DECIZIA CIVILĂ nr. 411/2008-
Ședința publică din 13 martie 2008
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în de nr. 97 județul B, împotriva sentinței civile nr. 762/LM/2007 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, că intimata contestator a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 18.02.2008, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.762/LM/2007 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost admisă excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei Casa locală de Pensii
A fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 26487/12.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și obligă intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.09.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 26487/12.07.2007 a fost recalculată pensia de urmaș a contestatoarei.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului, constatând că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 aliniatul 1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. S-a considerat însă că o astfel de concluzie este cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai, reglementări ce se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a concluzionat că prevederile art. 2 aliniatul 1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
S-a considerat că judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 aliniatul 3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pentru limită de vârstă.
Din datele privitoare la activitatea in aflate in dosarul de pensionare rezultă că soțul contestatoarei a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 de ani activitate în zona I de radiații.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia și modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului sunt invocate următoarele:
Legea nr. 19/2000 intrată în vigoare la data de 01.04.2001, nu conține nici o dispoziție care să impună aplicarea prevederilor sale la situații juridice anterioare adoptării ei, ca atare în cazul intimatei nu pot fi aplicabile dispozițiile articolului 20 litera B și articolului 43 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000, atâta vreme cât soțul acesteia s-a pensionat în anul 1996 sub incidența Legii nr. 3/1977;
prin principiul: “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”, legiuitorul a hotărât instituirea pentru toate categoriile de a unui sistem unitar de calcul, fără a se omite însă unele norme speciale aplicabile în anumite cazuri;
în ipoteza aplicării dispoziției instanței de fond, cei 15 de ani nu reprezintă un stagiu de cotizare în înțelesul legii, ci un număr de ani cu care se reduce vârsta de pensionare, situație în care determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la numărul de 15 de ani înseamnă o greșită aplicare a legii;
prin motivarea sa, instanța de fond recunoaște faptul că dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 se aplică intimatului, normă care face vorbire de stagiu complet de cotizare care reprezintă vechime integrală în muncă, totuși coroborează și asimilează aceste dispoziții cu cele înscrise în art. 14 alin. 4 din Legea nr. 3/1977 care fac vorbire de situația persoanelor care au lucrat cel puțin un număr de ani în grupa I sau II de muncă, deși nicăieri în cuprinsul textului de lege menționat legiuitorul nu face referire la cel 15 sau 20 de ani că ar reprezenta un stagiu complet de cotizare.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că la instanța de fond a solicitat pentru soțul său aplicarea unui stagiu de cotizare de 15 ani în baza prevederilor HG nr. 407/1990, modalitate de calcul susținută și de prevederile Legii nr. 19/2000 articolul 20 aliniatul 1 litera b, articolul 43 aliniatul 3 și articolul 77 aliniatul 2. de asemenea, a făcut dovada că soțul său a lucrat peste 15 ani în zona I de radiații, grupa I de muncă, iar recurenta se află în eroare deoarece nu face diferența între activitatea în grupa I de muncă și grupa a III-a de muncă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit deciziei nr. 26487 din 12 iulie 2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestator i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG 4/2005, rezultând un punctaj mediu anual de 0.83285 puncte. Din cuprinsul aceleiași decizii rezultă că totalul punctajului mediu existent în plată anterior recalculării însuma 0.50261 puncte, intimata fiind beneficiara unei pensii în valoare de 149 lei.
Din adeverința nr. 2188/11.06.2007 emisă de Compania Națională a SA B – Sucursala B, se reține faptul că soțul intimatei contestator și-a desfășurat activitatea în perioadele 01.07.1953 – 27.07.1954, 01.12.1956 – 31.12.1959 și 01.11.1971 – 01.05.1983, activitatea desfășurată încadrându-se în procent de 100% în Zona I de radiații,grupa I de muncă (condiții speciale) în conformitate cu nr.HG 407/1990 și HG nr. 1025/2003. În cuprinsul aceluiași act s-a relevat că, în cazul menționat, stagiul complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual, este de 15 ani conform prevederilor art. 20 alin. 1 lit.”b” și art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004.
Este de netăgăduit împrejurarea că soțul intimatei contestator s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr. 3/1977, iar potrivit nr.HG 1550/2004 art. 2 alin. 3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat, era cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai indicat, și anume nr.OUG 4/2005, prevede expres la art. 1 și 2 că recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Soțul intimatei contestator a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții deosebite de muncă, radioactive, încadrat fiind în grupa I de muncă, conform celor expuse mai, iar Legea nr. 3/1977 prevedea drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul expus în alineatul de mai, dar actualul act normativ în materie – Legea nr. 19/2000 – statuează la art. 43 că, pentru asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit.”b” și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de radiații, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.
Este cert că, soțului intimatei contestator i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă, la recalculare, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20,43,77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri,dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr. 4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie” și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că “vizează interesul public și constituie situații de urgență”. Conform art. 2 din acest act normativ recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior “cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare”, precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.
Mai mult, art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public,iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă,fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin. 1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se totodată că intimata nu a dovedit cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat derecurenta intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestator, cu domiciliul în de nr. 97 județul B, împotriva sentinței civile nr. 762/LM/2007 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCAB I L
Pronunțată în ședința publică de azi, 13 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – — –
decizie:./28.03.2008
Complet fond:,
în 2 ex.: /10.03.2008