Dacă bunul afectat garanţiei constă într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 99/1999, Titlul VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare.
Per a contrario, conturile bancare neindividualizate în mod distinct nu sunt afectate de garanţia reală mobiliară constituită în favoarea băncii, ci sunt supuse doar dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, astfel încât şi prin Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobile trebuie făcută numai cu privire la conturile individualizate de părţi în contractul de gaj.
Înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobile a unei garanţii inexistente asupra conturilor şi subconturilor viitoare, constituie o faptă juridică ilicită a creditorului garantat însă nu constituie cauza pagubei garantului, constând în imposibilitatea contractării unor noi împrumuturi, deoarece chiar împrumutatul s-a angajat să nu deschidă alte conturi în afara celor afectate de garanţie. Pe de altă parte, prejudiciul nu se poate raporta la contravaloarea unor împrumuturi, pentru că astfel de sume sunt supuse restituirii, ci eventual prejudiciul ar consta în beneficiul nerealizat prin imposibilitatea încheierii unor contracte de împrumut. Astfel, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale.
Secţia comercială, Decizia nr. 36 din 25 februarie 2010
Prin sentința nr. 719/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția comercială, în dosarul nr. 544/104/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.M.E. SRL. Pârâta BCR – ERSTE BANK SA – Sucursala O. a fost obligată să modifice mențiunile înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare privind gajurile înregistrate sub nr. 2005 – 00001407761908 HIY și 2005 – 00001407911122 GGH, corespunzător contractelor de garanție mobiliară nr. 385/A 2005 și 385/B 2005. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune în valoare de 750 000 lei.
împotriva sentinței a declarat apel pârâta.
Pe fond, Curtea reține că gajul general, ca drept al creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului lor, este o garanție legală și nu se confundă cu garanția reală mobiliară constituită printr-un contract de gaj, ce conferă creditorului garantat un drept prioritar de a-și satisface creanța [art. 9 alin. (2) din Titlul VI – Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare din Legea nr. 99/1999], precum și dreptul de a intra în posesie sau de a reține bunul supus garanției (art. 11).
Altfel spus, asupra conturilor și subconturilor viitoare ale debitorului există dreptul de gaj general al tuturor creditorilor chirografari, în conformitate cu dispozițiile art. 1718 C.civ., și numai asupra conturilor RO56 RNCB 3800 0002 2981 000, RO60BRDE290SV09942303900, RO69 RZBR 0000 0600 0608 3088, RO02RNCB3800000229810003 există garanții reale mobiliare constituite prin contractele de gaj nr. 385/A 2005 și 385/B 2005.
Garanția poate avea ca obiect, potrivit art. 10 alin. (3) din același act normativ, un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. Conform dispozițiilor art. 16 alin. (1), contractul de garanție reală trebuie să conțină o descriere a bunului afectat garanției. Bunul afectat garanției poate fi descris prin gen, obiect cu obiect sau prin formula generică „toate bunurile mobile prezente și viitoare”. Toate bunurile mobile reprezintă o descriere suficientă. Dacă, însă, bunul afectat garanției constă într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct.
Per a contrario, conturile bancare neindividualizate în mod distinct nu sunt afectate de garanția reală mobiliară constituită în favoarea băncii, ci sunt supuse doar dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, astfel încât și publicitatea prin Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobile trebuia făcută numai cu privire la conturile individualizate de către părți în cele două contracte de gaj.
în consecință, clauza prevăzută de părți în art. 8 alin. (2) din contractele de gaj, conform căreia împrumutatul se angajează ferm să deruleze prin conturile și subconturile precizate la pct. 2 (adică cele afectate de garanție), în totalitate, încasările rezultate din activități desfășurate în mod curent și să nu deschidă alte conturi curente și/sau subconturi la alte bănci până la stingerea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de credit nr. 385/2005, nu echivalează cu o garanție generală și distinctă asupra conturilor viitoare. Clauza prevede pur și simplu o obligație asumată de împrumutat de a nu deschide alte conturi și subconturi, a cărei eventuală încălcare poate da naștere unei răspunderi contractuale a garantului.
Este neîndoielnic faptul că SC G.M.E. SRL a fost prejudiciată prin aceea că nu a putut încheia alte contracte de împrumut, dar cauza acestui prejudiciu nu este fapta băncii, ci chiar obligația sa, asumată prin contractul încheiat cu BCR – Sucursala O.
Ca urmare, în speță există o faptă juridică ilicită a BCR SA – SUCURSALA OLT, constând în înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobile a unei garanții inexistente asupra conturilor și subconturilor viitoare, numai că nu se poate aprecia că prin aceasta s-a produs garantului paguba constând în imposibilitatea contractării unor noi împrumuturi, deoarece chiar împrumutatul s-a angajat să nu deschidă alte conturi în afara celor afectate de garanție, astfel încât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii băncii.
în aceste condiții, Curtea constată că nu se mai justifică analiza referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 112 alin. (1) pct. 3 sub sancțiunea nulității, conform art. 133 alin. (1) C.proc.civ.
Oricum, prejudiciul nu se poate raporta la contravaloarea unor împrumuturi, pentru că astfel de sume nu sunt susceptibile de mărire sau întregire a patrimoniului, ci împrumutate și supuse restituirii, iar emiterea de bilete la ordin fără a avea acoperire în disponibilul în cont și consecințele acestei fapte interzise de lege sunt exclusiv imputabile emitentului.
Prin urmare, chiar dacă s-ar fi dovedit vinovăția băncii și raportul de cauzalitate dintre fapta sa ilicită și paguba suferită de victimă, prejudiciul nu ar consta decât din beneficiul nerealizat prin imposibilitatea încheierii unor alte contracte de împrumut sau a unor contracte referitoare la activitatea sa curentă, de exemplu prin imposibilitatea onorării unor comenzi. Astfel de pagube ar fi trebuit cerute în mod explicit și, totodată, dovedite.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite apelul și, potrivit art. 296 C.proc.civ., va schimba în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere în despăgubiri ca nefondat.
Se va menține soluția de admitere a capătului de acțiune referitor la modificarea mențiunilor cuprinse în Arhiva Electronică.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
