Suspendarea provizorie a executării sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei. Inadmisibilitate


Executarea hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei nu poate fi suspendată provizoriu de preşedintele instanţei de recurs în situaţia în care debitoarea nu a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, în condiţiile art. 33 alin. (2) din privind procedura insolvenţei. O atare hotărâre nu se încadrează în excepţiile de la regula privind caracterul executoriu al hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic, instituită prin art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Încheierea din 26 ianuarie 2012

Prin încheierea din 26.01.2012 s-a respins cererea formulată de debitoarea SC I.G. SRL cu sediul în Brăila, având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 764/05.12.2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 4912/113/2011 al Tribunalului Brăila, ca fiind inadmisibilă. S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 66/44/2012 la Curtea de Apel Galați, debitoarea SC I.G. SRL, prin reprezentant legal C.T., a solicitat, în temeiul art. 300 alin. (2) și (3) C.proc.civ. și art. 403 alin. (3) și (4) C.proc.civ., suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 764/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4912/113/2011 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului îndreptat împotriva aceleiași sentințe.

în motivarea cererii a arătat că a depus la grefa Tribunalului Brăila recursul împotriva sentinței nr. 764/05.12.2011 și a solicitat suspendarea executării.

Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât judecătorul sindic a respins cererea de amânare cu încălcarea dreptului la apărare și nu a dat posibilitatea creditoarei să își expună punctul de vedere cu privire la cererea de eșalonare.

Solicită a se constata că judecătorul sindic s-a grăbit să deschidă procedura insolvenței înaintea soluționării unei cereri care ar avea efecte în principal asupra cererii de deschidere a procedurii, precizând că o condiție pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, în baza dispozițiilor O.G. nr. 29/2011, este aceea de a nu se fi deschis procedura insolvenței asupra debitoarei.

Deschiderea procedurii insolvenței produce grave și iremediabile consecințe pentru activitatea debitoarei.

în drept, a invocat dispozițiile art. 403 alin. (4) C.proc.civ.

în dovedirea cererii de suspendare a depus la dosarul cauzei copie de pe sentința nr. 764/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4912/113/2011 și dovada înregistrării cererii de recurs la Tribunalul Brăila.

La solicitarea instanței s-a depus și o copie de pe cererea de recurs conținând dezvoltarea motivelor de recurs și recipisa de consemnare a cauțiunii.

Analizând cererea de suspendare provizorie, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr. 764/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a admis cererea formulată de creditoarea A.F.P. B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC I.G. SRL.

în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC I.G. SRL.

în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006 s-a numit administrator judiciar practicianul în insolvență S.Q. SPRL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu lunar de 1.200 lei, exclusiv TVA.

S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar întocmirea și prezentarea raportului privind cauzele și împrejurările apariției stării de insolvență, precum și persoanele cărora le-ar fi imputabilă.

în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus luarea primelor măsuri.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că a fost comunicată legal debitorului cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței, iar acesta nu a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenței.

S-a constatat că creditoarea A.F.P. B deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 187.413 lei, iar debitorul se află în stare de insolvență vădită, fapt dovedit cu insuficiența fondurilor disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile după o perioadă de 30 de zile de la scadență, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Debitoarea SC I.G. SRL a prezentat dovada că a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, conform copiei de pe cererea de recurs depusă la Tribunalul Brăila la data de 13.12.2011.

Sentința nr. 764/05.12.2011 este o hotărâre pronunțată de judecătorul sindic prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență asupra debitoarei SC I.G. SRL.

Debitoarea nu a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, așa cum rezultă atât din cuprinsul hotărârii a cărei suspendare se solicită, cât și din conținutul motivelor de recurs.

Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3) C.proc.civ., hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs, cu excepția cazurilor strict enumerate de art. 8 alin. (5) din aceeași lege.

Prin urmare, se poate dispune suspendarea executării sentinței recurate până la soluționarea cererii de suspendare în recurs, în temeiul art. 403 alin. (4) C.proc.civ. coroborat cu art. 8 alin. (5) lit. a)-d) din Legea nr. 85/2006 numai în cazul următoarelor hotărâri pronunțate de judecătorul sindic: sentința de respingere a contestației debitorului împotriva cererii creditorului de deschidere a procedurii; sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată; sentința prin care se decide intrarea în faliment, pronunțată în condițiile art. 107; sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).

Sentința a cărei suspendare se solicită privește deschiderea procedurii generale a insolvenței asupra debitoarei SC I.G. SRL, debitoare care nu a formulat contestație în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Așa fiind, o atare hotărâre nu este susceptibilă de a fi suspendată deoarece nu se încadrează în excepțiile expres și limitativ prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Pe cale de consecință, cererea de suspendare provizorie a executării sentinței recurate este afectată de un fine de neprimire conform art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Față de considerentele mai sus reținute, s-a respins cererea de suspendare provizorie până la soluționarea cererii de suspendare în recurs, ca fiind inadmisibilă.

Prin respingerea cererii de suspendare nu s-a dispus nici o măsură de natură a produce vreun prejudiciu intimatei creditoare, astfel că urmează a elibera cauțiunea celui care a depus-o, potrivit art. 7231alin. (3) C.proc.civ.

(Judecător Rodica Dorin)