Pentru admisibilitatea unei acţiuni în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. c) din se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1) transferul unui bun de către un terţ, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intenţia tuturor părţilor contractante de a sustrage bunul de la o eventuală urmărire sau de a leza în orice fel drepturile creditorilor. Ca atare, trebuie dovedită existenţa unui concert fraudulos, prezumţia de fraudă fiind practic instituită doar în privinţa debitorului, nu şi în privinţa unei acţiuni frauduloase concertate.
Secţia comercială, Decizia nr. 709 din 23 septembrie 2008
Prin sentința civilă nr. 188/06.02.2008 pronunțată în dosarul nr. 3510/108/2006, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins acțiunea lichidatorului judiciar SC C. I.P.U.R.L. Arad împotriva pârâtelor SC P. SRL Arad, în faliment, reprezentată de administratorul special L.S. și SC A. SRL Arad, având ca obiect anulare de acte frauduloase.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența condițiilor necesare anulării transferurilor patrimoniale potrivit dispozițiilor art. 60 și art. 61 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 64/1995, modificată și completată, respectiv art. 79 și art. 80 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006. Probele administrate în cauză contrazic susținerile reclamantei privitoare la inexistența unui contract de vânzare-cumpărare pentru bunurile în litigiu, deoarece pentru imobilul înscris în CF nr. 64126 Arad, constând în teren în suprafață de 1.235 mp, părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1372/16.04.2003 la BNP F.P., iar pentru restul bunurilor mobile, facturile în litigiu, semnate de reprezentanții legali ai părților și aflate la dosar, dovedesc acordul acestora pentru transferul dreptului de proprietate, dispozițiile legale în materie nepretinzând consemnarea acordului de voință în formă autentică, lichidatorul nefăcând vreo dovadă privitor la caracterul fraudulos al acestor acte determinat de intenția părților de a sustrage bunurile de la urmărirea lor de către creditori.
împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs lichidatorul judiciar SC C. I.P.U.R.L. Arad, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de anulare a actelor juridice translative de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 709/23.09.2008, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul formulat de practician împotriva sentinței civile nr. 188/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3510/108/2006 în contradictoriu cu pârâtele intimate SC P. SRL Arad, reprezentată prin administratorul special L.S. și SC A. SRL Arad.
în considerente s-a arătat că actele frauduloase sunt cele săvârșite cu rea-credință, în scopul de a leza creditorii și de a obține pentru sine sau pentru o altă persoană un folos necuvenit. De regulă, ele se săvârșesc cu complicitatea altei persoane, dar este posibilă și săvârșirea de către debitor singur.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Cazurile de la lit. b) și c) ale art. 61, care au fost invocate de practicianul reclamant drept temei legal al cererii sale introductive, astfel cum a fost ea precizată ulterior, prevăd că administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, și prin acte încheiate, în aceeași perioadă, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
în primul rând, este de reținut că în cererea de recurs lichidatorul debitoarei SC P. SRL Arad nu a invocat decât art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, act normativ care a abrogat in integrum fosta Lege a reorganizării judiciare și a falimentului, și care se aplică astfel în litigiul de față, întreaga motivare a recursului fiind centrată pe acest caz de anulare a pretinsului transfer fraudulos.
în al doilea rând, se impune remarcat faptul că vânzările contestate au fost încheiate înainte de înregistrarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență față de societatea debitoare și chiar înainte de înregistrarea oricărei cereri formulate de creditori față de aceasta, astfel că nu se poate susține cu temei că prin respectivele tranzacții cele două societăți contractante ar fi urmărit diminuarea frauduloasă a patrimoniului debitoarei. Articolul 61 din Legea nr. 64/1995, republicată, permite anularea operațiunilor comerciale încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii dacă sunt făcute în paguba creditorilor. Or, în speță, prețul obținut din vânzarea bunurilor, prin efectul subrogației reale, a intrat în patrimoniul debitoarei, astfel că nu este îndeplinită condiția de fraudare a intereselor creditorilor. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, la momentul încheierii vânzărilor societatea debitoare se afla în cursul desfășurării normale a activității sale, iar în conformitate cu art. 63 din lege, prin excepție de la dispozițiile art. 61, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial făcut de debitor în cursul desfășurării normale a activității sale.
Din analiza art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 rezultă că pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni în anulare se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) transferul unui bun de către un terț, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intenția tuturor părților contractante de a sustrage bunul de la o eventuală urmărire sau de a leza în orice fel drepturile creditorilor.
în speță, cea de-a doua condiție – a intenției comune la fraudare – nu a fost demonstrată și, contrar susținerilor recurentei, ea nu rezultă din acte sau fapte de natură a atrage o asemenea concluzie.
Specificul acțiunii întemeiate pe acest text, în raport cu cele precedente și consecutive, constă în existența unui concert fraudulos între debitor și partenerii săi, toți fiind animați de intenția de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmărite în temeiul gajului general al creditorilor.
Spre deosebire de situația reglementată de art. 79, potrivit căruia administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul pot introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, în cazul actelor la care se referă dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. c) toate părțile actului, atât debitorul, cât și partenerii săi în acel act, trebuie să fie animați de intenția de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmăribile în temeiul gajului general al creditorilor. Ca atare, în acest ultim caz trebuie dovedită existența unui concert fraudulos, prezumția de fraudă fiind practic instituită doar în privința debitorului, nu și în privința unei acțiuni frauduloase concertate.
Simplul fapt că aceeași persoană fizică a semnat în fața notarului public actul autentic de vânzare-cumpărare a imobilului situat în loc. Arad, înscris în CF nr. 64126 Arad, sub nr. top. 3109/a.1.16.2/b/3, atât în numele societății vânzătoare, cât și în numele societății cumpărătoare, nu poate determina concluzia intenției de fraudare, care trebuie dovedită și nu prezumată. Dacă intenția de fraudare ar fi fost prezumată de lege, atunci sancțiunea aplicată actului juridic era nulitatea absolută și nu relativă, iar cel ce a invocat-o trebuia să demonstreze numai dubla calitate a acelei persoane, lucru pe care legiuitorul nu l-a dorit.
împrejurarea, reală de altfel, că intimata SC A. SRL Arad, cumpărătoarea bunurilor, a fost constituită la data de 8 iunie 1994, nu prezintă nici o relevanță juridică în cauză în condițiile în care afirmațiile recurentei în sensul că această persoană juridică ar fi fost înființată numai pentru astfel de operațiuni, astfel cum reiese din adresa nr. 216845/24.05.2007 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, adresă care nu se regăsește nici la dosarul de primă instanță și nici la dosarul de recurs, sunt nedovedite în vreun fel. într-adevăr, în dosarul nr. 880/59/2007 al Curții de Apel Timișoara, la fila 36 se află adresa nr. 13347/13.04.2007 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad cu privire la intimata SC A. SRL Arad, dar din acest înscris nu rezultă decât data înființării acestei societăți comerciale, precum și faptul că din 20 iunie 1994 ea este plătitoare de TVA.
La data încheierii actului de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut dovada că părțile aveau intenția de a scoate de sub urmărire bunul aflat în patrimoniul recurentei reclamante. Este adevărat că intenția de fraudare este greu de dovedit, deoarece ea presupune o manifestare de voință clară de fraudare și nu se întemeiază pe o stare de fapt, ce nu are elemente volitive. Pentru aceleași considerente recurenta trebuia să dovedească raportul de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și consecințele pe care le poate produce actul de transfer al bunului. însă, în cauză, lichidatorul judiciar nu a prezentat dovezi referitoare la destinația sumelor rezultate din vânzarea imobilului în litigiu, precum și a celorlalte bunuri mobile, în cuprinsul precizării de acțiune depusă la tribunal la 9 iunie 2006 practicianul menționând faptul că administratorul social nu i-a predat documentele contabile.
în mod corect a reținut judecătorul-sindic în considerentele hotărârii, dar și intimata societate comercială în apărările formulate la motivele de recurs, că din probațiunea administrată nu rezultă intenția părților implicate în actele translative de proprietate de a sustrage bunuri de la urmărirea acestora de către creditori ori intenția de a leza interesele acestora și, în orice caz, împrejurarea că lichidatorul nu a găsit chitanțele de plată a prețului nu instituie o prezumție de rea-credință în sarcina părților contractante, cum eronat susține recurenta, în condițiile în care elementul bunei-credințe, care joacă un rol atât de mare în asumarea și executarea obligațiilor civile, se estompează în dreptul comercial, care preferă să ia în considerare regularitatea obiectivă a situației juridice. Dar oricum, reaua-credință trebuia dovedită, iar nu prezumată – cum că „din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea cumpărătoare nu a intenționat niciodată să achiziționeze bunurile debitoarei”, ceea ce nu s-a făcut în speță.
Pe de altă parte, dacă s-ar presupune, contrar celor înscrise în actul autentic de vânzare-cumpărare a imobilului, că prețul acestui bun nu a fost plătit de către cumpărător, aceasta nu constituie, cum eronat susține lichidatorul debitoarei, un motiv de anulare a transferului patrimonial contestat, ci, raportat la prevederile de drept comun, practicianul ar fi avut posibilitatea, printre altele, să ceară desființarea convenției încheiate, ținând seama de reciprocitatea și interdependența obligațiilor părților din contractele sinalagmatice.
Astfel, potrivit art. 1361 C.civ., principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și la locul determinat prin contract, alături de aceasta cumpărătorul mai având și obligația de a lua în primire bunul vândut, precum și pe aceea de a suporta cheltuielile vânzării, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract. Obligația cumpărătorului de plată a prețului este foarte importantă și este de esența contractului de vânzare-cumpărare. Regulile prevăzute de Codul civil în art. 1361-1370 sunt supletive, părțile putând conveni după voința lor, însă dacă nu se prevede nimic în contract sau dacă părțile trimit la dispozițiile legale, atunci sunt aplicabile prevederile menționate.
în caz de neplată a prețului în condițiile stipulate, vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice: a) executarea silită a obligației de plată; b) excepția de neexecutare; c) acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. Cea mai importantă posibilitate legală a vânzătorului este acțiunea în rezoluțiunea contractului, prevăzută de art. 1365 C.civ.: dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării, el putând solicita rezoluțiunea atât în cazul în care cumpărătorul nu a plătit deloc prețul sau numai o parte din preț, cât și atunci când nu s-au plătit dobânzile convenite, dreptul de opțiune aparținând numai vânzătorului. Dacă rezoluțiunea s-a pronunțat împotriva cumpărătorului, atunci ea operează retroactiv până în momentul vânzării, astfel că cel care a cumpărat bunul va fi obligat să îl restituie vânzătorului, împreună cu fructele acestuia, și va putea fi obligat și la daune-interese.
în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind transferul patrimonial referitor la bunul imobil pe motiv că de la data când a avut loc transmiterea dreptului real, dacă prețul nu ar fi fost plătit, neexistând o altă clauză privind termenul de achitare a prețului, vânzătoarea sau creditorii ei aveau dreptul să ceară executarea silită sau rezoluțiunea contractului, termenul general de prescripție de 3 ani a fost depășit cu 8 zile, Curtea reține că această apărare în mod corect a fost înlăturată de către prima instanță cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale generale în materia prescripției dreptului la acțiune invocate de către societatea pârâtă, ci cele ale art. 62 din Legea nr. 64/1995, actualul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, termene la care pârâta nu a făcut referire, dar care nu au fost depășite raportat la data deschiderii procedurii colective împotriva debitoarei SC P. SRL Arad.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
