C. proc. pen., art. 461 alin. (1) lit. d)
Contestatia la este o cale de atac ce vizează execu-
tarea hotărârilor penale, fără ca pe această cale să se poată aduce o modificare a conţinutului hotărârii, intrat în puterea lucrului judecat, iar greşeala de judecată dintr-o hotărâre neatacată prin căile ordinare de atac nu constituie un incident în sensul celor avute în vedere de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 5447 din 7 decembrie 2001
Prin sentinţa penală nr. II54 din 24 martie 1997 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, inculpatul F.N. a fost condamnat la 3 ani închisoare.
In timpul executării acestei pedepse, la data de 27 iulie 1998, inculpatul a săvârşit infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (I) şi (3), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care, prin sentinţa penală nr. 252/1998 a Tribunalului Arad, a fost condamnat la 4 ani închisoare, dispunându-se deducerea din pedeapsă a perioadei executate, de la de 24 martie 1997, dată la care a început executarea pedepsei anterioare.
Sentinţa a rămas definitivă.
Formulând contestaţie la executare, procurorul a invocat prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivând că instanţele au greşit deducând din pedeapsă perioada de la începerea executării pedepsei anterioare.
Prin sentinţa penală nr. 7 din 11 ianuarie 2001, Tribunalul Arad a respins contestaţia cu motivarea că deducerea perioadei executate din pedeapsă de la data de 24 martie 1997 s-a făcut nu dintr-o eroare, ci ca rezultat al deliberării în cadrul căreia s-a considerat că deducerea trebuie calculată de la data începerii executării pedepsei anterioare,
iar nu de la data săvârşirii, în condiţii de detenţie, a infracţiunii deduse judecăţii; ca atare, a motivat tribunalul, acest aspect din hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi modificat pe calea contestaţiei la executare.
Apelul procurorului împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin decizia nr. 310 din 25 iunie 2001.
Recursul declarat de procuror, cu motivarea că instanţa trebuia să admită contestaţia în temeiul prevederilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu este fondat.
Contestaţia la executare este o calc de atac ce vizează executarea hotărârii penale, fară că pe această cale să se poată aduce o modificare conţinutului hotărârii, rezultat al deliberării, intrat în puterea lucrului judecat.
Motivul invocat în contestaţia la executare de faţă nu-şi găseşte corespondent în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege. Articolul 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., la care se referă recursul, priveşte o altă situaţie, şi anume aceea în care s-ar invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. Greşeala de judecată dintr-o hotărâre neatacată prin căile ordinare de atac nu constituie un astfel de incident, ea putând fi îndreptată numai pe calea recursului în anulare.
In consecinţă, recursul declarat de procuror a fost respins.
