ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL – I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1556/2008 –
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
– R – – JUDECĂTOR 2: Roman Florica
– – – – JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
– – – – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta DE STAT O cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în O,-,. 6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 485 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă – lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 31.10.2008 emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, lipsă fiind recurenta pârâtă DE STAT
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante depune fișa dosarului nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că s-a respins cererea de strămutare a soluționării prezentului dosar, formulată de recurentă pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond.
Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond și obligarea părții recurente la cheltuieli de judecată potrivit actelor justificative de la dosar. Arată că sunt nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii, în sensul că martorii audiați s-ar afla în dușmănie cu filarmonica, într-adevăr există o stare tensionată între aceasta și angajați, dar împrejurarea nu poate conduce la neluarea în considerare a probelor. Cererea de strămutare formulată a fost respinsă, motivul de casare cu trimitere nesubzistând, iar în ce privește faptele imputate reclamantei, arată că instrumentul muzical se află în custodia părții, astfel că nu-l putea preda pur și simplu.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 485 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata de Stat O și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 4737/17.09.2007 emisă de intimată, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 4737 din 17 septembrie 2007 emisă de către intimată, contestatoarea a fost sancționată cu avertisment pentru încălcarea normelor de conduită la locul de muncă și refuzul îndeplinirii unor sarcini de serviciu, concret prin refuzul exprimat de manieră degradantă și ostila de predare a instrumentului muzical englez.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv contractul individual de muncă (fila 12 la dosar), instanța retine că, contestatoarea este angajata intimatei din data de 1 septembrie 1998, având funcția de artist instrumentist – oboi. Instrumentul “cornul englez” folosit, a fost pus la dispoziția de Stat din O ca împrumut pe termen nedeterminat (fila 46 și fila 47 la dosar). Prin adresa nr. 4650 din 13 septembrie 2007 i s-a solicitat contestatoarei predarea instrumentului ” englez” – fila 48 la dosar. Din probele testimoniale administrate în cauză, respectiv declarația martorului A, instanța reține că în data de 13 septembrie 2007 contestatoarea a solicitat directorului filarmonicii să-i restituie instrumentul muzical întrucât avea de susținut un concert în aceeași zi, lucru ce inițial ia fost refuzat, ulterior fiindu-i predat, solicitându-i-se ca după concert să predea “cornul englez”. Contestatoarea a solicitat ca predarea să se consemneze într-un proces verbal pentru a nu i se imputa ulterior eventualele degradări ale instrumentului, dar i s-a refuzat acest lucru fapt, ceea ce a determinat-o pe contestatoare să predea instrumentul în fata unor martori. Din declarațiile martorilor – fila 38 la dosar, – fila 39 la dosar, G – fila 40 la dosar, instanța reține că, contestatoarea a predat instrumentul către director, care ia promis că il va restitui luni și că în consiliu artistic s-a decis ca acest instrument să-i fie acordat exclusiv contestatoarei spre a-l folosi la concerte, iar nepredarea instrumentului de către contestatoare în momentul solicitării, nu a avut efect asupra desfășurării activității instituției întrucât cea care folosea instrumentul era contestatoarea.
Potrivit art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii, sancțiunea disciplinară pe care o poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară este avertismentul scris. Din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că nu se poate reține vinovăția contestatoarei, că nu sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare, că predarea instrumentului în fața martorilor nu a perturbat activitatea instituției, contestatoarea fiind deținătoarea acestuia și este utilizat de către aceasta în cadrul concertelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs pârâta de Stat O, care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței și respingerea ca nefondată a contestației formulată de petenta.
În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond a ignorat probațiunea, din care rezultă fără dubiu că petenta a încălcat normele de conduită la locul de muncă și a refuzat să-și îndeplinească sarcinile de serviciu, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.
Intimata s-a opus admiterii recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
În fapt, petenta fiind angajata pârâtei, a fost sancționată pentru că a refuzat să predea un instrument muzical, precum și pentru maniera în care și-a exteriorizat acest refuz.
Sancțiunea aplicată acesteia a fost avertisment, contestarea sancțiunii făcând obiectul prezentului dosar.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că petenta ar fi avut o atitudine ostilă și jignitoare, așa cum susține angajatorul, iar pe de altă parte, instrumentul muzical se afla în custodia reclamantei, așa cum hotărâse consiliul artistic, iar nepredarea acestuia de către contestatoare în momentul solicitării, nu a avut efect asupra desfășurării activității instituției.
Așa fiind, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține vinovăția contestatoarei, nefiind întrunite elementele răspunderii disciplinare, motiv pentru care a dispus admiterea contestației și anularea sancțiunii aplicate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta DE STAT O împotriva sentinței civile nr. 485 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
– – R – – – – –
red.R
jud.fond. –
dact.
2 ex./12.11.2008.