Hotărârile unui singur asociat, indiferent de cota de capital social deţinută într-o societate comercială, nu pot conduce la modificarea actului constitutiv întrucât ele nu valorează ca hotărâri ale adunării generale a asociaţilor.
Potrivit art. 191 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale, hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, iar pentru a se ajunge la modificarea actului constitutiv este necesară convocarea adunării generale a asociaţilor în condiţiile prevăzute de art. 195, numai în acest cadru putându-se ajunge la votarea modificărilor la actul constitutiv şi doar astfel se poate obţine o hotărâre aptă să fie menţionată în Registrul Comerţului.
În procedura înregistrării unor menţiuni în judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului nu poate verifica decât dacă actele a căror menţionare s-a cerut sunt apte să ducă la efectuarea de menţiuni, fără a le verifica în vreun fel conţinutul sau oportunitatea, mai ales când există alte proceduri legale în acest sens.
Secţia comercială, Decizia nr. 84 din 7 februarie 2008
Prin încheierea comercială nr. 713 din 19.04.2007 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea formulată de A.O.V., pentru SC U. SRL Reșița, și a dispus înscrierea în Registrul Comerțului a retragerii administratorului B.V., numirea în calitate de administrator a lui A.O.V. și modificarea unor sedii secundare ale acestei societăți comerciale, din înscrisurile prezentate reținându-se că în speță sunt îndeplinite cerințele legale, conform prevederilor Legii nr. 26/1990, ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 359/2004.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul B.V. solicitând modificarea ei în totalitate și respingerea cererii de înregistrare mențiuni, constatarea nelegalității actului adițional nr. 4444 din 13.11.2007, a H.C.L. Reșița nr. 277 din 30.10.2007 privind completarea actului constitutiv al SC U. SRL și înființare punct de lucru, a H.C.L. Reșița nr. 278 din 30.10.2007 privind modificarea actului constitutiv al SC U. SRL, aprobată prin H.C.L. nr. 44/2006 privind asocierea Consiliului Local al municipiului Reșița cu SC P. SA Reșița în scopul înființării SC U. SRL, radierea din registrul comerțului a mențiunilor făcute în baza încheierii recurate, revenirea la situația de fapt și drept anterioară în ceea ce privește actul constitutiv și repunerea petentului în funcția de administrator.
în motivarea recursului s-a arătat că cele două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Reșița nu pot fi asimilate unor hotărâri ale adunării generale a asociaților S.C. U S.R.L., lipsa unor asemenea hotărâri conducând la nulitatea absolută a actului adițional nr. 4444 din 13.11.2007. Pe cale de consecință, încheierea nr. 5161 din 15.11.2997 a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind susceptibilă de modificare în totalitate în sensul respingerii cererii de înregistrare de mențiuni nr. 30690 din 14.11.2007.
SC U. SRL Reșița este o societate comercială unde, conform actului constitutiv, există doi asociați, respectiv Consiliul Local al municipiului Reșița cu 99% din capitalul social și SC P. SA Reșița cu restul de 1% și conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adunarea generală a unei societăți comerciale este constituită din toți asociații sau reprezentanții lor, înregistrați legal la registrul comerțului la data ținerii ședinței, în cazul de față Consiliul Local al municipiului Reșița și SC P. SA. Articolul 191 alin. (1) din legea menționată prevede că hotărârile asociaților se iau în adunarea generală și, ca atare, nici unul dintre asociați nu se poate erija singur în adunare generală și să ia hotărâri privind societatea de unul singur, indiferent de capitalul social deținut, fără convocarea legală și a celorlalți asociați. Consiliul Local al municipiului Reșița putea să se constituie singur în adunare generală a asociaților doar în condițiile art. 1961 alin. (1) și (2) care precizează că în cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății.
Regula generală instituită de art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este aceea că adunarea generală se convoacă de către administratorii societății ori de câte ori este necesar, alin. (2) dând posibilitatea ca un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, să poată cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări. De asemenea, actul constitutiv poate fi modificat doar prin hotărârea adunării generale, dispozițiile art. 204 fiind imperative, astfel încât hotărârea unilaterală de modificare adoptată de un singur asociat, în afara ședinței adunării generale, nu poate produce nici un efect juridic. în calitate de asociat al SC U. SRL, consiliul local nu este competent, în baza art. 36 din Legea nr. 215/2001, să procedeze singur la luarea deciziilor în ceea ce privește societatea respectivă, lit. c) a alin. (3) precizând că un consiliu local exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societățile comerciale sau regiile autonome, în condițiile legii.
Chiar dacă prin absurd s-ar accepta că hotărârea nr. 278 din 30.10.2007 conferă consiliului local competența schimbării administratorului, direct, fără acceptul, chiar formal, și al celuilalt asociat, această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor privind numărul de voturi, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și art. 58 alin. (1) din Regulamentul de funcționare al Consiliului Local al municipiului Reșița, adoptat prin H.C.L. nr. 133 din 28.09.2004 stipulând că în exercitarea atribuțiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului pretind o altă majoritate. Sintagma „o altă majoritate” presupune în mod logic ca aceasta să fie superioară celei a majorității membrilor prezenți, acest tip de majoritate fiind cel mai mic posibil și care respectă regulile democrației, context în care consiliul local nu poate să stabilească un număr de voturi mai mic pentru adoptarea unei hotărâri. Astfel cum rezultă din procesul-verbal de numărare a voturilor privind desemnarea administratorului SC U. SRL la ședință au fost prezenți 21 de consilieri și au votat tot atâția. Or, în acest caz, numărul minim de voturi pentru adoptarea hotărârii este 12, în favoarea lui A.O.V. pronunțându-se 11 consilieri, iar în favoarea lui B.V. 9, un vot fiind declarat nul, situație în care rezultă fără echivoc că hotărârea de consiliu a fost adoptată ilegal, fără a se fi întrunit numărul minim de voturi necesar.
Prin decizia civilă nr. 84/R din 7.02.2008 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de petentul B.V. împotriva încheierii nr. 5161 din 15.11.2007 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins cererea formulată de SC U. SRL, prin A.O.V., pentru înscrierea de mențiuni în registrul comerțului privind retragere administrator, numire administrator și modificare sedii secundare.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., se impune a fi modificată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea recurată judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a admis efectuarea unor mențiuni de natură a modifica actul constitutiv al SC U. SRL în ceea ce privește revocarea din funcție a administratorului B.V. și numirea în această calitate a lui A.O.V., precum și deschiderea unor puncte de lucru.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul delegat a avut în vedere înscrisurile depuse în sprijinul cererii de efectuare mențiuni, printre care: act adițional la actul constitutiv al SC U. SRL, împuterniciri acordate de SC P. SA (unul dintre cei doi asociați ai SC U. SRL) și Primarul municipiului Reșița numitului A.O.V. în vederea modificării/completării actului constitutiv al SC U. SRL, actul constitutiv actualizat al acestei societăți comerciale, H.C.L. Reșița nr. 277 din 30.10.2007 și nr. 278 din 30.10.2007.
Conform art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată se modifică, printre altele, prin hotărâre a adunării asociaților. întrucât prin cererea formulată de SC U. SRL, prin A.O.V., se solicita efectuarea unor mențiuni privind modificarea actului constitutiv al acestei societăți, judecătorul delegat trebuia să verifice dacă există o hotărâre a adunării generale a asociaților în acest sens.
în speță, însă, astfel cum just susține recurentul B.I.V., nu există o astfel de hotărâre, ci doar două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Reșița prin care s-a decis modificarea actului constitutiv al SC U. SRL în sensul numirii unui alt administrator social și înființarea unor puncte de lucru. Aceste hotărâri ale unui singur asociat, indiferent ce proporție din capitalul social deține, nu pot conduce la modificarea actului constitutiv întrucât ele nu valorează ca hotărâri ale adunării generale a asociaților, în condițiile în care Consiliului Local al municipiului Reșița nu se poate constitui într-o asemenea adunare. O atare hotărâre ar putea avea acest caracter numai în cazul în care consiliul local ar fi fost asociat unic, conform art. 1961 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, însă din actul constitutiv al SC U. SRL rezultă că SC P. SA deține o cotă de 1% din capitalul social al acestei societăți cu răspundere limitată.
în aceste condiții, cele două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Reșița nu puteau valora decât ca intenție de vot în cadrul adunării generale a asociaților SC U. SRL, însă în nici un caz nu puteau duce la modificarea actului constitutiv.
Potrivit art. 191 alin. (1) din Legea societăților comerciale, hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, iar pentru a se ajunge la modificarea actului constitutiv era necesară convocarea adunării generale a asociaților SC U. SRL, în condițiile prevăzute de art. 195. Numai în acest cadru se putea ajunge la votarea modificărilor de mai sus și doar astfel se putea obține o hotărâre aptă să fie menționată în registrul comerțului, hotărârile Consiliului Local al municipiului Reșița avute în vedere de judecătorul delegat neconstituind decât o etapă premergătoare de formare a voinței societare, voință care trebuie materializată într-o hotărâre a adunării generale a asociaților SC U. SRL, luată în urma votului acestora.
Față de aceste considerente, împuternicirea acordată de celălalt asociat (SC P. SA) numitului A.O.V. în vederea înregistrării modificării actului constitutiv al SC U. SRL nu poate acoperi în nici un fel lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților.
în ceea ce privește motivele de recurs vizând încălcarea prevederilor numărului de voturi necesar pentru adoptarea H.C.L. nr. 278 din 30.10.2007 Curtea a constatat că acestea sunt nefondate. Astfel, în procedura înregistrării unor mențiuni în registrul comerțului judecătorul delegat la oficiul registrului comerțului nu poate verifica decât dacă actele a căror menționare s-a cerut sunt apte să ducă la efectuarea de mențiuni, fără a le verifica în vreun fel conținutul (cu referire, în speță, la modul de convocare a adunării ori la cvorum) sau oportunitatea, mai ales când există alte proceduri legale în acest sens.
în ceea ce privește cele două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Reșița nu se poate cere, în procedura menționării unor acte în registrul comerțului și, cu atât mai mult, în recursul formulat împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de efectuare de mențiuni, constatarea nelegalității lor întrucât acestea constituie acte administrative ce pot fi atacate numai în administrativ.
(Judecător Csaba Bela Nasz)