Prin achitarea parţială, creanţa rămasă este sub valoarea-prag prevăzută pentru declanşarea procedurii colective, întrucât data la care se analizează îndeplinirea cerinţelor impuse de legiuitor, inclusiv a pragului de 10.000 lei, este cea a pronunţării hotărârii de către judecătorul-sindic, şi nu data introducerii acţiunii, iar instanţa de recurs este ţinută să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunţării hotărârii atacate, în speţă au fost sau nu îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru ca tribunalul să poată admite cererea creditorului şi să dispună declanşarea procedurii concursuale. Pentru recuperarea unei sume sub valoarea-prag pretinsă de Legea insolvenţei, creditorul declanşator are deschisă calea dreptului comun.
Chiar dacă debitorul nu formulează contestaţie la cererea creditorilor sau contestaţia sa este anulată fără ca tribunalul să o analizeze pe fond, judecătorul-sindic este obligat să verifice îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate a acţiunii introductive, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 31, coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, raportat la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, modificată, deoarece legiuitorul nu a înţeles să reglementeze condiţiile declanşării procedurii colective numai pentru a fi invocată nerespectarea lor în contestaţia debitorului.
Secţia comercială, Decizia nr. 371 din 10 martie 2009
Prin sentința comercială nr. 899/J.S./20.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 316/115/2008, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a respins cererile formulate de creditorii SC E. SA București și Consiliul Local al municipiului Reșița – Serviciul Public Direcția Impozite și Taxe, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC A. SA Reșița.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC E. SA București, solicitând casarea hotărârii atacate și declanșarea procedurii colective, considerând că în speță este incident pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., tribunalul în mod greșit respingând cererea de deschidere a procedurii insolvenței câtă vreme debitoarea nu a contestat starea vădită de insolvență, nu a formulat contestație și nici nu a făcut dovada achitării întregului debit în sumă de 32.057,07 lei. Judecătorul-sindic a fost foarte îngăduitor cu societatea debitoare, acordându-i șase termene de judecată, iar după o achitare parțială, a luat act că aceasta nu se află în stare vădită de insolvență, respingând în mod nejustificat acțiunea reclamantei. Este adevărat că intimata a achitat suma de 22.107 lei, rămânând o diferența de 9.950,07 lei, însă în baza aceleiași reguli de până la pronunțare (amânarea cauzei până când s-a făcut plata parțială), prima instanță avea obligația să impună debitoarei să achite și diferența rămasă de plată, iar după aceea să constate că cererea introductivă a rămas fără obiect și să oblige debitoarea la cheltuieli de judecată. Reținerea de către tribunal a faptului că prin achitarea parțială, creanța rămasă de 9.950,07 lei este sub valoarea-prag prevăzută pentru declanșarea procedurii, este nelegală, întrucât data la care cererea se analizează sub aspectul pragului de 10.000 lei este cea a introducerii acțiunii, și nu ulterior, acesta neputând constitui un motiv care să justifice respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 371/10.03.2009 pronunțată în dosarul nr. 316/115/2008, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul creditoarei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că este fără putință de tăgadă că societatea intimată, la momentul înregistrării cererii introductive având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, datora recurentei suma totală de 32.057,07 lei, care se compunea din 29.911,11 lei rate de leasing și costuri accesorii neachitate la scadență și 2.145,96 lei penalități de întârziere calculate pentru perioada 15.04.2007 – 9.11.2007 la contractul de leasing financiar nr. 2227/03.09.2004. De asemenea, este de necontestat faptul că la data de 22.10.2008 debitoarea a făcut o plată parțială în cuantum de 22.107 lei către creditoare, aspect recunoscut de altfel și de către reprezentanții societății recurente atât prin notele transmise tribunalului la 19.11.2008, cât și prin cererea de recurs, rămânând un rest de plată de 9.950,07 lei.
Potrivit dispozițiilor Legii privind procedura insolvenței, printre condițiile cerute a fi întrunite pentru a se putea deschide această procedură specială față de debitorii aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă se numără și aceea ca creanța datorată să atingă valoarea-prag cerută de respectivul act normativ.
în conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, acesta fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.
Dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzute de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizație cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență. Debitoarea intimată este o societate comercială pe acțiuni, având stabilită o durată de funcționare nelimitată, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului. Insolvența debitorului fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților.
Potrivit Legii insolvenței, creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile. Art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, definește noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind creditorul a cărui creanță, împotriva patrimoniului debitorului, este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Textul acestui articol stabilește, așadar, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditor asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă. Creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, având expunere monetară, lichidă și exigibilă – asupra căreia se pot ridica pretenții – și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12 din același act normativ.
în mod corect, prima instanță a reținut că prin achitarea parțială creanța rămasă este sub valoarea-prag prevăzută pentru declanșarea procedurii colective, întrucât data la care se analizează îndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor, inclusiv a pragului de 10.000 lei, este cea a pronunțării hotărârii de către judecătorul-sindic și nu data introducerii acțiunii, cum fără nici un temei susține creditoarea, iar instanța de recurs fiind ținută să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca tribunalul să poată admite cererea creditorului și să dispună declanșarea procedurii concursuale.
Este adevărat că prin cererea introductivă creanța pretinsă de creditoare a fost în cuantum de 32.057,07 lei și că prin dovezile de plată depuse la dosar se atestă doar achitarea sumei de 22.107 lei, însă această împrejurare nu poate duce la modificarea sentinței recurate și deschiderea procedurii de insolvență față de intimată având în vedere că diferența rămasă de plată (9.950,07 lei), în mod incontestabil, se situează sub nivelul valorii-prag, pentru recuperarea acestei sume creditoarea având deschisă calea dreptului comun.
Chiar dacă debitorul nu formulează contestație la cererea creditorilor sau contestația sa este anulată fără ca tribunalul să o analizeze pe fond, judecătorul-sindic este obligat să verifice îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate ale acțiunii introductive, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 31, coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6, raportat la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, modificată, deoarece legiuitorul nu a înțeles să reglementeze condițiile declanșării procedurii insolvenței numai pentru a fi invocată nerespectarea lor în contestația debitorului. Cu alte cuvinte, normele care reglementează condițiile deschiderii procedurii concursuale sunt de ordine publică și ele nu ocrotesc doar interesele debitorului, astfel că se impune examinarea îndeplinirii lor chiar din oficiu de către instanța de judecată.
în acest sens este de reținut că legiuitorul român a instituit prezumția legală relativă de insolvență, care profită creditorului declanșator prin aceea că-l scutește pe acesta de a mai dovedi starea de încetare de plăți a debitorului pârât, numai în scopul de a-i ușura probațiunea sub acest aspect, instanța având obligația de a analiza existența tuturor cerințelor pretinse de lege pentru a se putea declanșa procedura colectivă, întrucât chiar art. 1 din lege statuează expres că procedura generală se aplică debitorilor „aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă”, iar cea simplificată „debitorilor aflați în stare de insolvență”.
(Judecător Csaba Bela Nasz)