Contestație decizie de sancționare. Decizia 1309/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1309/2008-

Ședința publică din 25.09.2008

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată DIRECȚIA SILVICĂ S M, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 704/D din 29.04.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei intimate, , în baza delegației nr. 4941 din 23.09.2008 emisă de recurentă, intimatul contestator personal și reprezentantul acestuia, avocat A, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 28.08.2008, emisă de Baroul București – Cabinet Individual.

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei intimate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii reclamantului și păstrarea Deciziei nr. 23 din 07.02.2008 ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Arată că aplicarea art. 268 alin. 2 din Codul muncii trebuie să se facă doar în cazul lipsei vreunei mențiuni dintre cele prevăzute la acest articol.

Reprezentantul intimatului contestator solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat, menținerea în totalitate a hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată Apreciază că instanța de fond în mod corect și legal a reținut că decizia de sancționare nu satisface exigențele art. 268 alin. 2 litera a Codul muncii. Arată că este lovită de nulitate absolută decizia de sancționare disciplinară care nu cuprinde descrierea faptei sau care cuprinse o descriere generală ce nu permite verificarea. De asemenea, arată că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată. Arată că, instanța de judecată nu este îndreptățită să reducă onorariul convenit de avocat cu clientul său, conform art. 30 din Legea nr. 51/1995. Depune la dosar concluzii scrise.

În replică reprezentantul recurentei intimate arată că, potrivit art. 274 alin. 3 cod procedură civilă judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile de avocat, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, raportat la valoarea pricinii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 704/D din 29.04.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis contestația contestatorului, domiciliat în,-, împotriva deciziei de sancționare nr.23/7.02.2008 emisă de intimata DIRECȚIA SILVICĂ S M, cu sediul în S M,-.

S-a constatat nulitatea deciziei de sancționare nr.23/7.02.2008 emisă de Direcția Silvică S

A fost obligată intimata să achite contestatorului 1715,98 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr.23/07.02.2008 intimata, în baza disp.art.19 lit.k și r, art.100 alin.1 lit.c din Contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, a aplicat contestatorului sancțiunea avertismentului, invocând raportul nr.518/4.02.2008, care constată nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate a muncii în unitate în timpul acțiunii de vânătoare din data de 11.01.2008.

Contractul colectiv de muncă prevede sancțiunea avertismentului în art.100 alin.1 lit. Indicarea în dispoziția de sancționare ca temei de drept a art.100 lit.c constituie în mod evident o eroare materială, astfel că vom înlătura criticile contestatorului cuprinse în “excepția inadmisibilității deciziei”.

Analizând dispoziția contestată din perspectiva formală impusă de art.268 Codul muncii, s-a reținut că aceasta nu satisface exigențele art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, întrucât menționarea “nerespectării măsurilor de securitate și sănătate a muncii în unitate în timpul acțiunii de vânătoare din data de 11.01.2008” nu reprezintă o descriere a faptei.

Declarațiile martorilor audiați în cadrul cercetării disciplinare prealabile nu sunt revelatoare în acest sens.

În consecință, tribunalul a admis contestația formulată de contestatorul, a constatat nulitatea deciziei de sancționare nr.23/7.02.2008 emisă de Direcția Silvică S Totodată, a obligat intimata să achite contestatorului 1715,98 RON cheltuieli de judecată.

Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară cu vot consultativ – au exprimat aceeași opinie asupra contestației promovată de contestatorul.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Silvică S M solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:

– aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii trebuie să se facă doar în cazul lipsei vreunei mențiuni dintre cele prevăzute la acest articol, nicidecum în cazul recurentei, a modului în care este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară;

– în decizia de sancționare s-a făcut referire la fapta care constituie încălcarea îndatoririlor de serviciu, fiind fără dubiu că intimatului nu i-a fost atins vreun drept sau interes, ca atare, invocarea nulității nu se justifică;

– decizia de sancționare cuprinde toate elementele cerute de textul de lege menționat.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 299 – 316 Cod procedură civilă, art. 19 și 100 din Contractul colectiv de muncă și art. 298 Codul muncii.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Motivarea în fapt și în drept reprezintă condiții ale cuprinsului unei decizii de concediere, impuse imperativ prin art. 62 alin. 2 și art. 268 alin. 2 lit. a, lit. b și lit. c din Codul muncii.

În speță, decizia contestată în instanță cuprinde o situație de fapt prezentată sub forma unor generalități, afirmații vagi, făcându-se trimitere la un act de constatare prin care s-a propus sancționarea intimatului contestator pentru nerespectarea măsurilor de securitate a muncii în unitate în timpul acțiunii de vânătoare din data de 11.01.2008.

Este de observat că în conținutul deciziei nr. 23 din 07.02.2008 nu se face arătarea cu claritate a faptelor imputate intimatului, rezumându-se la a se face referire la raportul nr. 518/04.02.2008 întocmit de șeful Serviciului intern de prevenire și protecție, iar cu privire la o atare situație instanța supremă a statuat în mod constant, statuările fiind însușite fără rezerve și de literatura juridică, că dacă decizia se referă exclusiv la un act de constatate, acest act trebuie comunicat salariatului, sens în care în motivarea deciziei trebuie să se indice precis actul de comunicare, or în motivarea deciziei contestate în litigiul de față nu s-a făcut referire la un atare act, făcându-se mențiunea că actul comunicat intimatului îl reprezintă doar decizia.

Se constată așadar că obligația ca decizia de sancționare să fie motivată în fapt conform art. 62 alin. 2, respectiv ca în decizie să existe “descrierea faptei care constituie abatere disciplinară” potrivit art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, nu au fost îndeplinite de intimată, decizia fiind astfel lovită de nulitate absolută, astfel cum în mod legal a stabilit instanța de fond.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totul.

Fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.326 lei, în favoarea intimatului contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată DIRECȚIA SILVICĂ S M, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 704/D din 29.04.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.326 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

– – – – – –

– redactat decizie în concept – judecător – – – – 02.10.2008

– judecător fond -,

– dact. gref. – 02.10.2008 – 2 ex.