Acţiunea sau inacţiunea asociatului-administrator, prejudiciabilă pentru societate, formează conţinutul conceptului de fraudă în dauna societăţii numai în măsura în care este însoţită de intenţia autorului faptei delictuale, în sensul că acesta a urmărit sau a acceptat un profit din activitatea sa frauduloasă sau a acceptat ca un terţ să profite de pe urma acestei activităţi.
Activitatea în sine a pârâtului nu poate constitui premisa excluderii sale din societate, atâta timp cât acţiunile sau inacţiunile care o compun sunt lipsite de elementul intenţional, în sensul că pârâtul nu a acţionat în scopul obţinerii pentru sine sau altul a unui folos personal.
Contrar susţinerilor din cererea de chemare în judecată, autoturismul “M.Veste proprietatea pârâtului, fiind pus la dispoziţia societăţii în baza unui contract de comodat, iar împrumutarea societăţii contra unor dobânzi este o operaţie juridică permisă de lege, fiind practicată în mod curent şi de către ceilalţi asociaţi.
Activitatea desfăşurată de pârât pe segmentul ţinerii evidenţei contabile, al responsabilităţii gestiunii sau al luării oricăror măsuri de efîcientizare a activităţii societăţii şi maximizare a profitului poate fi de natură să angajeze răspunderea acestuia pentru prejudiciul creat societăţii, pe coordonatele raportului de mandat, însă nu poate constitui temei de excludere din perspectiva art. 217 lit. d) din Legea societăţilor comerciale, întrucât vinovăţia pârâtului nu îmbracă forma intenţiei.
(Tribunalul Constanţa, secţia comercială, sentinţa nr. 7466 din 4 noiembrie 2002)
TRIBUNALUL,
1.1. La data de 10.09.2001, reclamantul “L.T. Ltd.” a formulat acţiune în excluderea asociatului C.D. din cadrul SC “P.R.” SRL, solicitând totodată repartizarea către ceilalţi asociaţi a părţilor sociale deţinute de pârât.
în motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta SC “P.R.” SRL a fost constituită în anul 1998, având ca obiect de activitate reciclarea produselor petroliere uzate.
Asociaţii care împreună reprezintă majoritatea capitalului social sunt: reclamanta “L.F. Ltd.” care deţine 34,58% din părţile sociale şi dl. P.B. care deţine 16,24%.
Pârâtul D.C. a îndeplinit în perioada iulie 1998 (data constituirii societăţii) – iulie 2001 (data expirării mandatului său) funcţia de administrator unic al societăţii pârâte. Din luna ianuarie 2001, pârâtul are şi calitatea de asociat, deţinând un procent de 19,18% din părţile sociale emise de SC “P.R.” SRL.
Reclamanta a susţinut că în perioada în care a deţinut funcţia de administrator pârâtul a fraudat şi prejudiciat societatea pe care o administra, prin modul defectuos în care şi-a îndeplinit mandatul încredinţat de asociaţi, prin folosirea fără drept, în interes personal, a conturilor, activelor, clientelei şi autoturismului proprietatea firmei. Totodată, a desfăşurat în interes propriu şi al altor societăţi un comerţ concurent cu cel al societăţii.
Faptele pârâtului pe care reclamanta le consideră fraudă în dauna societăţii au fost rezumate la următoarele:
– pârâtul a aprovizionat societatea cu materie primă şi a comercializat produs finit fără a contabiliza preţul acestora în numele societăţii;
– a deturnat în interesul său executarea unui contract de aprovizionare cu materie primă în valoare de 25.000 USD;
– a andosat un cec emis în favoarea societăţii, în valoare de 150.000.000 lei, în beneficiul unei terţe societăţi;
– a utilizat şi utilizează în interes personal automobilul proprietatea firmei;
– a împrumutat societatea cu diverse sume de bani, fără contract, retrăgând aceste sume la scurt timp, creând suspiciunea că obişnuia să practice “spălarea de bani” prin intermediul societăţii.
în drept s-au invocat dispoziţiile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale (LSC).
1.2. Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
A susţinut că, în realitate, calitatea sa de administrator a încetat încă din 23.02.2001 când adunarea generală a acţionarilor a decis totodată numirea lui R.B. în această funcţie. Pârâtul a învederat că în perioada imediat anterioară eliberării sale din funcţie, societatea a început să obţină profit, însă, după această schimbare, asociaţii majoritari au început o acţiune de împovărare a societăţii cu datorii constând în împrumuturi în valută pe care aceşti asociaţi le acordau societăţii contra unei dobânzi împovărătoare.
Faptele de fraudare a societăţii care i se pun în sarcină nu există, după cum urmează:
– societatea a fost aprovizionată cu materii prime de la societăţi care au ca obiect de activitate colectarea reziduurilor petroliere şi au autorizaţie de mediu;
– raportul de financiar întocmit în perioada 25.02-19.03.2001 de către Cabinet Expert “R.L.” infirmă susţinerile defăimătoare conform cărora a comercializat produs finit fără a înregistra aceasta în contabilitate;
– reclamanta nu dovedeşte manoperele dolosive săvârşite în legătură cu presupusa pierdere de
25.000 USD în executarea conractului de aprovizionare cu SC “O.T.” SA;
– andosarea cecului în valoare de 150.000.000 lei în favoarea societăţii “S.S.” s-a făcut datorită faptului că societatea-pârâtă avea o datorie faţă de “S.S.” pentru o sumă mai mare;
– autoturismul la care se referă reclamanta este proprietatea sa, iar nu a societăţii, fiind pus la dispoziţia acesteia în baza unui contract de comodat;
-împrumutând societatea, pârâtul a asigurat buna funcţionare a acesteia în perioada de timp, cât nu a dispus de resursele financiare necesare.
1.3. Prin acţiunea conexată înregistrată sub nr. 3013/COM/2001 pârâtul-reclamant D.C. a solicitat să se dispună dizolvarea SC “P.R.” SRL pentru neînţelegeri grave între asociaţi.
în motivarea acţiunii s-a arătat că SC “P.R.” SRL a fost înfiinţată în anul 1998 în urma modificărilor actului constitutiv din 22.01.2001 structura societăţii este următoarea: SC “L.F. Ltd.” (34,58%), I.C. (30%), P.B. (16,24%) şi D.C. (19,18%).
La începutul anului 2001, întrucât societatea devenise prea rentabilă, asociaţii “L.F. Ltd.” şi P.B. au demarat strategia de acaparare a întregii societăţi, prin acţiuni menite să creeze şi să menţină o stare conflictuală între asociaţi.
1.4. Sub aspect probator, s-au administrat înscrisuri (acte privind constituirea şi modificarea societăţii, extrase din registrele societăţii, corespondenţă etc.), proba testimonială şi o expertiză tehnico-contabilă.
2.1. Acţiunea nu este întemeiată.
Reclamanta a solicitat excluderea asociatului pârât în temeiul art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (LSC).
Potrivit acestui articol, poate fi exclus dintr-o societate de persoane asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
în literatura juridică, frauda în dauna societăţii a fost definită ca fiind în principiu orice acţiune sau omisiune intenţionată săvârşită de asociatul administrator, indiferent dacă acesta are sau nu atribuţii de reprezentare şi indiferent dacă prejudiciul se produce în afara gestiunii interne sau în afara relaţiilor cu terţii.
Este ştiut că, într-o societate de persoane, încrederea reciprocă este premisa conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale. Această ingerinţă se amplifică în situaţia în care unuia dintre asociaţia i se încredinţează atribuţii de administrare a societăţii, unde conţinutul administrării îl formează orice activitate care are legătură cu punerea în a prevederilor actului constitutiv şi a hotărârilor adunării generale.
în speţă s-a reclamant amestecul fără drept al pârâtului în administrare, în spaţiul administrării societăţii în relaţiile cu terţi, susţinându-se că s-a creat şi întreţinut o confuzie înre societate şi administratorul său, astfel încât clienţii au avut convingerea că încheie afacerea personal cu pârâtul. Stau mărturie în acest sens declaraţiile noului administrator al societăţii, R.B., audiat în calitate de martor, potrivit cărora în demersurile efectuate pentru recuperarea creanţelor a primit refuzul de colaborare şi discuţii din partea unor persoane care au spus că au încheiat contractele cu pârâtul şi înţeleg să discute numai cu acesta.
Totodată, s-a susţinut că pârâtul şi-a încălcat mandatul acordat şi în sfera gestiunii interne a societăţii, pe linia aprovizionării cu materie primă şi comercializării produselor finite, fără evidenţierea corespunzătoare în contabilitate, a plătit preferenţial pe unii dintre creditorii societăţii şi a practicat împrumuturi pe termen scurt şi oneroase pentru societate.
Martorul I.N., audiat în cauză, a declarat că în virtutea atribuţiilor pe care i le conferă funcţia de director economic al societăţii a constatat că, la un moment dat, au fost cumpărate anumite produse care nu erau în mod esenţial necesare activităţii societăţii şi acestea erau supraevaluate. Declară martorul că, din dispoziţia pârâtului, a fost refăcută documentaţia privind fişele de magazie şi parametri, documente pe care însă le-a semnat alături de persoana care le-a întocmit şi de administrator. în urma acestui fapt, martorul a constatat printr-un raport întocmit personal, o lipsă în gestiune şi totodată nu-şi explică neachitarea unei datorii către SC “O.T.” care prevala.
Relevante pentru soluţionarea cauzei sunt concluziile expertizei tehnice. Din conţinutul acesteia se desprind următoarele:
– contabilitatea generală a societăţii a fost ţinută de SC “E.M.” SRL în baza unui contract de prestări servicii;
– organizarea şi funcţionarea gestiunilor, locul unde şi de la care se creează valorile (venituri sau cheltuieli), nu răspund întocmai normelor în materie;
– evidenţa tehnică-operativă, precum şi documentele specifice activităţii prevăzute în nomenclatorul M-F., circuitul acestora şi întocmirea, avizarea şi aprobarea lor în vederea înregistrării în s-a făcut defectuos, fapt pentru care informaţiile furnizate de aceasta să nu concorde, in toate cazurile, cu realitatea faptelor. Este cazul materiilor prime, materialelor şi produselor finite la care nu s-a ţinut şi o evidenţă contabilă analitică.
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului care are obligaţia gestionării patrimoniului. în speţă, responsabilizarea (prin emitere de decizii scrise) gestionării materiilor prime şi produselor finite nu s-a făcut până în prezent pe considerentul că particularitatea procesului de producţie, alcătuirea instalaţiei de procesare şi sistemul de legături ale acesteia cu rezervoarele de materie primă şi produse finite nu fac posibilă nominalizarea răspunderii. Pentru supravegherea şi paza materiilor prime şi produselor finite este instituit un sistem de predare-primire la schimbul de tură care trebuie să asigure integritatea cantităţilor depozitate prin consemnarea în foile de parametri a datelor necesare.
Expertiza a conchis că în perioada administrată de pârât, respectiv iunie 1998 – februarie 2001, societatea a înregistrat o pierdere cumulată de 1,045 miliarde lei, însă nu a reuşit să identifice acte sau fapte care să dovedească operaţiuni efectuate în interes personal de către pârât.
Acţiunea sau inacţiunea asociatului-adminis-trator, prejudiciabilă pentru societate, formează conţinutul conceptului de fraudă în dauna societăţii, numai în măsura în care este însoţită de intenţia autorului faptei delictuale, în sensul că acesta a urmărit sau a acceptat un profit din activitatea sa frauduloasă sau a acceptat ca un terţ să profite de pe urma acestei activităţi.
în speţă, probele administrate dovedesc că activitatea (generală) desfăşurată de pârât în calitate de administrator nu a condus societatea la obţinerea de profit, sau, cel puţin, acest profit nu a fost înregistrat până la data revocării din funcţie a administratorului pârât. Dimpotrivă, aşa cum s-a reţinut mai sus în acea perioadă administrată de pârât s-au înregistrat pierderi în valoare de 1.045 miliarde lei.
Activitatea în sine a pârâtului nu poate constitui premisa excluderii sale din societate, atâta timp cât acţiunile sau inacţiunile care o compun sunt lipsite de elementul intenţional, în sensul că pârâtul nu a acţionat în scopul obţinerii pentru sine sau altul a unui folos personal.
Vinovăţie (sub forma intenţiei) şi prejudiciul sunt elemente esenţiale ale noţiunii de fraudă, iar în speţă nu s-a reuşit să se dovedească îndeplinirea primeia dintre condiţiile enumerate.
Astfel, din ansamblul probator rezultă că pârâtul a avut deplină libertate în alegerea partenerilor contractuali în majoritatea tranzacţiilor şi plata creditorilor societăţii, nefiind dovedită împrejurarea că din această activitate şi-a atras foloase personale.
Contrar susţinerilor din cererea de chemare în judecată, autoturismul “M.V.” este proprietatea pârâtului, fiind pus la dispoziţia societăţii în baza unui contract de comodat, iar împrumutarea societăţii contra unor dobânzi este o operaţie juridică permisă de lege, fiind practicată în mod curent şi de către ceilalţi asociaţi.
Susţinerea că pârâtul a creat confuzie între societate şi persoana sa lăsând impresia partenerilor de afaceri să încheie tranzacţiile în nume propriu este puerilă, evidenţiind mai degrabă faptul că pârâtul se bucura de o anumită autoritate în raporturile de reprezentare a societăţii cu terţii, decât că s-ar fi urmărit alterarea consimţământului părţilor sub aspectul persoanei cu care contractează.
Activitatea desfăşurată de pârât pe segmentul ţinerii evidenţei contabile, al responsabilizării gestiunii sau al luării oricăror măsuri de eficientizare a activităţii societăţii şi maximizare a profitului poate fi de natură să angajeze răspunderea acestuia pentru prejudiciul creat societăţii, pe coordonatele raportului de mandat, însă nu poate constitui temei de excludere din perspectiva art. 217 lit. d) LSC, întrucât vinovăţia pârâtului nu îmbracă forma intenţiei.
Elementele esenţiale ale fraudei în dauna societăţii sunt cumulative, iar prin lipsa uneia dintre acestea acţiunea în excludere se dovedeşte a fi neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.
2.2. Potrivit art. 222 alin. (1) lit. e) LSC “societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi care împiedică funcţionarea societăţii”.
în speţă, deşi între asociaţi sunt în mod evident neînţelegeri, acestea nu justifică pronunţarea dizolvării în condiţiile în care asociaţii situaţi pe aceeaşi poziţie deţin o majoritate care le permite să administreze societatea. Criza prin care trece
societatea datorită disensiunilor dintre asociaţi nu I societăţii, astfel că acţiunea în dizolvare va fi este suficientă pentru a afecta însăşi existenţa I respinsă ca neîntemeiată.
NOTĂ
1. Precizări prealabile
Speţa de mai sus este aleasă din jurisprudenţa pe anul 2002 a Tribunalului Constanţa. Este o sentinţă care a devenit irevocabilă prin respingerea recursului. Soluţia este greşită, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Dar nu acesta este motivul principal pentru care speţa ne atrage atenţia, ci modul superficial şi neserios în care redactorul sentinţei îşi motivează hotărârea. Cu pretenţii de documentare şi cu un voit, dar nereuşit stil ironic, redactorul sentinţei citează incomplet şi disparat din lucrări de specialitate soluţii doctrinare pe care le aplică în speţă fără a le înţelege semnificaţia. Probe care sunt constatate ca valabile chiar de către instanţă, sunt răstălmăcite şi apreciate defectuos, semnificaţia lor fiind ignorată.
2. Explicaţia situaţiei de fapt
Societatea comercială L.F. Ltd. cheamă în judecată pe pârâtul D. C., administrator unic şi asociat al societăţii comerciale „P. R.“ S. R. L. pentru a se dispune excluderea din societate a pârâtului pentru motivul prevăzut de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, mai precis, pentru fraudă în dauna societăţii, comisă în exerciţiul funcţiei de administrator.
Prin cerere separată, D. C. formulează, în calitatea sa de asociat al societăţii „P. R.“ S. R. L., o cerere de dizolvare judiciară a acesteia, pentru neînţelegeri grave între asociaţi care împiedică funcţionarea societăţii, cerere formulată în baza art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/ 1990. Cererea de dizolvare este conexată la cererea de excludere.
în cauză sunt audiaţi doi martori, care confirmă suspiciunile de fraudă. în special, martorii relevă că pârâtul D. C. a creat o confuzie între numele societăţii „P. R.“ S. R. L. şi propria persoană, captând în interes personal, prin rataşare parazitară, o mare parte din clientela societăţii, fapt consemnat ca atare de către instanţă.
în cauză a fost efectuată şi o expertiză, care confirmă parţial suspiciunile de fraudă, constatând şi utilizarea de către pârât, în interes personal, a capitalului şi numelui societăţii reclamante.
Instanţa respinge acţiunea în excludere, pe motiv că, deşi anumite fapte şi omisiuni ale pârâtului se confirmă, ele nu relevă o intenţie de fraudă, ceea ce lipseşte de temeinicie acţiunea în excludere, putând, cel mult, în opinia instanţei, să antameze răspunderea pârâtului faţă de societate în calitatea sa de administrator al acesteia. Deşi, de principiu, o asemenea soluţie nu este greşită, în speţa de faţă ea contravine flagrant situaţiei de fapt stabilite prin probe, ignorate fără nici o justificare de către instanţă.
Acţiunea în dizolvare este, de asemenea, respinsă, pe motiv că, chiar dacă între asociaţi există neînţelegeri, acestea nu sunt suficiente pentru a dispune dizolvarea.
Condiţiile de aplicabilitate ale acestui text sunt, în consecinţă, următoarele trei:
– să fie vorba de o societate de persoane sau de o societate cu răspundere limitată;
– să fie vorba de un asociat care îndeplineşte şi funcţia de administrator, pe perioada în care a săvârşit frauda în dauna societăţii;
– pârâtul să fi săvârşit o fraudă în dauna societăţii sau să se fi servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Noţiunea de ‘Iraudă în dauna societăţii” presupune prejudicierea conştientă, intenţionată de către administrator, a intereselor societăţii prin acte juridice de natură a micşora substanţial patrimoniul acesteia41.
Asociatul vinovat de fraudă încalcă obligaţia de affectio societatis, adică obligaţia de fidelitate faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi, făcând raportul său juridic obligaţional cu ceilalţi asociaţi şi cu societatea rezolubil42. Asociaţii sunt legaţi între ei printr-un complex de raporturi juridice (fiecare cu fiecare şi, în acelaşi timp, cu toţi ceilalţi şi cu societatea). Dacă unul dintre aceste raporturi juridice societare este rezolubil şi celelalte pot fi menţinute ca valabile, atunci nu trebuie dispusă dizolvarea (echivalentul rezilierii contractului de societate), ci excluderea (reziliere parţială) asociatului vinovat, fără a afecta întregul lanţ societar. Conform art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990, deturnarea exerciţiului drepturilor asociaţilor de la scopul său social se poate materializa într-o fraudă în dauna societăţii sau în folosirea semnăturii sau a capitalului social în interes personal de către asociatul administrator. Sintagma „folosirea capitalului social” are în vedere activele societăţii, care includ şi firma, emblema sau mărcile societăţii43.
Doctrina consideră că „affectio societatis, caracter special al consimţământului cerut pentru încheierea unui contract de societate, trebuie păstrat pe întreg parcursul existenţei societăţii, ca intenţie de a colabora la derularea obiectivelor societare, iar respectarea rigorilor interesului societar trebuie observată pe toată durata societăţii”44.
3.2. Dizolvarea societăţii comerciale pentru neînţelegeri grave între asociaţi, motiv prevăzut ca exemplu de dizolvare judiciară de art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990 este admisibilă numai dacă aceste neînţelegeri sunt grave, ele împiedicând continuarea societăţii.
Dizolvarea societăţii comerciale este o soluţie excepţională şi se pronunţă numai în situaţii fără ieşire în care societatea este împiedicată să funcţioneze, atunci deci când nu există alte soluţii care să elimine criza, fără dispariţia societăţii. Legiuitorul este preocupat, din raţiuni economice şi sociale, de menţinerea în viaţă a societăţii, jurisprudenţa trebuind să dea curs acestor raţiuni. în doctrină soluţia este unitară în acest sens45.
Lipsa lui affectio societatis nu conduce neapărat la dizolvarea societăţii, ci mai degrabă la excluderea sau retragerea asociatului care şi-a pierdut intenţia de a conlucra cu ceilalţi asociaţi în aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii46.
Criteriul pe baza căruia instanţa poate decide dacă societatea se menţine în viaţă sau este dizolvată este acela al “interesului social”. Interesul social este acela ca societatea să continue să existe. Dacă societatea funcţionează, chiar în prezenţa unui conflict între asociaţi, soldat cu cererea de excludere din societate a unuia dintre ei şi în condiţiile în care ceilaiţi asociaţi sunt decişi să continue societatea, o dizolvare a societăţii pentru neînţelegeri grave între asociaţi nu se impune.
4. Critica soluţiei
4.1. Conform sentinţei criticate, „susţinerea că pârâtul a creat confuzie între societate şi persoana sa, lăsând impresia partenerilor de afaceri că încheie tranzacţiile în nume propriu este puerilă”…
Pueril înseamnă, după Dicţionarul explicativ al limbii române, infantil, naiv, neserios, neînsemnat. Oare „susţinerea” de care vorbeşte redactorul sentinţei criticate este infantilă? Să verificăm.
a) Frauda în dauna societăţii, motiv de excludere a asociatului administrator, este un concept larg, ce poate apărea inclusiv sub formă de acte de concurenţă neloială, de genul confuziei (rataşării parazitare).
Confuzia între un comerciant şi alt comerciant sau între un comerciant şi cel care îi gestioneză afacerile este un fapt de concurenţă neloială. Concurenţa neloială este agravată în cazul în care agresorul este chiar administratorul comerciantului agresat, întrucât acesta are toate informaţiile necesare pentru a-l concura neloial pe comerciantul al cărui patrimoniu îl gestionează, motiv pentru care acestuia îi este interzisă concurenţa faţă de societate.
Confuzia se poate realiza prin folosirea numelui sau a creditului societăţii, agresorul construind, faţă de partenerii de afaceri ai comerciantului agresat, impresia că afacerea este a sa proprie. Crearea şi menţinerea confuziei asupra numelui are ca scop sustragerea profitului aferent acestui nume, nume care, asociat cu stilul de afaceri, credibilitatea şi calitatea produselor comerciantului, capătă valoare de drept de proprietate intelectuală, de marcă.
în acest sens sunt texte exprese ale legii privind concurenţa neloială. Art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, în forma dată acesteia de Legea nr. 298/2001, consideră drept infracţiune de concurenţă neloială „folosirea unei firme de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant” (rataşare parazitară). Art. 5 lit. g) din aceeaşi lege consideră, de asemenea, drept infracţiune de concurenţă neloială deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant. în fine, art. 4 lit. e) din aceeaşi lege consideră drept contravenţie de concurenţă neloială „comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente”.
Administratorului, chiar salariat, îi este interzisă concurenţa faţă de societate. Contravenţiile referitoare la salariat, reglementate de art. 4 din Legea nr. 11/1991 reprezintă echivalentul pe plan contravenţional al interdicţiei de concurenţă reglementată de art. 397 C. com., pentru prepus şi de art. 192 alin. 2, din Legea nr. 31/1990, pentru administratorul unei societăţi cu răspundere limitată.
Art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 incriminează folosirea, cu rea-credinţă, de către administrator, a bunurilor sau creditului societăţii, în interes personal sau într-un scop contrar intereselor societăţii.
b) Instanţa reţine că, potrivit art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, poate fi exclus dintr-o societate de persoane asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
De asemenea, instanţa consemnează că „este ştiut că într-o societate de persoane încrederea reciprocă este premisa conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale. Această ingerinţă se amplifică (Care ingerinţă? Este vorba în fraza anterioară de vreo ingerinţă? -n.n.) în situaţia în care unuia dintre asociaţi i se încredinţează atribuţii de administrare a societăţii…”.
în afară de formularea neglijentă şi citarea incompletă şi greşită dintr-o lucrare de specialitate, instanţa îşi contrazice imediat constatările precum contrazice şi probele, considerate totuşi relevante.
Astfel, deşi constată că din probe (martori şi expertiză) rezultă confuzia creată şi întreţinută de către pârât (în calitatea sa de administrator al reclamantei), amplificată de “ingerinţa” de care vorbeam mai sus, confuzie existentă între numele (şi implicit creditul) societăţii şi persoana pârâtului, instanţa conchide că nu există intenţie, fapt ce exclude ideea de fraudă.
Instanţa mai reţine că activitatea de gestiune, necesitatea eficientizării activităţii societăţii etc. ţin de răspunderea pentru prejudiciul cauzat societăţii „pe coordonatele raportului de mandat”, însă nu poate constitui temei de excludere.
Cele două calităţi ale pârâtului trebuie totuşi, separate, altfel se confundă răspunderea aferentă funcţiei de administrator cu cea aferentă calităţii de asociat. Răspunderea pentru faptele avute în vedere de instanţă poate fi cumulată. Poate fi vorba, în această situaţie, de o răspundere civilă (una pecuniară, una sub forma revocării din funcţie şi una sub formă de excludere din societate), ca şi de o răspundere penală sau contravenţională. Revocarea are în vedere funcţia de administrator; excluderea are în vedere calitatea de asociat, fiind vorba de încălcarea obligaţiei de affectio societatis. Excluderea asociatului administrator reprezintă şi o revocare implicită a administratorului din funcţie.
4.2. Confuzia (rataşarea parazitară) a dus, în speţă, la prejudicii în dauna societăţii reclamante, pe care le acceptă implicit ca fiind dovedite şi de instanţă. Partenerii de afaceri au refuzat continuarea afacerilor cu societatea, în lipsa pârâtului, iar creanţele societăţii nu au mai putut fi recuperate, pe motiv că au fost plătite pârâtului.
Faptele pârâtului C. D., care constituie fraudă în dauna societăţii „P. R.“ S. R. L. sunt dovedite prin probele administrate în dosar (depoziţii de martor, raport de expertiză contabilă) şi recunoscute ca având valoare probatorie de către instanţă.
Pârâtul C. D., asociat şi administrator al S. C. „P. R.“ S. R. L., a fraudat societatea prin acţiunile întreprinse, în sensul favorizării intereselor personale şi ale altor societăţi în detrimentul S. C. „P. R.“ S. R. L., înlăturând astfel orice echivoc cu privire la intenţia cu care acesta a acţionat, pârâtul urmărind obţinerea de profit din activităţile sale frauduloase, prejudiciind în mod grav, conştient şi intenţionat interesele societăţii prin acte ce au micşorat substanţial patrimoniul acesteia.
Un alt motiv pentru care se impunea excluderea pârâtului este acela de a fi introdus acţiune în dizolvarea societăţii „P. R.“ S. R L. Astfel, dispariţia spiritului de affectio societatis din partea pârâtului este cauza crizei apărute în cadrul societăţii „P. R.“ S. R. L., iar singura măsură eficace pentru deblocarea acesteia era excluderea asociatului din societate, cunoscut fiind, aşa cum reţine şi instanţa, că încrederea reciprocă este premisa conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale.
în sensul că asociatul care a introdus acţiunea în dizolvarea societăţii şi-a dovedit lipsa de affectio societatis şi trebuie să fie exclus pentru salvarea acesteia s-a pronunţat şi Cesare Vivante: “Dreptul de excluziune poate înlocui întotdeauna dreptul de disoluţiune, deoarece în dreptul cel mai amplu se cuprinde acela mai restrâns, iar dacă ar fi altfel, asociaţii ar fi constrânşi cu toţii să suporte o daună, dizolvarea anticipată a societăţii, pentru culpa unuia singur”.
în plus, aceasta este şi soluţia pentru salvgardarea societăţii: excluderea asociatului, care a perturbat într-un mod deosebit de grav activitatea societăţii prin săvârşirea unor fapte care întrunesc condiţiile constitutive ale mai multor infracţiuni, trebuie să primeze faţă de soluţia dizolvării societăţii.
4.3. în privinţa cererii de dizolvare, instanţa constată că între asociaţi există evidente neînţelegeri, dar acestea nu justifică dizolvarea societăţii. Criza prin care trece societatea datorită disensiunilor dintre asociaţi nu este suficientă pentru a se dispune dizolvarea.
în realitate, în speţă nu se întâlneşte ipoteza neînţelegerilor grave între asociaţi, ci ipoteza, dovedită, a unei fraude în dauna societăţii comise de către pârât, administrator şi asociat al societăţii „P. R.“ S. R. L. Pârâtul, aşa cum se observă din analiza datelor speţei, încearcă să obţină dizolvarea societăţii reclamante pe cale judiciară invocând propria vină. Dacă există conflict între asociaţii societăţii „P. R.“ S. R. L., acesta este provocat de către pârât, prin modul fraudulos în care a înţeles să-şi exercite funcţia de administrator al subscrisei. Or, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans interzice unei persoane să se prevaleze de propria culpă pentru obţinerea protecţiei unui drept pe cale judiciară.
Conflictul între asociatul C. D. şi ceilalţi asociaţi ai societăţii „P. R.“ S. R. L„ pe motiv de fraudă în dauna societăţii, lipseşte doar raportul societar în care se află asociatul C. D. cu societatea şi cu ceilalţi asociaţi de affectio societatis, dar aceasta nu echivalează cu neînţelegerile grave între toţi asociaţii, adică cu dispariţia totală a lui affectio societatis, întrucât ceilalţi asociaţi continuă să colaboreze în îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii.
Pe de altă parte, câtă vreme acest conflict nu a dus la împiedicarea funcţionării societăţii, nu se impune dizolvarea.
