În conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la literele a)-g), creditorii nemaiavând, potrivit actualei reglementări, calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea acestor dispoziţii faţă de membrii organelor de conducere ale debitoarei.
Potrivit alin. (3) al articolului menţionat, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acţiunea în răspundere numai dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) şi răspunderea acestora ameninţă să se prescrie.
Deşi niciunui creditor în procedura insolvenţei nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are şi posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înţeles să modifice condiţiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Secţia comercială, Decizia nr. 193 din 26 februarie 2008
Prin sentința comercială nr. 1435/J.S. din 6.12.2007 pronunțată în dosarul nr. 1228/115/2007 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul I.P. C I.P.U.R.L. Reșița și a dispus închiderea procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea SC G. SRL Caransebeș și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului de sub nr. J11/1200/1992, respingând, totodată, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății debitoare și dispunând descărcarea practicianului de orice îndatoriri sau responsabilități.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că procedura insolvenței – procedura simplificată – a fost deschisă față de debitoarea SC G. SRL Caransebeș prin sentința civilă nr. 808/J.S. din 10.05.2007, în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 2702 din Legea nr. 31/1990, republicată, în calitate de lichidator fiind desemnată I.P. C I.P.U.R.L. Reșița, că în cauză au fost întocmite și comunicate notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței și că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta imputată, culpa și raportul de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți, și având în vedere că aceasta nu mai desfășoară activitate și a fost dizolvată, în temeiul art. 131 din judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat, respingând, totodată, în baza art. 138 cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidator.
împotriva sentinței civile de mai sus au declarat recurs creditoarele D.G.F.P. Caraș-Severin și A.V.A.S. București, cererile lor fiind înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr. 1228/115/2007.
Recurenta D.G.F.P. Caraș-Severin a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului social în persoana numitului J.I. și obligarea acestuia să-i plătească sumei de 13.769 lei reprezentând creanțe bugetare, considerând că sentința recurată este netemeinică și nelegală în ceea ce privește măsura adoptată de judecătorul-sindic de închidere a procedurii de insolvență a societății debitoare fără antrenarea răspunderii fostului administrator, raportat la dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Și creditoarea recurentă A.V.A.S. București a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul continuării procedurii și, implicit, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul falitei SC G. SRL împotriva intimatului pârât J.I. arătând că, în opinia sa, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a debitoarei, responsabili de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
în aceste sens, creditoarea a arătat că potrivit teoriei și practicii judiciare în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale, și anume: că răspunderea delictuală intervine pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. în cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciile cauzate creditorilor, pârâtul intimat se face vinovat de nerespectarea legii [art. 32 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995, devenit ulterior art. 27], situație care, corelată cu proasta administrare a debitoarei, a determinat prejudicierea creditorilor societății. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, prima instanță trebuia să țină seama și de dispozițiile art. 1540 C.civ., în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, fiind o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. în speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 C.civ., raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, răspunderea trebuind să fie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Prin decizia civilă nr. 193 din 26.02.2008 Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de creditoarele D.G.F.P. Caraș-Severin și A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 1435/J.S. din 6.12.2007 a Tribunalului Caraș-Severin.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că singurele critici aduse de creditoare sentinței recurate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului J.I., fost administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
în conformitate cu alin. (3) al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) și aceasta amenință să se prescrie.
într-adevăr, lichidatorul judiciar I.P. C I.P.U.R.L. Reșița, la data de 9.10.2007 a înregistrat la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei SC G. SRL considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâtul nu a depus la dosar actele și documentele prevăzute de art. 35, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că el a ținut o fictivă sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Cu toate acestea, judecătorul sindic a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o. în prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. (1) lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. (3), de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. în speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituțiile creditoare au formulat prezentele recursuri criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. însă, noua lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru. Deși niciunui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
într-o altă ordine de idei, prin recursul declarat creditoarea A.V.A.S. București invocă și un alt temei legal al solicitării aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, și anume cazul de la lit. c) arătând că, în opinia ei, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri, responsabili de insolvența societății, întrucât speța s-ar înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a acestei norme. însă, cum în fața primei instanțe lichidatorul a susținut incidența doar a faptei prevăzute de litera d) a aceluiași text de lege, raportat la prevederile art. 294, la care face trimitere art. 316 C.proc.civ., aceste afirmații nu pot fi analizate de Curte motivat de împrejurarea că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel cum creditoarea încearcă să facă prin invocarea direct în faza recursului a unui alt caz de răspundere.
într-adevăr, scopul dispozițiilor art. 137, actualul art. 138, este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă susținerea recurentei A.V.A.S. București privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală. Afirmațiile sale referitoare la obligația unui debitor aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus procedurii reglementate de fosta Lege nr. 64/1995, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006, deși reale, nu pot duce la modificarea hotărârii primei instanțe întrucât nerespectarea acestei îndatoriri are prevăzută în cuprinsul art. 141 (actualul art. 143) o sancțiune penală (infracțiunea de bancrută simplă) și nicidecum „sancțiunea” aplicării automate a prevederilor referitoare la răspunderea patrimonială personală, cum fără temei susține această creditoare.
Este adevărat că Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, însă în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituțiile creditoare prin cererile de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă statul român, reprezentat prin D.G.F.P. Caraș-Severin și A.V.A.S. București a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentelor de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
