DECIZIA CIVILĂ NR.592/2008-R
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
– – – – JUDECĂTOR 3: Moșincat
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de reclamantul cu domiciliul în S M, B-dul -, – 27,. 8, județul S M și de către pârâta SC SRL, cu sediul în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1065/D din data de 24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul reclamant -personal, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 20.02.2008, eliberată de Baroul Satu Mare – Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta pârâtă SC SRL.
Lipsă de procedură cu recurenta pârâtă SC SRL, prin lipsa dovezii de citare.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele mai sus menționate, precum și faptul că, recurenta pârâtă, prin registratura instanței, la data de 8.04.2008 a depus concluzii scrise, după care:
INSTANȚA, constată că este îndeplinită procedura de citare cu recurenta pârâtă SC SRL, având în vedere concluziile scrise, comunicate instanței de către aceasta, prin registratură la data de 7.04.2008, concluzii din care rezultă că aceasta cunoștea termenul, fiind indicat expres termenul de judecată de azi, respectiv: 10.04.2008.
Reprezentantul recurentului reclamant învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului reclamant susține recursul formulat de reclamant și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, schimbarea în întregime a sentinței atacate sau trimiterea spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația de la dosar. În esență solicită a se constata că, instanța de fond a reținut în mod greșit capetele din petitul de acțiune, cu motivarea că nu au fost probate, astfel, în calitate de agent comercial, reclamantul nu se putea încadra în cele 8 ore de lucru pe zi, fiind nevoit să facă mai multe ore suplimentare, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, motiv pentru care a solicitat, niște sume de bani care consideră că i se cuvin în mod legal și de care de altfel a fost privat, însă, instanța de fond a apreciat că aceste ore suplimentare, sunt lucruri firești, ce nu trebuie plătite de angajator, ori, din probele pe care le-a depus la dosar, foile de parcurs depuse chiar de angajator, rezultă clar ora și data plecării cât și sosirii sale de la clienții societății, probe pe care instanța nu le-a luat în considerare. Arată de asemenea că, cu toate că, probațiunea în litigiile de muncă cade în sarcina angajatorului, acesta nu a depus actele și documentele solicitate de către recurentul reclamant decât în parte, precizând că nu le au ori că nu s-au păstrat. În concluzie apreciază că, cererea recurentului reclamant a fost soluționată superficial de către prima instanță, cu interpretarea greșită a legislației muncii în vigoare, soluția fiind dată în disprețul legii, iar în ceea ce privește recursul formulat de către pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1065/D din 24 octombrie 2007, Tribunalul Satu Marea admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 15.06.2003 – 31.07.2003, invocată de instanță din oficiu.
A admis în parte acțiunea civilă a reclamantului, în contradictoriu cu pârâta, pentru drepturi bănești și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea concediului neefectuat, aferent perioadei iulie-decembrie 2003 și anului 2004.
A respins celelalte cereri ale reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, eclamantul a fost angajat al pârâtei, cu contract individual de muncă, în perioada 15.06.2003 – 30.05.2006 în calitate de agent comercial, solicitând obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești restante.
S-a constatat că, în ședința publică din 26.04.2007, instanța invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile formulate, aferente perioadei 15.06.2003 – 31.07.2003, excepție ce a fost admisă întrucât acțiunea a fost formulată la 31.07.2006 reținându-se că, data de la care pretențiile nu sunt prescrise este 01.08.2003.
Pe fond, Tribunalul a reținut că, reclamantul a solicitat suma de 11.025 lei RON reprezentând diurna legală, neachitată de pârâtă pe toată durata derulării contractului de muncă, această sumă fiind calculată în temeiul HG 543/1995 privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării sau detașării, astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din actul normativ invocat, pentru salariații din cadrul societăților comerciale la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile bănești pe perioada delegării și detașării în altă localitate, se stabilesc în condițiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.
Pârâta este o astfel de societate dar, verificând clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și contractul individual de muncă al reclamantului, se observă că acestea nu cuprind nici o dispoziție referitoare la diurnă,nici Regulamentul de ordine interioară nu conține nici o dispoziție în materie.
S-a reținut de tribunal că, reclamantul solicită diurnă neachitată pentru un număr de 630 de zile (ulterior, prin notele de ședință de la fila 225 se referă la 810 zile). În urma verificării pontajului (filele 14-28), precum și a fișele individuale ale reclamantului pentru perioada aferentă duratei contractului individual de muncă (15.06.2003 – 30.05.2005) instanța de fond a reținut că acesta a lucrat un număr total de 435 zile, deci ar putea solicita diurna cel mult pentru 435 zile.
Însă, s-a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada că în toate aceste zile a lucrat doar în deplasare sau numărul de zile astfel lucrate, diurna acordându-se în temeiul unor documente justificative, în cauză partea reclamantă nu a făcut dovada unor astfel de documente ori că ar fi solicitat plata diurnei și a depus în acest scop o cerere însoțită de documentele necesare plății. Mai mult, martora, a declarat că pârâta, pe perioada deplasării i-a asigurat reclamantului transportul, cazarea și masa. În ce privește masa, aceasta a declarat că agenții comerciali care se deplasau în țară primeau alimente din fondul de protocol, declarații ce sunt susținute și de martorii audiați la solicitarea reclamantului.
Față de cele reliefate mai sus, instanța de fond a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata diurnei.
Și cererea privind plata sumei de 26.889 lei RON reprezentând orele suplimentare lucrare pe timp de zi pentru societate și neachitate, a fost respinsă, reținându-se că, conform dispozițiilor art. 117-118 Codul muncii, suplimentară poate fi efectuată numai la solicitarea angajatorului și numai cu acordul salariatului. În temeiul dispozițiilor art. 119-120 Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar în cazul în care compensarea nu este posibilă în acest termen, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu.
S-a reținut de instanța de fond că, potrivit contractului individual de muncă (fila 160) durata timpului de muncă al reclamantului a fost de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, programul putându-se modifica în condițiile Regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă. Tribunalul a constatat că, în cauză nu s-a făcut dovada că angajatorul ar fi solicitat reclamantului efectuarea unor ore suplimentare, câte ore s-au solicitat și efectuat, nu s-a făcut dovada că reclamantul a solicitat angajatorului, în condițiile art. 119-120 Codul muncii, compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și nici a împrejurării că a pretins spor la salariu în ipoteza imposibilității unității de a compensa munca suplimentară prin ore libere în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1 Codul muncii, astfel, martorul, audiat la propunerea reclamantului, cu privire la această cerere a declarat că nu au fost obligați să efectueze orele suplimentare, dar au făcut-o “ca să meargă “. Or, efectuarea voluntară a orelor suplimentare nu poate avea ca obligație corelativă obligarea unității angajatoare la plata acestor ore.
Instanța de fond a respins și cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 11.547 lei RON reprezentând sporuri de noapte neachitate întrucât nu s-a făcut dovada muncii pe timp de noapte în condițiile art. 122 Codul muncii.
Referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanța de fond a reținut că legislația muncii, art. 141 alin. 4 Codul muncii, garantează salariaților dreptul la concediu de odihnă anual plătit, compensarea în bani a acestuia făcându-se în cazul încetării contractului individual de muncă, din pontajele depuse la dosar de către pârâtă, rezultând că în anii 2003-2004, reclamantul nu a beneficiat de concediu de odihnă, iar în anul 2005 efectuat 14 zile, dar raportul juridic de muncă a încetat la data de 30.05.2005. În consecință, s-a apreciat de tribunal că reclamantul este îndreptățit la compensarea în bani a concediului aferent perioadei lucrate ca angajat al pârâtei în anul 2003, precum și a concediului aferent anului 2004, sens în care a fost admisă cererea.
Instanța de fond a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi lucrat în zilele de sărbători legale și, în consecință ar fi îndreptățit la plata unei sume compensatorii ci dimpotrivă, din fișa individuală și pontaje rezultând că acesta a beneficiat de zilele libere în cazul sărbătorilor legale, de altfel, nici nu s-a precizat care ar fi acele zile de sărbători legale în care a lucrat.
În ceea ce privește garanția pe care reclamantul constituit-o în favoarea pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta din urmă a recunoscut existența acesteia, însă a învederat restituirea acestei sume, precum și a ultimului salariu, din înscrisurile de la filele 43-45 din dosar rezultând restituirea către reclamant a acestei sume. Față de acestea, instanța a apreciat ca nefondat și acest capăt al acțiunii.
Tribunalul a constatat că reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei RON reprezentând “daune interese și morale”, dar nu a indicat ce reprezintă aceste daune interese și în ce constă prejudiciul moral suferit, motiv pentru care și această cerere a fost respinsă.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada cuantumului acestora, motiv pentru care și cererea formulată în acest sens a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în întregime sau trimiterea spre rejudecare și pârâta SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat de către recurentul reclamant că în calitate de agent comercial nu se poate încadra în cele 8 ore de lucru/zi, nu din culpa sa, fiind nevoit a presta ore suplimentare pentru care a solicitat sumele ce i se cuvin, sens în care și-a precizat acțiunea conform expertizei.
A depus în probațiune fișe cu clienții societății pentru a-și justifica activitatea zilnică, reieșind orele în plus. Nu a depus angajatorul un contract colectiv de muncă, legal încheiat, deși era un document principal, cel din 2003 nu era un document de confirmare.
S-a apreciat greșit că orele suplimentare nu trebuie plătite, ori, jurisprudența este contrară, eronat s-a reținut că nu a probat cererile iar prescripția intervenit doar pe 3 luni. A solicitat să se restituie garanția bănească până la concurența sumei de 3500 ROL, aspect probat, neînțeles de instanță, deși, la angajare i s-a cerut o garanție imobiliară iar părinții și-au ipotecat imobilul, ipotecă neradiată după demisia sa, el pierzând două oferte de muncă din cauză că angajatorii solicită garanție pe care nu o putea da. Sarcina probei în litigiile de muncă deși revenea angajatorului, acesta nu a depus actele, documentele solicitate.
Nu s-a motivat în drept recursul.
Prin motivele de recurs, pârâta SC SRL a invocat că a făcut dovada compensării reclamantului cu bani pentru concediul legal de odihnă neefectuat, plătindu-i 807 lei în mai 2005 cu ocazia lichidării, la rubrica alte drepturi fiind menționat acest aspect.
Din documentul – fișa individuală pentru anul 2005 s-a evidențiat că în 2005 efectuat 14 zile concediu, în plus cu 5 zile, pentru iulie – decembrie 2003 i-au revenit 11 zile, pentru 2004 – 21 zile, rest neefectuat 27 zile, plătit cu 807 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, art. 141 alin. 4 Codul muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs, constată următoarele:
Într-adevăr, recurentul reclamant solicitat ca unitatea intimată să-i plătească orele suplimentare lucrate în plus față de programul normal de muncă, însă, conform art. 117 – 118 Codul muncii, munca suplimentară poate fi efectuată doar la solicitarea angajatorului, cu acordul salariatului. Nu s-a probat faptul că angajatorul iar fi solicitat salariatului efectuarea orelor suplimentare, cu atât mai mult cu cât, conform art. 42 din contractul colectiv de muncă, acest aspect al efectuării muncii suplimentare se face doar la solicitarea angajatorului.
Din fișele de prezență, aferente perioadei iulie 2004 – mai 2005 – filele 46 – 68 dosar fond – se reține faptul că orele prestate de reclamant au fost de 8 zilnic, fără a fi menționate orele pe care se susține că le-ar fi prestat suplimentar și pe timp de noapte, iar pe toată durata derulării raporturilor de muncă, angajatul nu contestat câtimea salariului pe care l- încasat și nici nu a reclamant că foaia colectivă de prezență nu ar reflecta realitatea.
Există într-adevăr la dosarul de fond o serie de acte de recepție marfă – filele 17 – 25 – dar, acestea doar confirmă prezența recurentului reclamant la sediul unor clienți, ora sosirii și plecării de la sediul acestora, fără însă a reieși la ce oră, când a plecat înspre aceste sedii de la locul său de muncă, sediul angajatorului, pentru a avea posibilitatea verificării dacă s-au depășit sau nu cele 8 ore prevăzute a fi prestate zilnic de salariat. Cât privește lipsa contractului colectiv de muncă, se reține faptul că la data de 16.08.2003, a avut loc o adunare a salariaților intimatei în vederea stabilirii reprezentanților acestora pentru negocierea contractului colectiv de muncă pentru anii 2003 – 2004, filele 95 dosar fond – iar la data de 09.09.2003 a comunicat unității angajatoare prin adresa nr. 4198 că a primit cererea de înregistrare a contractului colectiv de muncă dintre patronat și reprezentanții salariaților, contractul colectiv pentru anul 2003 fiind anexat în dosar fond la filele 97 – 114, criticile referitor la neconfirmarea acestuia, câtă vreme a fost înregistrat la ministerul d e resort, apar ca nefondate.
Niciuna dintre foile de parcurs depuse la dosar fond – filele 130 – 150 -, nu sunt vizate de agenții economici la care recurentul reclamant susține că s-ar fi deplasat și ar fi făcut ore suplimentare. Martorii – fila 189, – fila 214, dosar fond, au declarat că s-au efectuat ore suplimentare de către salariați, inclusiv de reclamant, fără însă putea preciza când și câte ore ar fi prestat acesta în plus față de cele 8 ore prevăzute în contract, iar martorul – fila 196 – a declarat că acesta nu s-a plâns că nu s-ar încadra în programul de 8 ore zilnic, nu a solicitat ca orele suplimentare să-i fie compensate, iar la lichidare nu și-a manifestat nemulțumirea că nu și-ar fi primit toate drepturile bănești la care ar fi fost îndreptățit. Coordonatorul de transport, martorul – fila 197 dosar fond – relatat că recurentul nu s-a plâns că nu se încadra în cele 8 ore zilnic, aspect ce confirmă susținerile martorului, apărările recurentului în acest sens fiind nefondate.
Cât privește neradierea ipotecii instituită ca garanție la angajare, același martor a relatat faptul că au fost necesare verificări a situațiilor la unitățile la care s-a deplasat acesta pentru a releva dacă se pune sau nu problema răspunderii materiale, ori, este cert că radierea ipotecii se putea opera doar după verificarea acestor aspecte, tocmai pentru că s-a înscris pentru a fi reparate eventuale prejudicii. Nu există dovezi din care să reiasă faptul că prin neradierea imediată a ipotecii, recurentul ar fi fost prejudiciat prin neîncheierea unor contracte individuale de muncă.
Așadar, este cert faptul că, orele suplimentare de care face vorbire reclamantul nu s-au efectuat la solicitarea angajatorului conform art. 118 alin. 1 Codul muncii, nu există o evidență a acestora, nu a solicitat pe parcursul derulării raporturilor de muncă acordarea de zile libere plătite sau plata vreunui spor în acest sens, astfel că, solicitările acestuia apar ca nefondate, aspect corect reținut de instanța de fond, criticile fiind neavenite.
Cât privește garanția materială, din dispoziția de plată nr. 31200/23.02.2006 – fila 43 45 dosar fond – reiese că aceasta a fost restituită reclamantului, respectiv suma de 3680 RON, criticile aduse în acest sens fiind nefondate.
Referitor la practica judiciară în materie, se reține faptul că sentința civilă nr. 1/2007 a Tribunalului Satu Mare s-a pronunțat urmare a unei tranzacții încheiate între părți, sentința civilă nr. 2462/2007 pronunțată de Tribunalul București fiindu- nefavorabilă, instanța neavând, astfel cum susține recurentul, un motiv pentru a face o altă analiză a probelor administrate, decât cea expusă mai sus.
Cât privește recursul declarat de intimată, din actele aflate în dosarul de fond nu a reieșit faptul că reclamantul ar fi efectuat în anii 2003 – 2004 concediul la care era îndreptățit, iar conform art. 141 alin. 4 din Codul muncii, la încetarea raporturilor de muncă, acest aspect se impune a fi compensat în bani. Tocmai datorită faptului că din pontajele amintite mai sus, depuse la dosarul de fond, a reieșit că în anii 2003 – 2004 reclamantul nu beneficiat de concediul de odihnă, iar în 2005 efectuat doar 14 zile, s-a impus compensarea acestuia pentru anii 2003 – 2004, respectiv iulie – decembrie 2003 și în întregime anul 2004.
Din fișa individuală, depusă pentru anii 2003 – 2004 – filele 40 – 41 dosar fond – reiese faptul că reclamantul în această perioadă nu a efectuat nici o zi de concediu de odihnă, iar în anul 2005 – fila 42 – a efectuat 14 zile în luna februarie. Într-adevăr, la rubrica din luna mai 2005 apare mențiunea că i s-a acordat reclamantului în plus o sumă de 807 RON, fără însă a indica ce reprezintă, fiind trecută la “ore suplimentare, alte drepturi”, astfel că, apărările recurentei intimate nu pot fi reținute în sensul că s-ar fi achitat contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în anii 2003 – 2004.
Ca urmare a tuturor considerentelor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții cu domiciliul în S M, B-dul -, – 27,. 8, județul S M și de către pârâta SC SRL, cu sediul în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1065/D din data de 24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008 .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:14.04.2008
Jud.fond /
dact.
data:23.04.2008
2 ex.
