Poate fi exclus din societate asociatul administrator, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să fie vorba de o societate de persoane sau de o societate cu răspundere limitată; b) să fie vorba de un asociat care îndeplineşte şi funcţia de administrator, pe perioada în care a săvârşit frauda în dauna societăţii; c) pârâtul să fi săvârşit o fraudă în dauna societăţii.
Noţiunea de „fraudă în dauna societăţii” presupune prejudicierea conştientă, intenţionată de către administrator a intereselor societăţii prin acte juridice de natură a micşora substanţial patrimoniul acesteia.
Affectio societatis, caracter special al consimţământului cerut pentru încheierea unui contract de societate, trebuie păstrat pe întreg parcursul existentei societăţii, ca intenţie de a colabora la derularea obiectivelor societare, iar respectarea rigorilor interesului societar trebuie observată pe toata durata societăţii. Asociatul vinovat de fraudă încalcă obligaţia de affectio societatis, adică obligaţia de fidelitate faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi, făcând raportul său juridic obligaţional cu ceilalţi asociaţi şi cu societatea rezolubil.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 269 din 6 decembrie 2011
Prin sentința comercială nr. 717 din 13.04.2011 pronunțată în dosarul nr. 6987/108/2010 Tribunalul Arad a respins cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâții B.R. și SC T SRL Arad având ca obiect excludere asociat.
împotriva sentinței de mai sus a declarat apel reclamantul C.G., fără să arate în concret ce anume solicită din partea instanței de control judiciar.
Prin decizia civilă nr. 269 din 6.12.2011 C.A.Timișoara a respins apelul reclamantului, menținând hotărârea tribunalului.
în considerente s-a arătat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum în mod nejustificat susține apelantul, în considerente arătându-se pe larg motivele, atât cele în fapt, cât și cele în drept, pentru care tribunalul a considerat că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă.
într-adevăr, potrivit art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, care cuprinde în sfera de aplicabilitate societățile cu răspundere limitată, poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății. Condițiile de aplicabilitate ale acestui text sunt, în consecință, următoarele: a) să fie vorba de o societate de persoane sau de o societate cu răspundere limitată; b) să fie vorba de un asociat care îndeplinește și funcția de administrator, pe perioada în care a săvârșit frauda în dauna societății; c) pârâtul să fi săvârșit o fraudă în dauna societății.
Noțiunea de „fraudă în dauna societății” presupune prejudicierea conștientă, intenționată de către administrator a intereselor societății prin acte juridice de natură a micșora substanțial patrimoniul acesteia. Sintagma „folosirea capitalului social” are în vedere activele societății, care includ și firma, emblema sau mărcile societății. Erorile în activitatea de gestiune, ineficiența activității societății etc. țin de răspunderea administratorului aferentă raporturilor juridice de mandat în care acesta se află față de societate, însă nu pot constitui temei suficient de excludere. Cele două calități ale persoanei în cauză (asociat și administrator) trebuie separate, altfel se confundă răspunderea aferentă funcției de administrator cu cea aferentă calității de asociat. Răspunderea, inclusiv cea sub formă de revocare, are în vedere funcția de administrator, în timp ce excluderea are în vedere calitatea de asociat, fiind vorba de încălcarea obligației de affectio societatis, ceea ce nu exclude, de plano, cumularea răspunderii pentru cele două tipuri de obligații, situație în care putem avea de a face atât cu o răspundere civilă (una pecuniară, una sub forma revocării din funcție și una sub formă de excludere din societate), cât și cu o răspundere penală sau contravențională.
în esență, apelantul invocă în sprijinul cererii sale de excludere a asociatului pârât faptul că, fără ca el să aibă cunoștință, intimatul a comis o fraudă în dauna societății prin aceea că a semnat un contract și un act adițional la acesta, precum și facturile emise de o altă societate – SC Y SRL, pentru prestarea de către dl. Q.M. în favoarea SC T SRL Arad a unor servicii de consultanță, deși această persoană era remunerată pentru respectivele servicii de către societatea mamă – SC C Italia Spa., prin aceasta cauzând o pagubă patrimoniului social și comițând o fraudă în dauna societății comerciale, ceea ce se încadrează în sfera de acțiune a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Affectio societatis, caracter special al consimțământului cerut pentru încheierea unui contract de societate, trebuie păstrat pe întreg parcursul existentei societății, ca intenție de a colabora la derularea obiectivelor societare, iar respectarea rigorilor interesului societar trebuie observată pe toata durata societății. Deturnarea exercițiului drepturilor asociaților de la scopul lor social se poate materializa într-o fraudă în dauna societății sau în folosirea semnăturii sau a capitalului social în interes personal de către asociatul administrator. Asociatul vinovat de fraudă încalcă obligația de affectio societatis, adică obligația de fidelitate față de societate și față de ceilalți asociați, făcând raportul său juridic obligațional cu ceilalți asociați și cu societatea rezolubil.
Prin fraudă în dauna societății se înțelege, în principiu, orice acțiune sau omisiune intenționată (în ciuda formulării legale – „comitere” – ce pare a trimite doar la acțiunea frauduloasă) săvârșită de asociatul administrator, indiferent dacă acesta are sau nu atribuții de reprezentare și indiferent dacă prejudiciul condiționat de lege se introduce în sfera gestiunii interne sau în sfera relațiilor cu terții, precum și indiferent dacă fraudarea are ca suport exercitarea atribuțiilor în calitate de administrator sau exercitarea drepturilor și obligațiilor societare în simpla calitate de asociat, iar aceastamaiales în condițiile trimiterii la art. 80 din legea-cadru.
Sancțiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator atunci când revocarea este considerată insuficientă nu strict pentru abuzul de putere și încălcarea limitelor mandatului, ci pentru orice acțiune sau inacțiune frauduloasă în dauna societății, așadar nu pentru frauda ce este în poziție să o săvârșească, anume datorită ocupării funcției de administrator, ci pentru orice delict intenționat săvârșit în dauna societății, iar aceasta tocmai datorită calității sale de administrator și a încrederii de care trebuie să se bucure titularul acestei funcții și pe care administratorul împricinat a trădat-o. Simplul asociat poate fi sancționat cu excluderea doar pentru o gamămairestrânsă de fapte, iar nu pentru o categorie generală, precum a fraudelor în dauna societății. Se observă, totuși, elemente comune între cele două ipoteze: pe de o parte, un administrator desemnat ce comite fraudă în dauna societății, abuzând de prerogativele sale în exercitarea drepturilor izvorâte din raportul de mandat managerial sau din simpla calitate de asociat, pe de altă parte un asociat neabilitat de organul statutar sau cu încălcarea limitelor abilitării acordate de acest organ, ce folosește sau trafică creditul, atributele ori activul societății în folosul său sau în acela al unei persoane.
Elementul subiectiv reiese din formularea textului și din natura faptelor sancționate, și anume intenția, autorul faptei delictuale urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa frauduloasă sau acceptând ca un terț să profite de pe urma acestei activități. Așadar, sunt justificate apărările intimatului în sensul că nu pot fi considerate fraudă în dauna societății neglijența, inabilitatea, dezinteresul în afaceri, atâta timp cât acestor fapte le lipsește elementul volițional care să permită calificarea lor ca fiind un act de înșelăciune. Un element-premisă al laturii subiective va fi acceptarea deturnării exercițiului dreptului societar de la scopul său social.
De aceea, în condițiile în care din cuprinsul procesului-verbal al ședinței adunării generale a asociaților SC T. SRL Arad, la care au participat toți cei trei asociați, inclusiv reclamantul, rezultă fără putință de tăgadă că apelantul a avut cunoștință de datoria către SC Y SRL, evidențele contabile ale societății intimate atestând existența debitului rezultat din facturarea serviciilor prestate în baza contractului de consultanță tehnică încheiat de cele două societăți comerciale, asociații aprobând situațiile financiare prezentate de administratorul social, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a caracteriza activitatea pârâtului intimat ca fiind una frauduloasă în dauna societății și, prin urmare, nu este incident cazul de excludere prevăzut de lit. d) a alin. (1) al art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, împrejurarea că dl. Q.M era trimis și plătit în mod direct de către societatea mamă – SC C. Italia Spa., beneficiind de o dublă remunerare pentru același serviciu, neavând relevanță sub acest aspect.
Criticile apelantului cu privire la nerespectarea dispozițiilor Codului fiscal și a Normelor sale metodologice de punere în aplicare nu pot determina o altă concluzie, întrucât în speță nu se pune problema deductibilității fiscale a cheltuielilor de consultanță tehnică, neaflându-ne în prezența unui litigiu de drept fiscal, ci a unuia de drept comercial, având ca obiect excluderea unui asociat dintr-o societate comercială.
în fine, afirmațiile apelantului cu privire la încălcarea de către tribunal a principiului rolului activ al instanței,maiexact a dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C.proc.civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele, nu pot fi primite.
Invocarea de către asociatul reclamant a dispozițiilor art. 129 nu poate duce la concluzia, cum greșit acesta sugerează în motivele de apel, că în virtutea rolului activ instanța de judecată s-ar putea substitui părților și, prin urmare, ar fi fost obligată să dispună și să administreze probe în locul acestora, pentru că altfel s-ar crea un dezechilibru nejustificat în situația participanților la procesul civil, în sensul de a putea folosi în măsură egală drepturile procesuale. într-adevăr, conform articolului menționat, părțile sunt acelea care au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, „rolul activ al instanței” presupunând doar aflarea adevărului judiciar, textul neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia,maiales dacă partea a beneficiat de asistență juridică calificată, cum este și cazul apelantului. Pe de altă parte, norma citată se referă la ipoteza în care judecătorul nu este lămurit, ceea ce nu a fost cazul în speță, prima instanță considerând că probele sunt îndestulătoare. Nu în ultimul rând, apelantul nici măcar nu a indicat ce probă anume ar fi trebuit, în opinia sa, judecătorul fondului sămaiadministreze, mulțumindu-se doar să formuleze o critică generală în acest sens.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
