CONTESTAŢIE ÎN ANULARE – LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. ART.317 (1) PCT.1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ NU ARE ÎN VEDERE IPOTEZA ÎN CARE PARTEA CARE A AVUT INTERESUL SĂ PARTICIPE ÎNTR-UN LITIGIU, NU A FOST INTRODUSĂ ÎN CAUZĂ, VIZÂND DOAR PĂRŢILE DIN PROCES.
-art.317 (1) pct.1 Cod procedură civilă;
-art.105 (2) Cod procedură civilă;
-art.108 (4) Cod procedură civilă;
-art.18 (1) din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.130/C/19.02.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pin DECIZIA nr. 784/C/2012 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibil recursul declarat de E. SPRL A. în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC S. V. SRL S. M.
A admis ca fondat recursul declarat de B. C. I. S. R. SA A. – în reprezentarea B. C. I. S. S. M. în contradictoriu cu intimaţii creditori I. T. M. al judeţului S. M., D. G. F. P. S. M., SC A. R. I. SA B. , SC E. F. T. N. SA – prin A. F. E. E. S. M. , SC A. SRL C. J., SC L. SRL S. M. , SC B. SRL S. M., SC R. R. SRL D. D., A. E. & C. SRL B. M. , SC U. C & O SRL B., SC L. F. SRL, SC A. SRL S. M., SC N. & N. SRL C. , intimaţi contestatori A. R. R. R. B. , S.C. P. G. 4 S.R.L. G., BRD – G. S. G. SA prin S. S. M. , SC E. R. SRL P., P. K. C., M. S. B. SRL – mandatar al D. C. U. R. SRL B. , S.C. U. G. S.R.L. C. , SC E. R. SA S. M., SC G. SRL C., SC W. C. L. IFN SA O., E.O. G. R. SA T. M., SC A. S. SRL S. M., SC B. L. T. IFN SA C. N., SC N. SRL S. M. , A. F. M. B., C. R. C. M. S. SRL B., ANAF – DRAOV C. – O., T. C., E. SPRL B. şi intimatul – administrator special S. C. F. împotriva SENTINŢEI nr. 592/F/2012 din 04 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 4833/83/C/2009*, pe care a modificat-o în tot în sensul că :
A respins cererea de confirmare a planului de reorganizare al debitoarei SC S. V. RL şi a trimis dosarul judecătorului sindic pentru a lua măsurile ce se impun.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu a reţinut că recursul declarat în cauză de E. SPRL A. este inadmisibil, dispunând respingerea lui ca atare, iar recursul B. C. I. S. R. SA a fost admis pentru următoarele considerente :
În ceea ce priveşte recursul declarat de E. SPRL A. , Curtea a constatat că este inadmisibil, fiind respins în consecinţă. Astfel, judecătorul sindic, în cuprinsul sentinţei atacate, nu a dispus cu privire la onorariul administratorului judiciar despre care se face referire doar în cuprinsul planului de reorganizare, motiv pentru care, atâta vreme cât această chestiune nu a fost invocată în faţa judecătorului sindic, apare ca inadmisibil recursul declarat în cauză pe acest aspect.
Pentru aceste considerente, a respins ca inadmisibil recursul declarat de E. SPRL A. – în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC S. V. SRL S. M.
În ceea ce priveşte recursul declarat de B. C. I. S. R. SA A. :
Potrivit art.101 alin.1 din Legea 85/2006, planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. 3, acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul; C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan; D. vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă; E. planul respectă prevederile art.95.
Potrivit art.101 alin.2, tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;
b) nici o categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale;
c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută de art.100 alin.3, nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.
În speţă s-a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 101 alin. 1 lit. C) raportat la alin. 2 lit. a) al aceluiaşi articol, care prevăd că, tratament corect şi echitabil există atunci când, niciuna dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului.
Debitoarea a pretins că această condiţie este îndeplinită, arătând că a prevăzut în plan cifra de 1.239.659 euro, în vreme ce, potrivit calculelor sale, în ipoteza falimentului, recurenta ar obţine cu circa 200.000 euro mai puţin, adică 1.023.663 euro.
Raportat la acest aspect, debitoarea are în vedere faptul că, este creditorul SC C. SRL, societate care este deţinută tot de asociaţii SC S. V. SRL, iar ipoteza recuperării creanţei în sumă totală de 4.543.217 lei nu a fost luată în considerare în cazul falimentului debitoarei. Or, în cazul în care, în faliment ar fi recuperată această creanţă de către SC S. V. SRL de la debitoarea sa SC C. SRL, previziunile de recuperare în caz de faliment ar fi mai bune decât cele prezentate în planul de reorganizare.
Tot raportat la acest aspect, opinia practicianului în , însuşită de judecătorul sindic, în sensul că valoarea acoperită a creanţei I. S. P. B. în caz de faliment a debitoarei SC S. V. SRL este de aproximativ 34%, mult sub valoarea creanţei băncii realizată prin implementarea planului de reorganizare, estimată a se acoperi în procent de 55,61% nu se coroborează cu raportul în ansamblu, omiţându-se din calcul suma care ar urma să fie recuperată de la SC C. SRL.
Prin urmare, nu s-a putut reţine că, simularea recuperării creanţelor în caz de faliment şi de reorganizare, are la bază date corecte, astfel că, în mod întemeiat recurenta invocă încălcarea în speţă a prevederilor art.101 alin.1 lit. C raportat la alin.2 lit. a al aceluiaşi articol.
Curtea a mai reţinut că, planul de reorganizare al debitoarei SC S. V. SRL nu respectă nici dispoziţiile art.101 alin.1 lit. C coroborat cu alin.2 lit. c, care prevăd că tratament corect şi echitabil există în cazul în care atunci când o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută de art.100 alin.3, nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.”
Cu privire la respectarea acestei condiţii, debitoarea a susţinut că, creditorii ce fac parte din categoria de creanţe inferioare grupei creanţelor garantate, grupă din care face parte creanţa deţinută de recurenta I. S. R. SA, ar recupera, în caz de faliment, un procent de 100 % din creanţele cu care au fost înscrise în tabel.
O atare susţinere se întemeiază pe faptul că hala de lăcătuşărie amplasată pe terenul cu nr. cadastral 10.012 înscris în CF Nedef. nr.6164 S. M. nu ar face obiectul contractului de ipotecă nr.86/28.04.2009, aflat la f.341-343 supl. I din dosarul primei instanţe, astfel că, în urma vânzării acestuia la licitaţie, primii care s-ar îndestula din preţul obţinut ar fi, potrivit dispoziţiilor art.123 din Legea nr.85/2006 titularii creanţelor salariale şi bugetare.
Contrar susţinerilor debitoarei, instanţa de recurs a reţinut că obiectul contractului de garanţie imobiliară l-a constituit imobilul situat în S. M., str. O. , nr.A, evidenţiat în CF nr.6164 Nedef S. M., nr. cadastral 10012, aflat în proprietatea garantului cu toate modificările, extinderile şi îmbunătăţirile, prezente şi viitoare, ale acestuia.
Având în vedere că hala de lăcătuşărie era amplasată pe respectivul teren la momentul încheierii contractului de garanţie imobiliară, instanţa de recurs a apreciat că şi această construcţie face obiectul garanţiei constituite în favoarea recurentei, prin urmare, distribuirea preţului obţinut în caz de faliment prin vânzarea acesteia s-ar face cu prioritate în favoarea creditorului garantat, respectiv a recurentei şi nicidecum în favoarea creditorilor salariaţi şi bugetari.
Faţă de aceste precizări, apărarea intimatei în sensul că respectiva hală de lăcătuşărie nu este înscrisă în CF apare ca fiind lipsită de relevanţă.
Pe de altă parte, planul de reorganizare prevede încasarea integrală şi a creanţei BRD, aspect ce rezultă din perfectarea contractului de novaţie prin schimbare de debitor, prin care, SC C. SRL devine împrumutată în locul SC S. SRL reprezentată de administrator judiciar E. C. SPRL, în favoarea BRD G. S. G. (f.333-337), obligându-se să acopere integral creanţa acestei bănci.
Or, în tabelul de creanţe, creditoarea BRD apare înscrisă la categoria de creanţe garantate cu suma de 325.228,18 lei, diferenţa fiind trecută în tabel la categoria creanţe chirografare, astfel că, nici în privinţa acestui creditor nu se poate susţine că, în caz de faliment, şi-ar recupera integral creanţa, planul încălcând şi în privinţa acestui creditor prevederile legale menţionate.
De asemenea, sunt încălcate dispoziţiile art.101 alin.1 lit. E, în sensul că planul nu respectă prevederile art.95.
Astfel, planul de reorganizare încalcă dispoziţiile art.95 lit. E din Legea nr.85/2006, respectiv darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor.
Susţinerile intimatei în sensul că aceste dispoziţii nu ar fi aplicabile întrucât procedura insolvenţei împotriva debitoarei s-a deschis la 27.11.2009, anterior adoptării Legii nr.l169/14.07.2010, prin care au fost introduse aceste dispoziţii nu pot fi reţinute atâta vreme cât, la momentul la care a fost propus planul, aceste prevederi erau în vigoare, iar textul de lege vizează tocmai condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească planul de reorganizare.
În speţă, astfel cum arată şi recurenta, nu există un asemenea acord scris. Din înscrisul întocmit de recurentă rezultă că „imobilele şi sumele pentru care se va realiza operaţiunea de dare în plată urmează a se stabili la o dată ulterioară”, ca atare, obiectul acestui acord nu este determinat, nici determinabil.
Dat fiind faptul că, planul de reorganizare încalcă prevederile mai sus menţionate, nefiind aşadar îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 101 alin.1 din Legea 85/2006, fapt care atrage, pe cale de consecinţă respingerea cererii de confirmare a planului de reorganizare, Curtea a apreciat ca fiind irelevante celelalte susţineri invocate de părţi.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţii în anulare T. C. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al creditorilor salariaţi ai SC S. V. SRL S. M., debitoarea SC S. V. SRL S. M. prin administrator special C. G. şi administratorul special al SC S. V. SRL – C. G. solicitând anularea acesteia şi rejudecând, să se respingă ca nefondat recursul şi să se menţină sentinţa 592/F/04.04.2012 a Tribunalului Satu Mare ca fiind temeinică şi legală.
S-a mai solicitat suspendarea executării deciziei pronunţate în recurs până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
În motivările contestaţiilor lor, contestatorii au arătat că decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative privitoare la procedura de citare pentru următoarele considerente:
Atât în primă instanţă cât şi în recurs şi ulterior după casare, în primă instanţă, a doua fază procesuală cât şi în recurs administratorul special a fost citat, fiind asistat de un apărător ales.
În cauza de faţă, societatea debitoare prin administratorul special a propus un plan de reorganizare, care a fost votat în Adunarea Generală a Creditorilor din data de 28.10.2010 conform procesului verbal al adunării 4 din cele 5 categorii între care şi 2 categorii defavorizate acceptând planul.
La momentul confirmării planului de către judecătorul sindic conform dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 85/2006, administratorul special S. C. F. a fost citat, iar apoi acesta a fost asistat de către avocat şi prezent la toate şedinţele de judecată.
În recurs, Curtea de Apel Oradea a citat toţi participanţii la procedură, aceştia devenind părţi în cadrul acţiunii de confirmare a planului, inclusiv administratorul special.
În data de 15.07.2012, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 15.07.2012, administratorul special S. C. F. a fost înlocuit cu domnul C. G.
Astfel, la data înregistrării şi judecării recursului, societatea debitoare avea un nou administrator special care reprezenta societatea alături de administratorul judiciar.
Cu privire la necesitatea citării administratorului special în momentul judecării recursului încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 8 alin. 3 din şi neîndeplinirea procedurii de citare în ce-l priveşte pe administratorul special, contestatorii învederează următoarele:
La termenul din 07.11.2012 a fost citat administratorul special S. C. F. şi tot la acest termen noul administrator C. G. a depus o adresă prin care solicită instanţei citarea acestuia în calitatea sa de administrator special al debitoarei. Instanţa de recurs nu a dat curs cererii acestuia acordând părţilor prezente cuvântul asupra recursurilor şi amânând pronunţarea pentru a da părţilor posibilitatea să depună concluzii scrise, deşi nul administrator special nu a fost citat în recurs.
Cu privire la vătămarea adusă părţii prin îndeplinirea unui act fără a observa forma legală, este evidentă ,societatea intrând de la data pronunţării hotărârii în recurs, în faliment, iar prejudiciul cauzat salariaţilor este incontestabil, invocând ca jurisprudenţă Decizia nr. 98/R/27.01.2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Încălcarea dreptului la apărare de către instanţa de recurs atrage nelegalitatea, dar şi nulitatea hotărârii întrucât partea care avea dreptul de a-şi susţine apărările în faţa instanţei a fost privată de acest drept, tocmai prin nelegala citare a acesteia pentru ziua în care s-a dezbătut fondul cauzei, pronunţarea unei hotărâri care aduce atingere acestui principiu, producând grave consecinţe persoanei căreia i-a fost încălcat acest drept.
Un alt principiu încălcat de către instanţă este acela al contradictorialităţii, nedându-i administratorului special posibilitatea de a se pronunţa asupra motivelor de recurs invocate de creditoare.
În ce priveşte cererea de suspendare arată că această măsură se impune faţă de efectele grave pe care le produce decizia pronunţată asupra activităţii debitoarei care va fi întreruptă , asupra salariaţilor care vor fi disponibilizaţi, precum şi supra bunurilor societăţii care vor fi scoase la vânzare.
În drept au fost invocate prevederile art. 317 (1) pct. 1 Cod Procedură Civilă, art. 3191 Cod procedură civilă şi textele invocate în motivarea contestaţiei.
Intimata creditoare B. C. I. S. R. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi a cererilor de suspendare fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală în cazul lui C. G. în nume propriu şi ca nefondate a cererilor formulate de SC S. V. SRL prin administrator special şi a celei formulate de creditoarea T. C.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale active a d-lui C. G. a arătat că acesta este lipsit de calitate în situaţia în care a formulat cererea în nume propriu întrucât decizia a fost pronunţată în contradictoriu cu debitoarea prin administratorul special, care a fost reprezentat prin avocat, schimbarea reprezentantului debitoarei pe parcursul procesului, neatrăgând refacerea procedurii de citare.
Pe de altă parte contestatorii n-au probat producerea vreunei vătămări în prezenta cauză prin necitarea d-lui C. G., cu atât mai mult cu cât acesta nu şi-a dovedit calitatea în faţa instanţei de recurs.
Administratorul judiciar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea contestaţiilor în anulare ca nefondate, invocând lipsa calităţii procesuale active a d-lui C. G. pentru cererea formulată în nume propriu, raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul special participă la procedură pe seama debitoarei .
Apreciază că, contestaţiile în anulare sunt neîntemeiate, contestatarii neprobând o vătămare suferită prin necitarea d-lui C. G. care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea deciziei atacate.
Debitoarea, prin administrator special S. C. F., prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea deciziile raportat la prevederile art. 317 (1) pct. 1 Cod Procedură Civilă, coroborat cu art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă cu motivarea că prin necitarea acestuia pentru termenul la care s-a judecat recursul, i-au fost încălcate principiile respectării dreptului la apărare precum şi al contradictorialităţii.
Verificând decizia contestată prin prisma contestaţiilor formulate şi a prevederilor art. 317 (1) pct. 1 Cod procedură civilă pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele :
Potrivit art. 317 (1) pct. 1 Cod procedură civilă, “hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. „Când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii “. Acest text de lege nu are în vedere ipoteza în care partea care a avut interesul să participe într-un litigiu, nu a fost introdusă în cauză, vizând doar părţile din proces.
De nelegala citare se poate plânge, uzând de contestaţia în anulare numai partea care, din această cauză nu a fost prezentă în instanţă şi nu a avut cum să-şi formuleze apărările.
Această cale extraordinară de atac nu poate fi folosită de părţile care nu au fost prejudiciate în acest mod şi cu atât mai puţin de persoanele care nu au avut calitatea de parte în proces chiar dacă ar fi avut dreptul şi interesul să participe la judecată, faţă de aceste persoane, hotărârea neavând putere de lucru judecat.
Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă,având în vedere interesul particular protejat prin norma legală, care poate fi invocată numai de partea lezată.
Or, contestatoarea T. C. nu invocă o astfel de neregulă procedurală în ce o priveşte pe ea sau pe creditorii salariaţi pe care îi reprezintă, ci raportat la o altă persoană, respectiv în ce-l priveşte pe C. G. care nici nu a avut calitatea de parte în cauză, solicitând introducerea sa în cauză doar în recurs, cerere ce a fost respinsă de instanţa de recurs, întrucât nu a făcut dovada calităţii sale de administrator special, calitate pe care nu i-a recunoscut-o nici apărătorul ales al debitoarei astfel cum rezultă din pag. 3 a practicalei deciziei contestate.
În consecinţă, Curtea a apreciat că această contestatoare nu justifică nici un interes în promovarea prezentei căi extraordinare de atac.
Referitor la contestaţiile formulate de debitoarea SC S. V. SRL S. M. , prin administratorul special C. G. , este de reţinut că în şedinţa publică din 07.11.2012, instanţa de recurs a respins cererea formulată de C. G. prin care acesta solicita să fie citat în cauză în calitate de administrator special al debitoarei, apărătorul ales al debitoarei, avocat U. V. învederând că administratorul special al debitoarei este S. C. F. , domnul C. G. fiind acţionarul majoritar, ceea ce echivalează cu ratificarea tacită de către debitoare a actelor de procedură săvârşite de ea prin vechiul administrator special.
Fiind respinsă cererea d-lui C. G. de a fi citat în cauză ca administrator special al debitoarei, acesta nu a dobândit calitatea de parte în proces, fapt dovedit şi cu concluziile scrise depuse în termenul de pronunţare de apărătorul ales al debitoarei prin administrator special S. C. F., care a fost citat în cauză şi în contradictoriu cu care s-a pronunţat decizia contestată.
De altfel şi în contestaţia în anulare, apărătorul ales al debitoarei a formulat concluziile scrise în numele debitoarei prin administratorul special S. C. F. care, deşi a fost citat în cauză în toate fazele procesuale, nu a confirmat calitatea de administrator special al numitului C. G.
Potrivit art. 108 alin. 4 Cod procedură civilă, nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Cum în speţă, domnul C. G. nu şi-a dovedit calitatea de administrator special decât în cadrul contestaţiei în anulare, curtea a apreciat că neregularitatea privind vicierea procedurii faţă de el s-a produs din propria lui culpă, situaţie în care nu o poate invoca prin această cale extraordinară de atac.
Pe de altă parte potrivit art. 18 (1) din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii, administratorul special reprezintă interesele societăţii debitoare şi ale asociaţilor şi participă la procedură pe seama debitoarei.
Cum în cauză speţă debitoarea prin vechiul administrator special a fost reprezentată prin apărător ales care i-a făcut apărările ce s-au impus în toate fazele procesuale, curtea a apreciat că prin necitarea noului administrator special în cauză din culpa acestuia, debitoarea nu a suferit nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea deciziei, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
În consecinţă contestaţia formulată de debitoare prin administratorul special C. G. a fost respinsă ca nefondată.
În ce priveşte contestaţia formulată de C G. în calitate de administrator special al debitoarei, faţă de respingerea cererii sale de citare în recurs în această calitate şi nepronunţarea deciziei în contradictoriu cu el, curtea a apreciat că nedobândind calitatea de parte în proces din culpa sa, nu are calitatea de a formula contestaţie în anulare.
În consecinţă, contestaţia formulată de C. G. în calitate de administrator special al debitoarei, a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimaţi.
