ACT ADMINISTRATIV PUS ÎN EXECUTARE SI CARE A PRODUS CONSECINŢE JURIDICE. IREVOCABILITATE


în vederea realizării stabilităţii raporturilor juridice, principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în sau a celor care au produs efecte juridice în alte domenii, este un principiu de aplicabilitate generală. Autoritatea administrativă poate reveni asupra propriilor sale acte, putându-le revoca pentru ilegalitate sau inoportunitate numai până în momentul în care acestea şi-au produs efectele prin executare sau prin intrarea lor în sfera altor raporturi juridice.

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 1999 la Tribunalul Teleorman, reclamantul Ministerul de Interne, reprezentat prin Direcţia Juridică, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 83/27 decembrie 1999 emisă de pârât, hotărâre prin care s-a revocat Hotărârea nr. 32/27 mai 1993, precum şi obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 553/1999, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Hotărârea nr. 83/27 decembrie 1999 emisă de pârât.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a retinut că pârâtul nu a făcut dovada că terenul aferent construcţiilor bloc J. 113 scările A şi B a fost concesionat reclamantului, că prin Hotărârea nr. 32/1993 s-a aprobat trecerea numai a locuinţelor în curs de executare din Blocul J. 113 scările A şi B, prin protocol, fără plată, şi că acest act juridic a produs efecte juridice specifice altor ramuri ale dreptului.

în consecinţă, a reţinut tribunalul, autoritatea publică nu mai putea revoca actul administrativ în discuţie, Hotărârea nr. 83/1999 emisă de pârât fiind nelegală.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, arătând că locuinţele în discuţie au trecut în patrimoniul reclamantului prin protocol, având regim de locuinţe de serviciu, iar în aceste condiţii terenul aferent construcţiei urmează regimul juridic stabilit prin Legea 50/1991, hotărârea de transmitere a construcţiei implicând şi transmiterea administrării terenului, acesta fiind concesionat, iar nu trecut în proprietatea reclamantului.

De asemenea, pârâtul-recurent a mai arătat că, potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, Ministerul de Interne, beneficiind de teren în condiţiile acestei legi, era obligat să înceapă construcţia în termen de cel mult un an de la data eliberării actului de concesionare a terenului, încălcarea acestei obligaţii ducând la pierderea valabilităţii concesionării.

Prin decizia civilă nr. 31/2000, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia – Administrativ a respins ca nefondat recursul formulat de Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în baza unui contract de prestare, S.C. „X” S.A. a executat lucrările de reproiectare pentru blocul de locuinţe de serviciu J113 scările A şi B şi s-a încheiat cu S.C. „Y” SA un contract de execuţie, Ministerul de Interne achitând în contul acestor societăţi suma de 513.531.800 lei.
în acest mod, a reţinut instanţa de recurs, actul administrativ a fost pus în executare şi, în acelaşi timp, a produs efecte juridice specifice altor ramuri ale dreptului.

Or, autoritatea administrativă poate reveni asupra propriilor acte putându-le revoca pentru ilegalitate sau inoportunitate numai până în momentul în care acestea au produs efecte juridice prin executare sau prin intrarea lor în sfera altor raporturi juridice. (Judecator Simona Marcu)

(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 31/2000)