Potrivit art. 146 din Legea nr. 31/1990, administratorii nu pot să încheie acte de înstrăinare a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, decât cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
Acest text este cuprins în Secţiunea III Capitolul IV din Legea nr. 31/1990 şi se referă la funcţionarea societăţilor pe acţiuni, nefiind aplicabil societăţilor comerciale cu răspundere limitată, funcţionarea acestora fiind reglementată în Capitolul VI din aceeaşi lege, care nu face trimitere la dispoziţiile cuprinse la art. 146 din lege.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pentru încheierea unui act de înstrăinare al unui bun din patrimoniul unei societăţi cu răspundere limitată, nu este necesară existenţa unei hotărâri a adunării generale, aşa încât nu poate fi primită critica ce vizează lipsa consimţământului societăţii vânzătoare.
Secţia comercială, Decizia nr. 190 din 4 octombrie 2006
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâții I.V.C., A.C. și SC E.C.T. SRL pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1522 și nr. 1523 din 27 februarie 2004 autentificate de public A.I.
în motivare s-a susținut că la 21 noiembrie 1994 s a înființat SC E.G.O. SRL de reclamant, împreună cu I.V.C. și A.C., toți fiind administratori cu puteri depline, reclamantul având 45% din capitalul social.
La 23 iunie 1995, societatea a achiziționat imobilul nr. 8 situat în str. C.; ulterior reclamantul a renunțat la calitatea de administrator al societății, condiții în care începând cu 1 septembrie 2004, administratorii rămași au efectuat o serie de acte care i-au fost aduse la cunoștință fără convocarea A.G.A. conform legii. Astfel, I.C. a cedat părțile sociale lui A.C. și s-au înstrăinat, prin cele două acte, imobilul din str. I.C.B, și str. C. nr. 8 la prețuri derizorii, în lipsa hotărârii adunării generale a asociaților și deci, cu lipsa consimțământului acestora.
Patrimoniul SC E.G.O. SRL a fost înstrăinat sub valoarea reală către SC E.C.T. SRL în luna ianuarie 2004, s-au cesionat părțile sociale deținute de E.G.O. în cadrul E.C.T. către I.V.C. și A.C., iar în cursul lunii februarie cele două imobile s-au vândut sub evaluat.
S-a considerat că I.V.C. a acționat cu rea credință, în condițiile în care a semnat atât pentru vânzare cât și pentru cumpărare bunuri.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a susținut că nulitatea vânzărilor este absolută, nefiind îndeplinite condițiile esențiale, prevăzute de art. 948 C. civ.
Pârâții au depus întâmpinare, susținând că reclamantul nu este parte în contractele a căror anulare o solicită, pe de altă parte s-a arătat că pentru vânzarea bunurilor nu se cerea aprobarea A.G.A., administratorii fiind răspunzători față de societate în condițiile în care se creează prejudicii.
Prin sentința nr. 14 din 26 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de administrativ, s-a respins acțiunea intentată de reclamantul P.V. împotriva pârâților I.V.C., A.C. și SC E.C.T. SRL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractele autentificate sub nr. 1522 și nr. 1523 din 27 februarie 2004, SC E.G.O. SRL Turnu Severin prin administrator I.V.C. a vândut societății E.C.T. SRL Turnu Severin, un teren în suprafață de 148,5 m.p. împreună cu construcția situată pe acesta, din Turnu Severin, str. C. nr. 8, respectiv apartamentul nr. 22 cu trei camere și dependințe situat în Turnu Severin, str. I.C.B. nr. 9.
S-a mai susținut că reclamantul nu este parte în contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1522 și nr. 1523 pentru a solicita anularea acestora.
SC E.G.O. SRL este o societate cu răspundere limitată, iar dispozițiile Legii nr. 31/1990,art. 146 prevăd existența hotărârii A.G.A. pentru societățile pe acțiuni, ceea ce nu este cazul în speță.
în ceea ce privește consimțământul, se poate constata că dispozițiile art. 8 din contractul de societate au fost modificate prin actul adițional nr. 26 din 26 ianuarie 2001, înregistrat la ORC ca mențiune cu nr. 43 din 5 februarie 2001, rezultând că hotărârile pot fi luate de asociații care dețin majoritatea părților sociale, o majoritate simplă.
Consimțământul la vânzare a fost valabil exprimat de persoana îndreptățită în acel moment să dispună de bunurile societății, pentru faptele sale purtând răspunderea față de asociați, iar prețul nu poate fi considerat neserios în condițiile în care a fost preluată și datoria mai mare de 46.000 Euro, ceea ce reprezintă pasivul ce poartă asupra imobilului.
Dispozițiile art. 8 au fost modificate când reclamantul nu mai avea calitatea de administrator al societății, iar cota părților sale sociale reprezenta 45% din capitalul social și nu există dispoziție în sensul precizat de reclamantă conform căreia, pârâtului I.V., în calitate de administrator, să-i fie interzis să realizeze fără mandat acte de dispoziție cu privire la bunurile societății, mandatul decurgând chiar din calitatea de administrator, reprezentant legal al societății.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul P.V., care a formulat următoarele critici:
Instanța de fond a reținut greșit că obiectul acțiunii este anularea contractelor de vânzare-cumpărare și nu constatarea nulității absolute a celor două acte juridice, cum a solicitat apelantul reclamant.
A fost reiterată situația de fapt, arătându-se că SC E.G.O. SRL a fost înființată în anul 1994 de apelant împreună cu intimații I.V.C. și A.C., că în iunie 1995 societatea a achiziționat imobilul din str. C. nr. 8, iar după ce apelantul reclamant a renunțat la cali-tatea de administrator, ceilalți doi asociați administratori au efectuat acte fără să fi convocat A.G.A.
Una din condițiile de validitate ale unei convenții este consimțământul (art. 948 C. civ.), ori încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare fără a exista o hotărâre a adunării generale echivalează cu lipsa consimțământului.
S-a mai invocat că vânzarea celor două imobile sub valoarea lor reală și înainte de efectuarea fuziunii s-a făcut în scopul prejudicierii apelantului reclamant.
S-a mai susținut că atât la rubrica vânzător, cât și la rubrica cumpărător apare intimatul pârât I.V.C., ceea ce denotă reaua credință a cumpărătorului, că la dosarul notarului public nu există hotărârea A.G.A., raportul de evaluare și dovada calității de reprezentant al vreuneia din societăți.
Greșit instanța a considerat că art. 146 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai societăților pe acțiuni și tot greșit a respins administrarea probatoriilor deja admise, apelantul a probat că s-a adresat instituțiilor implicate pentru a dovedi prejudiciul suferit.
SC E.C.T. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, întrucât la societățile cu răspundere limitată nu este necesară aprobarea adunării generale pentru efectuarea unor acte de vânzare-cumpărare, iar în ce privește prejudiciul suferit ca urmare a vânzărilor sub valoarea reală, partea avea la dispoziție să solicite antrenarea răspunderii administratorilor pentru daune.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
în acțiunea introductivă, apelantul reclamant a solicitat anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare, deși în motivare a invocat cauze care atrag nulitatea absolută, însă prin precizarea cererii s-a arătat că cele două acte sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul a reținut că reclamantul nu este parte în contractele de vânzare-cumpărare pentru a solicita anularea acestora, însă, din celelalte considerente ale sentinței, reiese că instanța de fond a avut în vedere precizarea acțiunii și a analizat cauzele de nulitate absolută invocate de către reclamant, astfel că nu poate fi reținută critica referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Potrivit art. 146 din Legea nr. 31/1990, administratorii nu pot să încheie acte de înstrăinare a bunurilor aflate în patrimoniul societății a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, decât cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor.
Acest text este cuprins în Secțiunea III Capitolul IV din Legea nr. 31/1990 și se referă la funcționarea societăților pe acțiuni, nefiind aplicabil societăților comerciale cu răspundere limitată, funcționarea acestora fiind reglementată în Capitolul VI din aceeași lege, care nu face trimitere la dispozițiile cuprinse la art. 146 din lege.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că pentru încheierea unui act de înstrăinare al unui bun din patrimoniul unei societăți cu răspundere limitată, nu este necesară existența unei hotărâri a adunării generale, așa încât nu poate fi primită critica ce vizează lipsa consimțământului societății vânzătoare.
în cele două contracte de vânzare-cumpărare au calitatea de vânzător, respectiv cumpărător, cele două societăți comerciale SC E.G.O. SRL și SC E.C.T. SRL și nu intimatul pârât I.V.C., acesta este reprezentant al societății vânzătoare, cât și al celei cumpărătoare, la aceasta din urmă împreună cu A.C.
Că numitul I.V.C. este administrator la cele două societăți rezultă din motivele expuse de apelantul reclamant în acțiune, așa încât nici critica referitoare la nedovedirea calității de reprezentant nu este fondată.
Corect a reținut tribunalul că prețul nu poate fi considerat neserios în condițiile în care imobilul situat în str. C. nr. 8 era ipotecat pentru un credit nerambursat la acea dată, iar cât privește prețul apartamentului nu s-a dovedit că acesta a fost modic în raport cu valoarea de circulație.
Instanța de fond a revenit asupra cererii de probatorii, considerându-se că înscrisurile nu sunt utile cauzei, însă acestea puteau fi depuse în apel, în situația în care apelantul aprecia că sunt relevante, așa încât nici această critică nu este întemeiată.
în consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefundat.
