloase a păstrat situaţia premisă în termeni similari celei din reglementarea anterioară şi, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, instanţele nu şi-au schimbat optica adoptată sub Legea nr. 64/1995, premisa realizării elementului material al infracţiunii de bancrută frauduloasă rămâne insolvenţa debitorului, văzută ca stare juridică şi nu ca stare de fapt.
Prin sentinţa penală nr. 9/25 ianuarie 2011, Tribunalul Mureş:
– l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă faptă prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea 85/2006.
– i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal.
– a dispus, conform prevederilor art. 81 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat conform prevederilor art. 82 Cod penal şi i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării executării pedepsei.
– în baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe durata termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
– a admis în parte, conform prevederilor art. 14 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC. „C.” SA şi l-a obligat pe inculpat să îi plătească acestei părţi următoarele sume:
¤ suma de 340.730,06 lei cu titlu de daune materiale reprezentând preţ neachitat;
¤ suma de 103.182,08 lei cu titlu de beneficiu nerealizat (compusă din: 20.883,98 lei penalităţi de întârziere pentru debitul principal, calculate până la data de 18 iulie 2007, 10.472,20 lei penalităţi de întârziere pentru debitul achitat cu întârziere şi 71.825,90 lei penalităţi de întârziere pentru perioada ulterioară datei de 18 iulie 2007).
– a dispus anularea contractelor de vânzare–cumpărare încheiate între inculpat în calitate de reprezentant al SC „M.” SRL Alba Iulia şi SC „T.A.” SRL astfel:
¤ contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2263/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafaţă de 126 mp, având cota de 17,58/100 părţi din bunuri indivize şi cota de 105/580mp teren – situat în Vinţu de Jos, str. Principală nr. 2 jud. Alba – constând în spaţiu comercial înscris în CF 5356 Vinţu de Jos, nr. topo 362/a/1/X/150/2/1, foaia B la poziţia B4;
¤contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2264/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară şi debara, în suprafaţă construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 şi teren de17/1286 mp – situat în Zlatna str. Decebal jud. Alba – constând în apartament înscris în CF 3879 Zlatna, nr. topo 843/I/1, la poziţia B3.
– a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile: aparat hematologie Pentra, act încheiat la data de 27 iulie 2007; ecograf internist cu 3 sonde marca Toshiba, act încheiat la data de 2 iulie 2007; precum şi autoturism Ford Focus Turnier, act încheiat la data de 25 iulie 2007.
– a respins restul pretenţiilor civile ale părţii civile, cu referire la anularea actelor de vânzare subsecvente.
– a menţinut dispoziţiile din încheierea de şedinţă din data de 10 ianuarie 2011, referitoare la instituirea sechestrului asigurător.
– l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 21.080 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocaţial, către partea civilă SC „C.”SA Sighişoara.
– l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în fapt, între că SC „M.” SRL Alba Iulia al cărei administrator este inculpatul şi partea civilă SC „C.” SA Sighişoara, în cursul anului 2004, s-a încheiat un contract de distribuţie cu privind produse de menaj şi decorative produse de partea civilă, contract iniţial pe o durată de doi ani, dar care în cursul anului 2006 a fost prelungit. În baza acestui contract, în perioada 23 noiembrie 2005 – 3 iulie 2006 SC „C.” SA a furnizat către SC „M.” SRL mărfuri care era achitate la termen (la 150 de zile) şi pe care la rândul său, inculpatul le redistribuia către marile concernuri comerciale cash&carry: S., M., K. etc.
Deşi inculpatul s-a prevalat de o clauză contractuală de exclusivitate în relaţia cu partea civilă, din studiul actului scris şi parafat de cele două societăţi comerciale, inclusiv a actului adiţional a rezultat că o atare clauză nu există înserată în cuprinsul niciunui act, ci mai mult, la pct. III din contract se prevede că „*Teritoriu* înseamnă următoarea arie geografică sau portofoliu de clienţi: cash&carry. Vânzătorul poate numi în Teritoriu şi alţi distribuitori pentru produsele care fac obiectul acestui contract”. În acest context, într-adevăr, în anul 2005, partea civilă a înfiinţat un punct de lucru “H.A.” care mai apoi s-a transformat în SC “C. H.A.” SRL prin intermediul căreia a început să distribuie aceleaşi produse pe care şi SC “M.” SRL le vindea respectivilor comercianţi, ceea ce, potrivit susţinerilor inculpatului, a dus, practic, la scoaterea de pe piaţă a societăţii sale cu consecinţa imposibilităţii achitării preţului produselor achiziţionate de la partea civilă, dar neplătite.
În atare condiţii, cum preţul produselor achiziţionate de SC “M.” SRL până la data de 3 iulie 2006, nu au fost achitat integral de către partea civilă, la sfârşitul anului 2006, întârzierile la plată ale societăţii inculpatului depăşind tot mai frecvent termenul convenit de părţi, inculpatul a lăsat părţii civile un număr de bilete la ordin scadente în intervalul septembrie-decembrie 2006 şi care urmau să fie introduse la bancă la sfârşitul fiecărei luni, dar cu confirmarea telefonică prealabilă a inculpatului şi care nici nu au fost introduse la plată, deoarece însuşi inculpatul anunţase partea civilă că nu are disponibil în cont, rămânând astfel restanţe de achitat pentru produsele livrate până în luna septembrie 2006 inclusiv în sumă de aproximativ 460.000 lei, din care ulterior s-au recuperat 116.000 lei făcându-se retur unor produse livrate, rămânând însă o diferenţă de 340.730,06 lei neachitată.
După acea dată, partea civilă nu a mai livrat produse către societatea inculpatului, ci în luna ianuarie, pe calea somaţiei de plată, partea civilă a încercat recuperarea debitului, la Judecătoria Sighişoara, cerere fiind însă respinsă.
La data de 11 iunie 2007, partea civilă SC „C.” SA a convocat la o conciliere directă societatea inculpatului SC „M.” SRL, prin administratorul ei, conciliere care urma să aibă loc în data de 4 iulie 2007, dar inculpatul personal nu s-a prezentat la această conciliere directă şi nici nu a delegat vreo altă persoană din cadrul firmei să facă acest lucru, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data când urma să aibă loc concilierea, sens în care partea civilă a hotărât să cheme în judecată pe SC “M.” SRL în vederea recuperării debitului restant.
În această situaţie, la data de 19 iulie 2007, sub număr de dosar 1233/1371/2007, partea vătămată SC „C.” SA a chemat în judecată pe SC „M.” SRL, la Tribunalul Comercial Mureş, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 340.730,06 lei cu titlul de preţ neachitat şi a penalităţilor aferente acestei sume, iar la data de 26 iulie 2007, pe cale incidentală prin încheierea nr. 87/C a Tribunalului Comercial Mureş, instanţa a admis cererea părţii vătămate şi a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând SC „M.” SRL, până la concurenţa sumei de 372.086,24 lei, suma care prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a constatat a fi datorată pentru perioada 23 noiembrie 2005 – 3 iulie 2006 (ultima factură fiind cea cu nr. 5564/3 iulie 2006 pentru produse ceramice în sumă de 12.155,71 lei), sumă totală la care s-au adăugat şi penalităţile de întârziere calculate la zi.
Pe cale de consecinţă, la data de 10 august 2007, judecătoresc C.S. prezentându-se la sediul SC „M.” SRL pentru punerea în a încheierii instanţei, respectiv pentru instituirea sechestrului asigurător, a constatat că inculpatul înstrăinase mai multe bunuri din patrimoniul societăţii al cărei administrator era, fapt petrecut în perioada de după convocarea la conciliere directă, deci după ce inculpatul a aflat că SC „C.” SA intenţionează să deschidă o acţiune în instanţă împotriva lui în vederea obţinerii unui titlu pentru încasarea preţului neachitat. Trebuie precizat şi faptul că executorului judecătoresc i-a fost pus la dispoziţie registrul de inventar la data de 30 mai 2007 (întocmit în luna iunie), act în care apărea ca fiind în proprietatea societăţii debitoare bunurile care ulterior au fost înstrăinate în intervalul 4 iulie 2007 – 10 august 2007, cu motivarea că registrul de inventar la data de 30 iunie 2007 (cel care se întocmea în cursul lunii iulie) nu putea fi accesat din cauza unor dificultăţi de utilizare a programului informatic în care se regăsea acesta.
Executorul judecătoresc a mai constatat că, în perioada 27 iunie 2007 – 25 iulie 2007, inculpatul a vândut respectivele bunuri către SC „T.A.” SRL Alba Iulia, societate al cărei administrator este chiar soţia inculpatului, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărarea încheiate astfel:
– contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2263/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafaţă de 126 mp, având cota de 17,58/100 părţi din bunuri indivize şi cota de 105/580mp teren – situat în Vinţu de Jos, str. Principală nr. 2 jud. Alba – constând în spaţiu comercial înscris în CF 5356 Vinţu de Jos, nr. topo 362/a/1/X/150/2/1, foaia B la poziţia B4;
– contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2264/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară şi debara, în suprafaţă construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 şi teren de17/1286 mp – situat în Zlatna str. Decebal jud. Alba – constând în apartament înscris în CF 3879 Zlatna, nr. topo 843/I/1, la poziţia B3.
– contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2264/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară şi debara, în suprafaţă construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 şi teren de17/1286 mp – situat în Zlatna str. Decebal jud. Alba – constând în apartament înscris în CF 3879 Zlatna, nr. topo 843/I/1, la poziţia B3.
– contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil aparat hematologie Pentra, act încheiat la data de 27 iulie 2007;
– contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil ecograf internist cu 3 sonde marca Toshiba, act încheiat la data de 2 iulie 2007;
– contractul de vânzare-cumpărare a bunului mobil autoturism Ford Focus Turnier, act încheiat la data de 25 iulie 2007.
Mai mult decât atât, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară realizată în cauză în faza de urmărire penală, s-a constatat că preţurile cu care au fost vândute aceste bunuri sunt mult sub valoarea contabilă a acestora, fapt reclamat de către partea vătămată şi confirmat prin expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză. Aceeaşi expertiză contabilă a stabilit că SC „M.” SRL se afla în incapacitate de plată în perioada când a efectuat vânzările de bunuri către SC „T.A.” SRL, deci în stare de insolvenţă.
Această expertiză a fost contestată sub toate aspectele sale de către inculpatul care, în susţinerea poziţiei sale procesuale şi a nevinovăţiei sale, a contestat atât concluzia referitoare la starea de insolvenţă a societăţii sale, la acea dată, cât şi concluzia potrivit căreia ar fi vândut bunurile nu doar în frauda partea civile, ci la un preţ mult mai mic faţă de acela al valorii contabile a acestora, sens în care inculpatul a depus la dosar ca probă, un raport de expertiză extrajudiciară realizată la data de expertul R.M.A. şi ale cărei concluzii au fost că la data de 31 decembrie 2006 SC „M.” SRL nu se afla efectiv în stare de insolvenţă, deoarece activele sale însumat mai mult decât debitele , nu intervenise nici o încetare de plăţi permanentă şi exteriorizată şi nici un creditor nu ceruse, în condiţiile legii, deschiderea procedurii insolvenţei (acest fapt petrecându-se abia la sfârşitul anului 2008). De asemenea, expertul a apreciat că nici valoarea contabilă a bunurilor vândute către SC „T.A.” SRL nu fusese diminuată voit, că existaseră motive justificate de vânzare a bunurilor la acel moment – pentru plata datoriilor firmei, iar preţul a fost unul corespunzător preţului pieţei de la acea dată, iar banii astfel obţinuţi au fost în mod justificat folosiţi pentru achitarea, cu întâietate, a plăţilor către BRD – Sucursala Alba, a plăţii unor rate restante către furnizorii de aparatură medicală şi restituirea sumelor investite de cumpărătoare în respectivele spaţii.
Relativ la acest din urmă aspect, pornind de la textul infracţiunii a cărei săvârşire i se impută inculpatului – art. 143 alin. 2 lit c din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, trebuie făcută corelarea corespunzătoare cu art. 3 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Aşadar, relevant sub aspectul existenţei infracţiunii de bancrută frauduloasă în forma consacrată de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea 85/2206, este existenţa stării de insolvenţă a debitorului care este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile; mai mult, legiuitorul vorbeşte chiar de o prezumţie legală de insolvenţă, ceea ce nu implică vreo dovadă specială în acest sens, ci este suficient să intervină acea sitare a plăţilor. Evident, că în fiecare caz concret în parte, trebuie analizate condiţiile concrete şi motivele care au determinat această stare de insolvenţă, dar în speţa de faţă, este evidentă împrejurarea că SC “M.” Srl al cărei administrator este inculpatul nu mai efectuase nici măcar parţial, plăţi către partea civilă, deşi conveniseră asupra introducerii acelor bilete la ordin, la sfârşitul lunilor septembrie–decembrie 2006, în scopul achitării preţului restant, bilete care însă nu puteau fi onorate de bancă din lipsa disponibilului bănesc al societăţii debitoare, fapt confirmat chiar şi de inculpat.
Or, în speţă, societatea inculpatului, la data înstrăinării bunurilor amintite, nu mai achitase facturile – cel puţin – către partea civilă, de mai mult de 1 an de zile, în condiţiile în care ultima factură emisă a fost cea cu nr. 5564/3 iulie 2006 pentru produse ceramice în sumă de 12.155,71 lei, scadentă după 150 de zile, conform înţelegerii părţilor.
În ceea ce priveşte înstrăinarea bunurilor imobile şi mobile, începând cu data de 16 iulie 2007, aceste vânzări s-au făcut exclusiv către SC “T.A.” SRL firma administrată de soţia inculpatului, iar preţul astfel obţinut a fost folosit pentru îndestularea creditorului ipotecar BDR Sucursala Alba Iulia (cu precizarea că în contractul încheiat de SC “M.” SRL cu banca, SC “T.A.” SRL avea calitatea de codebitor, deci ar fi putut şi această societate să plătească datoria la bancă), pentru îndestularea inculpatului care, la rândul său, creditase societatea cu suma de 28.000 lei, dar în nici un caz pentru plata vreunei părţi din datoria – recunoscută, de altfel, şi în prezent – a vânzătorului-debitor SC “M.” SRL către partea civilă-creditor SC “C.” SA.
Practic, aşa cum s-a reţinut şi în expertiza judiciară efectuată în cauză şi din actele contabile, rezultă că bunurile s-au vândut sub valoarea de amortizare, bunuri care ar fi putut să constituie un mijloc de recuperare a prejudiciului, reieşind, totodată că vânzarea aceasta s-a făcut tocmai în detrimentul creditorilor, tocmai pentru a nu se achita sumele datorate. Nu se poate susţine, în nici un caz, că inculpatul nu avea cunoştinţă de demersurile făcute de partea civilă, încă de la sfârşitul anului 2006, în vederea recuperării datoriei restante şi, cu atât mai puţin, de împrejurarea că societatea sa avea datorii însemnate către partea civilă.
Instanţa a mai reţinut că şi în ceea ce priveşte latura obiectivă şi în ceea ce priveşte subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă se regăsesc în speţa de faţă, fiind evidentă intenţia directă cu care inculpatul a acţionat, respectiv cu intenţia directă de a nu plăti nici o sumă de bani creditorului SC “C.” SA, astfel că elementele infracţiunii sunt întrunite şi ca atare, infracţiunea există şi a fost săvârşită de către inculpat.
Tot în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea 85/2206, textul face vorbire de existenţa stării de insolvenţă a debitorului, respectiv acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Or, în lipsa unor alte cerinţe exprese în ceea ce priveşte insolvenţa, acest text de lege trebuie coroborat cu art. 3 din Legea nr.85/2006 care, tot în mod expres, arată ce presupune insolvenţa, inclusiv faptul că se prezumă şi în nici un caz nu face vorbire de pronunţarea insolvenţei printr-o hotărâre judecătorească aşa cum susţine inculpatul care a şi depus la dosar un extras de pe pagina Ecris a Tribunalului Alba din care rezultă că abia în data de 3 iunie 2009 (deci la aproape 3 ani de zile de la momentul vânzării frauduloase a bunurilor) s-a deschis procedura insolvenţei împotriva SC “M.” SRL.
A admite opinia potrivit căreia nu putem fi în prezenţa unei infracţiuni de bancrută frauduloasă, decât în cazul constatării insolvenţei pe cale judecătorească, practic, ar lipsi prezenta infracţiune aşa cum este ea reglementată de textul amintit, de orice conţinut şi chiar de finalitatea sancţionării celui care adoptă o atare atitudine.
În opinia primei instanţe, legiuitorul a înţeles să sancţioneze asemenea acţiuni tocmai pentru a descuraja pe cei care se găsesc de facto în situaţia imposibilităţii de a mai plăti debite restante însemnate, tocmai pentru a sancţiona conduita culpabilă a anumitor administratori, care înstrăinează active ale societăţii, în dauna creditorilor mai înainte de a se pronunţă o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât, oricum în cazul în care procedura insolvenţei a fost deschisă, potrivit prevederilor art. 18 din aceeaşi lege a procedurii insolvenţei, “adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special (ale cărui principale atribuţii sunt prevăzute în art. 20) care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor”.
Aşadar, după deschiderea procedurii insolvenţei – fie că este vorba de reorganizare, fie de faliment – şi desemnarea administratorului special, actele făcute de debitor sunt strict limitate la anumite plăţi şi ele pot fi făcute doar sub supravegherea administratorului judiciar, menţionându-se şi sancţiunea ce intervine în atare caz – nulitatea absolută, fără a mai avea vreo relevanţă că actul a fost făcut sau nu în frauda creditorilor, aceasta fiind prezumată.
Mai mult, deşi inculpatul a susţinut că este evident că nu a avut intenţia de fraudare a părţii civile, a mai susţinut că nici nu-l preocupa această datorie care, în opinia sa, a fost cauzată chiar de către SC “C.” SA, astfel încât cu sumele de bani obţinute de pe vânzarea imobilelor s-au achitat credite către BRD, deoarece, în caz contrar imobilele respective urmau să fie vândute prin executare silită (fără însă a dovedi în vreun fel că banca ar fi somat debitorul să-i plătească ratele sau că celălalt codebitor nu ar fi avut sumele necesare acoperirii creditului), întrucât chiar cel din Vinţu de Jos avea trei ipoteci de rang I, II şi III, or în aceste condiţii ele nu ar mai fi avut o valoare economică şi dacă nu ar fi fost, dacă nu ar fi stins acele ipoteci, practic valoarea economică de piaţă, ar fi fost zero.
Totodată, din punct de vedere al existenţei infracţiunii, prin prisma vânzării bunurilor, nu este relevantă nici respectarea sau nu a dreptului de preemţiune, nici dacă şi în cuantum societatea cumpărătoare a imobilelor făcuse acolo anumite investiţii dovedite sau nu, nici dacă s-a avut în vedere valoarea de amortizare a imobilelor (fiind practic relevantă doar pentru contractanţi şi o rezultantă a raporturilor dintre SC “M.” SRL – proprietara spaţiilor şi SC “T.A.” SRL cea care investise acolo sume de bani), ci relevant este că vânzarea s-a făcut în condiţiile expuse mai-sus, şi chiar dacă expertul extrajudiciar a arătat că valoare a imobilelor nu a fost sub preţul pieţei – de exemplu: imobilul de la Vinţu de Jos s-a cumpărat în 2001 cu 29.950 lei şi s-a vândut cu 64.000 lei, iar cel de la Zlatna s-a cumpărat cu 4.000 lei şi s-a vândut cu 25.000 lei, deci s-au vândut cu sume net superioare valorii de achiziţionare şi raportat şi la valoarea de amortizare a acestora, cu toate acestea actele contabile ale SC “M.” SRL dovedesc faptul că preţul de vânzare a fost sub valoarea de inventar şi sub preţul pieţei. În ceea ce priveşte aprecierile martorilor care, audiaţi în faza de urmărire penală, au arată că ştiau că imobilele s-au vândut sub valoarea contabilă a acestora, iar în faţa instanţei au arătat că nu cunoşteau valoarea contabilă, ele nu pot, de asemenea, constitui un criteriu esenţial de apreciere a lipsei vinovăţiei inculpatului, câtă vreme actele contabile sunt relevante. Nici împrejurarea că o altă parte a bunurilor SC “M.” SRL au fost vândute pe cale executării silite de către D.G.F.P. Alba (în anul 2008), la licitaţie şi au fost adjudecate de către SC “T.A.” SRL printr-o licitaţie care este perfect valabilă şi a avut loc în condiţii de contradictorialitate, nu este relevant, fiind vorba de o procedură specială de recuperare a creanţelor statului, aspect care încă o dată relevă starea de insolvenţă a societăţii inculpatului.
În drept, fapta inculpatului B.A. care, în calitatea sa de administrator al SC „M.” SRL Alba Iulia, a înstrăinat direct şi la un preţ mai mic decât valoarea contabilă a bunurilor, către SC „T.A.” SRL Alba Iulia, în frauda creditorului SC „C.” SA Sighişoara, bunurile mobile şi imobile constând în spaţiul comercial în Vinţu de Jos, jud. Alba, un apartament – spaţiu de locuit situat în Zlatna, o sondă ecograf Toshiba, un ecograf internist cu 3 sonde “Toshiba”, un autoturism “Ford Focus Tournier” şi un aparat de hematologie marca “Pentra” întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. 2, lit. c din Legea nr. 85/2006.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe lângă dispoziţiile art. 52 Cod penal, s-au avut în vedere şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal şi anume: – gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de bancrută frauduloasă – o infracţiune economică, în principal de rezultat, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt: modul în care inculpatul a acţionat, într-un interval de timp scurt, prin acţiuni repetate realizate cu unul şi acelaşi cumpărător, dar şi circumstanţele comiterii activităţii infracţionale, precum şi urmările imediată produse.
Relevante sunt şi circumstanţele personale ale inculpatului: nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală, avea la acea dată calitatea de administrator al SC „M.” SRL Alba Iulia prin intermediul căreia derulase în timp operaţiuni comerciale însemnate, că a încercat, până la un anumit moment să-şi acopere debitele chiar şi faţă de partea civilă, că este o persoană cu o înaltă pregătire profesională, provine dintr-o familie organizată, că s-a prezentat în faţa instanţei de judecată la termenele fixate, având o atitudine corespunzătoare, aspecte care au justificat concluzia că acţiunile sale viitoare nu vor constitui un real pericol pentru ordine publică ale cărei valori sunt apărate de legea penală, prin incriminarea acţiunilor ilicite.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează persoana inculpatului, instanţa a concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acestei sancţiuni penale şi, din acest punct de vedere, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este corespunzătoare, necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, conform prevederilor art. 14 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 969 – 970, art. 1073 şi art. 1088 Cod civil, instanţa a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC „C.” SA (cu sediul, prin reprezentanţii săi legali) şi îl obligă pe inculpatul B.A. să îi plătească acestei părţi următoarele sume:
– suma de 340.730,06 lei cu titlu de daune materiale reprezentând preţ neachitat, sumă recunoscută, în mod constant, de inculpat;
– suma de 103.182,08 lei cu titlu de beneficiu nerealizat (compusă din: 20.883,98 lei penalităţi de întârziere pentru debitul principal, calculate până la data de 18 iulie 2007, 10.472,20 lei penalităţi de întârziere pentru debitul achitat cu întârziere şi 71.825,90 lei penalităţi de întârziere pentru perioada ulterioară datei de 18 iulie 2007), .
Totodată, potrivit prevederilor art. 170 Cod procedură penală, a dispus anularea contractelor de vânzare–cumpărare încheiate în frauda creditoarei SC „C.” SA Sighişoara între inculpat – în calitate de reprezentant al vânzătoarei SC „M.” SRL Alba Iulia şi cumpărătoarea SC „T.A.” SRL astfel:
– contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2263/17.07.2007 la BNP D.D.A. cu privire la imobilul – spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafaţă de 126 mp, având cota de 17,58/100 părţi din bunuri indivize şi cota de 105/580mp teren – situat în Vinţu de Jos, str. Principală jud. Alba – constând în spaţiu comercial înscris în CF 5356 Vinţu de Jos, nr. topo 362/a/1/X/150/2/1, foaia B la poziţia B4;
În ceea ce priveşte petitul privind anularea actelor de vânzare-cumpărarea subsecvente, instanţa a reţinut că acesta nu a fost cuprins în constituirea iniţială de parte civilă, în condiţiile în care stabilirea cadrului procesual se face anterior momentului începerii cercetării judecătoreşti potrivit prevederilor art. 15 Cod procedură penală, nu a mai fost susţinut de către partea civilă pe parcursul cercetării judecătoreşti şi nici în dezbateri, nici chiar prin concluziile scrise şi mai mult, partea civilă deşi a invocat acest aspect într-un memoriu depus pe parcursul cercetării judecătoreşti, nu a înţeles să ceară introducerea cumpărătorilor subsecvenţi în cauză pentru respectarea prevederilor art. 2 Cod procedură penală, nu i-a nominalizat, astfel încât faţă de aceşti terţi, în condiţiile în care operează prezumţia de bună-credinţă conform art. 942 şi urm şi art. 970 Cod civil.
În aceeaşi ordine de idei, a dispus şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile: aparat hematologie Pentra, act încheiat la data de 27 iulie 2007; ecograf internist cu 3 sonde marca Toshiba, act încheiat la data de 2 iulie 2007; precum şi autoturism Ford Focus Turnier, act încheiat la data de 25 iulie 2007.
Restul pretenţiilor civile materiale solicitate de partea civilă a fost respins ca nedovedit. apreciat că nu poate fi aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul, partea vătămată/civilă şi petenţii B.L., S.C. T.A. S.R.L., S.B.I. şi S.I.M.
1. În motivarea apelurilor inculpatului şi ale petenţilor B.L. şi S.C. T.A. S.R.L., sunt criticate legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Mureş, sub următoarele aspecte:
– prima instanţă în mod greşit a dispus condamnarea inculpatului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006, întrucât, în cauză, pe de o parte, nu este realizată situaţia premisă a acestei infracţiuni, respectiv la data înstrăinării bunurilor, S.C. M. S.A. administrată de inculpat nu se afla în insolvenţă, din moment ce abia în 2009 această stare a fost constatată de judecătorul sindic. Astfel, atât în literatură, cât şi în practică, părerea este unanimă în sensul că, pentru existenţa infracţiunii de bancrută frauduloasă incriminată de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006, este necesar ca înstrăinarea activelor debitorului să aibă loc după deschiderea procedurii de insolvenţă, pronunţată prin hotărâre de către judecătorul sindic, iar starea de insolvenţă nu poate fi constatată de către instanţa penală.
Mai mult, într-o cauză penală, nu se poate vorbi despre o prezumţie simplă a stării de insolvenţă, deoarece prezumţia instituită de art. 3 din Legea nr. 85/2006 este un mijloc de probă de care se poate folosi creditorul în faţa judecătorului sindic în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. Nu se poate interpreta faptul că o vânzare făcută cândva, înafara procedurii insolvenţei, la un moment când este posibil să nu fi existat disponibil bănesc, este efectuată în frauda creditorilor.
Pe de altă parte, infracţiunea de bancrută frauduloasă nu poate fi săvârşită decât cu intenţie directă, or în speţă lipseşte vinovăţia specifică a acestei infracţiuni. Astfel, la momentul când s-au făcut vânzările bunurilor, imobilele în discuţie erau ipotecate în favoarea băncii B.R.D. Din preţul obţinut în urma vânzărilor au fost satisfăcuţi anumiţi creditori, aşa încât nu se poate spune că vânzările au fost realizate în frauda creditorilor. Faptul că nu s-a ajuns la îndestularea şi a creditorului SC”C.”SA, a cărui creanţă nu este preferenţială, nu înseamnă că există o intenţie de a frauda creditorii. Înstrăinarea unei părţi din active către S.C. T.A. S.R.L., societate administrată de soţia inculpatului era justificată atât de faptul că această societate avea un drept de preemţiune asupra celor două imobile pe care le închiriase de la S.C. M. S.A. şi unde îşi desfăşura obiectul principal de activitate, cât şi de împrejurarea că, la un anumit moment S.C. T.A. S.R.L. a fost unic asociat al S.C. M. S.A., a investit un important capital în această societate şi a sprijinit de fiecare dată societatea administrată de inculpat.
În cauză, lipseşte şi urmarea de rezultat impusă în textul incriminator, activitatea inculpatului de înstrăinare a celor patru active neproducând nicio pagubă în dauna părţii vătămate S.C. C. S.A.
În aceste circumstanţe, hotărârea corectă care trebuie adusă litigiului este de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C. pr. pen.
– prima instanţă, în mod greşit a soluţionat acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, în condiţiile în care aceasta este lipsită de temei şi nedovedită;
– în ceea ce priveşte anularea contractelor de vânzare-cumpărare, prima instanţă s-a subrogat în atribuţiile judecătorului sindic, care, potrivit art. 11 lit. h din Legea nr. 85/2006 este singura autoritate competentă să dispună asupra actelor încheiate de societatea debitoare aflată în insolvenţă. În plus, s-a dispus anularea acestor înscrisuri fără ca părţile interesate, inclusiv S.C. T.A. S.R.L., să fie citate şi să poată să-şi exercite drepturile apărării. Oricum, o mare parte din bunurile în discuţie se află în prezent în patrimoniul altor persoane prin transferuri succesive de proprietate, persoane care sunt dobânditori de bună credinţă;
– este inadmisibil ca măsura reală a sechestrului asigurator să fie plasată pe bunuri aflate în devălmăşie, în cotă de 1/2. Chiar dacă se aplică prezumţia legală de egalitate la dobândirea bunurilor, oricând aceasta poate fi răsturnată, dovedindu-se că există cote diferite ale soţilor la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei. În orice caz, maniera în care prima instanţă a indisponibilizat cota de 1/2 din cele două imobile proprietate a soţilor B.A. şi L.E. a adus atingere dreptului de proprietate al celei din urmă, având în vedere că înscrierea sechestrului în cartea funciară indisponibilizează întregul bun. În plus, nefiind citată în prim grad, deşi instanţa a luat o măsură care îi afectează direct drepturile sale legitime, d-na B.L.E. nu a avut posibilitatea rezonabilă să prezinte propriile argumente, fiindu-i astfel încălcat şi dreptul său la apărare.
2. În motivarea apelului, partea vătămată/civilă S.C. C. S.A. critică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub următoarele aspecte:
– în raport de natura şi gravitatea infracţiunii deduse judecăţii, precum şi de persoana inculpatului, este prea blândă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul Mureş. Astfel, ţinând cont de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prescrise de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 552 C. pen., este necesară aplicarea unei pedepsei cu o durată mai ridicată. Totodată, suspendarea condiţionată a executării sancţiunii aplicate nu este o măsură adecvată în vederea realizării obiectivelor pedepsei, în această finalitate trebuind să se dispună executarea pedepsei în detenţie;
– latura civilă a procesului nu este soluţionată în mod complet, în cauză trebuind să se dispună şi anularea actelor subsecvente. Din moment ce a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare dintre SC”M.”SA şi SC”T.A.”SRL, autentificat sub nr.2263 din 17 iulie 2007, privind spaţiul comercial din localitatea Vinţu de Jos, având ca temei principiul quod nullum est, nullum producit efectum, se impune să fie anulat şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC”T.A.”SRL şi S.B.I. şi S.I.M., autentificat sub nr.508 din 28 iunie 2010, restabilindu-se astfel situaţia anterioară.
3. În motivarea căilor lor de atac, petenţii S.B.I. şi S.I.M. contestă legalitatea sentinţei Tribunalului Mureş, susţinând că în latura civilă a cauzei, judecata s-a făcut în lipsa unei părţi nelegal citate, ei, deşi aveau interes procesual nu au fost chemaţi pentru a dobândi calitatea de parte. Consideră că au fost privaţi de un ciclu procesual în care puteau să producă probe. Dacă ar fi avut calitatea de parte în prim grad, ar fi putut să dovedească faptul că nu au dorit să fraudeze pe nimeni, ei achiziţionând imobilul cu bună-credinţă pentru a locui acolo împreună cu cei trei copii minori.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 1358/102/2010 al Tribunalului Mureş, a motivelor, susţinerilor şi concluziilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:
1. Asupra apelurilor inculpatului B.A., petenţilor B.L. E. şi S.C. T.A. S.R.L. şi părţii vătămate/civile S.C. C. S.A., declaraţiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declaraţiilor de inculpat, procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, depoziţiile martorilor P.I., D.D.S., K.A., contractul de vânzare-cumpărare nr. 3000/1 martie 2004, actul adiţional acestuia; contractul de distribuţie din 3 ianuarie 2006 şi anexele acestuia, convenţii încheiate între S.C. C. S.A. şi S.C. M.S.R.L.; contractele de vânzare cumpărare nr. 2.263/17 iulie 2007 şi nr. 2.264/17 iulie 2007. şi nr., facturile fiscale nr. 3568734/2 iulie 2007, nr. 3568726/25 iulie 2007 şi nr. 3568703/27 iunie 2007, extrasele de cont, contractele de credit bancar, contractele de închiriere încheiate de S.C. M. S.R.L. cu S.C. T.A. S.R.L., informaţiile obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de S.C. T.A. S.R.L. şi petenţii S.B.I. şi S.I.M.; invitaţia la conciliere directă; încheierea nr. 87/C/26 iulie 2007 a Tribunalului Comercial Mureş, sentinţa comercială nr. 378/18 aprilie 2008, sentinţa nr. 201/F/3 iunie 2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 10 august 2008, lămuririle scrise aduse de partea vătămată/civilă, de inculpat şi petenţii S.B.I. şi S.I.M., precum şi înscrisurile ataşate acestora depuse în apel, toate aceste probe dezvăluie că, în fapt, între că SC „M.” SRL Alba Iulia al cărei administrator este inculpatul şi partea civilă SC „C.” SA Sighişoara, în cursul anului 2004, s-a încheiat un contract de distribuţie având ca obiect produse de menaj şi decorative produse de partea civilă, contract cu o durată iniţială de doi ani, dar care în cursul anului 2006 a fost prelungit. În baza acestei convenţii, în perioada 23 noiembrie 2005 – 3 iulie 2006 SC „C.” SA a furnizat către SC „M.” SRL mărfuri care era achitate la termen şi pe care la rândul său, inculpatul le redistribuia către marile concernuri comerciale cash&carry: S., M., K.
În anul 2005, partea civilă a înfiinţat un punct de lucru “H.A.”, care ulterior s-a transformat în SC “C. H.A.” SRL, prin intermediul căreia a început să distribuie aceleaşi produse pe care şi SC “M.” SRL le vindea respectivilor comercianţi, ceea ce, potrivit susţinerilor inculpatului, a dus, practic, la scoaterea de pe piaţă a societăţii sale cu consecinţa neachitării preţului produselor achiziţionate de la partea civilă, dar neplătite. Cum preţul produselor achiziţionate de SC “M.” SRL până la data de 3 iulie 2006, nu au fost achitat integral către partea civilă, la sfârşitul anului 2006, întârzierile la plată ale societăţii administrate de inculpat au depăşind tot mai frecvent termenul convenit de părţi, inculpatul a lăsat părţii civile un număr de bilete la ordin scadente în intervalul septembrie-decembrie 2006 şi care urmau să fie introduse la bancă la sfârşitul fiecărei luni, dar cu confirmarea telefonică prealabilă a inculpatului. Aceste bilete la ordin nu au fost introduse la plată, deoarece însuşi inculpatul anunţase partea civilă că nu are disponibil în cont, rămânând astfel restanţe de achitat pentru produsele livrate până în luna septembrie 2006 inclusiv în sumă de aproximativ 460.000 lei, din care ulterior s-au recuperat 116.000 lei făcându-se retur unor produse livrate, rămânând o diferenţă neachitată de 340.730,06 lei.
După acea dată, partea civilă nu a mai livrat produse către societatea inculpatului, ci în luna ianuarie, pe calea somaţiei de plată, partea civilă a încercat recuperarea debitului, la Judecătoria Sighişoara, cererea fiind respinsă.
La data de 11 iunie 2007, partea civilă SC „C.” SA a convocat la o conciliere directă societatea inculpatului SC „M.” SRL, prin administratorul ei, conciliere care urma să aibă loc în data de 4 iulie 2007, dar inculpatul personal nu s-a prezentat la această conciliere directă şi nici nu a delegat vreo altă persoană din cadrul firmei să facă acest lucru, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data când urma să aibă loc concilierea, sens în care partea civilă la 19 iulie 2007 a introdus acţiune de chemare în judecată a SC “M.” SRL în vederea recuperării debitului restant.
În această perioadă, la datele de 2 iulie 2007, 16 iulie 2007, 25 iulie 2007 şi 27 iulie 2007, inculpatul, în calitatea sa de administrator al S.C. M. S.R.L. a înstrăinat o parte din activele imobilizate ale societăţii, după cum urmează:
– prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2263/17.07.2007 la BNP D.D.A., a înstrăinat către S.C. T.A. S.R.L. Alba Iulia, societate administrată de soţia sa, imobilul – spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 123 mp, o boxă la subsol în suprafaţă de 126 mp, având cota de 17,58/100 părţi din bunuri indivize şi cota de 105/580mp teren – situat în Vinţu de Jos, str. Principală jud. Alba, constând în spaţiu comercial înscris în CF 5356 Vinţu de Jos, nr. topo 362/a/1/X/150/2/1, foaia B la poziţia B4. acest bun a fost vândut de S.C. T.A. S.R.L. în 28 iunie 2010 către petenţii S.B.I. şi S.I.M..
– prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat la data de 16 iulie 2007 sub nr. 2264/17.07.2007 la BNP D.D.A., a înstrăinat către S.C. T.A. S.R.L. la imobilul-apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară şi debara, în suprafaţă construită de 53,10 mp, având bunuri indivize în cotă de 1,23/100 şi teren de17/1286 mp, situat în Zlatna str. Decebal jud. Alba – constând în apartament înscris în CF 3879 Zlatna, nr. topo 843/I/1, la poziţia B3.
– cu factura nr. 3568734/2 iulie 2007, a înstrăinat către S.C. T.M. S.R.L. Cluj-Napoca o sondă ecograf Toshiba şi un ecograf internist cu 3 sonde Toshiba.
– cu factura nr. 3568726/25 iulie 2007, a înstrăinat către S.C. T.A. S.R.L. un autoturism Ford Focus.
– cu factura nr. 3568703/27 iunie 2007, a înstrăinat către S.C. T.A. S.R.L. un aparat de hematologie Pentra.
Prin sentinţa comercială nr. 378/18 aprilie 2008 a Tribunalului Comercial Mureş, a fost admisă acţiunea S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.R.L., aceasta din urmă fiind obligată să plătească reclamantei suma de 340.730,06 lei şi penalităţile de întârziere.
Hotărârea civilă nu a putut să fie executată, întrucât executorul judecătoresc nu a identificat în patrimoniul societăţii bunuri care să fie supuse executării silite.
Prin sentinţa nr. 201/F/3 iunie 2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, a fost deschisă procedura simplificată de insolvenţă a S.C. M. S.R.L. S.C. C. S.A. s-a înscris în tabelul definitiv al creanţelor, iar potrivit lichidatorului judiciar, şansele recuperării creanţei sunt reduse, întrucât valoarea totală a bunurilor debitoarei nu acoperă nici creanţa prioritară a creditorului bugetar D.G.F.P. Alba.
La conturarea stării de fapt, nu am reţinut constatările raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, acestea nefiind utile soluţionării pricinii, întrucât fie nu prezintă relevanţă pentru examenul elementelor constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă (cele referitoare la situaţia financiară a S.C. M. S.R.L.), fie conţin informaţii care oricum se degajă din celelalte probe instrumentate (răspunsurile oferite la punctele 3 – 6). Totodată, nu am primit nici alegaţiile inculpatului asupra încălcării de către partea civilă a unei clauze contractuale de exclusivitate, deoarece o asemenea clauză nu este inserată în convenţiile încheiate de cele două societăţi, iar acuzatul nu a făcut dovada cu alte probe că societatea administrată de el a beneficiat de exclusivitate în relaţiile dezvoltate cu S.C. C. S.A. În orice caz, independent de existenţa sau nu a clauzei de exclusivitate şi de conduita S.C. C. S.A., acestea sunt elemente extrinseci conţinutului infracţiunii deduse judecăţii şi nu afectează cu nimic cercetarea întrunirii elementelor infracţiunii în discuţie.
a) În drept, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, consacrat de art. 7 par. 1 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impune, între altele, ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele. Termenul de „lege” înglobează dreptul atât de origine legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică o serie de condiţii de natură calitativă, între care cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii. Cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei), iar previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, consecinţele care ar putea decurge dintr-o anumită acţiune ori inacţiune a sa.
În considerarea principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi pentru a se putea adapta la diversele schimbări de situaţie, iar interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. (Kokkinakis împotriva Greciei, Cantoni împotriva Franţei). Funcţia decizională acordată în acest sens instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie în acord cu substanţa infracţiunii şi rezonabil de previzibil (S.W. c. Regatului Unit al Marii Britanii).
Infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006 impune existenţa unei situaţii premisă – „insolvenţa debitorului”, sintagmă pe care o preia din vechea reglementare a bancrutei frauduloase (art. 141 alin. 2 lit. c din Legea nr. 64/1995). Chiar în absenţa unei prezumţii legale relative, de natura celei instituite prin art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, sub imperiul Legii nr. 64/1995, literatura şi jurisprudenţa au fost unanime asupra dublei semnificaţii a insolvenţei: atât ca stare juridică (ens juris) în care se găseşte un profesionist împotriva căruia s-a pronunţat o hotărâre declarativă de insolvenţă, cât şi ca stare de fapt (ens facti) în care se află profesionistul care a încetat plăţile. Cu toate acestea şi în ciuda divergenţelor doctrinare, jurisprudenţa instanţelor, inclusiv a instanţei supreme (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, deciziile nr. 1245/2003 şi nr. 4084/2003), s-a consolidat în sensul îndeplinirii situaţiei premisă a infracţiunii de bancrută frauduloasă doar în ipoteza în care insolvenţa debitorului era constatată printr-o hotărâre a judecătorului sindic, excluzând teza după care şi o isolvenţă de fapt este suficientă să realizeze situaţia premisă.
În situaţia în care, pe de o parte, prezumţia relativă consacrată de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 nu schimbă cu nimic înţelesul dat noţiunii de insolvenţă, ci doar uşurează creditorului sarcina probei, iar, pe de altă parte, noua incriminare a bancrutei frauduloase a păstrat situaţia premisă în termeni similari celei din reglementarea anterioară şi, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006, instanţele nu şi-au schimbat optica adoptată sub Legea nr. 64/1995 (Curtea de Apel Alba Iulia, decizia penală nr. 84/2008, Curtea de Apel Bacău, decizia penală nr. 130/2008, Curtea de Apel Bacău, decizia penală nr. 682/12 noiembrie 2009), premisa realizării elementului material al infracţiunii de bancrută frauduloasă rămâne insolvenţa debitorului, văzută ca stare juridică şi nu ca stare de fapt, iar un reviriment al practicii judiciare înfrânge principiul legalităţii incriminării, aşa cum l-am dezvoltat anterior.
În prezenta cauză, starea de insolvenţă a S.C. M. S.R.L. a fost constatată abia în 3 iunie 2009 prin sentinţa comercială nr. 201/F/2009 a judecătorului sindic de la Tribunalul Alba, astfel că la datele de 2 iulie, 16 iulie, 25 iulie şi 27 iulie 2007, când inculpatul a vândut o parte din activele societăţii, nu era îndeplinită situaţia premisă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă. Neîndeplinirea, în condiţiile impuse de textul de incriminare, a elementului material al laturii obiective face inutilă analiza celorlalte elemente constitutive ale infracţiunii care se judecă şi atrage achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen.
b) Aceste concluzii se repercutează şi asupra soluţionării acţiunii civile, întrucât neîndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru ca fapta inculpatului să fie considerată infracţiune de bancrută frauduloasă lipseşte de temei angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului în procesul penal şi atrage respingerea acţiunii civile exercitate în faţa instanţei penale. Desigur, în condiţiile în care partea civilă contestă, din perspectiva legii civile, valabilitatea cauzei actelor juridice încheiate de inculpat la datele menţionate mai sus, ea are deschisă calea adresării cu o acţiune separată la instanţa civilă.
c) Prin încheierea din 10 ianuarie 2011, în vederea garantării recuperării pagubei alegate de partea civilă S.C. C. S.A., Tribunalul Mureş a instituit sechestrul asigurator pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului şi a soţiei acestuia – B.L. E., imobil situat în Alba Iulia, str. N. Labiş, jud. Alba înscris în CF 80483 Alba Iulia, nr. top 4350/2/1, precum şi pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului şi a soţiei acestuia, imobil situat în Alba Iulia, str. Vânătorilor, nr.28A, bl.C1 ap.7, jud. Alba, înscris în CF 70443-C1-U3 Alba Iulia, nr. top 2930/1/3/VII, până la concurenţa sumei de 484.729, 14 lei.
Cu toate că motivele pentru care prima instanţă a indisponibilizat cota de 1/2 din cele două imobile sunt corecte, caracterul neîntemeiat al acţiunii civile alăturate acţiunii penale determină ridicarea sechestrului asigurator, fiindcă o dispoziţie de respingere a acţiunii civile exclude finalitatea prev. de art. 163 alin. 1 C. pr. pen., pentru care o măsură reală poate fi luată şi menţinută în procesul penal.
În lumina considerentelor expuse, apelurile promovate de inculpatul B.A. şi de petenţii B.L. E. şi S.C. T.A. S.R.L. sunt fondate urmând să fie admise, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., cu consecinţele desfiinţării integrale a hotărârii atacate şi rejudecării cauzei în apel, fiind nefundat apelul părţii vătămate/civile S.C. C. S.A. care va fi respins, conform art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
În rejudecare, în apelul inculpatului B.A., în conformitate cu art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., vom dispune achitarea acestuia de sub acuza comiterii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
În apelurile inculpatului şi petentei S.C. T.A. S.R.L., în baza art. 346 alin. 2 C. pr. pen., vom respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. C. S.A
În apelurile inculpatului şi ale petentei B.L. E., conform art. 357 alin. 2 lit. c C. pr. pen., vom ridica sechestrul asigurator instituit de Tribunalul Mureş prin încheierea din 10 ianuarie 2011 pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului şi a soţiei acestuia -B.L. E., imobil situat în Alba Iulia, str. N. Labiş, jud. Alba înscris în CF 80483 Alba Iulia, nr. top 4350/2/1, precum şi pe cota parte de 1/2 din imobilul proprietatea inculpatului şi a soţiei acestuia, imobil situat în Alba Iulia, str. Vânătorilor, nr.28A, bl.C1 ap.7, jud. Alba, înscris în CF 70443-C1-U3 Alba Iulia, nr. top 2930/1/3/VII, până la concurenţa sumei de 484.729, 14 lei.
Având în vedere soluţia de achitare dispusă şi temeiurile achitării, neexistând o culpă procesuală a inculpatului sau a părţii vătămate/civile în declanşarea şi derularea procedurilor penale, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad vor rămâne în sarcina statului.
Întrucât inculpatul nu s-a aflat în culpă procesuală, este nefondată cererea părţii vătămate/civile S.C. C. S.A. privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate în cauză, urmând să fie respinsă în temeiul art. 193 alin. 6 C. pr.pen.
2. Asupra apelurilor petenţilor S.B.I. şi S.I.M., acestea sunt inadmisibile şi vor fi respinse în conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. a C. pr. pen. În acest sens, constatăm că niciuna din măsurile dispuse de Tribunalul Mureş prin sentinţa penală nr. 9/25 ianuarie 2011 nu a vătămat interesele legitime ale acestora, dimpotrivă respingerea cererii de anulare a actelor de vânzare-cumpărare subsecvente le-a profitat. Prin urmare, ei nu au calitatea de persoane interesate să promoveze calea ordinară de atac, în sensul art. 362 alin. 1 lit. f C. pr. pen. Nu vom primi teza petenţilor după care au fost prejudiciaţi prim omisiunea citării lor pentru a avea posibilitatea să combată cererea părţii civile de anulare a actelor juridice subsecvente, deoarece legea procesual penală nu impune instanţei să cheme terţii în proces atunci când se discută un act ori o măsură care îi priveşte.
3. Cheltuielile judiciare. Văzând soluţia principală adusă apelurilor, pentru culpa lor procesuală, dată de promovarea de către partea vătămată/civilă a unei căi de atac nefondate şi de către petenţii S.B.I. şi S.I.M. a unei căi de atac inadmisibile, potrivit art. 192 alin. 2 şi 4 C. pr. pen., cei trei vor fi obligaţi să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, în sume de câte 70 lei fiecare, câte 10 lei în sarcina fiecăruia pentru cele şapte termene de judecată acordate care acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării apelurilor.
Conform art. 192 alin. 3 C. pr. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelurile inculpatului B.A. şi petenţilor B.L. E. şi S.C. T.A. S.R.L. va rămâne în sarcina statului.
