DECIZIA CIVILĂ NR.56/2009-R
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
– – – – – JUDECĂTOR 3: Trif
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea DIRECȚIA SILVICĂ S M cu sediul în S M, nr.12, județul S M, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în S M,-,.4, județul S M, împotriva deciziei civile nr.1505/R din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, contestatoarea Direcția Silvică SMp rin , în baza delegației nr.396 din 14.01.2009, emisă de contestatoare, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, contestația în anulare este scutită de plata taxei de timbru, intimatul a depus note scrise, după care:
Reprezentantul contestatoarei depune la dosar copia sentinței civile nr.1792 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, dosar ce a făcut obiectul cererii de amânare formulată în recurs, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra contestației în anulare.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarei susține contestația în anulare și solicită admiterea ei așa cum a fost formulată și motivată în scris, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate, fără cheltuieli de judecată. În esență solicită a se constata că, recursul a fost soluționat la primul termen de judecată, deși, intimata a solicitat amânarea judecării acestuia, deoarece era necesară prezența consilierului juridic la Judecătoria Carei, într-o cauză ce nu suporta amânare, cerere pentru care instanța de recurs a trecut nejustificat, cu atât mai mult cu cât, nu a fost pusă în discuția părților, iar soluția adoptată le este defavorabilă, în situația în care se impunea prezența efectivă la judecată a reprezentantului intimatei, raportat la natura litigiului și calitatea părților. Arată totodată că, instanța de recurs a încălcat dispozițiile art.156 alin.1 Cod procedură civilă, dar mai ales dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, prin lipsa de stăruință în aflarea adevărului, precum și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, cu atât mai mult cu cât a anunțat instanța asupra motivului neprezentării reprezentantului la primul termen de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1505/R din 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondat recursul civil introdus de contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică SMî mpotriva sentinței civile nr. 950/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a modificat-o în totalitate în sensul că:
A admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică S M și în consecință:
A dispus anularea deciziei nr. 14/13.01.2008 emisă de intimată privind suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, ecurentul este angajatul unității intimate Direcția Silvică SMc are a luat măsura suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 01.02.2008 în temeiul art. 52 lit c din Legea 53/2003 codul muncii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța cu privire la dosarul penal cu nr. 59/P/2006 întrucât unitatea a formulat o plângere penală în anul 2005.
Suspendarea prevăzută de acest text de lege nu este o suspendare ce operează de drept ci este una facultativă lăsată la latitudinea angajatorului ” unitatea poate suspenda”. Insă,aceasta nu poate lua nici o măsură, inclusiv o astfel de suspendare, în mod discreționar, fără o motivație justificată; o simplă depunere a unei plângeri penale poate conduce la abuzuri sau discriminări și măsuri cu consecințe grave care nu ar putea apoi fi reparate ” in integrum” conform art. 52 alin. 2 și 269 din codul muncii.
S-a reținut totodată că, Codul muncii – Legea nr. 53/2003 – la art. 292 cât și Constituția României – art. 148 prevede că legislația muncii, ca și alte dispoziții legale de altfel, se aplică în măsura în care sunt în concordanță cu legislația și normele europene. În caz de neconcordanță, de conflict, au prioritate normele Uniunii Europene și tratatele internaționale.
Ori, a reținut instanța de recurs, acestea dau dreptul părții la un proces echitabil, la un recurs efectiv și îi acordă prezumția de nevinovăție – art. 10 și 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a constatat de instanța de recurs că, decizia nr. 14 din 31.01.2008 emisă de intimată privind suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului este redactată lapidar, nu relevă ce anume fapte i se impută și de ce se impune o astfel de măsură drastică, care lipsește angajatul de toate drepturile salariale afectând mijloacele de subzistență a acestuia și a familiei sale. Mai mult,contestatorul nu mai deține funcția de șef ocol silvic care să fie eventual incompatibilă cu faptele relevate în acea plângere penală.
Pe de altă parte, instanța de recurs a reținut că măsura a fost luată de aproape un an de zile, plângerea penală a fost formulată în anul 2005, iar cercetarea penală avansează greu în anul 2008 încă nu se cunoaște soluția. Ori, în tot acest timp recurentul este practic condamnat la o așteptare fără termen. ” sine die” fără drepturi salariale, fără posibilitatea de a se angaja la o altă unitate, așteptând o eventuală repunere în drepturi care nu acoperă în astfel de cazuri, pierderea materială și morală suportată mai ales în condițiile socio – economice actuale, acest angajat trebuind să se întrețină pe el și familia sa în lipsa veniturilor salariale sau a unui ajutor social.
Practic situația angajatului este mai dramatică în cazul suspendării contractului individual de muncă doar pe baza unei simple plângeri penale decât în cazul desfacerii disciplinare a contractului de muncă, pentru că atunci având toate documentele și carnetul de muncă se poate angaja și în alt loc de muncă.
Așadar,s-a reținut că, având dreptul la un termen rezonabil și un recurs efectiv este inadmisibil ca decizia, actul emanat de la angajator să nu cuprindă mențiunile referitoare la fapta care i se impută și pentru care s-a făcut plângerea penală împotriva acestuia.
Nu în ultimul rând, s-a constatat de instanța de recurs că, legislația muncii prevede o procedură specială, de celeritate, ori în cazul de față, măsura suspendării pe perioadă nedeterminată a contractului individual de muncă este o măsură drastică, mai aspră decât o măsură disciplinară precum avertismentul sau retrogradarea (chiar decât desfacerea contractului de muncă care cel puțin dă posibilitatea angajării pe alt loc de muncă), angajatul fiind lipsit de drepturile salariale, practic de mijloacele de subzistență, așa încât condițiile de aplicare a sancțiunii – pentru că este practic tot o sancțiune – nu pot fi mai permisive pentru angajator, care per a contrario ar putea să dispună o astfel de măsură în mod arbitrar, după bunul plac, doar formulând o plângere penală împotriva unei persoane indezirabile îngrădind astfel dreptul la apărare, dreptul la muncă și dreptul la un proces echitabil.
Așadar, cum printr-o astfel de măsură s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, văzând prevederile legale în vigoare, în primul rând Constituția care garantează dreptul la apărare, muncă și proces echitabil, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului mai sus citate, instanța de recurs a admis recursul, a modificat sentința în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de suspendare a contractului de muncă, cu toate consecințele ce decurg din restabilirea situației anterioare emiterii deciziei, obligațiile unității fiind prevăzute de lege, respectiv disp. art. 269 coroborat cu dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 și 52 alin. 2 din Legea 53/2003 – codul muncii.
Împotriva acestei decizii a introdus contestație în anulare Direcția Silvică S M, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
În motivarea contestației sunt învederate următoarele:
-la primul termen de judecată, Curtea de Apel Oradeaa soluționat cauza admițând recursul, cu toate că Direcția Silvică SMa depus cerere de amânare motivată, deoarece era necesară prezența prin reprezentant la soluționarea recursului;
-instanța de recurs a trecut nejustificat peste cererea de amânare, nepusă în discuția părților, iar soluția adoptată îi este nefavorabilă contestatoarei, în situația în care se impunea prezența efectivă la judecată a reprezentantului ei raportat la natura litigiului și calitatea părților;
-instanța de recurs a încălcat dispozițiile art.156 alin.1 li art.129 alin.5 Cod procedură civilă.
În drept sunt invocate dispozițiile art.317-321 Cod procedură civilă.
Intimatul, prin notele scrise depuse la dosar a solicitat a se constata că instanța de recurs a procedat corect și legal la judecarea cauzei, ca dovadă și Direcția Silvică SMa recunoscut în motivarea contestației în anulare faptul că, citarea a fost îndeplinită în condiții legale, instanța amânând pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, conform art.156 alin.2 Cod procedură civilă.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
Textul art.318 alin.1 teza 1 din Codul d e procedură civilă are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, greșeli care trebuie să fie evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății.
Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată, însă când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată, care nu se poate îndrepta pe calea contestației în anulare.
În speță este vorba despre o cerere de amânare soluționată de instanța de recurs în sensul respingerii ei însă cu aplicarea prevederilor art.156 din Codul d e procedură civilă, pârâtei solicitante dându-i-se posibilitatea de a formula concluzii scrise.
În atare situație, concluzia ce se desprinde este aceea că hotărârea contestată nu este rezultatul unei greșeli materiale, textul art.318 alin.1 teza 1 din Codul d e procedură civilă negăsindu-și incidența în speță, nesubzistând motivul invocat ca temei al contestației deduse judecății.
Față de considerentele ce preced, instanța, va respinge ca nefondată contestația în anulare, decizia contestată urmând a fi păstrată în tot, constatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cât privește cererea de suspendare a executării hotărârii contestate până la soluționarea contestației în anulare, aceasta urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect dată fiind judecarea la prezentul termen de judecată a litigiului până la soluționarea căruia s-a solicitat suspendarea executării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea DIRECȚIA SILVICĂ S împotriva deciziei civile nr.1505/R/2008 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie – –
Data:20.01.2009
Jud.recurs: / /
dact.
data:21.01.2009
2 ex.
