Procedura insolvenţei va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor, cerere care are caracter unilateral, nefiind îndreptată împotriva unui adversar care ar avea interesul să se opună admiterii ei. Soluţionarea cererii debitorului se face cu respectarea normelor de procedură civilă care reglementează procedura necontencioasă. Prin urmare, dacă debitorul nu a solicitat judecata cererii în lipsa sa, nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea judecăţii pentru lipsa părţii.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 68 din 2 februarie 2009
Prin cererea înregistrată sub nr. 6931/121 din 27.10.2008 la Tribunalul Galați, Secția comercială, maritimă și fluvială și de administrativ și fiscal, debitorul SC F. SRL Galați a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună deschiderea procedurii simplificate a falimentului, motivat de faptul că nu mai face față datoriilor pe care societatea le înregistrează în evidența sa contabilă.
Tribunalul Galați, prin încheierea din 13.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 6931/121/2008 a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., motivând că debitorul nu s-a prezentat la strigarea pricinii, deși a fost citat și că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
împotriva menționatei încheieri, în termen legal, debitorul SC F. SRL Galați a declarat recurs, invocând faptul că la termenul din 13.11.2008 a fost în imposibilitate de a pleca de la locul de muncă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Procedura insolvenței, în reglementarea Legii nr. 85/2006, presupune, deopotrivă, desfășurarea atât în procedură contencioasă, cât și în procedură necontencioasă. Cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitor face parte din categoria cererilor cu caracter necontencios, situația în care se soluționează cu respectarea normelor de procedură civilă care reglementează procedura necontencioasă. Curtea constată că cererea recurentului debitor are caracter unilateral, nefiind îndreptată împotriva unui adversar care ar avea interesul să se opună admiterii ei.
Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile acestei legi se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului de procedură civilă. Procedura necontencioasă este reglementată în în Cartea a III-a, intitulată „Dispoziții generale privitoare la procedura necontencioasă” în art. 331-339. Din conținutul art. 334 C.proc.civ., rezultă că instanța sesizată cu o cerere în procedura necontencioasă este obligată să-și verifice competența, din oficiu, iar potrivit art. 335 C.proc.civ., „în cazul în care cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, o va respinge”. Rezultă, așadar, că prima instanță avea obligația să soluționeze cauza.
în speță însă, recurentul debitor în cererea introductivă de instanță nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar prima instanță, contrar dispozițiilor legale mai sus-citate, a dispus suspendarea cauzei. Curtea constată că prima instanță a aplicat greșit textul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. referitor la suspendarea voluntară a judecății cauzei.
Față de cele ce preced, recursul declarat de debitor a fost apreciat ca fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C.proc.civ., în referire la art. 304 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ., a fost admis cu consecința casării încheierii criticate și a trimiterii cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
