Societate comercială dizolvată şi radiată. Recurs promovat de fostul asociat. Inadmisibilitate


Este inadmisibil recursul formulat de fostul asociat al unei societăţi a cărei capacitate de folosinţă a încetat dacă nu dovedeşte, în condiţiile legii, că i-a fost transmisă calitatea procesuală a fostului subiect de drept.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 826 din 2 noiembrie 2007

Prin cererea de chemare în judecată societatea comercială S.M. SRL, în contradictoriu cu D.G.F.P. Bacău și G.F. Bacău, a solicitat anularea actului administrativ fiscal prin care erau stabilite obligații fiscale suplimentare. Judecarea cererii de chemare în judecată s-a suspendat în condițiile art. 242 pct. 2 C.proc.civ.

Prin sentința civilă 566 din 3 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis sesizarea și, în temeiul art. 248 C.proc.civ., s-a constatat perimată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 3 iunie 2005 în temeiul art. 242 pct. 2 C.proc.civ., cauza rămânând în nelucrare din vina părții mai mult de un an.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.A în calitate de administrator și asociat unic al SC S.M SRL care susține că pentru termenul din 3 noiembrie 2006 citarea s-a realizat în Bacău str. M. nr. 11 deși societatea avea sediul în Iași, iar ulterior a fost dizolvată și radiată. Că încheierea de suspendare nu a fost comunicată la adresa administratorului, iar în legătură cu sumele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată sunt în desfășurare acte de urmărire penale, iar potrivit art. 19 alin. (2) C.proc.pen. cauza se suspendă de drept.

în recurs, la termenul din 2 noiembrie 2007 s-a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, formulat de B.A.

Prin decizia 826/2007 s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins recursul ca inadmisibil.

Instanța de recurs a reținut ca fiind fondată excepția inadmisibilității recursului pentru considerentele următoare:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 4308 din 2 aprilie 2002 reclamanta SC S.M SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D.G.F.P. Bacău și G.F. Bacău, anularea Deciziei 50 din 4 martie 2002 a D.G.F.P. Bacău și a procesului-verbal din 25 ianuarie 2002 încheiat de G.F. Bacău.

Așadar, raportul de drept procesual s-a legat între societatea comercială și cele două instituții pârâte, acestea având calitatea de părți în prezenta cauză.

Societatea reclamantă era constituită din doi asociați, B.A și B.C., care au hotărât dizolvarea societății. Prin încheierea 2181 din 30 martie 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași s-a admis cererea formulată de B.A și s-a dispus înregistrarea mențiunii privind lichidarea prin dizolvarea societății, numindu-se lichidator O.M.

Lichidatorul a întocmit bilanțul de lichidare, iar prin cererea din 3 septembrie 2004 acesta solicită radierea societății, radiere dispusă prin încheierea din 20 septembrie 2004 pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (republicată în 2004) societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării, dată de la care aceasta dobândește capacitate de folosință și de exercițiu conform art. 33 din Decretul nr. 31/1954 cu precizările din acest act normativ.

Potrivit art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea își păstrează personalitatea juridică până la terminarea operațiunii de lichidare, dată de la care societatea încetează ca persoană juridică, încetând totodată și capacitatea de folosință și exercițiu a acesteia.

Față de prevederile legii, de la data de 20 septembrie 2004, data radierii societății reclamante din Registrul Comerțului, reclamanta nu mai exista ca subiect de drept, capacitatea de folosință a acesteia încetând.

Recursul a fost promovat de fostul asociat și administrator al societății reclamante, aceasta nefiind parte în dosarul 8915/2003, iar recurentul nu a făcut dovada transmiterii calității procesuale în condițiile prevăzute de lege.

Este adevărat că din raportul de lichidare rezultă că terenul, care a fost proprietatea societății, urmează să fie atribuit recurentului, însă obiectul prezentei cauze îl constituie anularea unor acte administrative care nu se referă la terenul preluat de recurent și în raport cu care acesta ar putea invoca transmiterea calității procesuale în calitatea sa de succesor cu titlu particular (avânz cauză).

(Judecător Vasilică Pintea)