Procedurile deschise sub imperiul Legii nr. 64/1995 şi aflate în derularea unui plan de reorganizare confirmat de tribunal nu pot beneficia de drept de prelungirea perioadei de a planului de la 2 la 3 ani, aşa cum reglementează noua lege, în lipsa unei menţiuni exprese în noul act normativ.
Împrejurarea că legea suferă modificări succesive sau chiar abrogări nu este de natură să afecteze stabilitatea raporturilor juridice şi implicit puterea lucrului judecat a hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1978 din 24 octombrie 2007
Prin cererea formulată de administratorul special I.M. s-a solicitat constatarea prelungirii de drept a perioadei de derulare a planului de reorganizare până la 3 ani de la data confirmării și menținerea derulării acestui plan până la data de 29 aprilie 2008, dată când se împlinesc cei 3 ani.
Cererea a fost formulată în temeiul art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 92 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, în vigoare la momentul propunerii și confirmării planului debitoarei, „executarea planului de reorganizare nu va putea depăși 2 ani, socotiți de la data confirmării.”
Acest termenul de 2 ani reprezenta termenul limită pe perioada căruia se putea extinde executarea planului, astfel că durata de executare a sa putea fi și mai scurtă.
în speță, planul de reorganizare a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 1335/com. din 29 aprilie 2005) ce a dobândit autoritate de lucru judecat.
în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, executarea planului de reorganizare nu va putea depăși 3 ani, socotiți de la data confirmării.
în cauză se pune problema dacă procedurile deschise sub imperiul Legii nr. 64/1995 și aflate în derularea unui plan de reorganizare confirmat de tribunal pot beneficia de drept de prelungirea perioadei de executare a planului de la 2 ani la 3 ani așa cum reglementează nou lege, în lipsa unei mențiuni exprese în noul act normativ.
Răspunsul nu poate fi decât unul negativ în condițiile în care sunt incidente dispozițiile din art. 16 alin. (2) din Constituția României potrivit cu care „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
împrejurarea că legea suferă modificări succesive sau chiar abrogări nu este de natură să afecteze stabilitatea raporturilor juridice și implicit puterea lucrului judecat a hotărârile judecătorești pronunțate anterior.
Din această perspectivă soluția respingerii cererii ca inadmisibilă este corectă deoarece executarea planului de reorganizare confirmat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 este în strânsă legătură cu hotărârea de confirmare pronunțată potrivit Legii nr. 64/1995.
Faptul că perioada, confirmată de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 1335/com/2005, pentru executarea planului de reorganizare a coincis cu termenul maxim prevăzut în art. 92 din Legea nr. 64/1995 nu poate constitui un argument pentru prelungirea duratei până la 3 ani cât este prevăzută de noul act normativ deoarece nimic nu garantează că executarea planului ar fi fost confirmată pentru o durată de 3 ani dacă aceste dispoziții ar fi fost în vigoare la momentul confirmării planului.
Potrivit art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 107 lit. c) și următoarele.
Cum debitoarea nu a obținut fondurile din vânzarea bunurilor și din derularea activității de panificație și carmangerie (care, de altfel, nici nu a fost demarată), nefiind deci aduse la îndeplinire cele propuse prin plan, în mod corect s-a dispus trecerea la procedura falimentului în lipsa unei cereri din partea administratorului judiciar așa cum prevăd dispozițiile art. 95 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.
Pe cale de consecință, curtea constată că nu există motive de nelegalitate a hotărârii recurate, criticile aduse de recurenta I.M. fiind neîntemeiate motiv pentru care recursul este respins ca nefondat.
(Judecător Georgiana Pulbere)
