Răspunderea personală patrimonială. Decesul fostului administrator statutar


Nu este posibilă angajarea răspunderii personale în raport cu faptele care cad sub incidenţa prevederilor art. 138 din Legea insolvenţei, săvârşite de fostul administrator decedat înainte de pronunţarea unei sentinţe irevocabile. Odată cu decesul unei persoane fizice încetează capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu, iar faţă de natura judiciară a acestei răspunderi personale, nu se poate angaja răspunderea moştenitorilor.
Doar în cazul decesului intervenit după angajarea răspunderii prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este grevat pasivul succesoral, iar prejudiciul astfel contestat este suportat de moştenitorii defunctului.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 799 din 29 aprilie 2011

Prin sentința nr. 2504/13.09.2010 a Tribunalului Harghita, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar L.F. IPURL, în contradictoriu cu pârâții I.I. și I.Ș., dispunându-se obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 176.764 lei reprezentând pasivul debitoarei.

în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că cei doi pârâți au avut calitatea de administratori ai societății debitoare și că aceștia, datorită pasivității și a neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor prevăzute de lege, au creat societății un prejudiciu de 180.421,29 lei, prin folosirea bunurilor și lichidităților bănești ale debitoarei în interes personal, sau în folosul unor terțe persoane, fapte ce atrag răspunderea patrimonială, potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, astfel încât au fost obligați la plata întregului pasiv de 176.764 lei.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul I.I., criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând în esență că cererea lichidatorului judiciar este inadmisibilă și că judecătorul sindic nu ar fi manifestat rol activ în soluționarea cauzei.

Aceasta întrucât, în mod eronat, a reținut că pârâtul I.Ș. ar fi avut calitate de administrator al debitoarei, că recurentul și-a dat demisia din funcția de administrator al falitei la 1.12.1998, demisie aprobată de F.P.S. Harghita sub nr. 231/2512/25.10.1998.

Mai mult, actele contabile ale societății au fost ridicate de organele de poliție în 1998, fiind predate, ulterior, în 2010, lichidatorului judiciar.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:

Având în vedere împrejurarea că pârâtul I.Ș. a decedat ulterior pronunțării hotărârii atacate, aspect justificat de pârâtul I.I., la termenul de judecată din 11 martie 2011, Curtea a constatat că, urmare acestui fapt, întrucât odată cu decesul persoanei fizice încetează capacitatea de folosință și cea de exercițiu, se impune respingerea cererii de angajare a răspunderii personale a defunctului pârât.

în aceste condiții, singurele aspecte cu privire la fondul cauzei, care urmează a fi avute în vedere de instanța de recurs, sunt cele referitoare la pârâtul I.I., limitele controlului judiciar fiind cele stabilite prin cererea de recurs de către pârât.

în aceste condiții, este de observat că recurentul a avut calitatea de președinte al consiliului de administrație al societății, până la data de 25 ianuarie 2000, când a fost suspendat din funcție, ca urmare a A.G.E.A. a societății, fiind numit administrator SC E.C. SRL Toplița, însă debitele reprezentând obligații fiscale datează din 9.10.2009, când societatea nu a virat nici o sumă către bugetul de stat, încetând plata tuturor debitelor.

Pe de altă parte, potrivit procesului-verbal privind auditarea societății, la data preluării societății de către noul administrator, respectiv SC E.C. SRL Toplița, societatea nu avea niciun bon sau disponibilități bănești, în balanța de verificare din 30.03.1999, neexistând stocuri în patrimoniul societății.

Mai mult, s-a reținut că în perioada 1995 – 1996, pârâtul a utilizat în interes personal o parte din patrimoniul societăți, fără a achita însă obligațiile bugetare datorate.

Potrivit raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență, s-a reținut că administrarea societății debitoare a revenit pârâtului, până la data preluării documentelor contabile de către noul administrator, și că principala cauză pentru care societatea a intrat în incapacitate de plăți a fost deposedarea completă a patrimoniului de către administratorii acesteia, respectiv de către cei doi pârâți.

în aceste condiții este cert că, în perioada în care societatea a fost administrată de SC E.C. SRL Toplița, aceasta nu avea activitate și că datoriile societății au fost create în perioada în care aceasta a fost administrată de pârâtul I.I., care a devalizat societatea de bunuri, consecința imediată fiind inexistența fondurilor necesare achitării obligațiilor fiscale în cuantum de 176.764 lei.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că judecătorul sindic a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale aplicabile în materie, hotărârea atacată fiind la adăpost de critici sub acest aspect.

în consecință, pentru motivele expuse anterior, recursul promovat în cauză va fi admis ca întemeiat, potrivit art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ., iar hotărârea atacată se impune a fi modificată în sensul celor de mai sus, respectiv cererea de angajare a răspunderii personale a pârâtului I.Ș. va fi respinsă ca urmare a decesului acestuia și înlăturată solidaritatea răspunderii cu celălalt pârât, urmând ca celelalte dispoziții din hotărârea atacată să fie menținute ca legale și temeinice.