In acest caz intervine o situaţie de ultraactivitate a normei procedurale până la momentul stabilirii stării debitorului, dedusă implicit din textul art. IV al O. G. nr. 38/ 2002, întrucât momentul deschiderii procedurii, ca şi cel al soluţionării contestaţiei debitorului în temeiul art. 31 alin. 3, se raportează exclusiv la îndeplinirea unor condiţii prealabile sesizării instanţei (starea de încetare a plăţii/insolvenţa debitorului şi natura creanţei).
Cum dispoziţiile art. IV din O. G. nr. 38/2002se referă la procedurile deschise anterior intrării în vigoare a O. G. nr. 38/2002, care proceduri, o dată deschise, continuă să fie administrate şi lichidate potrivit Legii nr. 64/1995, rezultă per a contrario că procedurile nedeschise urmează să fie administrate şi lichidate (şi nu deschise) potrivit Legii nr. 64/1995, modificată prin O.G. nr. 38/2002.
Introducerea acţiunii reprezintă un fapt trecut, or textul “scapă” legii noi. Legea nouă se aplică numai faptelor viitoare. Adică acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a legii noi. A interpreta altfel, ar însemna să se deroge de la principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie şi să se creeze o situaţie de excepţie, adică de retroactivitate a legii noi, fără ca excepţia aceasta să fie expres prevăzută de lege.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, decizia nr. 20 din 9 ianuarie 2003)
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 733 din 20.05.2002, reclamanta creditoare R.A.A.P.P.S. – S.T.B.N., a chemat în judecată pe pârâta debitoare SC “G.I.E.C.” SRL, solicitând constatarea stării de a debitoarei pentru suma de 2000 dolari, reprezentând contravaloarea prestaţiei servicii de transport internaţional de marfă.
în şedinţa publică din 11.09.2002, instanţa din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii introductive, întrucât creanţa reclamantei creditoare nu are un cuantum superior echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro calculat la data formulării cererii introductive, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995, modificată.
Reţinându-se că nivelul creanţei este inferior cuantumului de 5.000 euro, Tribunalul Bucureşti -Secţia a Vll-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 1409/11.09.2002 a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi în consecinţă a respins cererea introductivă ca inadmisibilă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, motivat şi legal timbrat RA A.P.P.S., criticile vizând nelegalitatea sentinţei atacate.
în esenţă, recurenta apreciază că instanţa fondului a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii fără a se ţine seama de faptul că cererea creditoarei a fost depusă înainte de data de 1.08.2002 când au intrat în vigoare dispoziţiile O.G. nr. 38/ 2002.
Analizând recursul declarat în raport de actele şi lucrările cauzei şi dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, care timp de cel puţin 30 de zile a încetat plăţile.
Aceeaşi normă se regăseşte şi în textul actual al art. 29 al legii, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 38/2002.
Având în vedere însă, că sesizarea instanţei cu prezenta cerere este anterioară intrării în vigoare a
O.G. nr. 38/2002, se va avea în vedere îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de textul modificat al Legii nr. 64/1995, republicată, respectiv a celor legate de starea de încetare de plăţi a debitorului comerciant şi de caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei declarate.
Acest aspect, al aplicării în timp al normei procedurale, rezultă din dispoziţiile art. IV din O.G. nr. 38/2002, care prevede că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale anterioare acestor modificări şi completări aduse legii nr. 64/1995, republicată.
Prin interpretarea normei, rezultă că procedura care nu a fost deschisă până la data intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2002 va fi administrată conform noilor reglementări, însă momentul deschiderii procedurii va fi analizat din perspectiva situaţiei juridice invocate sub imperiul vechii legi, cererea creditorului
neputând fi raportată unor norme care – la data formulării ei – nu produceau efecte juridice.
în acest caz, intervine o situaţie de ultraactivitate a normei procedurale până la momentul stabilirii stării debitorului, dedusă implicit din textul art. IV al O.G. nr. 38/2002, întrucât momentul deschiderii procedurii, ca şi cel al soluţionării contestaţiei debitorului în temeiul art. 31 alin. 3, se raportează exclusiv la îndeplinirea unor condiţii prealabile sesizării instanţei (starea de încetare a plăţii/insolvenţa debitorului şi natura creanţei).
Din această perspectivă, creditorul care a sesizat instanţa cu o cerere privind instituirea acestei proceduri faţă de debitorul său, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2002, nu va fi obligat să facă dovada îndeplinirii cerinţei cuantumului minim al creanţei sale reglementate prin noul text art. 29 -astfel cum a fost formulat prin O.G. nr. 38/2002, după cum îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, privind deschiderea procedurii nu va duce la aplicarea vechilor dispoziţii privind acest moment procesual, ci al celor noi, aduse de reglementarea în vigoare.
Apoi, noile dispoziţii prevăzute în O.G. nr. 38/ 2002 nu sunt incidente în ceea ce priveşte dispoziţia din art. 29 lit. b pentru acţiunile formulate anterior datei de 2.08.2002 şi pentru că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres acest lucru, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Prin urmare, cum dispoziţiile art. IV din O.G. nr. 38/2002 se referă la procedurile deschise anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2002, care proceduri o dată deschise, continuă să fie administrate şi lichidate potrivit Legii nr. 64/1995, rezultă per a contrario că procedurile nedeschise urmează să fie administrate şi lichidate (şi nu deschise) potrivit Legii nr. 64/1995, modificată prin O.G. nr. 38/2002.
în concluzie:
Cu privire la aplicarea în timp, O.G. nr. 38/2002 cuprinde norme care se articulează numai pe momentul “deschiderii procedurii”.
Astfel, pentru procedurile deschise pe legea veche, aceasta urmează a se aplica şi în continuare, iar pentru procedurile deschise după apariţia O.G. nr. 38/2002, ele vor urma dispoziţiile actului nou de procedură.
Cu privire la însăşi deschiderea procedurii, legea nouă tace.
Formează obiect al controversei acţiunile introduse pe legea veche, în care nu s-a ajuns la momentul deschiderii procedurii.
Introducerea acţiunii reprezintă un fapt trecut, or textul “scapă” legii noi. Legea nouă se aplică numai faptelor viitoare. Adică acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a legii noi.
A interpreta altfel, ar însemna să se deroge de la principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie şi să se creeze o situaţie de excepţie, adică de
retroactivitate a legii noi, fără ca excepţia aceasta să fie expres prevăzută de lege.
Dar o asemenea excepţie nu poate fi prezumată sau dedusă, ea trebuie să fie expresă şi dacă nu este, trebuie să se rămână numai pe planul strict al reglementării constituţionale.
în aceste condiţii şi pentru aceste considerente, Curtea apreciază recursul fondat şi în baza art. 312 (4) C. pr. civ., îl va admite cu consecinţa casării cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
