DECIZIA CIVILĂ NR.260/2009-R
Ședința publică din 16 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
– – – – JUDECĂTOR 3: Moșincat
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de contestator domiciliat în Carei,-/13, județul S M și de către intimata – ROMÂNIA SRL,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1242/D din 24 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de concediere.
Se constată că prezenta cauză a avut termen fixat pentru data de 12 februarie 2009, când, pentru a se depune concluzii scrise de către recurenta intimată – ROMÂNIA SRL B, s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 februarie 2009, aspecte ce sunt consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 februarie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1242 din 24 iulie 2008, Tribunalul Satu Marea admis excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii invocată din oficiu.
A admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâta – România SRL, B și în consecință:
A anulat decizia nr. 965/02.11.2007 emisă de pârâtă privind desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 alin.1 lit.a) Codul Muncii.
A dispus reîncadrarea contestatorului în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă.
A obligat pârâta la plata drepturilor salarial de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrare.
A respins capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, ontestatorul a fost încadrat la unitatea pârâtă începând cu data de 18 august 2006,conform contractului individual de muncă nr.1/2006 în funcția de șef agenție comercială. Prin Decizia nr. 632/13.07.2007 contestatorului i s-a desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 17.07.2007 în temeiul dispozițiilor art. 61 alin.1 lit. a din Codul Muncii, în conținutul deciziei fiind enumerate abaterile disciplinare ce i se impută, decizie ce a fost contestată și a făcut obiectul dosarului – Tribunalului Satu Mare.
Având în vedere faptul că în perioada 16.07.2007-28.09.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de boală, perioadă pentru care au fost eliberate certificate medicale, s-a reținut de tribunal că, unitatea pârâtă prin Decizia nr.847/05.09.2007 a revocat Decizia nr.632/2007 de desfacere a contactului de muncă luând în considerare disp.art.60 alin.1 Codul Muncii.
Față de această stare de fapt, contestatorul a renunțat la judecată în dosarul nr.-.
S-a mai reținut de prima instanță că, după revenirea din concediu medical, contestatorul s-a prezentat la serviciul începând cu data de 01.10.2007 până la 05.10.2007, intrând în concediu de odihnă din data de 08.10.2007 până în data de 01.11.2007.
La data de 02.11.2007, prin Decizia nr. 965/ 02.11.2007 s-a desfăcut contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 61 alin.1 lit. a Codul Muncii pentru săvârșirea de abateri disciplinare descrise în cuprinsul deciziei (aceleași pentru care s-a emis decizia nr. 632/2007) având la bază referatul Comisiei de cercetare adus la cunoștința conducerii unității la data de 29 mai 2007 sub nr.5573.
Potrivit disp.art.268 alin. 1 Codul Muncii ” angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În conformitate cu prevederile art.60 din Codul Muncii “concedierea salariaților nu poate fi dispusă: a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
Contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă potrivit disp.art.50 lit. b din Codul Muncii.
În consecință, s-a reținut de tribunal că, contractul de muncă al contestatorului fiind suspendat pe perioada derulării concediului medical și termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.1 Codul Muncii, termen în care angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare prin decizie emisă în formă scrisă se suspendă, termenul fiind unul de prescripție susceptibil de întrerupere și suspendare. Prin suspendare cursul prescripției se oprește, urmând a continua după încetarea cauzei de suspendare.
Însumând zilele în care contestatorul a fost la serviciu ulterior datei de 29 mai 2007, data la care conducerea unității a luat la cunoștință de abaterile săvârșite până la data de 2 noiembrie 2007 data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, perioadă în care se putea emite decizia, se reținut că acestea sunt în număr de 32, neluând în considerare prima zi și ultima zi, astfel cum prevăd disp. art. 101 al. 1 Cod procedură civilă.
În concluzie, fiind depășit termenul de 30 de zile prev. de art.268 alin. 1 Codul Muncii, instanța de fond a apreciat ca fiind prescris dreptul unității pârâte de a aplica sancțiunea, motiv pentru care în temeiul art.137 Cod procedură civilă, s-a admis excepția invocată din oficiu și pe cale de consecință a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă contestată.
Față de această situație, instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei formulate în notele de ședință, curgerea unui nou termen de prescripție (în speță de 30 de zile) intervenind în situația întreruperii cursului prescripției și nu în situația suspendării acestuia.
Cauza fiind soluționată pe excepție, a devenit de prisos analizarea contestației pe fond și inclusiv a probelor administrate în acest sens.
La solicitarea contestatorului în baza art. 78 alin.2 Codul Muncii, instanța de fond a obligat pârâta și la reintegrarea acestuia pe funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă.
În temeiul art.78 Codul Muncii,prima instanță a obligat pârâta și la plata drepturilor salariale indexate majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare.
Nefiind administrate probe cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, tribunalul a respins pretențiile contestatorului formulate în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs:-contestatorul, solicitând admiterea acestuia, admiterea acțiunii în întregime privind plata daunelor morale de 10.000 lei și intimata;– ROMÂNIA SRL B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, respingerea contestației, menținerea deciziei de sancționare.
Prin motivele de recurs, contestatorul a invocat că, deși a pus la dispoziția instanței acte medicale din care reiese că a suferit o boală profesională ce a condus la imobilizarea sa 200 de zile, acestea au fost ignorate, nefiindu-i acordate daunele morale solicitate pentru suferințele fizice și psihice ce i-au fost produse.
Nu s-a motivat în drept recursul.
Intimata – ROMÂNIA SRL,prin motivele de recurs a invocat că instanța a fost în eroare întrucât și în cazul în care termenul de prescripție s-ar relua de la început și dacă termenul suspendat își continuă cursul, după expirarea motivului de suspendare, nu ar fi fost depășit termenul de 30 zile, mai mult, este inacceptabilă repunerea în discuția părților acestei excepții.
A fost prejudiciată societatea, prin obligarea la achitarea drepturilor salariale de la desfacerea contractului de muncă până la reintegrare decât dacă s-ar fi pus în discuție excepția la primele termene. Nu este adevărat faptul că salariatul s-a prezentat la serviciu după primirea raportului de către conducerea societății, timp de 32 de zile, acestea fiind mai puține.
Înainte de emiterea deciziei, începând cu 11.06.2007 salariatul a intrat în concediu medical astfel că, a fost suspendat cursul celor 30 de zile, urmând ca potrivit art.60 alin.1 Codul muncii să înceapă să curgă un nou termen de 30 de zile pentru concedierea salariatului -decizia de îndrumare a plenului a Tribunalului Suprem nr.9/28.09.1974, -neexistând o altă reglementare care să arate că termenul continuă să curgă sau nu. Dacă ar fi astfel, orice salariat ar fi în măsură să fenteze emiterea unei astfel de decizii prin însumarea inclusiv a zilelor de sâmbătă și duminică, urmând a se ajunge la un termen mai M de 30 zile.
Salariatul a revenit la serviciu din 2.07.2007, încetând situația prevăzută de art.60 Codul muncii, de interdicție a emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, iar, la data de 13.07.2007 s-a emis o nouă deciziei pentru aceleași abateri, pentru care s-a emis și cea anterioară, însă, acesta a intrat din nou în concediu medical, termenul fiind astfel din nou întrerupt și nevoită să revoce noua decizie cu mențiunea că la încetarea incapacității de muncă, se va emite o nouă decizie.
Nu s-a referit instanța la acest aspect, cu toate că exista dosarul nr.908/D/2007, în care s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului ca urmare a revocării deciziei de sancționare, iar d-na judecător, căreia i-au fost repartizate ambele dosare, trebuia să se abțină.
S-au invocat în drept dispozițiile art.61 lit.”a”, art.268 alin.1, art.63 alin.1, art.74 alin.1 Codul muncii.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin decizia nr.965 din 2.11.2007 emisă de – ROMÂNIA SRL s-a dispus ca începând cu data de 5.11.2007 să fie desfăcut contractul individual de muncă al salariatului, angajat în funcția de stație în cadrul agenției Comerciale S M nr.1, pentru săvârșirea unor abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a muncii.
Din analiza dosarului de fond se reține faptul că, doar după ce inițial instanța a rămas în pronunțare la 22.05.2008, la data de 28.05.2008 s-a dispus repunerea pe rol a dosarului pentru a se pune în discuția părților în ce măsură au fost respectate termenele prevăzute de art.268 alin.1 din Codul Muncii, iar motivul repunerii pe rol, s-a comunicat intimatei la 19.06.2008 la solicitarea acesteia, primit la 25.06.2008 odată cu citația -filele 183-184 dosar fond. Așadar, într-adevăr excepția susmenționată a fost invocată din oficiu de către instanță după mai multe termene de judecată și amânarea pronunțării hotărârii, însă, acest aspect nu a adus prejudicii principiului contradictorialității părților câtă vreme cauza s-a repus pe rol și acestora li s-a dat posibilitatea să se pronunțe în acest sens. Sigur că, era corect ca această excepție să fi fost invocată anterior, însă în cazul în care nu era invocată în fond, ea putea fi invocată chiar și în recurs, criticile fiind nefondate.
Cât privește faptul că au mai fost emise alte decizii de concediere ce au fost apoi revocate pentru că salariatul se afla în concediu medical și că acesta a renunțat la judecată, aceste aspecte au fost analizate prin considerentele sentinței recurate. Referitor la d-na judecător, ce a făcut parte din completul de judecată în dosarul în care s-a luat act de renunțarea la judecată, acest aspect nu atrage incompatibilitatea în sensul art.24-27 Cod procedură civilă, mai mult, partea interesată pute3a să solicite recuzarea acesteia, astfel că, criticile în acest sens sunt nefondate.
Referitor la respectarea dispozițiilor art.268 alin.1 Codul muncii, potrivit acestora, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, însă, conform art.60 alin.1 lit.”a” li “i”, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificatul medical conform legii și pe durata concediului de odihnă.
În speță, referatul Comisiei de cercetare a fost adus la cunoștința conducerii societății la data de 29.05.2007 sub nr.5573, însă, în perioada 11.06.2007-28.09.2007 salariatul s-a aflat în concediu medical-în incapacitate temporară de muncă, astfel că, pentru această perioadă termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 a fost suspendat, deci s-au scurs până la data de 11.06.2007 doar 12 zile din cele 30 de zile. Prin suspendarea cursului termenului susmenționat, se înțelege faptul că prescripția începută continuă după încetarea cauzei de suspendare, înlăturând doar din calcul timpul cât a durat împrejurarea ce a suspendat cursul, față de cazurile de întrerupere a cursului prescripției ce șterge vechea prescripție și face să înceapă una nouă.
Așadar, conform art.15 din 167/1958, timpul scurs înainte de suspendare nu se șterge ci se întregește cu timpul ce curge după încetarea suspendării, apărările recurentei intimate fiind astfel nefondate.
Faptul că fostul Tribunal Suprem a pronunțat o deciziei de îndrumare contrară, anterioară însă actualului cod al muncii nu este relevant în speță, fiind pronunțată în interpretarea vechiului cod al muncii abrogat.
Revenind la analiza termenului de 30 de zile, astfel cum s-a arătat mai sus, până la data la care salariatul a intrat în incapacitate de muncă -11.06.2007, s-au scurs 12 zile din data de 29.05.2007 când unitatea a luat la cunoștință de abaterile săvârșite, astfel că, din 29.09.2007 cursul prescripției a început din nou să curgă, însă, la data de 5.10.2007, conform scriptului aflat la fila 6 în dosar fond, salariatul a solicitat a i se aproba efectuarea a 19 zile de concediu de odihnă aferent anului 2007, în perioada 8.10.2007-2.11.2007, cerere ce i-a fost aprobată.
Ca urmare, în perioada 29.09.2007 până la intrarea în concediu de odihnă la 8.10.2007, s-au mai scurs doar 9 zile din cele 30, total 12+9=21 de zile, deci, termenul de 30 zile nu era depășit la data emiterii deciziei de sancționare din data de 2.11.2007, întrucât și pe perioada concediului de odihnă, conform art.60 alin.1 lit.”i” cursul prescripției era suspendat, greșit instanța de fond nu a analizat acest aspect și a reținut contrariul, criticile fiind întemeiate.
Ca urmare a considerentelor expuse, întrucât cauza s-a soluționat pe excepția prescripției dreptului de aplicare al sancțiunii disciplinare, nefiind analizat fondul cauzei, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9, art.312 ain.3 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondate ambele recursuri, va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, pentru analizarea fondului cauzei și a celorlalte excepții invocate, a tuturor aspectelor contestației ce face obiectul cauzei.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de domiciliat în Carei,-/13, județul S M și de către intimata – ROMÂNIA SRL,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1242/D din 24 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Satu Mare.
Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:18.02.2009
Jud.fond /
Data:24.02.2009
2 ex.
