ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1308/2008-
Ședința publică din 25.09.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator cu domiciliul în lui,-, – 3,. 9, în contradictoriu cu intimata SC SRL LUI cu sediul în lui,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 322/LM din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care s-a respins contestația, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul petent personal, reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 29 iunie 2008, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual și reprezentanta intimatei, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 58 din 20 iunie 2008 emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta intimatei depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând foile de parcurs pentru autovehiculele de transport aparținând societății intimate, comunică și reprezentantului recurentului un exemplar din acestea. Arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul recurentului petente arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației, anularea deciziei de concediere nr. 91/03.04.2007, ca fiind nelegală și netemeinică, reintegrarea recurentului contestator pe postul de șofer autoutilitară deținut anterior concedierii, obligarea angajatorului la plata tuturor salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. Apreciază că decizia de concediere contestată este nelegală și netemeinică, fiind încălcate prevederile art. 65 alin. 1 – 2 și art. 74 alin. 1 din Codul muncii. Arată că motivul desființării postului este unul artificial, întrucât societatea are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata, fiind necesar postul de șofer în vederea desfășurării activității. Arată că procedura folosită de intimată denotă caracterul simulat al desființării postului ocupat de recurent, neexistând la bază nicio cauză reală, efectivă și serioasă.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că, criticile formulate de recurent la adresa hotărârii recurate sunt nefondate. Arată că, din probele administrate în fața primei instanțe, rezultă netemeinicia acțiunii reclamantului, s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că, măsura concedierii a fost luată după ce în prealabil conducerea societății a evaluat din punct de vedere strict economic oportunitatea păstrării unui post exclusiv de șofer de utilitară. Societatea intimată nu are ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri, ci comerțul de mărfuri. S-a dovedit că ulterior concedierii contestatorului, nu au mai fost angajate persoane pe postul deținut de acesta.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 322/LM din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul domiciliat în lui, str. -, nr. 4, – 3,. 9, jud. B în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în lui,-, jud.
A fost obligat contestatorul să plătească în favoarea intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul fost angajat la unitatea intimată pe post de șofer autoutilitara in baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr.-/03.07.2002 ( fila 5).
Prin decizia nr.91/03.04.2007 acestuia i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, motivat de desființarea postului deținut de contestator.
La baza emiterii deciziei contestate au stat analizele financiare a traseelor de desfacere a mărfii ( filele 17-30) și procesul verbal încheiat cu ocazia ședinței Conducerii unității intimate din 02.04.2004,( fila 31) având ca scop examinarea rentabilității activității de muncă a firmei, proces verbal din care rezultă că nu mai este necesară menținerea postului de șofer autoutilitară, datorită nerentabilității deplasărilor.
Prin motivul prevăzut la art.65 din Codul munciia fost creata posibilitatea legala pentru unitatea angajatoare de a desface contractul de in cazul in care necesitatea unei mai bune si mai eficiente organizări a societății impune reducerea numărului personalului prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza.
Din probele administrate in cauza rezulta ca au fost îndeplinite cele doua condiții ca reorganizarea sa fie legala, respectiv sa fie efectiva si definitiva.
Astfel din adresa trimisă de ITM B rezultă că ulterior concedierii contestatorului nu au mai fost angajate persoane pe postul deținut de acesta in cadrul unității, că cele doua mașini la care face referire ca s-ar fi achiziționat ulterior existau deja in patrimoniul unității așa cum rezultă din documentele de achiziție depuse la dosar ( 13-16), că nu existau posturi vacante conform pregătirii contestatorului care sa ii poată fi oferite, postul de secretară nefiind de natura a corespunde din acest punct de vedere.
Instanța a mai reținut că situația financiară a intimatei a suportat un regres și că scăderea productivității muncii este un indicator de referință în analiza unui agent economic, având efect în luarea unor măsuri de menținere a unor factori de profit, astfel încât reorganizarea activității determină și reducerea de personal. De altfel in cadrul unor masuri de reducere de personal, nominalizarea persoanelor care le ocupă nu poate duce la concluzia urmăririi concedierii doar a unor persoane,câtă vreme nu se fac dovezi în acest sens că nu s-au respectat dispozițiile legale incidente. Cât privește selecția personalului disponibilizat este atributul conducerii unității tocmai pentru a se asigura elementele necesare unei activități eficiente și profitabile, elemente ce intră în componența organizării, conducerii, funcționării și responsabilității pentru activitatea unității. Susținerea contestatorului în sensul că s-a urmărit disponibilizarea lui, fiind singura persoană nominalizată nu este susținută de probele administrate, nefăcându-se dovada angajării,ulterior măsurii, pe postul deținut de contestator a unei alte persoane, acesta fiind efectiv desființat.
In lumina tuturor acestor considerente în cauză s-a constatat că desființarea postului a avut loc,măsura a fost efectivă și reală,luată de organele abilitate,fiind astfel îndeplinite cerințele art.65 din Codul muncii, motiv pentru care s-a respins în totalitate contestația formulată de contestator ca fiind neîntemeiată.
Contestatorul aflându-se în culpă procesuală, instanța in temeiul art.274 alin.1 si 3 din Codul d e procedură civilă l-a obligat la plata in favoarea intimatei a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, sumă diminuată raportat la complexitatea litigiului dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii contestației, anularea deciziei de concediere, reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior cu obligarea intimatei la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate până la data plății efective.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
– decizia de concediere este nelegală și netemeinică, fiind încălcate prevederile art. 65 alin. 1- 2 și art. 74 din Codul muncii, astfel motivul desființării postului este unul artificial, fiind necesar postul de șofer în vederea desfășurării activității;
– convocarea recurentului pentru cercetarea disciplinară la data de 01.04.2007, analiza financiară din 02.04.2007 și concedierea din data de 03.04.2007 pentru motive care nu țin de persoana salariatului, evidențiază caracterul simulat al desființării postului;
– angajarea altor persoane pe postul de ambalator reprezintă un subterfugiu al conducerii, aceasta având efectiv posibilitatea de a-i oferi postul respectiv în cadrul societății;
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că din probele administrate în fața primei instanțe rezultă netemeinicia acțiunii reclamantului, măsura concedierii a fost luată după ce în prealabil conducerea societății a evaluat din punct de vedere economic oportunitatea păstrării unui post exclusiv de șofer, iar pe de altă parte s-a dovedit că ulterior nu au fost angajate persoane pe postul deținut anterior de recurent în cadrul societății.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin decizia de concediere nr. 91 emisă de SC SRL lui la data de 03.04.2007 s-a dispus concedierea recurentului contestator, angajat pe post de șofer autoutilitară, reținându-se ca motiv al concedierii desființarea postului de șofer, iar ca motiv al desființării acestui post faptul că zilele în care sunt rute de aprovizionare – desfacere nu reprezintă în viitor mai mult de 30% din totalul timpului de lucru al șoferului, astfel că activitatea de șofer devine nesemnificativă față de totalul orelor de lucru lunar. În cuprinsul deciziei s-a menționat, de asemenea că, având în vedere mărimea firmei, conducerea nu poate oferi alt post vacant în locul celui desființat.
Articolul 64 din Codul muncii statornicește obligația – de diligență – angajatorului de a oferi salariatului un loc de muncă vacant corespunzător, în cazul concedierii pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c li lit. d, în doctrină considerând-se justificat că art. 64 se aplică și în cazul concedierii pentru motivul desființării postului.
În speță, angajatorul deși avea obligația de a-i oferi recurentului contestator un loc de muncă vacant în condițiile art. 64 din Codul muncii, nu și-a îndeplinit această obligație.
Astfel, potrivit adresei emise de Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B sub nr. 810/2 din 07.11.2007, rezultă că în perioada 30.04.2007 până la data emiterii adresei, intimata a înregistrat la. B un contract individual de muncă pentru funcția de ambalator manual, post care fără îndoială că putea fi oferit recurentului.
Sigur că măsurile interne de eficientizare pot constitui un suport real pentru reorganizarea activității, însă în speță s-a suprimat postul de șofer din statutul de funcții cu consecința concedierii recurentului contestator pentru ca în perioada ce-a urmat să se procedeze la angajarea altei persoane pe postul de ambalator, post care putea fi ocupat de către recurent, fără a fi necesar a se recurge la măsura concedierii acestuia.
Prin urmare, având în vedere aspectele anterior relevate, concluzia ce se impune este aceea că, măsura concedierii recurentului este lovită de nulitate pe motivul nerespectării procedurii prevăzute de lege.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica în întregime sentința în sensul că va admite în parte contestația și, în consecință, va constata nulitatea deciziei de concediere nr. 91/03.04.2007 emisă de intimată.
În temeiul prevederilor art. 78 din Codul muncii, se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, precum și obligarea intimatei la plata despăgubirilor reprezentând salariul indexat reactualizat conform indicilor de inflație la nivelul perioadei 03.04.2007 – 1 iunie 2007, data angajării contestatorului la o altă unitate.
Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată, în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, reprezentând valoarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator cu domiciliul în lui,-, – 3,. 9, în contradictoriu cu intimata SC SRL LUI cu sediul în lui,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 322/LM din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în întregime în sensul că:
Admite în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SRL lui.
Constată nulitatea deciziei de concediere nr. 91/03.04.2007 emisă de intimată.
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Obligă intimata să-i plătească contestatorului despăgubiri civile constând în salariul indexat majorat, reactualizat conform indicilor de inflație la data plății, pentru perioada 03.04.2007 – 01.06.2007.
Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
– – – – – –
– redactat decizie în concept – judecător – – – – 02.10.2008
– judecător fond -,
– dact. gref. – 02.10.2008- 2 ex.
