Întrucât asociatul unic al societăţii pârâte este o persoană juridică, care are, la rândul său, doi asociaţi, pentru ca în cadrul adunării generale să se poată determina cu certitudine care este decizia pe care asociatul unic a înţeles să o adopte, ar fi fost necesar ca acesta să fi adoptat, în cadrul unei adunări generale proprii a asociaţilor, o hotărâre prin care să fi stabilit care este voinţa sa socială.
Voinţa societăţii-mamă, ca voinţă a asociatului unic al societăţii-fiică, se formează numai prin votul ambilor asociaţi, care se controlează reciproc şi nu pot obstrucţiona în mod unilateral dreptul celuilalt asociat de a participa la procesul decizional.
Lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor apelantei, în calitate de asociat unic al intimatei, în sensul exprimării unui consimţământ al persoanei juridice pentru punctele care urmau a fi dezbătute în cadrul respectivei şedinţe, precum şi existenţa unui dezacord total al mandatarilor celor doi administratori ai asociatului unic determină nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate.
Conflictul de interese nu poate exista decât în situaţia în care interesele personale ale asociaţilor prevalează asupra celor de grup, adică interesului societăţii, împrejurare care poate determina destrămarea structurii societare.
Secţia comercială, Decizia nr. 211 din 23 noiembrie 2010
Prin sentința civilă nr. 46/CC/20.04.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC Z. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. a SC Z. SRL din data de 6.01.2010.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând, în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii și constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociatului unic al SC Z. SRL.
Prin decizia nr. 211/23.11.2010 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința Tribunalului, în sensul că a admis cererea reclamantei și a constatat nulă hotărârea adunării generale a asociatului unic al SC Z. SRL din data de 6.01.2010. în considerente s-a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii asociatului unic al societății pârâte, întrucât, pe de o parte, aceasta a fost adoptată fără a fi exprimat un vot valabil, iar pe de altă parte, hotărârea a fost luată fără respectarea conținutului procesului-verbal al adunării.
Curtea a constatat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C.proc.civ., care statuează că în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Sub acest aspect, în mod judicios pârâta intimată a arătat că respectivul text nu este aplicabil în situația în care sentința apelată a fost pronunțată ca urmare a cercetării fondului cauzei, iar nu ca urmare a admiterii vreunei excepții, care să fi condus la soluționarea procesului fără antamarea fondului pricinii. Art. 297 alin. (1) prevede expres și limitativ două situații în care instanțele de apel pot desființa hotărârea primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Or, în speță, din considerentele sentinței atacate rezultă cu puterea evidenței că Tribunalul a soluționat litigiul pe fond, câtă vreme prima instanță a analizat susținerile părților implicate în proces prin prisma dispozițiilor care reglementează regimul juridic al adunărilor generale ale asociaților societăților comerciale cu răspundere limitată, raportat la motivele de nulitate invocate de reclamantă. Apelanta susține nejustificat că judecătorul fondului nu i-ar fi analizat „pe deplin și în totalitate” motivele de nulitate învederate prin cererea de chemare în judecată, mai exact pe cel referitor la faptul că hotărârea contestată a fost luată fără respectarea conținutului procesului-verbal al adunării generale. Ca atare, în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune desființarea sentinței apelate, Tribunalul cercetând fondul cauzei și analizând motivele de nulitate invocate de reclamantă prin prisma valabilității votului exprimat de asociatul unic al pârâtei în ședința adunării generale.
Cu toate acestea, apelul reclamantei apare ca fiind fondat. Astfel, este în afară de orice dubiu că pârâta SC Z. SRL este o societate comercială cu răspundere limitată de naționalitate română, având ca asociat unic pe SC A. SRL, persoană juridică care, la rândul său, are ca asociați pe dl W.B. și pe SC O. Italia SRL, societate comercială de drept italian, ambii asociați deținând un număr egal de părți sociale, respectiv câte 46, reprezentând o cotă de 50% din capitalul social.
în aceste condiții, voința socială a intimatei SC Z. SRL se formează prin votul exprimat de către asociatul său unic SC A. SRL, conform art. 196^1 din Legea societăților comerciale, care statuează că, în cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății, asociatul unic trebuind să consemneze de îndată, în scris, orice decizie adoptată în conformitate cu alin. (1). în același sens, art. 13 din lege prevede că în cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților, reglementarea internă fiind în deplin acord cea comunitară, respectiv cu Directiva a XII-a nr. 89/667/CEE/21.12.1989 privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic. Ca atare, asociatului unic îi revin atribuțiile prevăzute prin art. 194 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. în alte cuvinte, asociatul unic va fi suplinitorul adunării generale, reprezentând organul deliberativ și decizional al societății cu răspundere limitată. Se poate spune, deci, că în cazul acestui tip de societate nu se instituie o adunare generală a asociaților, hotărârile adoptate de asociatul unic având natura juridică a unui act unilateral, tocmai pentru că hotărârile acestuia nu reprezintă altceva decât manifestarea de voință a unei singure persoane.
întrucât asociatul unic al societății pârâte este o persoană juridică care are, la rândul său, doi asociați, o persoană fizică și o societate comercială de drept italian, pentru ca în cadrul adunării generale a intimatei din data de 6.01.2010 să se poată determina cu certitudine care este decizia pe care asociatul unic a înțeles să o adopte, dat fiind și faptul că între cei doi administratori cu puteri depline și nelimitate ai SC A. SRL au intervenit neînțelegeri grave, care au ajuns până într-acolo încât fiecare dintre aceștia au convocat câte o adunare generală a SC Z. SRL pentru a hotărî revocarea din funcție a celuilalt administrator, precum și demararea unei acțiuni în răspundere pentru pretinsele prejudicii cauzate societății pe care au administrat-o, concomitent cu desemnarea persoanei însărcinate să exercite acțiunea în justiție, ar fi fost necesar ca, pentru a vota în această adunare, asociatul unic să fi adoptat, în cadrul unei adunări generale proprii a asociaților, o hotărâre prin care să fi stabilit care este voința socială a SC A. SRL.
Este fără îndoială că dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv [art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care se aplică, potrivit alin. (3) al art. 197, și societăților cu răspundere limitată]. Cum în actul constitutiv al SC A. SRL este prevăzut expres că societatea este administrată și reprezentată în raporturile cu terții și în justiție de către următorii administratori, cu puteri disjuncte, depline și nelimitate: a) dl W.B., pe durată nelimitată; b) dl C.L., pe durată nelimitată, în virtutea acestor atribuții, în ședința adunării generale a asociatului unic al SC Z. SRL, cei doi administratori, prin mandatari, au „votat” în sens contrar, potrivit propriilor interese, unul pentru adoptarea punctelor 2 și 3 de pe ordinea de zi (dl B.G., în calitate de mandatar al administratorului W.B.), iar celălalt împotrivă (dl L.S., în calitate de mandatar al administratorului C.L.), ceea ce a determinat imposibilitatea adoptării vreunei hotărâri care să reprezinte voința socială a asociatului unic, persoană juridică. Altfel spus, în condițiile în care cei doi administratori au numit fiecare câte un mandatar, iar aceștia au exprimat un vot contrar, neexistând unanimitate în manifestarea voinței sociale a asociatului unic SC A. SRL, respectiva persoană juridică nu a putut exprima un vot valabil cu privire la chestiunea supusă dezbaterii.
într-adevăr, la aprecierea validității voturilor asociaților trebuie avut în vedere interesul societății care, la rândul său, trebuie să coincidă cu interesul comun al asociaților, și nu cel personal al asociaților, interesul social neputând fi confundat cu interesul personal al fiecăruia dintre asociați, care, în speță, se formează și se exprimă numai în condițiile întrunirii unanimității (fiecare dintre cei doi asociați ai asociatului unic al pârâtei intimate deținând același număr de părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social). Voința societății-mamă, ca voință a asociatului unic al societății-fiică, se formează numai prin votul ambilor asociați, care se controlează reciproc și nu pot obstrucționa în mod unilateral dreptul celuilalt asociat de a participa la procesul decizional. în cauza de față, aceste reguli nu au fost respectate, lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților SC A. SRL, în calitate de asociat unic al SC Z. SRL, în sensul exprimării unui consimțământ al persoanei juridice pentru punctele care urmau a fi adoptate sau nu în cadrul ședinței din 6.01.2010, precum și existența unui dezacord total al mandatarilor celor doi administratori ai asociatului unic SC A. SRL determină nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate. Deci, SC A. SRL, în calitate de asociat unic al SC Z. SRL, trebuia să fie reprezentată de către oricare dintre cei doi administratori, personal sau prin mandatar cu specială, potrivit art. 12.1 din actul constitutiv al acestei persoane juridice, sau de către ambii administratori ori de către mandatarii acestora, împreună, cu un mandat conjunct, voințele acestora reprezentând voința asociatului unic numai dacă votul lor ar fi fost unul concordant, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. în aceste condiții, Curtea a statuat că voința asociatului unic nu s-a format și, ca atare, lipsind consimțământul persoanei juridice cu privire la adoptarea deciziilor în ședința adunării generale a SC Z. SRL, orice hotărâre adoptată în acest mod este lovită de nulitate, știut fiind faptul că acest element al actului juridic consimțământul este una dintre condițiile esențiale pentru validitatea actului (art. 948 C.civ.).
Surprinzătoare este și atitudinea administratorului pârâtei intimate, dl W.B., care într-un alt dosar aflat pe rolul aceluiași Tribunal, având nr. 1016/30/2010, unde are calitatea de reprezentant al reclamantei SC A. SRL, de această dată pârâtă fiind SC Z. SRL, prin administratorul C.L., a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale din data de 13.02.2010 al acestei din urmă societăți (situația din acel dosar fiind diametral opusă celei din speța de față), cu motivarea că lipsește consimțământul asociatului unic la adoptarea deciziilor în adunarea generală, voința societății mamă nefiind formată în conformitate cu legea și cu actul constitutiv, fiind încălcată regula unanimității de voturi, în timp ce în prezentul proces susține exact contrariul.
Referirile primei instanțe la prevederile art. 79 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care, de asemenea, se aplică și societăților cu răspundere limitată, și care reglementează conflictul de interese dintre asociat și societate, sunt eronate. Astfel, legiuitorul a interzis asociatului care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societății, să ia parte la vreo deliberare sau decizie privind această operațiune, precizând că asociatul care contravine acestor dispoziții este răspunzător de daunele cauzate societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. Tot astfel, și apărările intimatei în sensul incidenței acestei norme se impun a fi înlăturate, pentru simplul motiv că „votul” mandatarului administratorului C.L., a dlui L.S., nu putea fi înlăturat de către Președintele de ședință, cu consecința considerării pct. 2 și 3 de pe ordinea de zi a adunării generale ca fiind adoptate prin „votul” exprimat de mandatarul celuilalt administrator, dl W.B., al asociatului unic SC A. SRL, a dlui B.G., câtă vreme dl C.L. nu are calitatea de asociat în cadrul SC Z. SRL. Or, conflictul de interese nu poate exista, contrar celor afirmate de pârâtă, decât în situația în care interesele personale ale asociaților prevalează asupra celor de grup, adică interesului societății, împrejurare care poate determina destrămarea structurii societare. Tocmai de aceea legea interzice asociaților aflați într-o asemenea situație de conflict să ia parte la deliberările sau deciziile care privesc respectiva operațiune.
Prin urmare, dacă textul art. 79 s-ar citi în cauză astfel cum încearcă să acrediteze intimata: „asociatul (SC A. SRL, personal sau prin reprezentantul său, în speță dl C.L.) care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia (pe contul reprezentantului său, în speță, dl C.L.), interese contrare acelora ale societății (interesul contrar existând între SC Z. SRL și dl C.L., administratorul acestei societăți, a cărui gestiune era în discuție și care l-a mandatat, în calitate de administrator al SC A. SRL, pe fratele său, S.L., să participe la dezbateri și să voteze), nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind această operațiune”, respectiva interdicție privind atât participarea la deliberări, cât și participarea la adoptarea hotărârii în cadrul adunării generale, ne-am afla în situația absurdă în care asociatul unic al pârâtei nu ar avea dreptul să adopte hotărâri în cadrul adunării generale, ceea ce este, evident, de neacceptat.
în mod greșit judecătorul fondului face trimitere și la prevederile art. 126 din același act normativ, inaplicabile în cauză, potrivit cărora acționarii care au calitatea de membri ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție. Aceasta, pentru că în prezentul litigiu nu este vorba despre administratorul care votează pentru acțiunile (părțile sociale) pe care le deține, dl C.L. neavând calitatea de asociat în cadrul SC Z. SRL, articolul care reglementează limitarea dreptului de vot al asociaților-membri ai organelor de conducere fiind incident doar în ipoteza în care dl C.L., administrator al societății intimate, ar fi avut calitatea de asociat al acestei din urmă persoane juridice. Or, respectiva persoană fizică este doar reprezentantul asociatului unic SC A. SRL, el nefiind asociat și în SC Z. SRL.
De asemenea, dacă s-ar accepta interpretarea dată de intimată textului art. 126 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul că „acționarii (asociatul unic SC A. SRL, personal sau mandatarul său, în speță administratorul C.L.) care au calitatea de membri ai consiliului de administrație (…) nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar (nici asociatul unic SC A. SRL personal, nici mandatarul său, în speță administratorul C.L., nici submandatarul acestuia, în speță dl S.L.), descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție”, s-ar ajunge la aceeași situație absurdă, astfel că susținerea nu poate fi primită.
Față de împrejurarea că instanța de control judiciar a ajuns la concluzia că în cauză lipsește consimțământul asociatului unic al pârâtei, împrejurare care determină nulitatea hotărârii asociatului unic din data de 6.01.2010, Curtea apreciază că nu se mai impune analiza celeilalte critici invocate de apelantă, privitoare la faptul că hotărârea contestată ar fi fost adoptată cu nerespectarea conținutului procesului-verbal al ședinței adunării generale.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
