Deşi Codul fiscal prevede, în art. 155 alin. (9) lit. c), că persoanele impozabile nu au obligaţia să emită factură fiscală pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, consemnate în documente specifice şi aprobate de lege, în situaţia în care beneficiarul solicită emiterea facturii fiscale devin incidente dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 155 C. fisc. şi anume obligaţia legală instituită în sarcina fiecărei persoane impozabile înregistrată ca platitor de T.V.A. să emită factură fiscală către fiecare beneficiar.
Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 40 din 24 mai 2006
Prin sentința nr. 77 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D.C.T., în contradictoriu cu pârâta SC R.C.S. SA București, pentru următoarele motive:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la reconectarea sa imediată la rețeaua de cablu TV, obligarea pârâtei la emiterea facturii de plată anterior plății; obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 4.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii reclamantul a susținut că serviciile de televiziune prin cablu i-au fost furnizate de către pârâtă în baza contractului nr. 43006023546/5 aprilie 2004, dar că la data de 7 februarie 2005 a fost decuplat abuziv pentru că acesta nu ar fi achitat contravaloarea lunară a serviciilor prestate, în condițiile în care acesta nu a fost notificat cu privire la acest debit și nici nu i-a fost comunicată factura de plată. Reclamantul a mai susținut că nu contestă debitul datorat pârâtei, dar că dorește emiterea și comunicarea facturii, și că pârâta neprocedând astfel încalcă legile financiare și prevederile contractuale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată lunară a abonamentului și că, din dispozițiile art. 4.4. din contract, plata se face anticipat.
Considerentele pentru care prima instanță a respins acțiunea sunt următoarele:
în raport de dispozițiile art. 4.4. din contractul părților, abonatul și a asumat obligația de plată anticipată a abonamentului de difuzare, și că în caz de neplată, prevederile contractuale se suspendă cu sancțiunea deconectării al expirarea termenului de plată iar după 90 de zile contractul se reziliază de drept.
întrucât dispozițiile contractuale sunt clare în sensul că abonamentul se achită anticipat, în termen de minim o lună de zile, neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligații atrage incidența dispozițiilor art. 970 C. civ., potrivit cărora reclamantul avea obligația să respecte contractul pe care și l-a însușit prin semnare, fără însă a pretinde la data încheierii contractului, din partea pârâtei, emiterea unei înștiințări de plată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea Legii nr. 571/2003, ale cărei dispoziții impun în sarcina pârâtei obligația de a emite factură fiscală pentru prestările de servicii în termen de cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare [art. 155 alin. (1) și (2)], și că, în raport de natura serviciilor prestate de către pârâtă, aceasta avea obligația să emită factură fiscală la cererea beneficiarului, în speță reclamantul.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență că în mod corect instanța de fond a reținut excepția de neexecutare a contractului, imputabilă reclamantului că dispozițiile contractuale au fost asumate de către reclamant, astfel că neachitarea contravalorii abonamentului atrage deconectarea cum a fost cazul în speță.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor contractuale (art. 4.4.) este lesne de observat că abonatul (reclamantul) se obligă la plata regulată a abonamentului de difuzare, anticipat, pe o perioadă de minim o lună de zile; iar neplata abonamentului duce la suspendarea contractului, cu deconectarea abonamentului, la expirarea termenului de plată, iar după 90 de zile contractul se reziliază de drept. Reclamantul nu a contestat însă obligațiile sale pecuniare față de pârâtă, dar solicitarea acestuia așa cum a fost formulată în petitele acțiuni introductive, viza însă strict emiterea documentelor de plată pentru sumele considerate a fi debite restante.
Pe de altă parte însă, dispozițiile Codului fiscal instituie obligația legală în sarcina fiecărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de T.V.A. să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestări servicii efectuate, către fiecare beneficiar [art. 155 alin. (1)], termenul de emitere a facturii fiind cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare [alin. (2) al aceluiași articol]. Este cert că pârâta se află sub incidența acestor dispoziții prin prisma activităților pe care le desfășoare (prestări de servicii de telefonie fixă, cablu tv, rețea Internet etc.), dar nu este mai puțin adevărat că pârâta se află în una din situațiile de excepție prevăzute de art. 155 alin. (9) lit. c) C. fisc. în raport de care, în mod derogatoriu de la dispozițiile alin. (1), persoanele impozabile nu au obligația să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri și prestări servicii consemnate în documente specifice aprobate de lege, cu excepția situației când beneficiarul solicită factură fiscală.
Or, în aceste condiții, suntem în cazul în care beneficiarul reclamant a solicitat acest lucru, și în acest caz a atras incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1) și (2) C. fisc. în raport de care obligația legală, corelativă acestui drept al reclamantului, era pentru pârâtă tocmai conformarea la aceste dispoziții legale.
în acest caz, nu se poate susține că s-ar adăuga la contract, sau că s-ar eluda prevederile acestuia, ci că suntem într-o situație nereglementată de contract, caz în care acesta se completează cu dispozițiile legale incidente în materie, potrivit art. 970 C. civ.
în consecință, prin prisma acestor considerente, curtea urmează ca, potrivit art. 296 C. proc. civ. să admită apelul declarat în cauză, urmând a schimba integral hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantului, doar în parte, și va obliga pârâta să procedeze la reconectarea reclamantului la rețeaua de cablu tv, potrivit contractului părților, și de asemenea, să procedeze la emiterea facturilor pentru serviciilor prestate, în raport de dispozițiile Legii nr. 571/2003. în ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru daunele morale încercate, curtea urmează a-l respinge ca nefondat întrucât reclamantul nu a justificat aceste pretenții prin nici un mijloc de probă.
