– Codul Muncii, art. 268 alin. 2
Cercetând recursul declarat, în limita criticilor formulate, Curtea retine ca acesta este nefondat.
Cercetând recursul declarat, în limita criticilor formulate, Curtea retine ca acesta este nefondat.
Într-adevar, astfel cum a rezultat si din considerentele sentintei atacate, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, prin prima cerinta întelegându-se ca ea trebuie sa respecte toate conditiile, de fond si forma prevazute de lege pentru emiterea ei valabila.
Într-adevar, astfel cum a rezultat si din considerentele sentintei atacate, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, prin prima cerinta întelegându-se ca ea trebuie sa respecte toate conditiile, de fond si forma prevazute de lege pentru emiterea ei valabila.
Din aceasta perspectiva, precum si din punct de vedere al exigentelor art.268 alin.2 din Codul muncii, toate elementele prevazute de acest text pentru validitatea deciziei trebuie sa se regaseasca, în mod formal, în chiar cuprinsul ei, sub sanctiunea nulitatii absolute a acestui act, singurul care produce propriu-zis efectul sanctionator.
Din aceasta perspectiva, precum si din punct de vedere al exigentelor art.268 alin.2 din Codul muncii, toate elementele prevazute de acest text pentru validitatea deciziei trebuie sa se regaseasca, în mod formal, în chiar cuprinsul ei, sub sanctiunea nulitatii absolute a acestui act, singurul care produce propriu-zis efectul sanctionator.
Or, sub aceste aspecte, devine irelevant ca fapta de îndeplinire necorespunzatoare a atributiilor de serviciu a existat, rezultând din cercetarea efectuata, astfel cum se motiveaza pe larg în cuprinsul cererii de recurs, câta vreme existenta unei abateri nu este suficienta pentru valabilitatea deciziei de sanctionare, pentru care se cere reflectarea corespunzatoare, a tuturor elementelor prevazute de art.268 alin.2 din Codul muncii.
Or, sub aceste aspecte, devine irelevant ca fapta de îndeplinire necorespunzatoare a atributiilor de serviciu a existat, rezultând din cercetarea efectuata, astfel cum se motiveaza pe larg în cuprinsul cererii de recurs, câta vreme existenta unei abateri nu este suficienta pentru valabilitatea deciziei de sanctionare, pentru care se cere reflectarea corespunzatoare, a tuturor elementelor prevazute de art.268 alin.2 din Codul muncii.
Din acest punct de vedere a apreciat prima instanta ca nu mai este necesar sa cerceteze savârsirea, pe fond, a unei abateri disciplinare, întrucât decizia de sanctionare este nelegal întocmita, în primul rând sub aspectul lipsei de corespondenta între calificarea faptei sanctionate si continutul pretins al acesteia.
Din acest punct de vedere a apreciat prima instanta ca nu mai este necesar sa cerceteze savârsirea, pe fond, a unei abateri disciplinare, întrucât decizia de sanctionare este nelegal întocmita, în primul rând sub aspectul lipsei de corespondenta între calificarea faptei sanctionate si continutul pretins al acesteia.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 2246 R DIN 17 MAI 2010
Prin sentinta civila nr.6276/15.10.2009 pronuntata în dosarul nr. 21697/3/2009,Tribunalul Bucuresti – Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte cererea completata formulata de contestatorul Pavel Stefan în contradictoriu cu intimatul Senatul României; a admis contestatia formulata împotriva deciziei de sanctionare disciplinara reprezentata de Ordinul nr. 1561/29.12.2008 emis de intimat; a fost anulat Ordinul nr. 1561/29.12.2008 emis de intimat.
De asemenea, a dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii ordinului anulat si obligarea intimatului la plata catre contestator a diferentelor banesti retinute contestatorului din salariul lunii decembrie 2008, cu titlu de sanctiune disciplinara.
Totodata, a respins cererea privind acordarea daunelor morale formulata de contestator ca neîntemeiata; a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
A respins, ca inadmisibila, cererea de chemare în garantie a Primariei Municipiului Bucuresti.
În considerente a retinut ca Ordinul nr. 1561 din 29.12.2008 emis de Secretarul General al Senatului României si prin care s-a dispus sanctionarea disciplinara a salariatului este atât nelegal cât si netemeinic.
Astfel, sub aspectul legalitatii, Tribunalul a retinut încalcarea de catre intimata, atât anterior cât si la momentul emiterii ordinului contestat a unor dispozitii legale imperative prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Referitor la aspectele de nelegalitate ce afecteaza decizia contestata, anterioare emiterii acesteia si aplicarii sanctiunii disciplinare, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Potrivit prevederilor art.75 alin.7, alin. 8 si alin. 9 din contractul colectiv de munca unic la nivel national aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numarul 2895/29.12.2006: “Salariatul are dreptul sa cunoasca toate actele si faptele cercetarii si sa solicite în aparare probele pe care le considera necesare. Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sanctiuni disciplinare dupa finalizarea cercetarii. Lucrarile comisiei de disciplina se consemneaza într-un registru de procese-verbale”.
Aceste prevederi sunt în concordanta si vin în completarea prevederilor art. 267 alin. 4 din Codul muncii referitoare la realizarea cercetarii disciplinare.
În acest context, Tribunalul a retinut ca cercetarea disciplinara prealabila a salariatului s-a demarat ca urmare a Referatului cu nr. 1911 din 08.12.2008 al Directiei Generale de Logistica Directia Transporturi “privind abaterea savârsita de domnul Pavel Stefan” prin care s-a solicitat întrunirea comisiei de disciplina în vederea luarii “masurilor disciplinare corespunzatoare”, avându-se în vedere ca din “sesizarea domnului Sava Constantin – Secretar General Adjunct reiese ca din convorbirea telefonica avuta cu Presedintele Senatului, domnul Pavel Stefan a avut o atitudine necorespunzatoare”.
Ca urmare a acestui referat: s-a efectuat de catre persoana desemnata sa efectueze cercetarea disciplinara convocarea contestatorului la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile cu nr. 174/15 decembrie 2008, obiectul convocarii constituindu-l presupusa atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele Senatului, convocare ce i-a fost adusa la cunostinta contestatorului sub semnatura de primire la data de 16 decembrie 2008.
În urma realizarii cercetarii disciplinare s-a întocmit de catre persoana desemnata sa efectueze cercetarea disciplinara, consilierul parlamentar în cadrul Biroului contencios, Slepciovici Mihail, referatul privind cercetarea disciplinara prealabila a contestatorului, înregistrat sub nr. 2747 din 23.12.2008, în care se mentioneaza expres la pagina 3 din referat ca în urma verificarilor “nu a rezultat vreo atitudine necorespunzatoare a domnului Pavel Stefan fata de Presedintele Senatului, mentionându-se în esenta, ca fapta ce poate fi retinuta salariatului ca abatere disciplinara si pentru care s-a propus aplicarea sanctiunii disciplinare ar consta în “deficiente în coordonarea activitatii de transport si se încadreaza, potrivit prevederilor art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, la îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu “.
Or, emitentul Ordinului de sanctionare disciplinara nu a tinut cont de rezultatele cercetarii disciplinare prealabile consemnate în Referatul privind cercetarea disciplinara prealabila a salariatului, înregistrat sub nr. 2747 din 23.12.2008 si a procedat la aplicarea sanctiunii disciplinare prevazute de art. 264 alin. 1 litera e) din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza cu 10% pe luna decembrie 2008, pentru atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului – domnul Ilie Sîrbu.
Aplicarea sanctiunii disciplinare pentru o fapta cu privire la care s-a retinut în urma cercetarii disciplinare prealabile ca nu rezulta din aceste cercetari ca ar fi fost savârsita de salariat reprezinta o grava încalcare atât a principiului respectarii dreptului la aparare al salariatului anterior aplicarii sanctiunii disciplinare prealabile, cât si a principiului consensualismului si al bunei-credinte pe care trebuie sa se bazeze relatiile de munca.
Or, câta vreme concluziile comisiei de disciplina consemnate în “Referatul privind cercetarea disciplinara prealabila a salariatului, înregistrat sub nr. 2747 din 23.12.2008”, au fost neechivoce în sensul ca “nu a rezultat vreo atitudine necorespunzatoare a domnului Pavel Stefan fata de Presedintele Senatului”, iar angajatorul trece în mod nejustificat peste concluziile cercetarii disciplinare dupa finalizarea cercetarii, masura sanctionarii disciplinare astfel dispusa echivaleaza cu aplicarea sanctiunii disciplinare în lipsa efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului sa supuna salariatul unei anchete disciplinare în cadrul careia acesta sa fie audiat si sa fie nevoit sa aduca probe si argumente în sprijinul nevinovatiei sale, pentru ca mai apoi angajatorul sa ignore rezultatul acestei cercetari, întrucât scopul efectuarii cercetarii disciplinare îl reprezinta tocmai stabilirea savârsirii unor abateri disciplinare de catre salariat si a vinovatiei acestuia, urmata potrivit art.75 alin.8 din contractul colectiv de munca unic la nivel national 2007-2010 de propunerea concreta de aplicare sau neaplicare a unei sanctiuni disciplinare dupa finalizarea cercetarii, pentru faptele ce au putut fi dovedite ca abateri disciplinare.
Totodata, actul de sanctionare este si netemeinic, întrucât fapta sanctionata disciplinar astfel cum a fost retinuta în cuprinsul ordinului de sanctionare disciplinara nu a fost dovedita în cauza de intimata si nu întruneste elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 263 alin. 2 din Codul muncii, dupa cum urmeaza:
Potrivit dispozitiilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Fapta comisiva retinuta în sarcina contestatorului ca abatere disciplinara, aceea de a fi avut o atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului – domnul Ilie Sîrbu, fapta retinuta atât în partea introductiva a Ordinului contestat cât si în partea prin care se aplica sanctiunea disciplinara, nu a fost savârsita în cauza de contestator si nu se încadreaza în prevederile art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, respectiv nu întruneste cerinta de a reprezenta o “îndeplinire necorespunzatoare a atributiilor de serviciu” si pe cale de consecinta nu constituie abatere disciplinara în sensul prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, existenta unei fapte ilicite savârsite de salariat este de esenta raspunderii disciplinare. În lipsa dovedirii faptei imputate salariatului si a caracterului ilicit al acesteia, raspunderea disciplinara a salariatului nu poate fi angajata.
În acest context, doua aspecte esentiale urmeaza a fi analizate si retinute în cauza de catre instanta:
Un prim aspect vizeaza existenta unei actiuni savârsite cu vinovatie de catre salariat si încalcarea prin aceasta a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractului colectiv de munca aplicabil, ordinelor si dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici.
În privinta faptei comisive (actiunii) a salariatului de a fi avut “o atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului – domnul Ilie Sîrbu”, ce ar fi fost savârsita prin aceea ca nu i-ar fi comunicat ca sunt probleme cu pregatirea masinii care-l deservea si nici cât va dura deplasarea auto de la garaj, fapta ce a avut ca urmare “lezarea prestigiului presedintelui Senatului”, Tribunalul a retinut pe de o parte ca o asemenea fapta nu este dovedita în cauza de catre intimata, din niciuna din probele dosarului nerezultând existenta unei atitudini necorespunzatoare a salariatului, savârsita prin acte comisive, întrucât, prin definitie, a avea atitudine necorespunzatoare presupune manifestarea unui comportament necorespunzator fata de o persoana si care în cazul dat ar fi avut ca scop sau ca efect “lezarea prestigiului presedintelui Senatului”, iar o asemenea atitudine nu poate fi în nici un caz dedusa din existenta unei pretinse fapte omisive, respectiv lipsa de comunicare a unor probleme cu pregatirea masinii care îl deservea pe Presedintele Senatului, întrucât o asemenea fapta omisiva nu poate reprezenta în sine manifestarea unui comportament necorespunzator fata de Presedintele interimar al senatului si nici nu poate avea ca efect “lezarea prestigiului presedintelui Senatului”.
În orice caz, asa cum ama mai retinut, chiar concluziile comisiei de disciplina consemnate în “Referatul privind cercetarea disciplinara prealabila a salariatului, înregistrat sub nr. 2747 din 23.12.2008”, au fost neechivoce în sensul ca “nu a rezultat vreo atitudine necorespunzatoare a domnului Pavel Stefan fata de Presedintele Senatului”, iar savârsirea acestei fapte de catre salariat nu rezulta nici din modul în care a fost descrisa fapta în cuprinsul Ordinului de sanctionare si nici din actele care au stat la baza emiterii acestuia, neexistând nici un document care sa ateste care au fost acele fapte ale salariatului savârsite în mod direct fata de Presedintele Senatului si din care se poate desprinde concluzia existentei unei atitudini necorespunzatoare manifestata de salariat fata de Presedintele Senatului si care ar fi avut ca urmare “lezarea prestigiului presedintelui Senatului”.
În plus, fiind vorba despre o fapta despre care se pretinde ca ar fi lezat prestigiul unei persoane, pentru ca o asemenea fapta sa poata fi retinuta este necesar ca acea persoana sa acuze existenta comportamentului incriminat si sa releve aspectele acestui comportament care au avut ca efect rezultatul daunator pentru prestigiul sau.
Or, nu exista la dosarul cauzei nici un act din care sa rezulte vreo sesizare din partea persoanei lezate a pretinsului comportament necorespunzator al salariatului fata de aceasta, intimata limitându-se sa arate ca aceasta sesizare s-ar deduce din existenta unei convorbiri telefonice pe care Presedintele interimar al Senatului ar fi purtat-o cu Secretarul General Adjunct (sesizarea domnului Sava Constantin – Secretar General Adjunct, care de asemenea nu a fost depusa la dosar) si din care s-ar desprinde ca salariatul Pavel Stefan a avut o atitudine necorespunzatoare.
Este neîndoielnic ca sub aspect probator, Tribunalul nu a putut avea în vedere ca act prin care s-ar releva un anumit comportament al salariatului o pretinsa convorbire telefonica între doua persoane indiferent de functia ocupata de acestea în ierarhia de stat, întrucât continutul convorbirii din care ar rezulta eventualul comportament necorespunzator al salariatului nu poate fi dovedit si nici acceptat ca proba în instanta, doar prin simpla referire la existenta si continutul convorbirii.
Nimic nu-l împiedica pe Presedintele interimar al Senatului sa sesizeze în scris incidentul si sa releve comportamentul si atitudinea necorespunzatoare a salariatului, neputând fi acceptat ca salariatul acesta le-a imputat într-o convorbire telefonica.
Totodata, s-a retinut de Tribunal ca fapta retinuta în cuprinsul Ordinului de sanctionare disciplinara, în sarcina contestatorului ca abatere disciplinara, aceea de a fi avut o atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului – Domnul Ilie Sîrbu, nu se încadreaza în prevederile art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, respectiv nu întruneste cerinta de a reprezenta o “îndeplinire necorespunzatoare a atributiilor de serviciu” si pe cale de consecinta nu constituie abatere disciplinara în sensul prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, salariatul a fost sanctionat disciplinar pentru fapta de a fi avut o atitudine necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului – domnul Ilie Sîrbu, retinându-se ca prevedere încalcata de salariat art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, în conformitate cu care “constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit dispozitiilor legale si ale prezentului regulament îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu”.
Or, fata de modalitatea de descriere a faptei nu rezulta care atributie de serviciu dintre cele prevazute de fisa postului sau de reglementarile interne a fost îndeplinita necorespunzator de catre salariat pentru ca mai apoi îndeplinirea necorespunzatoare sa poata fi sanctionata potrivit dispozitiilor regulamentului intern al personalului serviciilor Senatului.
Este real ca anumite aspecte relevate în concluziile Referatului privind cercetarea disciplinara prealabila a contestatorului, înregistrat sub nr. 2747 din 23.12.2008, ar putea sa se încadreze potrivit prevederilor art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, la îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu, cum ar fi neluarea unor masuri sau nesesizarea unor aspecte la intrarea în tura, existenta unor “deficiente în coordonarea activitatii de transport, însa Tribunalul a retinut ca salariatul nu a fost sanctionat disciplinar pentru aceste fapte, ci pentru atitudinea necorespunzatoare fata de Presedintele interimar al Senatului, fapta care nu a putut fi dovedita si care nici nu se încadreaza în prevederile art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, astfel încât fapta retinuta în sarcina salariatului întrucât nu încalca prevederile regulamentului intern mentionate nu are nici caracter ilicit si nu reprezinta o încalcare a disciplinei muncii (în sensul descris de art. 263 alin. 2 din Codul muncii).
Tribunalul nu a luat în considerare înscrisurile produse de angajator pe parcursul solutionarii litigiului, ulterioare sanctionarii disciplinare a salariatului (datând din luna februarie 2009) cu care a încercat sa dovedeasca existenta unei vinovatii a salariatului în relatia acestuia cu Presedintele Senatului (Punctul de vedere al Directiei Generale de Logistica/Directia Transporturi), câta vreme aceste acte nu au stat la baza sanctionarii disciplinare a salariatului si nu au întemeiat masura dispusa.
În acest context în care angajatorului îi este interzis sa dovedeasca si sa sustina în instanta alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de sanctionare disciplinara, Tribunalul nu a analizat daca, în concret, faptele invocate direct în contestatie reprezinta sau nu abatere disciplinara si ar fi putut atrage raspunderea salariatului De altfel, pârâta trebuia sa dovedeasca cu precadere “atitudinea necorespunzatoare a domnului Pavel Stefan fata de Presedintele Senatului”, întrucât aceasta este situatia de fapt descrisa si retinuta în decizia de sanctionare disciplinara si care nu se încadreaza în continutul abaterii prevazute la art. 53 litera c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, reprezentând eventual o alta abatere si respectiv o alta încadrare decât cea retinuta în cuprinsul deciziei, dar care însa nu a putut fi avuta în vedere de Tribunal întrucât ar contraveni continutului deciziei de concediere, fata de aplicarea sanctiunii disciplinare numai în raport de fapta mentionata în decizie si ar echivala cu retinerea unei alte situatii de fapt.
Tribunalul nu a luat în considerare niciuna din sustinerile pârâtului din întâmpinare prin care se încearca o relevare si a altor fapte direct în fata instantei, cum ar fi afirmatiile intimatului din cuprinsul întâmpinarii în sensul ca reclamantul “în calitate de coordonator al activitatii de transport dupa orele de program ale Senatului – potrivit fisei postului – se face vinovat pentru modul în care a tratat solicitarea domnului Presedinte al Senatului, alegând solutia cea mai proasta”, ca “Faptele lui Pavel Stefan (ca nesesizarea lipsei cheii auto B-01-SEN de la panou la intrarea în tura sau sesizarea existentei cheii la panou dupa ce l-a trimis pe Ungurianu Costica acasa la Balta Nicolae, nesesizarea la intrarea în tura a faptului ca de pe auto B-01-SEN trebuia dat cel putin praful de pe ea si neluarea imediat a acestei masuri, lipsa de comunicare cu Ilie Sârbu, presedintele interimar al Senatului si cu soferul Ungurianu Costica, savârsite cu vinovatie, reprezinta deficiente în coordonarea activitatii de transport”, etc. întrucât o asemenea situatie de fapt nu rezulta din cuprinsul deciziei contestate, decizie ce nu face nici o referire la savârsirea de catre salariat a acestor abateri, relevarea unor fapte direct în cuprinsul apararilor formulate în fata instantei contravine prevederilor art. 77 din Codul muncii (care se aplica si în acest caz pentru identitate de ratiune) în conformitate cu care, în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt decât cele precizate si deci aratate în decizia de sanctionare, iar practica angajatorilor de a aduce în instanta motive de fapt ce nu pot fi verificate ca ar fi întemeiat masura disciplinara trebuie sanctionata de instanta, întrucât contravine atât prevederilor legale referitoare la aplicarea sanctiunii disciplinare (art.77 din Codul muncii) cât si principiului bunei credinte pe care se bazeaza relatiile de munca, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii.
În acest sens, din întreaga a evenimentelor, rezulta ca emiterea actului de sanctionare disciplinara a contestatorului s-a facut în mod netemeinic si nelegal, context în care Tribunalul a constatat ca prin încalcarea prevederilor imperative edictate de lege pentru aplicarea valabila a sanctiunii disciplinare, s-au creat suficiente premise pentru anularea ordinului contestat.
Ca o consecinta a admiterii contestatiei si a anularii ordinului de sanctionare, Tribunalul a constatat ca efectele nulitatii retroactiveaza pâna la momentul emiterii acestuia, printr-o fictiune a legii prezumându-se inexistenta sanctiunii disciplinare, astfel încât, la solicitarea contestatorului, va dispune repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de sanctionare prin obligarea intimatei la plata unei diferentei dintre salariul cuvenit potrivit contractului individual de munca si salariul încasat ca urmare a aplicarii sanctiunii disciplinare, constând în reducerea salariului cu 10% pe timp de o luna.
În privinta capatului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 1 leu reprezentând prejudiciul produs asupra onoarei si reputatiei profesionale si asupra imaginii create în institutie, tribunalul constata ca daunele solicitate cu acest titlu, se încadreaza în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, aflându-ne pe tarâmul solicitarii repararii unui prejudiciu de imagine si a unei suferinte psihice, respectiv a repararii unui prejudiciu moral.
Fata de cele mai sus retinute, Tribunalul a retinut ca în cazul de fata instanta s-a pronuntat numai cu privire la existenta unui prejudiciu de imagine si personal nepatrimonial suferit de reclamant în directa legatura cu emiterea actului de sanctionare disciplinara, la întinderea acestui prejudiciu si la existenta unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este conditionata de producerea unui minimum de probe si de indicii din care sa rezulte atât existenta prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a carui întindere, de o anumita gravitate, sa fie probata, întrucât nu se poate prezuma nici existenta, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însasi existenta masurii sanctionarii disciplinare, chiar daca aceasta masura s-a dovedit a fi nelegala, iar sustinerea reclamantului în sensul lezarii imaginii cât si a existentei unor consecinte negative pe planul raporturilor sociale si profesionale, nu pot fi primite de Tribunal, în conditiile în care, cu privire la existenta si întinderea prejudiciului acestuia îi revenea sarcina probarii acestor aspecte, nefiind suficienta simpla relevare a lor.
De asemenea, nu au fost dovedite nici restul sustinerilor contestatorului cu privire la tratamentul diferentiat la care a fost supus la momentul si ulterior aplicarii sanctiunii disciplinare si care ar fi avut ca scop sau ca efect îndepartarea sa de la promovare, cu consecinta respingerii în totalitate a acestui capat de cerere.
În raport de dispozitiile art. 60 Cod procedura civila, a respins ca inadmisibila cererea de chemare în garantie formulata de reclamant în contradictoriu cu chemata în garantie Primaria Municipiului Bucuresti prin Institutia primarului, având în vedere ca în cauza nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de acest text de lege.
Potrivit prevederilor art.60 alin.(1) din Codul de procedura civila “Partea poate sa cheme în garantie o alta persoana împotriva careia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cadea în pretentii cu o cerere în garantie sau în despagubire”.
Cererea de chemare în garantie este inadmisibila din prisma dreptului muncii, atâta timp cât drepturile revendicate de catre reclamant deriva dintr-un raport de munca al carui subiect nu este si institutia chemata în garantie.
Or, fata de obiectul cererii de chemare în judecata, contestarea unei sanctiuni disciplinare, este inadmisibila chemarea în garantie a unei terte persoane printr-o cerere prin care se solicita altceva decât garantarea sau despagubirea, în baza unor raporturi de garantie legale sau contractuale, atâta timp cât reclamantul nu solicita despagubirea sa în situatia pierderii procesului, în baza unor raporturi care ar permite o asemenea despagubire, ci solicita obligarea directa a chematului în garantie la executarea unei prestatii în favoarea institutiei pârâte, ce nu are legatura cu cererea dedusa judecatii.
Reclamantul nu a facut dovada existentei obligatiei de garantie sau de despagubire a chematei în garantie Primaria Municipiului Bucuresti prin Institutia primarului, în ipoteza în care ar pierde procesul si nu a indicat prevederile legale sau temeiurile contractuale pe care îsi întemeiaza cererea de chemare în garantie.
Constatând ca nu exista în cauza o obligatie de garantie sau de despagubire care sa incumbe chematului în garantie în cazul în care reclamantul ar cadea în pretentii, dispozitiile pe care se bazeaza actiunea sa nu prevad vreo raspundere pentru chematul în garantie si nu constituie temeiul unor raporturi juridice, legale sau de alta natura între aceasta institutie publica si reclamantul în proces care sa dea nastere unei obligatii de garantie sau despagubire si tinând cont de specificul relatiilor de munca ce se stabilesc între angajat si angajator, Tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare în garantie a Primariei Municipiului Bucuresti.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedura civila, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor cheltuieli de judecata, întrucât, în conformitate cu prevederile textului de lege mentionat, partea care a câstigat procesul are dreptul la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de proces numai în masura în care dovedeste efectuarea acestor cheltuieli, dovada nefacuta în cauza de reclamant.
Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs Senatul României, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.21697/3/2009.
În sustinerea recursului a aratat ca sentinta civila este netemeinica si nelegala cu privire la ignorarea continutului referatului de cercetare disciplinara si care face parte în integralitate din ordinul S.G. nr 1561/20.12.2008de sanctionare a contestatarului:
“Din declaratia d-lui Pavel Stefan din data de 08.12.2008 completata cu declaratia data în data de 18.12.2008 rezulta desfasurarea urmatoarele activitati: telefon la soferul titular al auto Balta Nicolae sa-i trimita cardul de alimentare a masinii, l-a trimis pe Ungurianu Costica acasa la Balta Nicolae ( Ungurianu Costica declara ca a fost trimis si dupa cheia masinii, nu numai dupa cardul de alimentare), a pregatit auto B-01-SEN, Ungureanu Costica s-a întors de la soferul Balta Nicolae, s-a urcat în auto B-01-SEN si s-a deplasat de la garaj la corpul (A) al Senatului.
Dupa declaratia d-lui Ungurianu Costica din data de 08.12.2008 completata în data de 19.12.2008 deplasarea de la garaj la Balta Nicolae de aici si înapoi la garaj si apoi cu auto B-01-SEN de la garaj la corpul (A) al Senatului a durat cca. 18 minute. Acelasi traseu dupa declaratia d-lui Pavel Stefan a durat 10-5 minute.
Dl. Ungurianu Costica ajuns la corpul (A) al Senatului a asteptat cca. 15 minute ( dupa dl. Pavel Stefan s-a asteptat 15-20 minute) dupa care l-a sunat pe dl. Pavel Stefan si l-a informat ca nimeni “nu l-a ocupat” iar dl. Pavel Stefan a sunat la domnisoara Marin Daria Elena care i-a comunicat ca nu mai este nevoie de masina si ca aceasta sa fie retrasa la garaj. Totodata, i-a comunicat ca dl. Ilie Sârbu, presedinte interimar a Senatului s-a suparat ca auto nu a ajuns atunci când domnia sa avea nevoie de acesta. Dl. Pavel Stefan i-a spus ca-i pare rau de acest incident neplacut. Ajungerea cu întârziere a auto B-01-SEN de la garaj la corpul (A) al Senatului este justificata de dl. Pavel Stefan pe cauze obiective ca:
– auto B-01-SEN nu a functionat timp de doua saptamâni si trebuia curatat cel putin de praf;
– iesirea din garaj se face foarte greu, nu exista trotuar, nu exista semnalizare “Atentie Garaj”, nici lampa intermitenta, patrunderea în curtea Senatului se face numai pe poarta din 13 Septembrie, deci trebuie ocolita cladirea Senatului.
Durata prezentarii auto B-01-SEN la corpul (A) al Senatului putea fi scurtata cu cel putin 8 minute, timp pierdut cu deplasarea lui Ungurianu Costica la Balta Nicolae pentru a lua cheia si cardul de alimentare când Normele în materie sunt clare – auto se gareaza cu rezervorul alimentat, iar cheile se depun la panoul dispecerului, iar domnul Licucescu Dan, directorul interimar al Directiei i-a comunicat ca dispecerii au la dispozitie un card de alimentare pentru evenimente deosebite ca de exemplu cel în speta, o curatire a auto dureaza 2-3 minute, deci în cca. 7-10 minute auto B-01- SEN putea ajunge de la garaj la corpul (A) al Senatului. În plus, era zi de duminica în jurul orei 14 când este de notorietate ca traficul auto este mai lejer.
Principala vinovatie a d-lui Pavel Stefan în calitate de coordonator al activitatii de transport dupa orele de program ale Senatului – potrivit fisei postului – consta în lipsa de comunicare cu dl. Ilie Sârbu, presedintele interimar a Senatului în sensul ca trebuia sa-l informeze cu privire la timpul
în care auto B-01-SEN putea ajunge la corpul (A) al Senatului si lipsa de comunicare cu dl Ungureanu Costica, de soarta caruia nu s-a mai interesat dupa ce acesta a ajuns la corpul (A) al Senatului si unde a asteptat cca. 15 minute inutile.
Recurentul a mentionat ca în discutia telefonica avuta cu dl. Ilie Sârbu, presedinte interimar a Senatului dl. Ilie Sârbu i-a spus ca daca i se comunica ca va dura prezentarea auto ar fi înteles acest lucru si s-ar fi orientat spre ale auto, cum de altfel, a si procedat.
Întrebându-l pe dl. Pavel Stefan de ce nu l-a informat pe domnul Ilie Sârbu cu privire la cât va dura sosirea auto la corpul (A), i-a raspuns verbal ca “mi-a fost jena.”
Faptele d-lui Pavel Stefan (ca nesesizarea lipsei cheii auto B-01-SEN de la panoul la intrare în tura sau sesizarea existentei cheii la panou dupa ce l-a trimis pe Ungurianu Costica acasa la Balta Nicolae, nesesizarea la intrarea în tura a faptului ca de pe auto B-01-SEN ” trebuia dat cel putin praful de pe ea” si neluarea imediat a acestei masuri, lipsa de comunicare cu dl. Ilie Sârbu, presedintele interimar a Senatului si cu soferul Ungurianu Costica, savârsite cu vinovatie, reprezinta deficiente în coordonarea activitatii de transport si se încadreaza potrivit art.53 lit. c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, la îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu si pentru care s-a propus în temeiul art.263 din Codul muncii, sanctiunea disciplinara prevazuta de art. 55 lit. c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului respectiv reducerea salariului de baza pe o perioada de o luna cu 10% – echivalentul sanctiunii disciplinare prevazute de art.264 lit. e) din Codul Muncii.”
Cu toate ca se dovedeste clar ca faptele contestatarului savârsite cu vinovatie, reprezinta deficiente în coordonarea activitatii de transport si se încadreaza potrivit art.53 lit. c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, la îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu instanta retine doar ca ele ar putea eventual sta la baza unei alte sanctiuni date în urma unei alte cercetari, dar este clara consecinta nepunerii de catre contestator a auto solicitat la dispozitia Presedintele Senatului, fapt care a facut ca acesta sa iasa in parcare si sa caute o masina de ocazie.
Intimata prin consilier a aratat ca dat fiind faptul ca se afla în tura de duminica, contestatorul era loctiitorul Directorului Directiei Transporturi si avea atributiile acestuia. Masina trebuia pregatita la ora 8,00, adica la intrare în tura si nu la ora 14,00 când a fost solicitata, în plus, masina nu avea ce sa caute la acel sofer numit Balta Nicolae. Cheia se afla la panou si, conform regulamentului în vigoare, reclamantul avea doua carduri de serviciu. Arata ca în aceasta situatie contestatarul a ales cea mai proasta solutie, întrucât la momentul la care masina a ajuns la Presedintele Senatului acesta se afla în parcare si cauta o masina de ocazie.
Sentinta data nu este motivata întotdeauna în drept cum sunt de exemplu scoaterile în evidenta a faptului ca discutiile în acest caz au avut Ioc telefonic, dar se omite ca faptele au fost confirmate în scris de ceilalti conducatori ai serviciilor Senatului si de Directia Transporturi, au fost recunoscute de contestator cu ocazia cercetarii disciplinare si au fost confirmate de martorii audiati si s-a dovedit fara putinta de tagada vinovatia contestatorului sau se fac afirmatii cu privire la aspecte care nu au fost dezbatute în cadrul procesului care a avut loc. Astfel, la pag.6, paragraful 5 a sentintei se afirma ca: “Potrivit prevederilor art.75 alin.7 alin. 8 si alin. 9 din contractul colectiv de munca unic la nivel national aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numarul 2895/29.12.2006: salariatul are dreptul sa cunoasca toate actele si faptele cercetarii si sa solicite in aparare probele pe care le considera necesare, dar nu s-a dovedit nicicând ca s-a solicitat cunoasterea unor acte si fapte de catre contestator si ca angajatorul a refuzat punerea lor la dispozitia acestuia.”
Nesanctionarea faptelor contestatorului Pavel Stefan (ca nesesizarea lipsei cheii auto B-01-SEN de la panou la intrarea în tura sau sesizarea existentei cheii la panou dupa ce l-a trimis pe Ungurianu Costica acasa la Balta Nicolae, nesesizarea la intrarea în tura a faptului ca de pe auto B-01-SEN ” trebuia dat cel putin praful de pe ea” si neluarea imediat a acestei masuri, lipsa de comunicare cu dl. Ilie Sârbu, presedintele interimar a Senatului si cu soferul Ungurianu Costica, savârsite cu vinovatie, reprezinta deficiente în coordonarea activitatii de transport si se încadreaza potrivit art.53 lit. c) din Regulamentul Intern al personalului serviciilor Senatului, la îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu) duce la disfunctionalitati în serviciile autoritatii, cu atât mai mult cu cât contestatorul sustine nejustificat ca s-a încercat sanctionarea sa pentru a nu fi promovat, contrar realitatii existente – nu s-a prezentat la nici un concurs de ocupare a unui post potrivit pregatirii pe care o are.
Recurentul solicita admiterea recursului si respingerea ca neîntemeiata a contestatiei d-lui Pavel Stefan.
Se constata asadar, ca fapta sanctionata prin dispozitivul ordinului, consta în “atitudinea necorespunzatoare fata de presedintele senatului”, or, printr-o atare apreciere se întelege, în mod obisnuit, o fapta de atitudine necuviincioasa, ireverentioasa, raportat la obligatiile de serviciu, statut, cadru ori norme de comportare în general, în realitate, din felul cum a fost descrisa, rezultând ca a fost vorba de omisiunea de a-l informa ca sunt probleme cu pregatirea masinii ce-l deservea si cât va dura deplasarea acesteia de la garaj, fapta ce s-ar fi soldat cu lezarea prestigiului presedintelui senatului.
Or, în primul rând, din felul în care a fost descrisa, fapta nu se circumscrie abaterii disciplinare sanctionate, întrucât nu da masura unei atitudini nepotrivite, ci mai degraba a unei îndepliniri necorespunzatoare a atributiilor de serviciu ce tin de tehnica acestuia, iar nu de atitudine, însa si pentru aceasta fapta era necesara, sub sanctiunea nulitatii absolute, potrivit art.268 alin.2 lit.a) din Codul muncii, descrierea pertinenta si suficienta, ca si indicarea temeiului de drept care contine obligatia încalcata, de natura sa permita încadrarea juridica a faptei în ipoteza normei sanctionatoare si implicit, controlul judiciar asupra acesteia.
În decizia atacata însa, fapta este insuficient circumstantiata, atât cât priveste continutul concret al abaterii imputate, cât si cu privire la împrejurarile comiterii ei, si respectiv consecinta negativa efectiv suferita de presedintele senatului, pentru ca, pe baza datelor si elementelor cuprinse în decizie, aceasta sa poata fi calificata drept abatere de la disciplina muncii. În acelasi sens, prevederea din regulamentul intern indicata, sanctioneaza generic “îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu”, asadar, pe de o parte, fara legatura cu fapta sanctionata, astfel cum a fost calificata, pe de alta parte, cu nerespectarea dispozitiilor art.268 alin2 lit.b) din Codul muncii, care se refera la “prevederile încalcate de salariat”, întelegând prin aceasta normele care consacra obligatia concreta de serviciu, pentru ca, prin raportare la aceasta, sa se poata constata ca fapta, în modalitatea si conditiile savârsite, reprezinta un act de abatere de la aceasta obligatie.
În consecinta, fata de nelegalitatea întocmirii deciziei de sanctionare a abaterii disciplinare, astfel cum a fost relevata în precedent, concluzia nulitatii acesteia se impune, fara a mai fi necesara cercetarea savârsirii în fapt a unei abateri disciplinare, rezultând ca solutia primei instante, este corecta, iar recursul, nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedura civila.
Cât priveste cererea de acordare a cheltuielilor de judecata avansate în recurs, formulata de intimat, Curtea o constata nefondata, având în vedere, pe de o parte, ca aceste cheltuieli nu se compun si nici nu se raporteaza la salariul brut avut de parte, ci, potrivit art.274 Cod procedura civila, la cheltuielile de timbru, de deplasare, pentru administrarea de probe, si altele asemenea, pe de alta parte, ca textul enuntat cere expres dovada efectuarii lor, întelegând prin aceasta, producerea de chitante, recipise, bonuri fiscale si orice alte înscrisuri care sa le ateste, or, intimatul nu a administrat nicio astfel de dovada în sustinerea pretentiei cu acest obiect.
