DECIZIA CIVILĂ nr. 1496/2008
Ședința publică din 23 octombrie 2008
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenta contestatoare, cu domiciliul în O- – etaj 4. 38 județul B și de recurenta pârât SC SRL, cu sediul în Otopeni calea nr. 3. județul I, împotriva sentinței civile nr. 224/LM/2008 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de sancționare,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă pentru recurenta contestatoare, lipsă, reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială nr. 18/2008 emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, precum și reprezentantul recurentei intimate SC SRL Otopeni – av. în baza împuternicirii avocațială de la dosar emisă de Baroul București – Cabinet individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului acesteia, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la daunele morale solicitate. Se arată că prima instanță a judecat cauza doar pe excepție, nu s-a analizat fondul cauzei, deși au fost dovedite prejudiciile materiale și morale, fiind respins în mod nejustificat acest capăt de cerere. De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de partea intimată.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită respingerea recursului formulat de contestatoare, arătând că în mod corect a respins instanța de fond capătul de cerere privind daunele morale, conform practicii judiciare instituită de ICCJ cererea pentru daune morale este admisibilă doar dacă acestea sunt expres prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Așadar, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la daunele morale, nu s-a pronunțat decât asupra vinovăției sau nevinovăției contestatoarei, aspect ce nu are legătură cu motivele de recurs, în care au fost inserate aspecte ce nu se regăsesc în hotărârea instanței de fond și nu au legătură cu speța. iar drepturile salariale au fost menținute și după retrogradarea acesteia.
De asemenea, se solicită admiterea recursului formulat de pârâtă, respingerea pe fond a contestației și menținerea ca legală a sancțiunii cu avertisment. Nu se poate reține o vătămare a contestatoarei, instanța de fond a încălcat legea, cu ignorarea dispozițiilor articolului 72 din Legea nr. 168/1999 – lege derogatorie, a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei. Competența de soluționare revine Tribunalului București, în a cărui rază își are sediul societatea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 224/LM/2008 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC. SRL Otopeni și în consecință s-a dispus anularea deciziei de sancționare cu avertisment a contestatoarei emisă de intimată la data de 29 august 2007.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale șia fost obligată intimata la plata sumei de 500 RON cu titlul cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Articolul 268 aliniatul 2 Codul Muncii prevede, sub sancțiunea nulității absolute, că în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederilor din Statutul de personal, din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la articolul 267 aliniatul 3 nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. De asemenea, în decizia contestată nu este specificată instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale întrucât acordarea acestora este admisibila numai în măsura in care in cuprinsul contractului colectiv de sau contractul individual de munca au fost incluse clauze exprese în acest sens, așa cum prevede Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 40 din 7 mai 2007.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind plata daunelor morale, cu cheltuieli de judecată, precum și intimata SC SRL Otopeni, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Prin motivele de recurs, contestatoarea recurentă a invocat că s-a respins cererea privind daunele morale cu motivarea că nu au fost cuprinse în Contractul colectiv sau individual de muncă fără a se analiza fondul. Nu a recunoscut că ar fi întârziat în mod repetat la orele de program, ea contestând și pe fond decizia.
Daunele morale trebuie acordate chiar dacă la încheierea contractului de muncă nu au fost stipulate, dacă au fost dovedite.
Intimata și-a propus să o hărțuiască, sancțiunea aplicată fiind al treilea act abuziv, cererea sa de daune s-a bazat pe articolul 269 aliniatul 1 din Codul Muncii, ce prevede această posibilitate, dar, chiar și în lipsă de temei legal, trebuie acordate dacă sunt dovedite. A dovedit cu acte medicale că s-a îmbolnăvit cu inima ca urmare a stresului creat de sancțiunea aplicată și prin concedierea fratelui ei, anterior nu a suferit de boală a inimii.
sa, scăderea salariului a fost o altă formă de umilire, scopul a fost de aos chimba din postul de conducere, aspecte ce i-au creat șoc psihic.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 312 aliniatul 5 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Prin motivele de recurs, intimata a arătat că nemenționarea instanței la care poate fi atacată decizia de sancționare nu vatămă, acest aspect fiind prevăzut de lege, mai mult, nu a împiedicat-o să se apere.
S-au ignorat dispozițiile articolului 72 din Legea nr. 168/1999, conform cărora instanța competentă a soluționa cauza era tribunalul în a cărui circumscripție își are ea sediul –
Cât privește cheltuielile de judecată, acestea nu sunt justificate, nu s-a analizat fondul cauzei, aceasta fiind soluționată pe excepție.
În drept, s-au invocat dispozițiile articolelor 299, 302 Cod de procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin decizia nr. ____ din 29.08.2007 emisă de intimată – fila 4 dosar fond – intimata a dispus sancționarea disciplinară a recurentei, care are calitatea agent transport, cu avertisment. Conform articolului 268 aliniatul 2 litera f din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprinde în mod obligatoriu instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Analizând cuprinsul deciziei contestate, se reține faptul că s-a menționat la punctul nr. 5 doar faptul că se poate contesta în termen de 30 de zile calendaristice, fără însă a se indica instanța competentă, ori, lipsa acestei mențiuni este prevăzută cu sancțiunea nulității absolute, fiind astfel de neacoperit. Faptul că în Codul Muncii se stabilește care este instanța competentă în acest sens nu este de natură a acoperi această lacună, legiuitorul a avut în vedere celeritatea cu care trebuie soluționate astfel de sancțiuni, ori, în măsura în care se introduce la o instanță necompetentă, prejudiciul cauzat celui sancționat prin trecerea timpului până la stabilirea instanței competente este prezumat, orice discuție fiind neavenită, criticile recurentei intimate fiind nefondate, cu aplicarea corectă a acestei dispoziții legale încălcată – articolul 268 aliniatul 2 litera f – a dispus instanța de fond.
Cât privește competența instanței de fond în soluționarea litigiului, potrivit articolului 284 aliniatul 1 Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite de Codul d e procedură civilă, iar la aliniatul 2 s-a stabilit că, cererile se adresează instanței competente în a căror circumscripție reclamantul își are domiciliul ori reședința, după caz, sediul. Codul Muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, este ulterior, intrat în vigoare după apariția Legii nr. 168/1999 și are aplicabilitate în speță, astfel că, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea articolului 284 aliniatul 2, criticile recurentei intimate fiind neavenite.
Faptul că litigiul nu s-a soluționat de prima instanță în fond, ci pe excepția de nulitate absolută a deciziei contestate, nu duce la concluzia că nu i se cuveneau contestatoarei o parte din cheltuielile de judecată, fiind corect aplicate dispozițiile articolului 276 Cod de procedură civilă – când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate doar în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând dispune compensarea, ori, admițându-se în speță doar în parte contestația, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestei dispoziții legale.
Sigur că, recurenta contestatoare a contestat și modul în care i s-a aplicat sancțiunea, temeinicia acesteia, însă, ca urmare a reținerii unui motiv de nulitate absolută, acest aspect nu se impunea a fi analizat, instanța nefăcând nici o observație referitor la fondul cauzei, greșit se reține contrariul.
Au fost solicitate într-adevăr daune morale, urmare a prejudiciului suferit, însă, prin decizia nr. 40/07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza articolului 329 Cod de procedură civilă – recurs în interesul legii, dezlegarea căreia este obligatorie pentru instanță, s-a apreciat că în măsura în care daunele morale nu au fost prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă, acestea nu pot fi acordate. Mai mult, chiar în lipsa acestei dispoziții, se reține faptul că sancțiunea aplicată este cea mai ușoară prevăzută de Codul Muncii – articolul 264 aliniatul 1 litera a, iar prin constatarea nulității deciziei, practic s-a adus o reparație morală celui sancționat, criticile fiind nefondate. Reparația morală nu constă doar în plata unor sume de bani, ci și în alte forme, măsura aleasă de instanța de fond fiind apreciată astfel ca suficientă în acest sens.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declaratederecurenta contestatoare, cu domiciliul în O- – etaj 4. 38 județul B și de recurenta pârât SC SRL, cu sediul în Otopeni calea nr. 3. județul I, împotriva sentinței civile nr. 224/LM/2008 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCAB I L
Pronunțată în ședința publică de azi, 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– — – – –
decizie: /28.10.2008
Complet fond:,
în 2 ex.: /10.11.2008
