O simplă nominalizare a unor pretinşi clienţi ai societăţii pârâte despre care reclamanţii doar susţin că i-a recomandat, fără să-şi probeze aceste afirmaţii în condiţiile art. 1169 C.civ. şi cele ale art. 129 alin. (1) C.proc.civ., nu poate să determine convingerea instanţei că acţiunea acestora este întemeiată, chiar dacă o parte dintre societăţile indicate se regăsesc între clienţii cu care pârâta a încheiat contracte de asigurare.
O asemenea împrejurare, însă, nu dovedeşte prin ea însăşi că respectivul client a şi fost „promovat şi recomandat” de recurenţi, cu atât mai mult cu cât între părţi nu au fost întocmite documente scrise în acest sens, documente care, de altfel, nici nu erau obligatorii raportat la condiţiile stipulate în contractul de exclusivitate, iar partea chemată în judecată nu recunoaşte susţinerile reclamanţilor.
Tocmai pentru că prin contractul de exclusivitate părţile au înţeles ca obligaţia asumată de reclamanţi să fie una de rezultat – prin încheierea efectivă a contractelor de cu clienţii cărora societatea pârâtă le-a fost recomandată – şi nu una de mijloace, era imperios necesar ca recurenţii să fi dovedit că acele contracte de asigurare pentru care au solicitat plata procentului de 60% din provizioanele încasate au fost perfectate ca urmare a recomandărilor făcute de aceştia.
Secţia comercială, Decizia nr. 897 din 21 octombrie 2008
Prin sentința civilă nr. 52/25.01.2008 pronunțată în dosarul nr. 4996/30/2006 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanții SC A.L.L.C. și E.M.P. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA București și a modificat parțial sentința arbitrală nr. 8/10.03.2006 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în sensul că a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 1.517,05 lei, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Judecătorul fondului a apreciat că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. d) C.proc.civ. ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare în condițiile art. 90 și urm. C.proc.civ., depunerea unei întâmpinări sau a unei cereri reconvenționale, chiar dacă pe acestea se menționează termenul de soluționare a cauzei, neputând suplini lipsa de procedură, situație în care reclamanții au fost lipsiți de posibilitatea administrării probelor în stabilirea adevărului obiectiv.
în ceea ce privește fondul pricinii, au fost audiate în calitate de martor numitele S.L. și F.R.C., cea din urmă, angajată în calitate de secretară la SC A.A. SRL, relatând faptul că are cunoștință despre încheierea unui contract de consultanță între părțile aflate în litigiu, precum și despre împrejurarea că reclamantul E.M.P. a recomandat serviciile societății pârâte unor clienți pentru încheierea poliței de asigurare, fără însă a putea preciza numele acestora și modalitatea în care au fost făcute respectivele recomandări. De asemenea, martora S.L. a relatat că societatea la care este asociată împreună cu reclamanta – SC A.A. SRL – a semnat o poliță de asigurare pentru răspundere profesională cu pârâta la recomandarea reclamantului E.M.P., și alte persoane juridice perfectând astfel de contracte, susținând că a văzut personal două convenții încheiate cu SC I. SRL Craiova și SC C. SRL Călărași, recomandările fiind făcute de reclamant verbal.
Referitor la expertiza tehnică contabilă efectuată în cauză, tribunalul a reținut că aceasta a avut drept obiective stabilirea valorii sumelor încasate de către pârâtă din contractele de asigurare încheiate după data de 18.04.2002 de la clienții recomandați, potrivit susținerilor reclamanților, de către aceștia, precum și calcularea procentului de 60% pretins de reclamanți. Deși specialistul a răspuns acestor obiective precizând valoarea primelor de asigurare încasate și calculând comisionul pretins în baza documentelor aflate la dosarul cauzei și a actelor puse la dispoziție de către părțile din proces, expertiza nu face referire la nici un document scris din care să rezulte că reclamanții au recomandat vreunei societăți comerciale, pentru încheierea poliței de asigurare, serviciile pârâtei. De altfel, nici chiar reclamanții nu susțin că ar fi întocmit în scris asemenea recomandări, limitându-se la recomandările verbale care nu au fost, însă, dovedite decât parțial prin declarația martorei S.L., astfel că acțiunea este întemeiată numai în limita sumei de 1.517,05 lei.
împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții SC A.L.L.C. și E.M.P., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii precizate și obligarea pârâtei la plata integrală a sumei de 15.361,42 euro, sau echivalentul în lei la cursul BNR, conform concluziilor expertizei administrate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 897/21.10.2008, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 52/25.01.2008 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4996/30/2006.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că în mod corect judecătorul fondului a admis doar în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanții recurenți SC A.L.L.C. și E.M.P. împotriva sentinței arbitrale nr. 8/10.03.2006 a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2/2006, prin care a fost respinsă cererea lor de arbitrare, admițându-se, în schimb, cererea reconvențională depusă de pârâta SC A. SA București, fiind reziliat contractul de exclusivitate din 18.04.2002, Tribunalul Timiș dispunând modificarea parțială a sentinței arbitrale în sensul obligării societății chemate în judecată la plata sumei de 1.517,05 lei, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
într-adevăr, pe parcursul derulării procedurii judiciare în fața primei instanțe reclamanții au depus unele înscrisuri, respectiv o listă estimativă a societăților comerciale despre care susțineau că ar fi contractat cu pârâta la recomandarea lor, o listă cu martorii propuși spre audiere și o alta cu obiectivele expertizei solicitate, precum și anumite documente de corespondență dintre părți ori cu alte persoane, în cauză audiindu-se două martore, fiind efectuată și o expertiză contabilă. însă, din analiza coroborată a acestor probe rezultă fără echivoc că pretențiile reclamanților sunt fondate doar în parte, recomandările făcute de dl. E.M.P. verbal fiind dovedite parțial prin declarația martorei S.L., ceea ce determină ca acțiunea să fie întemeiată numai în limita sumei de 1.517,05 lei, cum în mod judicios a apreciat și tribunalul.
Astfel, o simplă nominalizare a unor pretinși clienți ai societății pârâte despre care reclamanții doar susțin că i-a recomandat, fără să-și probeze aceste afirmații în condițiile art. 1169 C.civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, și cele ale art. 129 alin. (1) C.proc.civ., care statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările, nu poate să determine convingerea instanței că acțiunea acestora este întemeiată, chiar dacă o parte dintre societățile indicate de reclamanți se regăsesc, fără putință de tăgadă, între clienții cu care pârâta a încheiat contracte de asigurare. O asemenea împrejurare, însă, nu dovedește prin ea însăși că respectivul client a și fost „promovat și recomandat” de recurenți, cu atât mai mult cu cât între părți nu au fost întocmite documente scrise în acest sens, documente care, de altfel, nici nu erau obligatorii raportat la condițiile stipulate în contractul de exclusivitate din 18.04.2002, iar partea chemată în judecată nu recunoaște susținerile reclamanților.
în aceste condiții, Curtea constată că prima instanță în mod corect a reținut că expertiza judiciară nu face referire la nici un document din care să rezulte că recurenții au recomandat vreunei persoane, pentru încheierea poliței de asigurare, societatea pârâtă, și chiar dacă posibilitățile și modalitățile de recomandare nu au fost limitate de părțile contractante, ele putând fi efectuate prin orice mijloace (întâlniri directe, recomandări verbale, telefonic, prin fax, e-mail, în scris etc.), aceasta nu înseamnă în mod automat că societățile indicate de reclamanți și care au perfectat contracte de asigurare cu SC A. SA București sunt și cele care au fost recomandate în temeiul convenției reziliate, fiind irelevant faptul că expertul, prin lucrarea întocmită, a calculat pur și simplu procentul de 60% pretins de reclamanți din sumele (provizioanele) încasate de pârâtă de la cele patru societăți care au încheiat efectiv contracte de asigurare cu intimata.
Pe de altă parte, tocmai pentru că prin contractul de exclusivitate din 18.04.2002 părțile au înțeles ca obligația asumată de reclamanți să fie una de rezultat – prin încheierea efectivă a contractelor de asigurare cu clienții cărora societatea pârâtă le-a fost recomandată – și nu una de mijloace, era imperios necesar ca recurenții să fi dovedit că acele contracte de asigurare pentru care au solicitat plata procentului de 60% din provizioanele încasate au fost perfectate ca urmare a recomandărilor făcute de aceștia.
Nu în ultimul rând, în legătură cu criticile aduse sentinței recurate sub aspectul faptului că tribunalul nu a ținut seama de împrejurarea că societatea intimată nu a infirmat concluziile expertizei contabile, Curtea reține că nici acestea nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, recurenții sunt cei care aveau obligația să-și dovedească pretențiile, sarcina probei aparținându-le, iar pe de altă parte, pe tot parcursul procesului, atât în fața instanței arbitrale, cât și în fața Tribunalului Timiș, societatea chemată în judecată a contestat susținerile reclamanților.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
