CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA UNEI DECIZII DE IMPUNERE
PRIN CARE S-A STABILIT PLATA UNUI T.V.A.
SUPLIMENTAR. DREPTUL DE DEDUCERE A TAXEI PE
VALOAREA ADĂUGATĂ. PERSOANE IMPOZABILE CU
REGIM MIXT. INAPLICABILITATEA ACESTUI DREPT
PENTRU ACTIVITĂŢILE DESFĂŞURATE ÎN CALITATE DE
AUTORITATE PUBLICĂ, PENTRU INVESTIŢIILE
FINANŢATE INTEGRAL DIN ALOCAŢII BUGETARE
PENTRU OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC.
Art. 126, 127 alin. 4, 5 şi 6, art. 147 Cod fiscal
Conform art. 127alin. 4 Cod fiscal, în măsura în care
reclamanta nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de alin. 5 şi 6 ale
aceluiaşi text de lege, nu devine persoană impozabilă pentru acele activităţi pe care le
desfăşoară în calitate de autoritate publică şi, deci, nu beneficiază de dreptul de
deducerea a T.V.A.-ului pentru acestea. Agenţii economici calificaţi de dispoziţiile
art.147 din Codul fiscal ca fiind persoane impozabile cu regim mixt, deci plătitori de
taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt, nu sunt îndreptăţiţi să deducă T.V.A.
decât pentru activităţile în care a avut această calitate şi nu aşa cum se pretinde în
acţiune şi pentru cele desfăşurate în calitate de autoritate publică, pentru obiective de
interes naţional sau social finanţate din alocaţii bugetare.
Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 127/F-
C/19 decembrie 2007
Prin acţiunea înregistrată la 19 noiembrie 2007, reclamanta
Administraţia Naţională „A.R.” Bucureşti – Direcţia Olt a solicitat, în
contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a
Contestaţiilor, constatarea nulităţii sau în subsidiar anularea deciziei
nr.139 emisă de pârâtă la 30 mai 2007, prin care i s-a respins contestaţia
formulată împotriva deciziei de impunere nr.139/22 martie 2007.
În motivare s-a arătat că în mod greşit s-a stabilit în sarcina
reclamantei un T.V.A. suplimentar de plată în sumă de 2.544.542 lei şi
majorări de întârziere aferente de 480.893 lei, întrucât organul fiscal este
obligat să aplice unitar prevederile obligaţiei fiscale pe teritoriul
României. Legiuitorul face distincţie între instituţia publică şi autoritatea
publică, iar reclamanta nu este autoritate publică pentru că nu se
subordonează Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, ci se află
numai sub coordonarea acestuia, activitatea sa nesituându-se într-un
mediu concurenţial.
Este eronată interpretarea potrivit căreia instituţia publică nu
este persoană impozabilă pentru activităţile de interes naţional şi de aceea
cele 11 direcţii de ape au dedus T.V.A. atât la activitatea finanţată din
surse proprii, cât şi la cea finanţată din alocaţii bugetare.
De altfel, reclamantei i s-a răspuns de către Direcţia de
Legislaţie din Domeniul T.V.A. că, aplicarea măsurilor simplificate
prevăzute de art.160 alin.2 lit.c din Codul fiscal, nu este condiţionată de
sursa de finanţare, situaţie în care se apreciază că se cuvine deducerea
T.V.A.-ului indiferent dacă achiziţiile sunt de interes naţional şi social sau
nu.
Examinând acţiunea formulată, în raport de susţinerile
părţilor şi actele din dosar, se apreciază că ea este nefondată pentru cele
ce se vor arăta mai jos.
Pronunţarea unei soluţii de către direcţia specializată din
cadrul pârâtei şi de către instanţa de judecată, nu este influenţată în nici
un mod de maniera în care au înţeles să interpreteze legea cele 11 direcţii
de ape.
Este neîndoielnic că se doreşte o interpretare şi aplicare
unitară a legii cu condiţia ca aceasta să fie în acord cu dispoziţia legală în
discuţie, cu principiile de drept şi sensul ce s-a dorit a fi dat de legiuitor.
Problema care se pune în discuţie este aceea constând în
pretenţia reclamantei de a deduce taxă pe valoare adăugată pentru toate
activităţile pe care le-a desfăşurat, inclusiv pentru cele de interes naţional
şi social ce au fost finanţate de la bugetul de stat.
Ceea ce este recunoscut expres sau implicit de ambele părţi şi
în special de reclamantă, este faptul că aceasta desfăşoară atât activităţi
privind realizarea unor investiţii finanţate integral din alocaţii bugetare
pentru obiective de interes public naţional, cât şi activităţi destinate
obiectivelor proprii de investiţii finanţate de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale.
În esenţă, problema care o pune litigiul de faţă este aceea de a
şti dacă persoanele impozabile ce desfăşoară activităţi în calitate de
autorităţi publice, deci finanţate din alocaţii bugetare, sunt îndreptăţite să
deducă T.V.A. şi pentru acestea sau numai pentru cele aferente
obiectivelor proprii de investiţii.
Aşa cum corect a reţinut autoritatea fiscală, răspunsul la
această problemă este asigurat de dispoziţiile art.127 alin.4 din Codul
fiscal, potrivit cărora „cu excepţia celor prevăzute la alin.(5) şi (6)
instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care
sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru
desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe
sau alte plăţi”.
Aşadar, în măsura în care agentul economic nu se încadrează
în situaţiile de excepţie din alin.(5) şi (6) ale art.127 din Codul fiscal, aşa
cum este cazul reclamantei, el nu devine persoană impozabilă pentru
acele activităţi pe care le desfăşoară în calitate de autoritate publică.
Sunt activităţi desfăşurate cu autoritate publică acelea
finanţate din alocaţiile bugetare, de interes naţional şi social şi pentru care
din interpretarea textelor precitate nu se comportă instituţia ca persoană
impozabilă.
Pe cale de consecinţă, nefiind persoană impozabilă pentru
aceste categorii de activităţi nu poate avea loc în raport de prevederile
art.126 din Codul fiscal, deducerea T.V.A.-ului.
Această categorie de agenţi economici este calificată de
dispoziţiile art.147 din Codul fiscal ca fiind persoană impozabilă cu regim
mixt, respectiv persoane înregistrate ca plătitor de T.V.A., care realizează
atât operaţiuni ce dau dreptul la deducere, cât şi cele care nu dau drept la
deducere.
Persoanele impozabile cu regim mixt, deci plătitor de taxă pe
valoare adăugată cu regim mixt, nu sunt îndreptăţite să reducă T.V.A.
decât pentru activităţile în care a avut această calitate şi nu aşa cum se
pretinde în acţiune şi pentru cele desfăşurate în calitate de autoritate
publică .
În concluzie, se apreciază că reclamanta este o persoană
impozabilă cu regim mixt, care nu deduce T.V.A. pentru activităţile de
interes naţional şi social finanţate din alocaţii bugetare, statuare faţă de
care susţinerile din acţiune apar ca nefondate, iar soluţia pronunţată de
organele fiscale ca fiind în acord cu dispoziţiile legale în materie.
Urmează pentru aceste considerente ca acţiunea să fie
respinsă ca nefondată.
