Potrivit dispoziţiilor art. 261 C.proc.civ., hotărârea judecătorească cuprinde în mod obligatoriu considerentele, adică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au încălcat cererile părţilor. Motivarea înseamnă în fapt încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătoreşti nu numai că nesocoteşte dispoziţiile articolului analizat, ci poate constitui o încălcare a art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie protejează, de asemenea, punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi (cauza Abăluţă c. România).
Dacă se poate admite ca statele să intervină într-o procedură de a unei hotărâri judecătoreşti, o asemenea intervenţie nu poate avea drept consecinţă împiedicarea, invalidarea sau întârzierea în mod excesiv a executării şi cu atât mai puţin repunerea în discuţie a fondului acelei hotărâri (cauza Satka ş.a. c. Grecia).
Secţia comercială şi maritimă fluvială, Decizia nr. 1077 din 9 iunie 2010
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 10721/196/03.12.2008, reclamantul G.C.T. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de Brăila, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 50% din salariul brut, pentru fiecare luna de întârziere, începând cu data de 6.07.2007 şi până la punerea în executare a hotărârii, despăgubiri datorate conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a chemat în judecată pârâta pentru că aceasta să fie obligată la plata sporului pentru mobilitate şi cel de confidenţialitate, litigiul făcând obiectul dosarului nr. 429/113/2007 în care instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata celor două sporuri în cuantum ce va fi negociat.
S-a mai arătat că Hotărârea Tribunalului Brăila a rămas irevocabilă prin decizia nr. 400/06.11.2007 a Curţii de Apel Galaţi, astfel că, începând cu data de 6.07.2007, pârâta trebuia să pună în aplicare hotărârea Tribunalului Brăila, însă a refuzat acest lucru. Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a solicitat despăgubiri cauzate de întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti. În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din 7.01.2009 instanţa a pus în discuţia parţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Brăila invocată prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 67/2009 pronunţată de Judecătoria Brăila s-a declinat competenţa către Tribunalul Brăila unde cauza a fost înregistrată sub. nr. 337/113/2009, fiind soluţionată prin sentinţa comercială nr. 256/15.04.2009 în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Tribunalul Brăila a reţinut ca şi considerente juridice şi faptice următoarele: dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul prevăd obligativitatea autorităţii publice de a executa din oficiu hotărârea pronunţată în materia contenciosului administrativ, în cazul nerespectării acestui principiu, legiuitorul consacrând o modalitate specială de sancţionare. În speţă, prin sentinţa a cărei neexecutare este reclamată, Tribunalul a recunoscut dreptul reclamantului la sporurile de confidenţialitate şi mobilitate a dispus plata acestora însă într-un cuantum ce urma să fie negociat între părţi. Din interpretarea acestor dispoziţii a rezultat că atât timp cât cuantumul sporurilor nu a fost negociat, plata acestora fiind condiţionată de prealabila negociere, pârâta nu putea efectua nici o plată.
Prin urmare, solicitarea reclamantului de a obliga pârâta la plata despăgubirilor într-un cuantum de 50% din salariul brut fără să precizeze în concret la care salariu face referire şi fără să facă dovada că între părţi s-a purtat o negociere care ulterior nu a fost respectată, este nefondată.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G.C.T., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte: instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura acestuia, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 8 şi 9). Mai precis, în mod greşit instanţa de fond a aplicat decizia I.C.C.J. la speţa de faţă, întrucât recursul în interesul legii al I.C.C.J. este obligatoriu în cauzele ce privesc cererile pentru stabilirea celor două sporuri şi nu în cauzele întemeiate pe art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care privesc despăgubiri în caz de neexecutare a unor hotărâri de contencios-administrativ. Cererea sa privind stabilirea celor două sporuri a fost formulată înaintea pronunţării deciziei I.C.C.J. şi a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat, hotărârea astfel pronunţată urmând a fi pusă în executare întocmai. Eroarea instanţei de fond rezultă în mod clar din motivarea hotărârii atunci când se apreciază că „nu poate acorda un anumit procent din salariul brut pentru sporul de confidenţialitate şi mobilitate, instanţa neputând acţiona ca organ legiuitor”. Astfel, rezultă în mod clar că instanţa de fond a înţeles în mod greşit că este învestită cu o cerere în stabilirea celor două sporuri şi nu cu o cerere în acordarea de despăgubiri ca urmare a neexecutării unei hotărâri de administrativ.
Pentru motivele detaliate mai sus, intimata a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul a fost apreciat ca fondat pentru următoarele considerente: potrivit dispoziţiilor art. 261 C.proc.civ., hotărârea judecătorească cuprinde în mod obligatoriu considerentele, adică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au încălcat cererile părţilor. Motivarea înseamnă în fapt încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătoreşti nu numai că nesocoteşte dispoziţiile articolului analizat, ci poate constitui o încălcare a art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, Curtea europeană amintind adesea că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod concret examinate de instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (CEDO, cauza Albina c. România, cauza Virgil Ionescu c. România).
În speţă, din considerentele hotărârii recurate nu rezultă că judecătorul fondului a avut în vedere petitul acţiunii. Din obligarea pârâtului la despăgubiri (conform art. 24 din Legea nr. 554/2004), rezultă mai degrabă că judecătorul fondului s-a considerat investit cu a acţiune în obligarea pârâtului la acordarea unor sporuri. Or, o atare acţiune a fost deja soluţionat în mod irevocabil, reclamantul având dificultăţi în executarea hotărârii judecătoreşti obţinute în acest sens. Cum nemotivarea hotărârii atrage sancţiunea nulităţii absolute, conform dispoziţiilor 105 alin. (2) C.proc.civ., se impune admiterea recursului de faţă cu consecinţa casării cu trimitere spre rejudecare, dând astfel eficienţă dispoziţiilor 312 alin. (3) teza III C.proc.civ. în referire la art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
În rejudecare, Tribunalul Brăila va proceda mai întâi la încadrarea în fapt şi în drept a solicitării reclamantului, după care va aprecia asupra caracterului fondat sau nefondat al acesteia, respectând rigoarea impusă de art. 261 C.proc.civ.
(Judecător Gina Ignat)
