Textul art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, prevede desemnarea lichidatorului provizoriu şi stabilirea atribuţiilor şi remuneraţiilor în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului. În lipsa unei asemenea hotărâri, judecătorul sindic avea la dispoziţie criteriile oferite de O.U.G. nr. 86/2006 şi, în plus, Ordinul nr. 1186/2006 priveşte organele fiscale, deci creditorii bugetari, nefiind astfel posibilă aplicarea şi cu privire la ceilalţi creditori.
Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 543 din 3 mai 2007
Prin sentința civilă nr. 168 din 19 februarie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr. 1087/2006 a aprobat raportul prin care administratorul judiciar G.M.C. SPRL a propus intrarea în faliment a debitoarei SC B. SRL, a admis cererea administratorului judiciar și a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului, desemnându-l în calitate de lichidator judiciar pe G.M.C. SPRL și stabilindu-i retribuția. Totodată, s-a dispus dizolvarea societății debitoare și lichidarea dreptului de administrare al debitorului.
S-a reținut în considerente că prin sentința civilă nr. 7 din 8 ianuarie 2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței și că, analizându-se raportul administratorului judiciar, s-a constatat că sunt incidente prevederile art. 107 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cu precizarea că debitoarea și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată a falimentului, nu și-a declarat intenția de reorganizare și nu s-a propus vreun plan de reorganizare.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, care a solicitat modificarea în parte în sensul stabilirii retribuției lichidatorului judiciar în conformitate cu solicitarea sa și cu respectarea Ordinului M.F.P. nr. 1186/2006.
în motivarea recursului s-a arătat că, având calitatea de creditor și în condițiile în care nici un alt creditor nu și-a exprimat punctul de vedere referitor la chemarea lichidatorului și fixarea retribuției, judecătorul sindic trebuia să țină seama de punctul de vedere exprimat de Direcția Generală a Finanțelor Publice – recurenta creditoare, care este în concordanță cu actul normativ indicat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041C.proc.civ., instanța a constatat că recursul creditoarei este nefondat.
în primul rând trebuie pornit de la faptul că, Ordinul nr. 1186/2006 al M.F.P. este un act normativ inferior ca forță juridică față de O.U.G. nr. 86/2006. Este adevărat că, Ordinul M.F.P. invocat de recurentă privește deschiderea procedurii insolvenței și prevede că organele fiscale nu vor accepta un onorariu lunar mai mare de 2000 lei și nici ca onorariul de succes să fie mai mare de 7% din valoarea bunurilor valorificate, dar, nu este mai puțin adevărat că textul art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, prevede desemnarea lichidatorului provizoriu și stabilirea atribuțiilor și remunerațiilor în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului. în lipsa unei asemenea hotărâri, judecătorul sindic avea la dispoziție criteriile oferite de O.U.G. nr. 86/2006 și, în plus, Ordinul nr. 1186/2006 privește organele fiscale, deci creditorii bugetari, nefiind astfel posibilă aplicarea și cu privire la ceilalți creditori.
Judecătorul sindic nu avea temei legal să facă abstracție de prevederile art. 107 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, iar în lipsa criteriilor aprobate prin hotărâre de guvern să înlăture criteriile cuprinse în O.U.G. nr. 86/2006 – art. 37, act juridic cu forță juridică de aplicare superioară unor norme care sunt destinate doar creditorilor – organe fiscale.
Pentru considerentele arătate, instanța văzând și prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a respins ca nefondat recursul.
