Contestație decizie de pensionare. Decizia 743/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

– SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ –

DOSAR nr-

C2 RECURS

DECIZIA CIVILĂ NR. 743/R/2008

Ședința publică din 7 mai 2008

PREȘEDINTE: Aurora Popa JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

Judecător – –

Grefier – –

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-O, cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 99, județ B împotriva sentinței civile nr. 919/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 919/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință.

S-a dispus anularea deciziei nr.17414/1 iulie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1 februarie 2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.

Din considerentele sentinței se reține că contestatorul a fost înscris la pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr. 17414/22.10.1985, în baza Legii 3/1977. În urma recalculării drepturilor de prin decizia nr. 17414/01.07.2007 intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Referitor la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în munca a contestatorului aflat la dosarul cauzei (adeverința nr.618/09.03.2005 emisă de COMPANIA NAȚIONALĂ A SUCURSALA B rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani in subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin. 1din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr. 17414/01.07.2007 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare, cu acordarea drepturilor astfel stabilite de la data de 01.02.2005.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta critică hotărârea pentru nelegalitate, respectiv interpretarea greșită a dispozițiilor art 2 alin 1 din HG nr 1550/2004 privind stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual și care în opinia instanței nu este cel impus de art 8 din Legea nr 3/1977, legea în vigoare la data pensionării, – și care prevedea vechime integrală în muncă de 30 respectiv 15 ani ci un alt număr de ani vechime, conform prevederilor art 43 alin 3 coroborat cu art 20 lit b din Legea nr 19/2000, ori susține recurenta, reclamantul fiind pensionat în 1979 sub incidența Legii nr 3/1977 nu-i pot fi aplicabile dispozițiile legii noi civile, în timp.

În ceea ce privește principiul ” condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”, prin aceasta s-a urmărit instituirea unui sistem unitar de calcul, fără a se omite, însă, unele norme speciale aplicabile în anumite cazuri.

Recurenta susține că cei 20 ani nu reprezintă un stagiu de cotizare în înțelesul legii ci beneficiul reducerii vârstei de pensionare. Invocă și o contradicție de termeni – dispozițiile art 2 alin 1 din HG nr 1550/2004 aplicabile pe care le coroborează și asimilează cu art 20 lit b și art 43 alin 3 din Legea nr 19/2000.

În drept invocă dispozițiile art 304, art 8 și 9 cod procedură civilă. HG nr 1150/2006.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art 312, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Critica adusă hotărârii nu subzistă, instanța de fond nefăcând o interpretare eronată a legii.

Astfel, cum a reținut instanța de fond, intenția reală a legiuitorului a fost înlăturarea inechităților, discriminărilor dintre beneficiarii pensiei raportat la anul ieșirii la pensie. Nu se poate nega succesiunea în timp a legilor, aceasta este o necesitate în orice domeniu, dar legile trebuiau aplicate în mod egal în condiții egale – astfel cum prevede OUG nr 4/2005 aprobată prin Legea nr 78/2005- ulterioare și cu forță juridică superioară HG nr 1550/2004 la care face referire recurenta.

Concluzia la care a ajuns instanța de fond privind aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr 19/2000 tuturor categoriilor de pensii indiferent de anul ieșirii la pensie este cea corectă.

Iar, reclamantul a făcut dovada realizării unui stagiu de cotizare de peste 20 ani ca miner subteran, este îndreptățit a beneficia de reglementarea legală și în consecință cu luarea în considerare la recalcularea pensiei a unui stagiu complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, corect instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legii nr. 19/2000 și a OUG nr. 4/2005 aprobată prin legea nr. 78/2005.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate în recurs de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-O, cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 99, județ B împotriva sentinței civile nr. 919/LM din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

– – – – – – – –

Red dcz

5.06.2008

Jud fond,

Dact IC

2ex/6.06.2008