Interpretarea sintagmei „trecute” din art. 75 din Legea nr. 85/2006, în sensul că se referă la drepturi deja menţionate, deşi corectă din punct de vedere literal, apare ca fiind în contradicţie cu intenţia legiuitorului şi cu raţiunea celor două texte legale. Astfel, în art. 73 se recunoaşte dreptul la contestarea tabelului preliminar şi se acceptă de către instanţă că este posibil să se solicite şi majorarea sau înscrierea unor creanţe nereţinute de practicianul în lichidare, deşi textul foloseşte, de asemenea, noţiunea de trecute. Articolul 75 foloseşte acelaşi termen şi dă dreptul ca în situaţii de excepţie, respectiv fals, sau eroare esenţială să fie contestat şi tabelul definitiv. A susţine că de această dată nu se poate cere înscrierea sau majorarea unei creanţe, înseamnă a interpreta acelaşi termen în mod diferit, deşi nu există o raţiune pentru această diferenţiere. Din economia dispoziţiilor art. 73 şi art. 75, se apreciază că termenului de „trecere” trebuie să i se dea sensul larg, potrivit căruia este posibil să se conteste nu numai creanţele sau drepturile de preferinţă înscrise, solicitându-se reducerea sau ştergerea lor, dar şi neînscrierea în totalitate a unei creanţe sau a unui drept de preferinţă. O altă interpretare ar intra în contradicţie şi cu dispoziţiile din alin. (3)-(4) ale art. 73 şi ar face imposibilă contestarea, fie şi a tabelului preliminar, atunci când practicianul în lichidare a refuzat să înscrie o creanţă sau un drept.
Secţia comercială şi administrativ şi fiscal, Decizia nr. 529 din 16 mai 2008
Prin sentința nr. 127/F/2008, Tribunalul Comercial Argeș a respins contestațiile formulate de foștii salariați ca inadmisibile, reținând că aceștia nu au contestat tabelul preliminar și tabelul preliminar suplimentar, iar, în condițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, este permisă doar eliminarea sau reducerea unor drepturi înscrise în tabelul definitiv și nu înscrierea sau majorarea sumelor recunoscute creditorilor.
împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditorii foști salariați, criticând-o pentru motive încadrabile în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.
Astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, dispoziții precizate ca reprezentând temeiul pretențiilor formulate de către creditori, permit nu numai eliminarea unor sume greșit înscrise în tabelul definitiv, dar și introducerea unor noi creanțe în acesta.
Cum, în cauză, nu se mai putea uza de prevederile art. 73 care privesc numai tabelul preliminar și există o eroare esențială asupra valorii creanțelor înregistrate, se impune admiterea contestației.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Așa cum s-a precizat în ultima contestație cu care a fost investită instanța și s-a susținut în recurs, temeiul pretențiilor formulate de recurenți este reprezentat de dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestor prevederi legale, „după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2) și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute”.
Articolul 73 la care trimite textul precitat recunoaște dreptul debitorului, creditorilor și oricărei alte părți interesate să formuleze contestație cu privire la creanțele și drepturile trecute de administratorul sau lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe.
Judecătorul sindic a interpretat folosirea termenului „trecerii” în art. 75 în sensul că nu este posibil să se conteste pentru motivele expres enunțate tabelul definitiv, decât sub aspectul drepturilor deja menționate, înscrise. De aceea, s-a susținut că este inadmisibil să se ceară altceva decât reducerea sau înlăturarea unor drepturi.
Această interpretare, deși corectă din punct de vedere literal, apare ca fiind în contradicție cu intenția legiuitorului și cu rațiunea celor două texte legale.
Astfel, în art. 73 se recunoaște dreptul la contestarea tabelului preliminar și se acceptă de către instanță că este posibil să se solicite și majorarea sau înscrierea unor creanțe nereținute de practicianul în lichidare, deși textul folosește, de asemenea, noțiunea de trecute.
Articolul 75 folosește același termen și dă dreptul ca în situații de excepție, respectiv fals, dol sau eroare esențială să fie contestat și tabelul definitiv.
A susține că de această dată nu se poate cere înscrierea sau majorarea unei creanțe, înseamnă a interpreta același termen în mod diferit, deși nu există o rațiune pentru această diferențiere.
Din economia dispozițiilor art. 73 și art. 75, se apreciază că termenului de trecere trebuie să i se dea sensul larg, potrivit căruia este posibil să se conteste nu numai creanțele sau drepturile de preferință înscrise, solicitându-se reducerea sau ștergerea lor, dar și neînscrierea în totalitate a unei creanțe sau a unui drept de preferință.
O altă interpretare ar intra în contradicție și cu dispozițiile din alin. (3) și alin. (4) ale art. 73 și ar face imposibilă contestarea, fie și a tabelului preliminar, atunci când practicianul în lichidare a refuzat să înscrie o creanță sau un drept.
Ar fi de asemenea, lipsită de rațiune prevederea din alin. (4) al art. 72 care obligă la afișarea tabelului preliminar și la comunicarea notificărilor către creditori din moment ce aceștia, oricum nu ar putea să conteste decât trecerea.
De subliniat că nu se poate accepta ca aceluiași termen să i se dea interpretări diferite, când este folosit în art. 73 decât atunci când este utilizat în art. 75.
în concluzie, se apreciază că este admisibilă contestația formulată de creditori în temeiul art. 75 din lege, chiar dacă se solicită înscrierea ori majorarea unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv, rămânând părții să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții impuse de textul de lege.
Urmează așadar, ca în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., să fie admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare pentru a se observa dacă contestația formulată de foștii salariați este întemeiată sub aspectul îndeplinirii cerințelor privind „existența unui fals, dol sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute”. Numai în măsura în care se dovedește îndeplinirea acestor condiții, urmează a se verifica fondul susținerilor formulate de contestatori, în sensul că le-a fost înscrisă o creanță sub valoare.
