RECURS – LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. ANGAJARE RĂSPUNDERE MATERIALĂ ADMINISTRATOR STATUTAR. PREZUMAREA FAPTEI PREVĂZUTĂ DE ART.138 (1) LIT.D DIN LEGEA NR.85/2006. INADMISIBILITATE.
-art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.100 /C/212.02.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 1724/F/2012 Tribunalul Satu Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.
A admis acţiunea formulată de l. E. SPRL S. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P. 90 SRL S. M. împotriva pârâtului A. G.
A obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei SC P. 90 SRL suma de 27.655 lei reprezentând datorii ale debitoarei.
Pentru a pronunţa astfel, judecătorul sindic analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele :
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârât, judecătorul sindic a constatat că prezenta acţiune a fost formulată de lichidatorul judiciar în numele debitoarei. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, cererea privind angajarea răspunderii se formulează de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar. Cum prezenta acţiune a fost formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei numit prin încheierea nr. 105/F/CC/25.06.2010 pronunţată în dosar nr. 5184/83/2010, rezultă că acesta are calitate procesuală activă, motiv pentru care judecătorul sindic a respins excepţia invocată ca neîntemeiată.
Potrivit raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de a debitoarei SC P. 90 SRL (filele nr. 14 şi 15), starea de insolvenţă a debitoarei a fost determinată de întreruperea oricărei activităţi economico-financiare a acesteia începând cu anul 2008, nedepunerea la a bilanţurilor contabile aferente anilor 2006, 2007 şi 2008 înlăturând în acest fel transparenţa cu privire la situaţia economico-financiară a debitoarei, întreruperea oricărei activităţi profitabile a debitoarei fapt care a condus la situaţia în care aceasta nu a mai realizat nici un fel de care să permită achitarea datoriilor fiscale, nesolicitarea de către reprezentantul legal al debitoarei a aplicării faţă de aceasta a prevederilor art. 27 din care îl obligau să adreseze tribunalului o cerere pentru ca debitoarea să fie supusă dispoziţiilor acestei legi în termen de maxim 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Dacă administratorul statutar ar fi înţeles să formuleze o cerere privind deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare, cuantumul creanţei faţă de bugetul de stat şi al asigurărilor sociale ar fi fost mult mai mic prin necalcularea de la data deschiderii procedurii de insolvenţă a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor.
Din raportul nr. 4935/27.10.2010 ( filele nr. 36- 38 ) rezultă că pârâtul s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar şi a predat actul constitutiv, certificatul de înmatriculare al debitoarei, situaţiile financiare anuale pe ultimii trei ani şi balanţele de verificare încheiate la data de 30.06.2008, 31 mai şi 30 aprilie 2008, precizând că debitoarea nu are creditori neachitaţi, nu are debitori neîncasaţi, nu are salarii neachitate şi nici salariaţi şi nu s-au efectuat vânzări de bunuri în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Având în vedere înscrisurile prezentate de pârât, lichidatorul judiciar a concluzionat că starea de insolvenţă a debitoarei se datorează faptului că administratorul statutar a ales să întrerupă activitatea debitoarei începând cu luna iulie 2008, dată după care nu s-a condus contabilitatea şi nu s-au întocmit situaţii financiare. În acest fel cuantumul datoriilor a crescut prin calculul legal al majorărilor şi penalităţilor de întârziere. Deşi societatea debitoare nu dispunea de lichidităţi, administratorul statutar nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a reţinut că procedura de insolvenţă faţă de debitoare s-a deschis la data de 25.06.2010 prin încheierea nr. 105/F/CC/2010 pronunţată în dosar nr. 5184/83/2010 (filele nr. 6 şi 7) la cererea lichidatorului judiciar.
Aşa cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor (fila nr. 30), pasivul debitoarei are o valoare de 27.655 lei.
S-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului, iar în răspunsurile la interogatoriu acesta a arătat că pentru ţinerea contabilităţii societăţii debitoare a angajat mai mulţi contabili. Pârâtul a mai arătat că nu a mai întocmit şi depus la organele financiare abilitate situaţiile financiare ale societăţii din anul 2008 deoarece a crezut că nu mai trebuie depuse din cauza unui proces în contradictoriu cu D. G. F. P. S. M. pe care l-a pierdut.
Potrivit art. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin ţinerea unei contabilităţi fictive sau prin faptul că nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar coroborate cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului rezultă că nu a fost ţinută contabilitatea debitoarei începând cu anul 2008. Culpa în neîndeplinirea acestei obligaţii aparţine, în opinia judecătorului sindic, pârâtului, acesta având obligaţia, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, de a organiza şi conduce contabilitatea societăţii comerciale, în calitate de administrator. Chiar şi în situaţia în care societatea debitoare a angajat contabili pentru întocmirea actelor contabile, răspunderea pentru neţinerea contabilităţii îi aparţine tot administratorului statutar întrucât, potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate, acestuia îi revine obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea, deci de a se asigura că persoanele angajate pentru ţinerea contabilităţii îşi îndeplinesc obligaţiile.
Judecătorul sindic a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – 999 Cod civil. Astfel, neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea a condus la situaţia în care nu pot fi identificate active ale debitoarei în vederea acoperirii pasivului debitoarei.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că numai evidenţierea în actele contabile a unor creanţe nerecuperate nu conduce la prezumţia că aceste sume au fost ascunse de administratorul statutar, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că aceste creanţe au fost recuperate.
Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 11 lit. g din Legea nr. 85/2006, a admis acţiunea, a obligat pe pârâtul A. G. să plătească în contul averii debitoarei SC P. 90 SRL suma de 27.655 lei reprezentând datorii ale debitoarei.
În baza principiului disponibilităţii, nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a formulat recurs pârâtul A. G. , solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că acţiunea a fost formulată de către lichidatorul judiciar în numele societăţii, încălcând astfel principiul disponibilităţii.
Cât priveşte fondul cauzei, recurentul a susţinut că, instanţa de fond a reţinut o altă stare de fapt decât cea pretinsă de către reclamantă, s-au adus argumente pe elemente subiective, fără a se administra probe pentru obiectivizarea raportului dedus judecăţii, soluţia fiind dată cu aplicarea greşită a legii, mai mult, instanţa s-a pronunţat pe cea ce nu s-a cerut.
S-a susţinut de către recurent că, nu se putea reţine săvârşirea faptei ilicite reglementate de articolul 138 lit. d) din Legea 85/2006, în condiţiile în care societatea avea angajat iar nedepunerea bilanţurilor contabile nu-i este imputabilă deoarece, în calitate de administrator a avut angajat personal de specialitate pentru a întocmi şi depune aceste înscrisuri contabile.
De asemenea s-a mai susţinut de către recurent că, în speţă nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a tuturor condiţiilor necesare pentru atragerea răspunderii delictuale,dovadă care trebuia făcută de către cel care a promovat acţiunea.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele Cod Procedură Civilă.
Intimatul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu şi-a exprimat poziţia faţă de prezentul recurs.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform articolului 3041 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, depusă în dosarul instanţei de fond la termenul de judecată din 09.06.2011, debitoarea SC P. 90 SRL, prin lichidator judiciar I. E. SPRL S. M., a solicitat a se dispune obligarea pârâtului A. G., în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, la plata pasivului acesteia, în cuantum de 27.655 lei, în temeiul prevederilor art. 138 lit. d şi e din Legea nr. 85/2006.
Analizând în primul rând critica invocată de către recurent cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, s-a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, într-adevăr, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportat de către membrii organelor de conducere, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar.
Or, în speţă, acţiunea de faţă a fost formulată de către lichidatorul judiciar al debitorului, fiind semnată de către aceasta şi aplicată ştampila, astfel că, în mod corect a respins judecătorul sindic excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârâtul recurent.
Referitor la criticile care vizează fondul cauzei, este de relevat că, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantului cu privire la săvârşirea de către pârât a faptei prevăzută de articolul 138 lit. e) din Legea insolvenţei, reţinând în sarcina acestuia doar săvârşirea faptei prevăzute de lit. d) din textul de lege evocat.
Potrivit acestui text legal, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin aceea că, “au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Pentru a constata săvârşirea unei fapte prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este necesar ca pe lângă condiţiile cumulative ale oricărei fapte delictuale ce duce la atragerea răspunderii unei persoane, adică existenţa faptei, vinovăţia persoanei, existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate între vinovăţie şi prejudiciu, să fie constate şi condiţiile speciale prevăzute de alin. (1) al acestui text, şi anume ca fapta să fi cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Culpa administratorului, a membrilor organelor de conducere şi legătura de cauzalitate sunt condiţii de bază ale răspunderii care trebuie dovedită la fel ca şi fapta ilicită şi prejudiciul, legea neinstituind nici o prezumţie în privinţa celor două elemente menţionate, prin urmare, este necesar să se probeze că, administratorul prin săvârşirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 138, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.
Prin cererea de chemare în judecată, lichidatorul judiciar a susţinut că, începând cu luna iulie 2008 pârâtul nu a mai condus contabilitatea firmei şi nu a mai întocmit şi depus la organele abilitate situaţiile financiare la care legea îl obliga, faptă care, în opinia acestuia se încadrează în prevederile art. 138 lit. d) din Legea insolvenţei.
Din însăşi cererea de chemare în judecată reiese că, societatea debitoare a fost dizolvată de drept, iar prin încheierea nr. 6137/05.11.2008 dată de judecătorul delegat de la Registrul Comerţului Satu Mare, a fost desemnat în calitate de lichidator administrativ al debitoarei, I. E. SPRL S. M.
Din analiza cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că, descrierea generică a faptei, prin invocarea de către reclamant doar a faptului nedepunerii unor situaţii financiare la organele abilitate, care, oricum nu echivalează cu neţinerea contabilităţii, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanţei individualizarea faptelor şi conţinutului lor obiectiv, nu acoperă cerinţa procesuală impusă reclamantului de a face dovada susţinerilor sale, considerente faţă de care, acţiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, în cauză nu s-a făcut dovada în concret, că pârâtul recurent nu a ţinut contabilitatea societăţii debitoare în conformitate cu legea şi, ce este mai important, că acest fapt a contribuit la intrarea debitoarei în insolvenţă.
Pe acest aspect nu s-au administrat probe concrete, intimatul reclamant rămânând la stadiul de simple afirmaţii sau indicii generice, deci, fără nici un suport probator.
Nedepunerea situaţiilor financiare poate avea eventual consecinţa unei sancţiuni contravenţionale, însă prin ea însăşi, această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvenţă.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel Oradea apreciind ca fondat recursul de faţă, în baza art. 312 alin. (2) coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, l-a admis iar pe cale de consecinţă, a modificat în parte Sentinţa nr. 1724/F/01.11.2012 a Tribunalului Satu Mare, în sensul că a respins în totalitate acţiunea formulată de către I. E. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P. 90 SRL S. M. împotriva pârâtului A. G.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate, constatând totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
