Până la momentul deschiderii procedurii de , calitate procesuală nu au decât creditorul titular al cererii introductive şi debitorul, între care se leagă raportul procedural. Legea reglementează posibilitatea formulării mai multor cereri de deschidere (art. 31), însă, din economia dispoziţiilor art. 32 şi urm., art. 61 şi urm. din actul normativ precitat, nu se poate concluziona decât că până la momentul deschiderii procedurii instanţa nu poate fi învestită legal cu declaraţii de creanţă, aşa încât eventualii titulari ai acestora nu dobândesc calitate procesuală şi instanţa nu are cum să soluţioneze aspectele puse astfel în discuţie.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 764 din 12 septembrie 2008
Prin sentința nr. 704/C/2008, Tribunalul Vâlcea a admis contestația debitoarei SC F. SA Drăgășani și a respins cererea formulată de creditoarea SC F. SRL București, reținând că s-a achitat suma pentru care se solicita deschiderea procedurii, iar cealaltă creditoare – SC G. SRL Rm. Vâlcea – nu a înțeles să formuleze cerere în acest sens.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC G. SRL Rm.Vâlcea, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
– instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de înscriere la masa credală formulată de recurentă, deși face trimitere la aceasta în considerentele sentinței;
– instanța nu a lămurit toate aspectele juridice ale cauzei, aspecte care țineau de situația creanței a cărei titulară este.
Cu ocazia acordării cuvântului pe fond s-a pus în discuție de către instanță excepția lipsei calității procesuale a recurentei, excepție ce urmează a fi soluționată cu prioritate și de a cărei rezolvare ține și răspunsul la criticile formulate.
Așa cum s-a arătat în istoricul prezentei decizii, instanța a fost învestită cu o singură cerere de deschidere a procedurii, cerere față de care s-a formulat contestație și care au fost soluționate prin sentința care se atacă.
Recurenta nu este titulara nici uneia dintre aceste cereri, ea formulând și insistând, prin precizarea făcută, că înțelege să insiste în „declarația de creanță”. Acest demers procedural, la care se referă art. 65 din Legea nr. 85/2006, este întotdeauna ulterior hotărârii de deschidere a procedurii. Până la acest moment, câtă vreme instanța nu s-a pronunțat asupra stării de insolvență, nu pot exista declarații de creanță, ci doar cereri de deschidere a procedurii.
Așadar, până la momentul deschiderii procedurii de insolvență, calitate procesuală nu au decât creditorul titular al cererii introductive și debitorul, între care se leagă raportul procedural. Legea reglementează posibilitatea formulării mai multor cereri de deschidere (art. 31), însă, din economia dispozițiilor art. 32 și urm., art. 61 și urm. din actul normativ precitat, nu se poate concluziona decât că până la momentul deschiderii procedurii instanța nu poate fi învestită legal cu declarații de creanță, așa încât eventualii titulari ai acestora nu dobândesc calitate procesuală și instanța nu are cum să soluționeze aspectele puse astfel în discuție. Chiar dacă s-ar împărtăși un alt punct de vedere, sub acest aspect, recurenta avea la îndemână dispozițiile art. 2821C.proc.civ.
Concluzionând în sensul că recurenta nu a formulat decât o declarație de creanță într-un dosar în care nu s-a deschis procedura de insolvență, se impune să se rețină că ea nu are calitate procesuală, iar calea de atac urmează să fie respinsă ținând seama de incidența acestei excepții.
