Termenul prevăzut de art. 81 alin. (1) din se aplică numai acţiunilor lichidatorului/administratorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, nu şi acţiunilor în anulare acte, încheiate de terţii dobânditori cu subdobânditorii prevăzuţi de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 667 din 17 septembrie 2008
Prin sentința nr. 259/ 10.03.2008 a Tribunalului Galați, judecătorul sindic a respins excepțiile autorității de lucru judecat, a tardivității și inadmisibilității acțiunii.
A admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. Galați și a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1682/24.04.2002 și sub nr. 2167/11.05.2004 de B.N.P. A. C.L.B. și Z.I.
A dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul C.L., cât și pârâtul C.L.C.
Pârâtul C.L. a criticat sentința recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.
în realitate, prin cererea inițială, lichidatorul judiciar a solicitat atât anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1822/25.02.2001, cât și anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare ce au făcut obiectul prezentei cauze.
Faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere i-ar fi putut conferi lichidatorului judiciar motive pentru a declara recurs împotriva sentinței nr. 183/16.05.2006, nu însă și dreptul de a formula o nouă cerere, cu același obiect.
în mod asemănător, necitarea în primul litigiu judiciar a SC N. SRL nu poate îndreptăți lichidatorul judiciar să promoveze o nouă cerere, cu același obiect.
Un alt motiv de recurs vizează greșita respingere a excepției tardivității acțiunii. în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 62 din Legea nr. 64/1995, republicată (preluate prin dispozițiile art. 81 din Legea nr. 85/2006).
A mai susținut recurentul pârât că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocând însă temeiuri de drept străine speței. Judecătorul sindic a ignorat, practic, dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că prețul bunului nu a fost plătit de către pârât. La data cumpărării imobilului de către pârâtul recurent, acesta era grevat de privilegiul de preț al societății debitoare.
Ulterior, privilegiul de preț a fost radiat la cererea societății debitoare, prin încheierea nr. 8533/14.08.2003, pronunțată de judecătorul delegat la Biroul de carte funciară, ceea ce înseamnă că prețul a fost achitat. Ca atare, apreciază că prezumția prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 a fost răsturnată.
în drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și prevederile art. 312 alin. (3) C.proc.civ.
Pârâtul C.L. a criticat hotărârea recurată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Referitor la excepția tardivității, motivarea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
Astfel, termenul legal de introducere a cererilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, în accepțiunea Legii nr. 64/1995 (în vigoare la acea dată), este de 18 luni de la deschiderea procedurii. Principiul anulării actelor subsecvente actului principal, enunțat de judecătorul sindic, este corect, însă cererile trebuie formulate în termenul defipt de lege, sus-arătat.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a aplicat greșit legea, întrucât legea impune doar trei condiții simultane (identitate de obiect, cauză și părți), nu și soluționarea pe fond a primei cauze.
în mod greșit, în fundamentarea soluției, instanța de fond a reținut incidența Legii nr. 85/2006, de vreme ce efectele juridice s-au produs sub imperiul Legii nr. 64/1995.
Curtea de Apel Galați a respins recursurile declarate de pârâții C.L. și C.L.C., ca fiind nefondate.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Motivul de recurs comun celor două căi de atac, referitor la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, este nefondat.
Astfel, în mod corect a reținut judecătorul sindic că, pentru a fi incidentă excepția autorității de lucru judecat, în condițiile art. 1201 C.civ., este necesar ca între cele două acțiuni să existe triplă identitate: de obiect, cauză și părți, acestea din urmă să fi avut aceeași calitate.
în primul rând, între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât, prin cererea inițială, formulată de lichidatorul judiciar la data de 24.08.2004 (și modificată la data de 25.11.2005), lichidatorul judiciar nu a solicitat decât anularea contractului din 18.05.2001 și a contractului autentificat sub nr. 1822/25.05.2001, acte de vânzare-cumpărare intervenite între debitoarea SC I. SA (în calitate de vânzător) și C.L. (în calitate de cumpărător). Cum nu s-a solicitat și anularea celor două acte de vânzare-cumpărare subsecvente, încheiate de subdobânditori, este evident că nu există identitate de obiect.
De asemenea, în mod corect a reținut judecătorul sindic că nu există nici identitate de părți, de vreme ce SC N. SRL nu a figurat ca parte în primul litigiu judiciar. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, la judecata primei cereri, această societate nu a fost citată nu din omisiune, ci datorită faptului că nu era parte în raportul juridic dedus judecății, respectiv nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat. Convenția a cărei anulare s-a solicitat prin prima cerere de chemare în judecată a fost încheiată între debitoarea SC I. SA și pârâții C.L. și C.M.
Deși, față de cele mai sus arătate, nu se impune analizarea criticii formulate de recurentul C.L., potrivit căreia, pentru existența autorității de lucru judecat, nu este necesară soluționarea pe fond a primei cauze, facem următoarele precizări:
De principiu, dacă într-o primă cerere de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete de cerere, dar instanța a omis să se pronunțe cu privire la unele dintre acestea, capetele de cerere rămase nesoluționate vor putea fi reiterate într-un al doilea proces, neexistând identitate de obiect. Deci, puterea de lucru judecat se limitează numai la acele puncte litigioase care au format obiectul pricinii și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii.
Judecătorul sindic a rezolvat în mod corect excepția tardivității acțiunii. Astfel, termenul prevăzut de art. 62 din Legea nr. 64/1995, republicată [text de lege preluat prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006] se aplică acțiunilor lichidatorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, întrucât textul de lege face trimitere la acțiunile prevăzute de art. 60 sau 61 din lege (respectiv, prevăzute de art. 79 și 80 din noul act normativ – Legea nr. 85/2006).
Or, prezenta acțiune are ca obiect anularea actelor de înstrăinare subsecvente actului inițial, încheiat de debitoare, intervenite între terții dobânditori C.L. și C.M., pe de o parte, și subdobânditorul C.L.C. (primul contract) și între C.L.C. și subdobânditoarea SC N. SRL (al doilea contract). Prin urmare, sunt acțiuni întemeiate pe prevederile art. 65 din Legea nr. 64/1995, republicată [actualul art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2006], nefiind aplicabil termenul de prescripție de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
De altfel, nu s-ar putea accepta, ca dată de plecare a termenului de prescripție a acțiunii în anulare, data deschiderii procedurii (în speță, 5.12.2003), în condițiile în care unul din contracte a fost încheiat în cursul procedurii insolvenței, respectiv la data de 11.05.2004. Cu alte cuvinte, termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în anulare act nu ar putea să curgă de la o dată anterioară perfectării actului în discuție.
Cât privește greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, constată, în primul rând, că temeiurile invocate în susținerea acestei excepții nu reprezintă un veritabil fine de neprimire a cererii, ci apărări de fond.
Concret, pârâții s-au apărat invocând că nu ar fi îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 65 din Legea nr. 64/1995, republicată, respectiv că nu s-ar fi făcut dovada neplății valorii corespunzătoare a bunului, precum și dovada că pârâții cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat [condiții preluate de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2006].
Pe baza unei analize judicioase a materialului probator administrat în cauză, în mod corect a reținut judecătorul sindic că sunt îndeplinite condițiile sus-arătate pentru a putea dispune anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Astfel, în ce privește neplata valorii corespunzătoare a bunului, rezultă chiar din cuprinsul contractului autentificat sub nr. 1682/24.04.2002, că la data perfectării acestuia, din prețul stipulat, de 326.861.979 lei, pârâtul C.L. nu achitase decât suma de 39.962.999 lei, diferența datorată către titularul privilegiului de preț (SC I. SA) urmând a fi achitată de pârâtul C.L.
Deși se pretinde că acest din urmă pârât ar fi achitat prețul, întrucât, la data celei de-a doua înstrăinări succesive, era radiat privilegiul de preț, acest fapt nu a fost dovedit. Atâta vreme cât în evidențele contabile ale debitoarei SC I. SA nu există înregistrarea acestei operațiuni, plata prețului, iar pârâții s-au mărginit doar să afirme că au plătit prețul fără să producă vreo dovadă, este evident îndeplinită condiția prevăzută de lege (nu s-a plătit valoarea corespunzătoare a bunului).
Cât privește cea de-a doua condiție, a relei-credințe a subdobânditorilor (au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască că transferul inițial este susceptibil a fi anulat), corect a reținut instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Astfel, pârâtul C.L. este fiul administratorului societății debitoare, C.C., iar acesta din urmă este și administrator al pârâtei SC N. SRL.
în ce privește reaua-credință a pârâților C.L. și C.M., constată că s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin sentința nr. 183/2006 a Tribunalului Galați, că aceștia au fost complici la frauda debitoarei și au acționat în scopul sustragerii bunurilor de la urmărirea acestora de către debitori.
Cât privește greșita invocare, în hotărârea recurată, a prevederilor Legii nr. 64/1995, republicată, constată că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate sub imperiul legii vechi, iar acțiunea a fost promovată sub imperiul legii noi (Legea nr. 85/2006). însă, în speță, nu a fost nevoie de rezolvarea vreunui conflict de legi în timp, întrucât normele legale incidente speței, din legea veche, au fost preluate, fără modificări, prin noua lege a insolvenței (Legea nr. 85/2006).
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 3041C.proc.civ., a respins cele două recursuri, ca nefondate.
